2,723 matches
-
O carte pripită, RL, 1994, 22; Eugen Negrici, Respiro, RL, 1994, 24; Ștefan Borbély, Echinoxiștii, APF, 1994, 8-9; Al. Dobrescu, „Incursiuni în literatura actuală”, „Timpul”, 1994, 9; Mircea Bențea, „Incursiuni în literatura actuală”, F, 1994, 10-11; Sanda Cordoș, Haiducul și fantasma, ST, 1995, 1-2; Dan Mănucă, Etica revizuirilor, CRC, 1995, 21; Alex. Ștefănescu, Un trezorier, RL, 1995, 29; Tania Radu, Lectura de dimineață, LAI, 1995, 33; Corneliu Crăciun, „Revizuiri”, F, 1995, 9; Monica Spiridon, Recurs la dosarele literaturii române, R, 1995
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289692_a_291021]
-
întîmplător și fragil al Imperiului țarilor din toamna lui 1917..."; Ceea ce l-a adus la putere pe Hitler, el, plecat de jos, un atît de improbabil cancelar, a fost nu atît un program economic capitalist, ci faptul că a incarnat fantasmele germane de după Primul Război"; Succesul ideologic inițial al bolșevismului în Europa nu e mai puțin misterios decît răspîn-direa ideilor fasciste în aceeași epocă". Cu toate acestea, există cel puțin la fel de multe expresii cu rezonanță deterministă ("context", "necesitate", "origine", "logică", "înscris
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
ca întregul Palermo. Și unde altundeva ar putea sta mai bine îngrămădite trăsurile cu cai decât în Quattro Canti? De aici poți să alegi dacă te îndrepți către Vucciria și... confuzia ei în nord, spre Capo, cu gândul la vreo fantasmă, în vest, spre La Kalsa, vechiul cartier arab, la est, sau în Albergheria, către Pallazo Reale, la sud. Dar e prânz și cum nimeni nu se înghesuie la plimbare, caii se odihnesc. Unul bea dintr-o găleată de plastic apa
[Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]
-
Hesse), despre energiile plăsmuitoare din Elegiile duineze ale lui Rilke. Alături de Dualismul motivațional în psihoistorie, eseul despre Identitatea europeană (și acela despre Holocaustul în interpretare psihoistorică, „Apostrof”, 2000) reprezintă principala orientare de viitor a eseistului. Complexitatea ideii de Mitteleuropa, reveriile, fantasmele și psihozele generate de unitatea în diversitate a Europei versus globalismul american, ecumenismul și new-age-ismul ș.a. compun o țesătură ideatică de cea mai acută actualitate. SCRIERI: Grădina magistrului Thomas, București, 1995; Xenograme, Oradea, 1997; Visul lupului de stepă, Cluj-Napoca, 1999
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285815_a_287144]
-
emoția copleșitoare i-a muiat genunchii atunci când și-a cuprins adorata în brațe și a simțit cum creștetu-i bombat se așează cuminte la baza sânilor ei feciorelnici; dar nu, youuupiee!... Alta era explicația. Da, o găsise în sfârșit pe Cosânzeana fantasmelor sale, pe cea care corespunde (Thanks God!) perfecțiunii ultime, și are, așa cum vor repeta cu creierii arși de oftică toți cei care au făcut mișto de el de-a lungul vieții, da, are "cracii până-n gât!" Hallelujah! E minor impedimentul
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
președinte "jucător", curajos și bătăios, căruia i-a priit mediul veninos și scandalurile și care a ținut piept strategiilor de destabilizare a spațiului public românesc încurajate și susținute, cel mai probabil, de Moscova. A fost, sperăm, ultimul președinte animat de fantasma salvării cu mâinile proprii a țării și a poporului, ultimul lider, ne-ar plăcea să credem, care și-a personalizat puterea. Asta i-a permis, desigur, să țină piept instabilității politice și isteriei neputincioase a securiștilor din parlament la condamnarea
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
acum credea, nu avusese nicicând scena În fața ochilor, În verdele gingaș al unui lan de orez, În furnicarul pestriț al unui bazar, smiorcăiala unui copil ori noroiul unei tranșee, ci În doar sinea lui: În mahmureala propriei memorii și În fantasmele care Îi jalonează țărmurile. În linia desenului și a culorii, molcomă, minuțioasă, reflexivă, care nu-i cu putință decât când inima bate de-acum cu Încetișorul. Când zeii bătrâni și meschini, și consecințele lor, nu-l mai incomodează pe om
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ori pasiunea oarbă. Toate acestea trec În planul al doilea. Important e, din punctul de vedere al celui care-și comentează zilnic moartea, dacă el va transgresa vocația de simplă glosă pe marginea sinuciderii ori dacă va rămâne În planul fantasmei și al purei speculații. Voința de a scrie despre sinucidere va trebui să fie dublată de voința de a trece la act. Ajunși În acest punct, problema sinuciderii devine o problemă a libertății și a multiplelor definiții care pot fi
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
