2,582 matches
-
Desperado portret robot Autor Rețeta autorului Desperado este să încalce toate legile, chiar și pe cele proprii. Julian Barnes scrie Falubert's Parrot bătându-și joc de critica literară (pe care o transformă într-un roman detectiv), de iubire (o farsă, un eșec al sentimentului), de universitari (exemenele nu examinează nimic), de istoria literară (trecutul a murit, nu mai avem nevoie de el, și dacă ne încăpățânăm să-l cercetăm, ne alegem cu o puzderie de papagali ai lui Flaubert, dintre
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
trece la alt băiat; un adolescent se însoară cu nevasta unui prieten. Nici nu se mai vorbește de basmul cu Făt Frumos și Ileana Cosânzeana. Tiparul care a dat de lucru autorilor de la Biblie încoace nu mai e decât o farsă. "Capitularea de o clipă" nu mai e o cutezanță înspăimântătoare; nu mai cutează nimeni, basmul a murit. Un poem (la al treilea...) îl descrie pe autor în marginea lucrurilor, pierdut într-o lume asexuată a acuității intelectuale. Iubirea se petrece
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
al interacțiunii dintre ele, pe când voceau autorului alunecă mai în spate. Changing Places și Small World au fost gândite de la bun început ca "romane comice" comedia domină structura și substanța ambelor, permițând o doză de caricatură în caracterizare și de farsă în intrigă. Nice Work și ce i-a urmat au elemente comice, dar nu le-aș descrie ca romane comice. Ele sunt pur și simplu romane în sensul de literatură. Nu sunt sigur ce vrea să spună lirism, dar discursul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
este ,,de gașcă": terminatul de Ion, pamfletarul de X, un retardat de coleg, nasoala de Andreea, arfista de Alexandra, sifonu' de Geany, un sifonat de copil (turnător), praful de coleg, distrusa de fată, uncool-ul de coleg ți-a făcut o farsă penibilă: ratatul de Octavian, retardul de copil, jegosul/japițone de X nu pleacă de la ore când hotărâți toți să chiuliți: un ratangiu/un loser de băiat, retardatul de coleg ți-a furat prietenul/prietena: agariciul/mârlanul/cârnatul/pamfletarul de X
[Corola-publishinghouse/Science/85004_a_85790]
-
foarte slab/ă foarte gras/ă foarte modern/ă demodat/ă lingușitor/oare îngâmfat/ă sau fițos/oasă zgârcit/ă darnic/ă foarte slab/ă la învățătură • un colegă/o colegă care: nu este ,,de gașcă" ți-a făcut o farsă penibilă nu pleacă de la ore când hotărâți toți să chiuliți ți-a furat prietenul/prietena nu te-a ajutat la nevoie nu te-a lăsat să copiezi de la el/ea a copiat total ,,neprofesionist"și a fost prins/ă se
[Corola-publishinghouse/Science/85004_a_85790]
-
directă și impunătoare, după cum o descrie istoricul bizantin Procopius din Cezareea 490 / 507-?), consilier al generalului Belizarie, în Istoria secretă. Pe Justinian l-a cucerit cu inteligența ei, cu firea veselă, cu faptul că se făcea plăcută prin glume și farse. Surprindea prin îndrăzneală, lipsa de inhibiții și de complexe, avea un farmec irezistibil. După moartea Euphymiei, soția împăratului Justin, Justinian (n. 483, domnie 527-565), asociat la tron, s-a căsătorit cu Theodora și amândoi au fost încoronați în Biserica Sfânta
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
a capitulat și a fost detronat. Cora Pearl (1825-1886) Pe numele real, Emma Crouch este o londoneză ce s-a afirmat în mediul artistic ca actriță și dansatoare. Băiețoasă, cu statură atletică, cu alură ușor vulgară și pusă mereu pe farse, Cora capta atenția publicului masculin, aparițiile pe scenă și în presă fiind scandaloase pentru unii, incitante și provocatoare pentru alții. În presă apăreau fie articole care o denigrau, descriind-o ca având cap de muncitoare, cap de clown, fie articole
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
pe scenă și în presă fiind scandaloase pentru unii, incitante și provocatoare pentru alții. În presă apăreau fie articole care o denigrau, descriind-o ca având cap de muncitoare, cap de clown, fie articole care o elogiau, de excentricitățile și farsele ei se amuzau mulți care gustau dezinhibițiile ei. Întrucât de copil a fost ademenită cu dulciuri și violată, s-a răzbunat alegându-și bărbați pe banii cărora trăia, nu oricum, ci în lux strident. Emblema eleganței actriței și dansatoarei londoneze
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
unei vile elegante pentru noua sa metresă. Vila comunica cu palatul printr-un subteran. Cu fostul iubit, Durrieux, Blanche s-a revăzut, mai mult, i l-a prezentat regelui ca fiind fratele ei Etienne. Regele și-a dat seama de farsă. Din relația regelui Belgiei, de șaizeci și opt de ani, cu Blanche, de nouăsprezece ani, s-a născut un băiețel, botezat Lucien Delacroix. Regele i-a acordat lui Blanche titlul de baroană de Vaughan iar fiului lor pe acela de
