9,442 matches
-
și evreii: cazurile Dorohoi, București, Iași, Odessa (1998), Istoria loviturilor de stat în România (1821-1999) (I-III, 2000-2002) -, lucrări care au suscitat numeroase obiecții și controverse în mediile academice. Formula narativă a lui S. oscilează între arhivistică și apocrif, între ficțiune documentară și metaficțiune istoriografică. Astfel, în romanul Drumul Olandei epicul sucombă sub presiunea factologiei. Miezul cărții îl constituie aventurile lui Ștefan Predescu, care, traversând Europa în timpul ultimului război mondial, ajunge să lupte alături de Rezistența olandeză. Cum tribulațiile protagonistului reprezintă doar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289943_a_291272]
-
Cesereanu, Tommaso d’Aquino, postmodernul, ST, 1995, 10-11; C. Stănescu, „Sfințenia” ca mască a tiraniei, ALA, 1995, 280; Florian Baiculescu, Patimile literare înainte și după Stoenescu, „Libertatea”, 1996, 16 ianuarie; Dan Perșa, Dominicanii și comunismul, TMS, 1998, 2; Horia Gârbea, Ficțiunea și documentul, CNT, 1999, 13; Alex. Ștefănescu, Gheorghe Gheorghiu-Dej ca personaj de roman, RL, 1999, 17. A. Tr.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289943_a_291272]
-
IL, 1963, 3; Laurențiu Bourceanu, Un volum de versuri, GL, 1963, 25; Haralambie Țugui, „Inima și timpul”, O, 1963, 8; Laurențiu Bourceanu, „Orfeu trece punțile”, IL, 1968, 2; Dumitru Micu, „Apoca[ta]stază”, GL, 1968, 40; C. Trandafir, Autobiografie și ficțiune, VR, 1975, 9; Piru, Poezia, I, 280-282; Lit. rom. cont., I, 268-270; Buculei, Prezențe, 97; Dicț. scriit. rom., II, 436-437; Popa, Ist. lit., II, 593. M.Dț.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287320_a_288649]
-
sunt distilate în imagini animate de lumini și culori. Proiectate pe acest fundal, meditațiile asupra timpului, a îmbătrânirii și morții își atenuează dramatismul. Reprezentări alegorice ale condiției poetului afirmă statutul deosebit al acestuia. El plătește cu propria ființă călătoriile în ficțiune, dar este beneficiarul unor stări de grație, când poate percepe tainele firii. În ciclul intitulat Fântâni, își omagiază modelele - Ion Barbu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Pillat -, dedicându-le ingenioase poeme în spiritul și stilul fiecăruia. O îndelungată trudă poetică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286172_a_287501]
-
talent, ci și, mult mai grav, vinovat de absența totală de veridicitate a mediilor evocate, de sabotarea criteriilor realismului socialist. Debutează în 1949 la „Flacăra” (continuând să publice aici până în 1953), iar editorial în 1946 cu romanul Ioan din Marghita, ficțiune lipsită de orice valoare literară. Mai e prezent în „Contemporanul”, „Scânteia”, „Albina”, „Opinia”, „Revue roumaine”, „Steaua”, „Viața românească”, „Utunk”, „Veac nou”, „Călăuza bibliotecarului”, „Gazeta literară”. Paternitatea unora din scrierile lui V., personaj extrem de controversat, stă sub semnul întrebării. De exemplu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290409_a_291738]
-
înainte ca această controversă în jurul scrierilor lui Rowley să se fi terminat, Chatterton a fost "prins între a fi un geniu fraudulos sau un ignorant onest", încît părea că "acest băiațaș putea fi orice vroiai să fie": "[f]apt sau ficțiune, viață și artă, creator și creat" s-au îngemănat strîns în viața, în opera și în personalitatea lui Chatterton (Fairer 1999: 229). Dezlegarea labirintului: din vremuri apuse se înalță literele În controversa lui Rowley, Skeat a tras următoarea concluzie definitivă
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
