2,832 matches
-
1982-1989) și solistă (1989-1992) la Opera Română din Iași. Pe scena operei ieșene a fost la fel de dăruită profesiei căreia i se dedicase, bucurând publicul cu prezența sa în roluri precum: Susana (Nunta lui Figaro de W. A. Mozart), Papagena (Flautul fermecat de W. A. Mozart), Nella (Gianni Schicchi de G. Puccini), Musette (Boema de G. Puccini), Elisetta (Căsătoria secretă de D. Cimarosa), Fenena (Nabuco de G. Verdi), Daisy (Bal la Savoy de P. Abraham), Julia de Weert (Logodnicul din lună de
Personalităţi ieşene: omagiu by Ionel Maftei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91547_a_93092]
-
adoarmă imediat. Simți o vibrație în stomac, se plimbă prin casă de colo până colo zicând: ,,Trebuie să recunosc, sunt îndrăgostită. Ochii lui m-au impresionat. Par ca două stele luminoase care mă urmăresc. Parcă ar fi avut o cheie fermecată și mi-a deschis inima strecurându-se in ea.,, Simți o dorință imperioasă de a avea lângă ea o ființă caldă, căreia să-i poată destăinui orice, o ființă alături de care să se simtă bine, să se poată încrede în
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
privea chiorâș. Pleopele ochilor aproape se închideau. Nu-și găsea echilibrul. Carlina avea o vibrație mare în stomac, ca atunci când te încearcă mari emoții. Ochii lui erau reci, distanți. Dacă ar fi putut să îi deschidă inima cu o cheie fermecată, să îi strecoare un strop de bucurie și de dorințe ar fi fost bine. - Pentru ce faci asta? Ești complet nebun. - Nebună-i măta! Nu eu. Ce mă faci nebun? îțî trag una acum, de nu te vezi. - Eu nu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ridicaseră privirea unul către celălalt. Era o privire caldă și plină de dragoste. Alin îi păru frumos ca un înger și se simțea minunat avându-l lângă ea. Îl privea temătoare, îi era drag și se temea ca aceste clipe fermecate să nu fie spulberate, iar firul fericirii să fie rupt. Aproape i se oprise inima din piept când îl strânse în brațele ei, și-l văzu ca un înger coborât pe o rază de soare, strălucind chiar lângă ea. Când
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
iar gândurile îi umblau ca o umbră efemeră a unui delir. Prin fața lui se perindau imagini chinuitoare, dar fără nicio urmă de tristețe. Simțea că este atras din ce în ce mai mult de locurile necunoscute de dincolo de hotarul țării. Era ca un copil fermecat de o jucărie preferată sau ca un fluture care încearcă să zboare spre o lumină vie și nu știe dacă se arde sau nu. Țara în care vroia să ajungă promitea multe posibilități. Puteai ajunge acolo pe baza unei chemări
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
mare de la balcon ajung la mine melodii repetate stângaci și nostalgic de un copil, pentru serbarea de sfârșit de an. Și inima mi se întoarce dureros în trecut, spre o fetiță care, acum o jumătate de veac, cânta la pian fermecată să vadă că din degetele ei brune și lungi ieșeau note pe care le prefira ca pe mărgăritare. Credea, pe vremea aceea, că are să fie o mare artistă. [...] 40/1950 II 28 iunie [1950] [...] Nu-mi place - chiar dacă, foarte mândră
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
în viața voastră pe care eu nu le știu. [...] c. p. 5 august [1950], sâmbătă, Țigănești Azi a fost cam răcoare; poate e prima zi de toamnă. Sunt la masa mea de lucru din cerdac; e aproape 6; e ceasul fermecat, aproape vesperal, dar încă foarte legat de orele trecute. Azi-dimineață am fost să le duc puțină pâine cu marmeladă celor două măicuțe chelărese, pe urmă m-am întors aici și am început scrisoarea lungă promisă Micăi, care o va primi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
când umbrele se armonizează cel mai bine cu florile, cu potecile, cu gardurile vii. Mă gândesc la tine, volbura mea, dulcea mea, neuitata mea Euridice. Într-o bună zi trebuie să vii și tu aici, să culegi iarba amară și fermecată a amintirii și a disperării, și poate ți se va spune: „Aici își petrecea ore și ore scriind“ - și numai tu ai să știi că ție îți scriam, chiar fără să scriu. Din când în când, un dangăt de clopot
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Apropo, el e de părere că ideea ta cu Frumoasa din pădurea adormită e un concept fabulos. Foarte original. Se uită în jur și își coboară glasul. Ideea care i-a venit este... să transformăm Terrace Room într-o pădure fermecată. — Pe bune? — Da! Sunt așa de încântată, că trebuie neapărat să-ți arăt și ție! Își deschide geanta și scoate o schiță, iar eu mă uit la ea ușor bulversată. — Mestecenii îi importăm din Elveția, ca și ghirlandele de lumini