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
imensă, nu a văzut încă lumina zilei. Cât despre comediile lui Plaut (250-184 î.H.) și ale lui Terențiu (209-149 î.H.), deja foarte vechi, ele nu sunt cu siguranță pe placul unui teoretician care nu arată decât dispreț pentru farsă. Totuși, marele merit al Artei poetice, tradusă în franceză de umanistul Peletier du Mans, în 1541, este de a fi transmis moștenirea greacă. Stă mărturie acest raționament al lui Du Bellay care, în 1549, în Apărarea și ilustrarea limbii franceze
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
caută exemple în tragedia și comedia antice. "În ceea ce privește comediile și tragediile, scrie Du Bellay în Défense et illustration de la langue française, dacă regii și republicile ar fi vrut să le restituie în vechea lor demnitate, pe care au uzurpat-o farsele și moralitățile, aș crede că tu ar trebui să te străduiești să o faci, și dacă ai vrea s-o faci pentru înfrumusețarea limbii tale, știi unde trebuie să-i găsești arhetipurile."1 Între 1502 și 1514, vor fi editate
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
din partea teoreticienilor clasicismului pentru care un asemenea limbaj nu poate decât să sublinieze convențiile. Numai câțiva rari autori de comedie, Molière în special într-o parte a operei sale, recurg la proză, adoptând atunci un ton apropiat de acela al farsei. Chapelain, în Scrisoare despre regula celor douăzeci și patru de ore, Scudéry, în Aviz Cititorului care precede Axiane, în 1643, consideră că versul, în teatru, este o formă artificială care nu ar putea satisface idealul de verosomil. Cum remarcă Chapelain, în Scrisoarea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cel puțin, ca fiind genul major, din cauza nobleței subiectelor și personajelor sale. "De aceea chiar și vedem la curtea Franței tragediile mai bine primite decât comediile, scrie d'Aubignac în Practica teatrului, iar printre oamenii de rând comediile și chiar farsele și neplăcutele bufonerii ale teatrelor noastre sunt considerate mai distractive decât tragediile. În acest regat persoanele, sau din naștere, sau trăind printre cei mari, nu se preocupă decât de sentimente generoase, și nu se dedică decât unor destine de seamă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fie prin acțiunile virtuții, fie prin pasiunile ambiției; astfel încât viața lor are multe raporturi cu reprezentațiile teatrului tragic. Însă populația, crescută în noroi și hrănită cu sentimente și discursuri necinstite, este foarte dispusă să ia drept bune urâcioasele bufonerii ale farselor noastre, și simte totdeauna plăcere să vadă acolo imagini din ceea ce obișnuiește ea să spună sau să facă." (Cartea II, cap. I "Despre subiect") O asemenea judecată, care face din tragedie un gen de curte, din farsă un gen popular
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
urâcioasele bufonerii ale farselor noastre, și simte totdeauna plăcere să vadă acolo imagini din ceea ce obișnuiește ea să spună sau să facă." (Cartea II, cap. I "Despre subiect") O asemenea judecată, care face din tragedie un gen de curte, din farsă un gen popular, trebuie nuanțată. Dacă într-adevăr tragedia se adresează mai ales unui public literat, farsa, în schimb, seduce uneori și publicul aristocratic. Primele piese ale lui Molière, hotărât totuși în stilul farselor, i-au asigurat acestuia protecția lui
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să spună sau să facă." (Cartea II, cap. I "Despre subiect") O asemenea judecată, care face din tragedie un gen de curte, din farsă un gen popular, trebuie nuanțată. Dacă într-adevăr tragedia se adresează mai ales unui public literat, farsa, în schimb, seduce uneori și publicul aristocratic. Primele piese ale lui Molière, hotărât totuși în stilul farselor, i-au asigurat acestuia protecția lui Ludovic al XIV-lea, care se plictisea deseori în timpul tragediei, dar aprecia foarte mult acest tip de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tragedie un gen de curte, din farsă un gen popular, trebuie nuanțată. Dacă într-adevăr tragedia se adresează mai ales unui public literat, farsa, în schimb, seduce uneori și publicul aristocratic. Primele piese ale lui Molière, hotărât totuși în stilul farselor, i-au asigurat acestuia protecția lui Ludovic al XIV-lea, care se plictisea deseori în timpul tragediei, dar aprecia foarte mult acest tip de spectacol. De-abia după moartea lui Molière farsa este discreditată pe lângă publicul literat. Ea nu mai este