regăsirea acelui locus amœnus salvator, dar și enigmatic-Înfricoșător. Nădejdea pe care și-o pune sinucigașul În jurnal nu e cu mult mai mare decât a naufragiatului În mesajul din sticla aruncată În valuri. Și totuși, dincolo de speranță și iluzie, dincolo de fantasme și proiecții ale visului (sau mai exact: ale coșmarului) cu ochii deschiși, scriitorul păstrează o nădejde secretă că dacă nu Îl va salva, jurnalul Îl va mântui măcar sufletește. Sylvia Plath, de pildă, oscilează Între visarea pătimașă, adolescentină (ca În
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
al doilea rând preocupat să motiveze o atitudine. Fie că e vorba de solilocviile (nu lipsite de perversitate) ale lui Pavese, de Îndureratele lamentouri purtate Într-un peisaj dezolant, amintind de lumina palid-cadaverică a tablourilor lui de Chirico, fie de fantasmele maladive, Înecate În lichiditatea putredă a unui Albion Înfricoșător, ale Virginiei Woolf sau de cavalerismul tragic, de hotărârea irevocabilă, În numele unui Înalt (și funest) principiu moral, la Drieu la Rochelle, accentul cade pe negarea sistematică, obsesională, coborând până În universul tulbure
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
pierdut. Cu toate acestea, el nu se simte („...nu am nici caracterul, nici gustul...”) un scriitor politic. În cel mai bun caz, e, ca mai toți autorii, „un fiu al propriului scris”. Drieu - personaj livresc? Fără Îndoială, În măsura În care Își trăiește fantasmele cu o Încăpățânare și o lipsă de umor pe care o au doar ființele de hârtie, eroii de ficțiune. Nemilos, de o Înaltă exigență față de angajamentele de onoare luate, el nu face nici un fel de compromis cu himera care-l
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de Încheiere, aproape că n-ar mai fi nimic de spus. Și totuși. Mizantrop, cu oroarea contactelor imbecile, Drieu nu are nimic din profilul fascistului de rând. El e un vizionar, chiar dacă, de cele mai multe ori, viziunile sale sunt proiecții distructive, fantasme satanice. Raportându-se, În plan politic, la posibilele modele induse de forțele beligerante, Drieu respinge cu violență orice variantă venind dinspre stânga internaționalistă: „Evreii și francmasonii nu vor fi capabili să conceapă un imperiu danubiano-baltic. Atunci Europa va fi o
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
a vocii și a tonului În jurnalul lui Drieu, care marchează o deplasare dinspre zona realului spre cea a irealității. Prizonier al unei aglomerări de evenimente care Îl agresează fără nici un răgaz, el Încearcă să plonjeze Într-o lume a fantasmelor. Nu mai are decât o dorință: „să ard totul În jurul meu și să măresc spațiile mistice”. Lecturile Îi sunt, aproape exclusiv, din marii mistici germani, iar fantasmele se hrănesc din recitirea cețoaselor saga nordice. Își recunoaște În ele o biografie
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Îl agresează fără nici un răgaz, el Încearcă să plonjeze Într-o lume a fantasmelor. Nu mai are decât o dorință: „să ard totul În jurul meu și să măresc spațiile mistice”. Lecturile Îi sunt, aproape exclusiv, din marii mistici germani, iar fantasmele se hrănesc din recitirea cețoaselor saga nordice. Își recunoaște În ele o biografie alternativă, un pisc al aspirației. Fascinația modelului germanic e, după cum singur o mărturisește, extrem de veche. Ea poate fi foarte ușor psihanalizată: e imaginea-șoc a unei cărți frumos
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Încă de la vârsta de douăzeci de ani. Uluitoarea complexitate a relației lui Drieu cu moartea provine și din imensa plăcere de a savura nu numai gustul amețitor al dispariției, dar și reacția celor care Îi vor supraviețui. În labirinticele lui fantasme descifrăm o psihanalizabilă teamă că va fi uitat, că numele său va dispărea odată cu ultimul cuvânt pe care Îl va fi rostit: Poate că dușmanii mei se tem de moartea mea, pentru că un mort e un martor primejdios, un rival
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
sexul ca pe o cale de a victimiza specia umană. Pe câtă vreme animalele, „preafericitele fiare inferioare”, intră În călduri, iar apoi scapă de uriașul chin sexual, omul, „Încarcerat de moravuri și Înlănțuit de Împrejurări”, e veșnicul prizonier al unei neastâmpărate dorințe. Fantasmele ei sexuale au ceva din inocența aseptică a unui vis romantic, din decorativismul plin de subînțelesuri al unor proiecții adolescentine hrănite cu clișeele cinematografiei interbelice: Îmi aduc aminte de plaja rece a unui râu și de o noapte de mai
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Expresivitatea involuntară a intimității deturnează dorința inițială de ordine Într-un factor perturbator și Într-un agent al dezordinii. Incoerențe și miopii Fără Îndoială, ar trebui urmărite mutațiile petrecute În decursul scurtei evoluții Între negarea realului și recolonizarea lui cu fantasme extrase dintr-o neștiută biografie „de interior”. Discernem aici și o experiență a neantului, care a fost experimentată Încă de romantici și care, la un contemporan al nostru, Livius Ciocârlie, devine chiar materia de bază a unui Întreg jurnal intim
