2,684 matches
-
multe construcții concepute special pentru apărare, unde fuseseră ridicate fortificații puternice, cu garnizoane numeroase și bine înarmate. Linia Grebbe-Peel din Olanda, care se întindea de la malul sudic al golfului Zuider Zee până la frontiera cu Belgia, avea un mare număr de fortificații, a căror apărare era sprijinită de existența unor obstacole naturale precum zonele mlăștinoase sau câmpiile inundabile. Apărarea belgiană se baza pe o linie de încetinire a înaintării inamicului de-a lungul Canalului Albert și o linie defensivă principală de-a
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
unui atac, se considera că detașamentul de pe malul estic al canalului ar avea la dispoziție timpul necesar să se retragă peste poduri, să le arunce în aer. Forțele reunite belgine ar fi avut mai apoi posibilitatea să lupte protejate de fortificații o bătălie de întârziere a înaintării inamicului. Când apărarea fortului nu ar mai fi fost posibilă, garnizoana ar fi trebuit să se retragă pe linia defensivă principală de-a lungul râului Dyle, unde să facă joncțiunea cu restul trupelor aliate
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
de rulare, iar dotarea militarilor a fost completată cu aruncătoare de flăcări și încărcături explozive specializate. Cele din urmă erau considerate dispozitive atât de secrete, încât testele au fost folosite doar pe teritoriul Germaniei, nu și în Cehia, unde existau fortificații similare cu Eben Emael. Secretul operațiunilor a fost menținut prin adoptarea unui complex de măsuri. La finalizarea exercițiilor, planoarele și echipamentele au fost demontate și încărcate în camioane pentru transportul mobilei. Subunităților forței de asalt le-a fost schimbat numele
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
planor fusese avariat de focul antiaerienei și a fost obligat să aterzeze forțat în Olanda. În timpul aterizării, trei dintre parașutiștii germani au fost grav răniți. Restul planoarelor au aterizat fără probleme la țintă. Unul dintre planoare a aterizat în apropierea fortificațiilor în care se aflau detonatoarele încărcăturilor explozive pentru distrugerea podurilor. Parașutiștii germani au luat cu asalt rapid cazemata, i-au ucis pe apărători și au deconectat firele electrice ale detonatoarelor. Restul apărătorilor belgieni au rezistat cu eroism atacurilor germane și
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
O unitate de parașutiști a fost obligată să se urce pe turele și să distrugă țevile tunurilor cu explozivi.. Acțiuni similare au avut loc și în partea nordică a fortului, parașutiștii acționând contratimp pentru distrugerea sau scoaterea din funcțiune a fortificațiilor care adăposteau piesele de artilerie. Obiectivul nr. 13 era o cazemată care adăpostea mitraliere care acopereau cu foc partea de vest a fortului. Pentru distrugerea cazematei, parașutiștii au folosti aruncătoarele de foc pentru ca să îi oblige pe mitraliori să se retragă
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
două obiective, nr. 15 și nr. 16, s-au dovedit a fi niște instalații false. Parașutiștii au întâmpinat probleme neaștepatate la Obiectivul nr. 23, o cupolă retractabilă care adăpostea două tunuri de 75 mm. Planificatorii germani consideraseră că armele acestei fortificații nu pot opri asaltul parașutiștilor, dar această presupunere s-a dovedit eronată în timpul luptelor. Parașutiștii au fost obligați să se adăpostească. Focul puternic al armelor din cupolă nu a putut fi oprit decât cu ajutorul bombardamentelor în picaj al unei escadrile
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
Moncastro, "Albi Castri", "Citta Alba", Akkerman, Белгород-Днестровск și Білгород-Дністровськ) este un monument istoric din secolele XIII-XV, amplasat actualmente pe teritoriul Ucrainei, fiind una dintre cele mai bine conservate cetăți de pe teritoriul acestei țări. Dimensiunea sa, de asemenea, întrece orice altă fortificație de acest fel din Ucraina. Suprafața totală este de 9 hectare. Cetatea este așezată pe un teren stâncos, lângă țărmul abrupt al limanului Nistrului, dominând fața acestuia, de la o înălțime de aproximativ 30 de metri. Nucleul cetății îl formează vechea