și coerentă, expusă seducător, a operei romanești a lui Nicolae Breban. Firește, P. examinează - într-o formulare personală, deseori originală - diferite chestiuni care au preocupat și anterior exegeza, îl consideră pe romancier un postflaubertian, revelează asumarea de către acesta, în spațiul ficțiunii (și în alt mod decât, de pildă, Balzac), a unei posturi de Dumnezeu-Tatăl, accentuează importanța extraordinară a personajului, opinând că esențială ar fi „relația de tip agonal între personajul-Autor și personajul propriu-zis fictiv”, deslușește procesul de „deconstruire a subiectului” ș.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288733_a_290062]
-
consistent eseu monografic, care își propune „să dezvolte, în paralel, mai multe premise explicit polemice în raport cu ionescologia franceză, anglo-americană și românească” și să ofere „o posibilă soluție pentru a răspunde astăzi, în era poststructuralistă, unor multiple provocări hermeneutice”. Sub titlul Ficțiune și teatralitate (2003) sunt grupate texte critice - nu cronici propriu-zise, ci tot eseuri - referitoare la scriitori români, în majoritate contemporani. Repartizate în trei secțiuni, ele vizează prozatori (Dumitru Țepeneag, Nicolae Breban, Ioan Lăcustă ș. a.), dramaturgi (de la Camil Petrescu și Ion
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288733_a_290062]
-
Sorescu și Vlad Zografi) și critici, eseiști, diariști (Nicolae Balotă, Arșavir Acterian, Ion Vartic, Vasile Popovici, Șerban Foarță). SCRIERI: Antimemoriile lui Grobei. Eseu monografic despre opera lui Nicolae Breban, pref. Irina Petraș, București, 1997; Ionesco. Anti-lumea unui sceptic, Pitești, 2002; Ficțiune și teatralitate, Cluj-Napoca, 2003. Ediții: Nicolae Breban, Bunavestire, pref. edit., Pitești, 2002. Traduceri: Melanie Klein, Scrieri, vol.I: Iubire, vinovăție, reparație, Binghamton - Cluj-Napoca, 1994 (în colaborare cu Emma Tămăianu și Florin V. Vlădescu); Evelyn Underhill, Mistica, Cluj-Napoca, 1994. Repere bibliografice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288733_a_290062]
-
Nu obiectivitatea reportajului în sine este cea care reține atenția, ci interesul pentru amănuntul inedit, dezvoltarea și îmbogățirea acestuia, care duce aproape întotdeauna la nașterea unui subiect interesant. Din aceeași categorie, a reportajului în care faptul real este amalgamat cu ficțiunea, fac parte și Văzduhul ne cheamă! (1934), N-am descoperit America! (1937) - descrierea unei călătorii de o lună cu avionul prin Europa, Africa, America de Sud și de Nord -, Atlantinia (1939), unde călătoria atinge locuri exotice fermecătoare, precum Corsica, Damasc, Algeria, Maroc
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288172_a_289501]
-
filologul H. Tiktin, actrița Sevilla Pastor, scriitorul M. Brociner (un „Dreyfus local”, militar și erou în luptele de la Grivița) ș.a. Foarte adesea reportajele la fața locului se învecinează cu eseul, în mod frecvent textul devine un incitant amestec de reportaj, ficțiune, tăieturi din presa vremii, interpretări personale, totul vorbind despre încercarea gazetarului de a-și apropia evenimentele timpului, cum se întâmplă atunci când îi portretizează pe Hitler, Mussolini, Stalin, Roosevelt, papa Pius al XI-lea, Einstein și pe mulți alții. Literatura pentru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288172_a_289501]
-
romanțată, dar din care nu lipsește predispoziția de a capta instantanee, întâmplări, locuri, figuri de oameni obișnuiți sau notabilități ale vremii. Întreaga construcție vrea să susțină ideea că orice trăire este o învățătură, adesea viața putând fi mai interesantă decât ficțiunea. Ciclul Șapte momente din istoria evreilor din România, publicat între 1977 și 1992, cuprinde monografii și evocări a numeroase instituții și portrete ale unor personalități evreiești din România. SCRIERI: 24 de ore în jurul lumii, București, 1932; Văzduhul ne cheamă!, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288172_a_289501]
-