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Închid ochii preț de o secundă. Suze, trebuie neapărat să te duc să vezi. O să avem o ditamai orchestra filarmonică, bufet cu stridii și caviar... rame foto de la Tiffany pentru toți invitații... șampanie Cristal... și locul va deveni o pădure fermecată, o să avem mesteceni și triluri de păsări... — Mesteceni adevărați? Suze face o față mirată. Ce nevoie ai de ei? — O să fie în Frumoasa din pădurea adormită! Iar eu am să fiu prințesa, și Luke o să fie... rămân cu cuvintele pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
a trezit brusc că vrea să se împăuneze un pic și ea cu toate astea, și să te folosească din plin... Nu e adevărat. — Ba e foarte adevărat! Doar că nu ești în stare să vezi asta! Ești mult prea fermecat de ea! — Becky, e foarte ușor să o critici, zice Luke pătimaș. Tu ai o relație de invidiat cu mama ta. Eu am văzut-o doar din an în Paște când eram mic și... — Exact! țip, înainte de a mă putea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
la cireșul ei înflorit. Dar fără nici un rezultat. Poate e de vină șampania - dar, în loc să fiu copleșită de emoție și să mă gândesc „Trebuie neapărat să mă mărit la mine acasă“, mă trezesc gândind: „Poate băgăm și cireșul în pădurea fermecată“. — Ce faci, Becky? spune Robyn. La ce te gândești? — A, zic, și tresar vinovată. Mă gândeam doar că... ăă... nunta o să fie de vis. Ce fac? N-am de gând să deschid subiectul odată? N-am de gând să zic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
acest lucru. Adevărul e că data trecută nu i-am prezentat situația cum trebuie. Și ea probabil ar fi entuziamată după ce i-aș explica totul în cele mai mici detalii. În clipa în care am să-i spun despre pădurea fermecată și despre orchestra filarmonică, despre formația pentru dans și tortul de o mie de dolari, își va schimba părerea cu o sută optzeci de grade. O nuntă de lux, ca în povești, cu toate cheltuielile plătite de altcineva! Pe bune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mă duc să... iau restul lucrurilor, zic și pornesc spre ușile duble de la ieșirea din spital. În momentul în care ies afară, în aerul proaspăt, tremur vag. Deci, asta a fost tot. Gata cu nunta la Plaza. Gata cu pădurea fermecată. Gata cu tortul ca-n povești. Gata cu fantezia. Nu-mi vine să cred că am renunțat la toate astea. Însă... dacă vreau să fiu sinceră până la capăt, asta a și fost totul - o fantezie, nu? Nici o secundă nu am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
intervine doamna Zaleskie. Și zice că toată lumea numai despre nunta ta vorbește. — Serios? spun după o pauză. Ei, nu e chiar așa o... — Cum să nu fie? Glumești? Chelnerii se bat deja care să servească! Toată lumea vrea să vadă pădurea fermecată! Mă privește cu atenție prin lentilele ochelarilor. E adevărat că o să ai orchestră filarmonică, DJ și o formație formată din zece oameni? — Ăă... da. — Prietenele mele mă invidiază de moarte, spune Erin, cu chipul radiind de încântare. Toată ziua mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
îmbrăcată într-un compleu roz, are în mână o sacoșă de la Tiffany și emite ostilitate prin toți porii. Tocmai azi, dintre toate momentele posibile. Ca să vezi, spune. Ești mândră de tine, Becky? — Ăă... nu. Nu neapărat. — Mireasa anului. Miss Pădurea fermecată. Ce idioțenie! Mă uit la ea nedumerită. Știu că eu și Alicia nu ne prea omorâm una după alta - dar parcă asta e chiar prea de tot. — Alicia, zic. Ai vreo problemă? Dacă am vreo problemă? Vocea îi devine extrem de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
la ce să mă aștept. La ceva spectaculos și extrem de teatral. Însă nimic nu m-ar fi putut pregăti cu adevărat pentru momentul în care am pășit înăuntru. E ca și cum aș fi intrat într-o altă lume. Într-o pădure fermecată argintie și strălucitoare. Deasupra mea, crengile se arcuiesc până la tavan. Florile par să crească direct din bulgării de pământ care par să fie aici dintotdeauna. Văd vrejuri de viță-de-vie, fructe și un măr plin cu mere de argint, o pânză
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