Cetatea Albă (cetate) () [Corola-website/Science/333882_a_335211]
-
în platforme pentru instalarea unităților artileriste. Actuala cetate a fost ridicată pe urmele anticului oraș-cetate grec Tyras, principlala ocupație a acestuia fiind cea de comerț în zonă. Luată în ansamblu, Cetatea Albă constituie cea mai mare și mai bine întărită fortificație defensivă din Moldova medievală, un vechi și simbolic monument de arhitectură, ce impresionează atît prin dimensiune și expresivitate, cît și în virtutea locului ales pentru zidire. Deasupra „porții mari” ridicată de Ștefan cel Mare se înălța stema Moldovei și inscripția ce
Cetatea Albă (cetate) () [Corola-website/Science/333882_a_335211]
-
actual evanghelică) a fost ridicată în jurul anului 1300, în stil romanic, fortificată în secolul XV și împrejmuită mai apoi de zidurile unei cetăți fortificate tipic săsească. Este una dintre cetățile de acest fel care conservă în stare bună zidurile sale. Fortificația oferea loc pentru magazii, ateliere, grajduri, o bucătărie comună, o crescătorie de albine. Intrarea în cetate era apărată de turnul porții, în care se afla și administrația orașului, cu o celulă pentru prizonieri sau condamnați. Aceasta poate fi văzută chiar
Biserica evanghelică fortificată din Rotbav () [Corola-website/Science/333072_a_334401]
-
ocupat celebrul pietrar sibian Andreas Lapicida. Actualul lăcaș se ridică pe structura pereților exteriori ai bazilicii anterioare. Este o hală cu 3 nave, boltită cu nervuri în rețea. Are remarcabile ancadramente și un tabernacol monumental. Este înconjurată de o amplă fortificație țărănească și întărită cu turnuri, care înglobează și o veche capelă gotică, probabil din sec. XIV. Are un turn-clopotniță masiv, situat la circa 2 m vest de biserică, clopotul fiind turnat în anul 1515. Altarul poliptic, executat de Vincentius (1521
Biserica evanghelică fortificată din Moșna () [Corola-website/Science/333071_a_334400]
-
la Biserica Evanghelică-Lutherană din Cincu. Lucrări de renovare, transformare și adăugire au fost făcute în anii 1575, 1630, 1658, 1698, 1701,1718, 1763, 1791, 1824, 1878, 1919, 1998 și 2000. În 1520 au început și lucrările de construire a incintei fortificației. Zidurile aveau o înălțime de 9 metri și descriau un traseu dreptunghiular. Turnul de poartă se află la sud-est (inițial era la est).
Biserica evanghelică fortificată din Moșna () [Corola-website/Science/333071_a_334400]
-
Armate B (considerat în mod eronat ca cea mai puternică forța germană și, implicit, ca amenințarea principală împotriva liniilor aliate) în Belgia centrală. Franța semnase un tratat militar cu Belgia încă din 1920 pentru eficientizarea eforturilor în domeniul comunicațiilor și fortificațiilor în eventualitatea unui atac german. În octombrie 1936 însă, Belgia și-a modificat politica într-un de strictă neutralitate, limitând coordonarea planurilor defensive cu Franța. Gamelin propusese inițial un plan mai puțin riscant „Planul E (Escaut)”, care prevedea pentru apărarea
Planul Dyle () [Corola-website/Science/333134_a_334463]
-
și-a modificat politica într-un de strictă neutralitate, limitând coordonarea planurilor defensive cu Franța. Gamelin propusese inițial un plan mai puțin riscant „Planul E (Escaut)”, care prevedea pentru apărarea (cu excepția extremității vestice a Flandrei) bazată pe o serie de fortificații de-lungul frontierei franco-belgiene, nu în interioriul teritoriului belgian. În cele din urmă, Gamelin a decis să adopte Planul D datorită noilor construcții antitanc construite de belgieni de-a lungul râului Dyle și la Gembloux, care ar fi permis o
Planul Dyle () [Corola-website/Science/333134_a_334463]
-
la orice întâlnire oficială a Statelor Major francez și britanic de teama compromiterii neutralității. Belgienii nu au considerat invazia germană ca inevitabilă și erau hotărâti ca, în cazul în care ar fi fost totuși atacați, să organizeze rezistența în noile fortificații precum era Fortul Eben-Emael. Belgienii au hotărât să își refacă fortificațiile de-a lungul frontierei cu Germania după ce Adolf Hitler a ajuns la puterre în 1933. Guvernul belgian a privit cu îngrijorare crescută acțiunile diplomatice ale germanilor, începând cu retragerea