ocazional Gheorghe Iova, Mircea Nedelciu, Liviu Ioan Stoiciu ș.a. Rolul de critic susținător „din interior” și l-a asumat - cu mare râvnă, aproape un deceniu, dar abandonându-l după anul 2000 - Dan Silviu Boerescu, autor al mai multor volume de „ficțiuni critice” și alcătuitor al unor consistente antologii. El a condus în a doua jumătate a anilor ’90 Clubul Profesionist de Lectură al Muzeului Literaturii Române și efemera - dar consistenta - revistă „ArtPanorama”. Fără exclusivism, deschise scriitorilor din toate generațiile, atât clubul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288484_a_289813]
-
aplică în definitiv tuturor operelor literare care narează, indiferent dacă sunt romane, nuvele, povestiri etc. sau memorii, amintiri, autobiografii etc. Asta nu înseamnă că formula e prea largă și deci nu determină precis speciile, ci înseamnă că între memorialistică și ficțiune există ceva fundamental comun. În calitate de cititor nu fac o radicală deosebire între Saint-Simon și Balzac sau Tolstoi. Bineînțeles, în ordinea compoziției, adică a dezvoltării temei și a orânduirii elementelor, a împlinirii operei ca întreg, ficțiunea se supune unor obligații de
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
înseamnă că între memorialistică și ficțiune există ceva fundamental comun. În calitate de cititor nu fac o radicală deosebire între Saint-Simon și Balzac sau Tolstoi. Bineînțeles, în ordinea compoziției, adică a dezvoltării temei și a orânduirii elementelor, a împlinirii operei ca întreg, ficțiunea se supune unor obligații de care memorialistica e în aparență scutită, și se bucură de niște libertăți pe care, în aparență, memorialistica nu le are. Funcția inventivă are un rol incomparabil mai vădit în ficțiune. Dar ea nu lipsește cu
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
a împlinirii operei ca întreg, ficțiunea se supune unor obligații de care memorialistica e în aparență scutită, și se bucură de niște libertăți pe care, în aparență, memorialistica nu le are. Funcția inventivă are un rol incomparabil mai vădit în ficțiune. Dar ea nu lipsește cu totul nici din memorialistică, atât în ce privește încadrarea și economia ansamblului, cât și în privința narației, adică a faptelor, a planului anecdotic și dramatic. Memorialistul e presupus a relata fapte veridice, pe când autorul de ficțiune, fapte inventate
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
vădit în ficțiune. Dar ea nu lipsește cu totul nici din memorialistică, atât în ce privește încadrarea și economia ansamblului, cât și în privința narației, adică a faptelor, a planului anecdotic și dramatic. Memorialistul e presupus a relata fapte veridice, pe când autorul de ficțiune, fapte inventate. Dar de câte ori cantitatea de invenție nu se întâmplă să fie poate mai redusă în mari opere de ficțiune decât în celebre memorii? Sigur, nu trebuie să încurcăm borcanele: distincția este funcțional necesară și justificată, iar prezumția de veridicitate
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
în privința narației, adică a faptelor, a planului anecdotic și dramatic. Memorialistul e presupus a relata fapte veridice, pe când autorul de ficțiune, fapte inventate. Dar de câte ori cantitatea de invenție nu se întâmplă să fie poate mai redusă în mari opere de ficțiune decât în celebre memorii? Sigur, nu trebuie să încurcăm borcanele: distincția este funcțional necesară și justificată, iar prezumția de veridicitate în memorialistică și de invenție în ficțiune rămâne și trebuie să rămână mai mult sau mai puțin constantă. Nu ne
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