persoane care se întorc în scaun. Orchestra filarmonică începe să cânte tema muzicală din Frumoasa din pădurea adormită, iar domnișoarele de onoare pornesc pe culoarul dintre scaune. Și, deodată, mă trezesc că pășesc și eu în urma lor. Merg prin pădurea fermecată, purtată de valul muzicii. Luminile de deasupra licăresc feeric. Acele de pin pe care pășesc își împrăștie parfumul plăcut. E un miros proaspăt de pământ, păsările ciripesc și o cascadă susură undeva în fundal. La fiecare pas, florile din jurul meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
încetinesc, pentru a inspira din plin această atmosferă și acest parfum minunat și pentru a mă uita mai bine la copaci și la flori. Pentru a încerca să-mi întipăresc în minte fiecare amănunt. Și pentru a savura fiecare clipă fermecată. OK, recunosc. Elinor a avut dreptate. Când am încercat să salvez nunta asta, n-am făcut-o din motive pur altruiste. N-am făcut-o doar pentru a salva relația lui Luke cu mama lui. Am vrut asta pentru mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
trandafir. Nu-mi vine să cred: Robyn mi-a plantat un speaker în buchet! — Mirele și mireasa! Plecați! — OK! zic către flori. Plecăm! Îl apuc repede pe Luke de braț și pornim pe culoarul dintre scaune, traversând din nou pădurea fermecată. Nu suntem căsătoriți, spune Luke siderat. O ditamai pădurea, patru sute de oameni, o rochie albă uriașă și nu suntem căsătoriți. — Șșșș! îi zic supărată. Nu spune nimănui! Mi-ai promis ca, dacă lucrurile ți se par un pic ciudate, n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Dar, uite, curanderos se transformă în lupi pentru a-l înșela pe vrăjitor iar reginele au cunoștințe ezoterice și îi ajută în lupta contra răului...” Sunt complet fascinată nu numai de poveștile fantastice care apar una după cealaltă, conturând povestea fermecată a fiecărui personaj de pe pânză, ci, mai ales, de prezența lui Amaringo. Are în jur de șaizeci de ani, este mai scund decât mine, poartă ochelari cu lentile groase și rame mari și are zâmbetul cel mai cald din câte
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
am experimentat câte ceva din lumea șamanismului „oficial” după care am început să constat că momentele magice există oricum, fără ca prezența unui șaman sau a ayahuasca să fie neapărat necesare. Viața de zi cu zi, normală, este o succesiune de momente fermecate, de culori, sunete și senzații care nu pot fi decât magice. Tot ce avem de făcut este să absorbim fiecare moment, fără considerații pentru viitor sau trecut, fără considerații pentru ce ar fi putut fi sau în ce fel privesc
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
partea germană" la Berlin, Dresda, Leipzig, Weimar, Potsdam..., organizam și noi la ambasadă mese rotunde, întâlniri cu presa, recitaluri. Venită la Berlin, doamna Irina Răchițeanu Șirianu ne-a onorat cu un recital de poezie românească, Silvia Marcovici cu vioara ei fermecata, Ion Dacian cu măiastra sa voce... Îmi amintesc și de conferința de presă organizată la ambasadă cu prilejul vizitei la Berlin a unei cunoscute poete, astăzi trăitoare prin SUA, venită să participe la lansarea unui volum din poeziile sale. Erau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
am discutat mult despre daci și romani, despre Mihai Viteazul, Vlad Țepeș și Ștefan cel Mare, despre sprijinul constant al Franței, despre Panait Istrati, Eugen Ionescu, Brâncuși, Enescu, Cioran, dar și despre Sartre, Baudelaire, Prévert și Villon. A fost sincer fermecat de tot ce a văzut. Prin obcinele Bucovinei, trecând într-o dimineață printr-o pădure smălțuită de Tatăl Ceresc în mii de culori, m-a rugat să oprim puțin. Nu știam ce vrea! A făcut câțiva pași prin pădure, s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
de kilometri, ziua pe o căldură "tropicală", noaptea pe șosele pustii! Mă gândeam însă la deviza MAE, "Semper fidelis patriae" în traducere liberă: "Mereu credincios patriei", și mi se părea că voiajez precum prințul din "1001 de nopți" pe covorul fermecat alături de prințesa mea brunetă și cu ochi albaștri (albastru civil, de Voroneț, nu militar!). Dacă prima mea deplasare "în interes de serviciu" a fost pentru salvarea românilor "eșuați" la Sao Paulo și a doua în capitala Brasilia, cea de a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]