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Primele piese ale lui Molière, hotărât totuși în stilul farselor, i-au asigurat acestuia protecția lui Ludovic al XIV-lea, care se plictisea deseori în timpul tragediei, dar aprecia foarte mult acest tip de spectacol. De-abia după moartea lui Molière farsa este discreditată pe lângă publicul literat. Ea nu mai este jucată atunci decât în teatrele de bâlci. Boileau, în Arta poetică din 1674, condamnă fără drept de apel genul acesta grosier, bun numai, după părerea lui, să amuze poporul. "J'aime
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tréteaux montés, Amusant le Pont Neuf de ses sornettes fades, Aux laquais assemblés jouer ses mascarades"47. El îi reproșează lui Molière, în special cu privire la Înșelătoriile lui Scapin (Les Fourberies de Scapin), că și-a discreditat arta ocupându-se de farsă. El ar fi vrut ca Molière, căruia îi este prieten, să fie un Terente al francezilor, singurul model comic pe care îl agreează. Or, Molière se simte mult mai apropiat de Plaut, uneori își împrumută subiectele și pe care Boileau
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sale, are dintr-odată sentimentul că a modernizat comedia, cu Mélite, în 1630. El nu aduce aici niciun personaj ridicol și introduce, după modelul pastoralei sau al tragi-comediei, personaje ce aparțin societății bune. Foarte diferită de comedia tradițională moștenită de la farsa latină sau medievală, această piesă pune în scenă personaje care folosesc în vorbirea lor o cazuistică amoroasă rafinată. Cu Galeria palatului, cea de-a treia comedie a sa, Corneille introduce rolul confidentei, care îl înlocuiește de acum înainte pe cel
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Aceasta avea efect prin starea de spirit plină de veselie a oamenilor de o condiție superioară celor văzuți în comediile lui Plaut și Terențiu, care nu erau decât negustori", declară el în Examenul la Mélite, în 1660. Despărțind comedia de farsă începând din 1630, Corneille pregătește calea pentru comedia rafinată a secolului al XVIII-lea, pe care Boileau o dorește în 1674, în Arta poetică, în care face elogiul unui comic profund. "Le comique, ennemi des soupirs et des pleurs, N
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mai comod să tragi în aer, fără a avea un obiect fix." (cap. 5 "Desfășurare a capitolului precedent", intitulat la rândul lui "Despre Comedie") Valetul de comedie, așa cum apare el în teatrul antic, la Menandru sau la Plaut, apoi în farsa italiană și franceză, și așa cum l-a imortalizat Molière sub trăsăturile îngroșate ale lui Jodelet, Mascarille sau Sganarelle, nu mai este la modă. Personaj de fantezie, care nu-i reflectă prin nimic pe servitorii secolului al XVIII-lea, este perceput
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
evoluează oameni de condiție medie, apropiați de noi. Lipsite de personaje amuzante, comediile sale nu dezlănțuie niciodată râsul, căci Terențiu nu caricaturizează trăsăturile, spre deosebire de Aristofan și Seneca. Măreția sa, în ochii lui Diderot, care găsește nelalocul lui râsul stârnit de farsă în sânul unei zugrăviri realiste, constă în a ne aduce zâmbetul pe buze. "Terențiu are vervă puțină, de acord, scrie el în Elogiu lui Terențiu. Rareori își pune personajele în aceste situații bizare și violente, care caută ridicolul în cele
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
însăși pe punctul de a se sinucide. Această piesă, în care tatăl și fiica sunt prea stoici în fața nenorocirii pentru a-l emoționa pe spectator, nu a obținut nici pe departe succesul lui Minna von Barnhelm. Lessing condamnă genurile extreme, farsa, tragedia, prea îndepărtate de realism, unul pentru că îngroașă trăsăturile pentru a le reduce la o caricatură, celălalt, pentru că le stilizează în scopul de a le înnobila. Spectatorul nu-și poate citi portretul nici în unul, nici în celălalt. Asta nu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ireductibilă. El nu admite amestecul de tonuri decât dacă cele două elemente se potrivesc fără să se opună, când ceva serios produce râsul, iar bucuria creează înduioșarea. Astfel visează el să creeze cu Minna von Barnhelm ceea ce numește "comedia autentică". "Farsa, scrie el, nu are alt scop decât râsul, comedia lacrimogenă numai emoția, comedia autentică propune cele două lucruri." Dacă pledează pentru unirea râsului cu emoția, o face atât din spirit realist, cât și din spirit moralist. El îl apără pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]