invenție nu se întâmplă să fie poate mai redusă în mari opere de ficțiune decât în celebre memorii? Sigur, nu trebuie să încurcăm borcanele: distincția este funcțional necesară și justificată, iar prezumția de veridicitate în memorialistică și de invenție în ficțiune rămâne și trebuie să rămână mai mult sau mai puțin constantă. Nu ne interesează aici valoarea documentară a memoriilor: din acest punct de vedere ele trebuie, firește, luate sub beneficiu de inventar. Dar din punctul de vedere al artei literare
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
cel pe care Marx îl găsea mai curând în Balzac decât în tratatele de specialitate. Așadar, Saint-Simon și Balzac, Retz și Stendhal sunt mai puțin deosebiți prin faptul că unii sunt romancieri, iar ceilalți memorialiști, adică mai puțin deosebiți prin ficțiune decât sunt apropiați prin puterea imaginației. Și îmi pare, de altminteri clar, că Balzac e structural mai apropiat de Saint-Simon, iar Retz de Stendhal. Un mare scriitor, laureat chiar cu Premiul Nobel, a spus odată, într-o oarecare împrejurare, că
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
altfel nu pot crede că nu și-ar fi adus aminte de exemplele ilustre care-i infirmau zdrobitor imprudenta afirmație. Pe lângă operele propriu-zis memorialistice, de la Tacit până la de Gaulle, Malraux sau Ehrenburg, sunt altele care sub formă de roman, de „ficțiune”, au un fond memorialistic ce nu poate fi tăgăduit. Lucrul acesta s-a remarcat cu privire la Proust; mutatis mutandis și Război și Pace are un atare caracter. Dar trebuie imediat să subliniem că acest caracter nu-l dau elementele autobiografice. Foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
De pildă, ciclul În preajma revoluției al lui C. Stere e curat autobiografic în primele cinci volume, fără a fi aproape deloc memorialistic, iar în următoarele avem de a face cu ceva ce nu mai e nici roman, nici autobiografie, nici ficțiune și nici „memorial”. În schimb, Stere a scris o altă carte pe care, la știința mea, critica și istoria literară au ignorat-o cu totul, deoarece nu intră în categoria „beletristicii” (cer iertare pentru urâta expresie!) fiind un testimoniu pur
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
memoriu” asupra „condiției umane”. La Rousseau, autobiografia și spovedania intimă au o exemplaritate obiectivă și lasă de altminteri loc destul pentru tabloul societății și al epocii. Atât în memorii, cât și în confesiuni, și nu mai puțin în literatura de ficțiune, autismul e totalmente irelevant și insipid. Nici un mare scriitor n-a făcut introspecție pentru ea însăși, ci totdeauna ca studiu asupra „condiției umane”. (Chiar termenul acesta de „condiție” arată că exemplaritatea e totdeauna încadrată într-un context de relații, deci
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
memorialist, de pildă, Saint-Simon (pe care anume l-am pomenit adineauri alături de Tolstoi), sunt ceea ce sunt tocmai prin puterea lor extraordinară de a-și reprezenta realitatea și de a o instaura în imagini de neuitat. Dacă imaginația nu înseamnă neapărat ficțiune, ficțiunea în schimb, ca să se impună, are neapărat nevoie de imaginație. De altfel, „ficțiune” vine de la verbul fingo, fingere, care înseamnă originar: a fasona, a frământa o materie (brutarii se numeau fictores), deci a prelucra o substanță existentă. La Rochefoucauld
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
de pildă, Saint-Simon (pe care anume l-am pomenit adineauri alături de Tolstoi), sunt ceea ce sunt tocmai prin puterea lor extraordinară de a-și reprezenta realitatea și de a o instaura în imagini de neuitat. Dacă imaginația nu înseamnă neapărat ficțiune, ficțiunea în schimb, ca să se impună, are neapărat nevoie de imaginație. De altfel, „ficțiune” vine de la verbul fingo, fingere, care înseamnă originar: a fasona, a frământa o materie (brutarii se numeau fictores), deci a prelucra o substanță existentă. La Rochefoucauld, în
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]