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
cu tenacitate pulsiunile tensionale dintre cele două euri. Jurnal intim, adică jurnal al relației dintre eul meu biografic și eul meu scriptic. Excrescență a budoarului din secolul al XVIII-lea (loc al izolării, al meditației, al lecturii, dar și al fantasmelor sexuale) intimul se vede exilat dintr-un spațiu definibil Într-o realitate mai degrabă teoretică: pagina de hârtie. „Vibrație materială”, cum o numește Philippe Starck 17, intimul e transferul imaginar al spațiului protector, al casei, Într-o Ithacă interioară, spre
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
are În minte un cititor abstract, un lector dacă nu pe de-a-ntregul sedus de punctul de vedere al scriitorului, măcar unul binevoitor. Însă tocmai prezența presimțită a cititorului Îl va obliga pe autorul de jurnal să pună o surdină fantasmelor sale debordante. Intră În acest sentiment complex și teama de ridicol, și pudoarea, și acel dram de luciditate (Béatrice Didier Îl numește „pesimism”) iscate de solitudinea permanentă, sau de scurtă durată, În care autorul de jurnale intime se plasează de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
căruia va vorbi despre ea - există realitatea și mai există simbolicul 20. Așadar, autoportretizarea, asemănată cu un parcurs al lui Orfeu prin infernul propriei biografii, e un drum, În aparență, fără Întoarcere. E pata oarbă În care scriitorul Își proiectează fantasmele fără să fie sigur vreodată că nu sunt simple săgeți trimise În gol. Evocarea psihanalizei, pe de o parte, și a simbolicii, pe de alta, marchează limitele (ele Însele vagi!) Între care se Întinde domeniul autoportretizării. Printr-o selecție instantanee
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Există aici, firește, și o tentație a formelor primare, o obsesie a minimalismului, de extracție retoric-poetică. Situat Între un perpetuu a fi și a nu fi, jurnalul Își relevă condiția hamletiană printr-o permanentă pendulare Între planurile sus-menționate. Copie a fantasmei creatoare ori a activității strict planificate, jurnalul depune mărturie atât despre prea-plinul, cât și despre neputința autorului. El se proiectează Într-o materialitate care, Înainte de a fi a paginii scrise, e a spiritului. O putem denumi etapa fantasmatică a spiritului
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
scrierii. Identitate pusă În evidență și de felurile În care se pot Încheia jurnalele intime: sfârșitul scurt (de obicei, la finele unui an) și sfârșitul definitiv (jurnalele Încheiate odată cu moartea autorului). Celelalte se Încheie mai mult sau mai puțin accidental. Fantasma psihanalitică În procesul evoluției, Însemnarea fulgurantă capătă materialitate, devenind, În nu puține cazuri, carte. E o altă formă a metamorfozării actului ficțional În realitate. Astfel se stabilizează și tehnica pur retorică a strategiilor trecerii unului În multiplu. Mărturisindu-se, eul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
fulgurantă capătă materialitate, devenind, În nu puține cazuri, carte. E o altă formă a metamorfozării actului ficțional În realitate. Astfel se stabilizează și tehnica pur retorică a strategiilor trecerii unului În multiplu. Mărturisindu-se, eul părăsește ipostaza de ficțiune, de fantasmă psihanalitică și devine o entitate palpabilă: o realitate fizică Într-un text real. Drama jurnalului intim pornește de la strategia sa fundamentală: de la Încercarea disperată de a concilia cele două ființe simultan existente În confesiune: identitatea și alteritatea - un autor care
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
jurnale - este o dramă, alimentată de insuficiența puterii de anticipare. Incapabil să se proiecteze În viitor, el se plasează În prezent sau În trecutul foarte apropiat. Imaginea spațializată dobândită despre sine se topește la contactul cu cealaltă imagine, manevrată de fantasmele compensatorii ale dorinței de reflectare, numită de Lacan „forma ortopedică a totalității”36. Scriitorul tinde să se plaseze În viitor, Însă cuvântul recuperează doar trecutul, doar trăitul. Între aspirația mărturisirii și practica ei efectivă se produce o ruptură: structura rigidă
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de viața scriitorului 68. Altfel spus, privite prin ocheanul memoriei, evenimentele vieții se văd așa cum nu au fost niciodată: explicabile, firești, logice, pline de sens. La rândul său, Întregul se contrage În fragment, proiectându-se În deschiderea abruptă a unei fantasme a discursului 69. Dacă „plăcerea lecturii” se dezvăluie lent, prin acumulare de senzații, de experiențe, Într-o complicitate crescândă cu autorul, plăcerea comprimării, a redactării fragmentare se descătușează instantaneu. Ea Înseamnă și trecerea unei probe de virtuozitate, de elasticitate a
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]