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
teama compromiterii neutralității. Belgienii nu au considerat invazia germană ca inevitabilă și erau hotărâti ca, în cazul în care ar fi fost totuși atacați, să organizeze rezistența în noile fortificații precum era Fortul Eben-Emael. Belgienii au hotărât să își refacă fortificațiile de-a lungul frontierei cu Germania după ce Adolf Hitler a ajuns la puterre în 1933. Guvernul belgian a privit cu îngrijorare crescută acțiunile diplomatice ale germanilor, începând cu retragerea din Liga Națiunilor, contionuând cu repudierea Tratatului de Versailles și cu
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
la puterre în 1933. Guvernul belgian a privit cu îngrijorare crescută acțiunile diplomatice ale germanilor, începând cu retragerea din Liga Națiunilor, contionuând cu repudierea Tratatului de Versailles și cu violarea Tratatelor de la Locarno. Guvernul a crescut cheltuielile militare pentru modernizarea fortificațiilor de la Namur și Liège. Au fost construite noi linii defensive de-a lungul canalului Maastricht-Bois-le-Duc, unind râurile Meuse, Scheldt și Canalul Albert. Protecția frontierelor estice, bazată în principal pe distrugerea unor drumuri, a fost dată în sarcina unei noi formații
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
dată în sarcina unei noi formații de grăniceri cicliști, „"Chasseurs Ardennais"”. Până în 1935, pregătiriel defensive fuseseră terminate. Chiar și așa, se considera că defensiva era deja depășită. Era nevoie de o rezervă mobilă cu efective importante pentru păzirea zonelor din spatele fortificațiilor și ca atare s-a ajuns la concluzia că protecția împotriva unui atac fulger german nu este suficientă. Era nevoie și de rezerve de mână de lucru, dar o lege pentru prelungirea serviciului militar și pentru îmbunătățirea instruirii forțelor aramte
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
ar dus la transformarea țării într-un câmp de luptă, în condiții de inferioritate. Belgienii și francezii nu au reușit să lămurească problema legată de contribuția fiecărei părți în cazul izbucnirii unui conflict. Belgienii erau hotărâți să reziste pe linia fortificațiilor de frontieră de-a lungul Canalului Albert și a râului Meuse, fără cedarea de teren, până la venirea sprijinului francez.. Gamelin nu era însă dispus să modifice planul Dyle în asemenea măsură. El considera că belgienii aveau să fie obligați să
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
astfel să apere flancul stâng al armatei belgiene de la Anvers și să amenințe flancul nordic al frontului german. Mai departe, spre est, pozițiile defensive belgiene erau construite în zona tactică imediată de-a lungul Canalului Albert, care făcea legătura cu fortificațiile de pe Meuse la vest de Maastricht. Linia își schimba direcția spre sud și continua spre Liege. Sectorul Maastricht-Liège era foarte bine fortificat. Fortul Eben-Emael apăra flandul nordic al orașului și drumul de pătrundere spre vestul țării. Alte linii defensive se
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
seara zilei de 11 mai, belgienii și-au retras forțele pe linia Namur-Anvers. A doua zi, Armata I franceză a ajuns la Gembloux, între Wavre și Namur, să acopere „breșa Gembloux”. Aceasta era o zonă de câmpie plată, fără nicio fortificație. Armata a 7-a franceză de pe flancul nordic al liniilor belgiene, care trebuia să apere axa Bruges-Ghent-Ostend și porturile de la Canalul Mânecii, a înaintat în Belgia și Olanda cu viteză maximă. Francezii au ajuns la Breda în Olanda pe 11 mai
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
de acord ca belgienii să apere linia Anvers-Leuven, în vreme de restul aliaților au preluat responsabilitate apărării nordului și sudului țării. Corpul al III-lea belgian, "Chasseurs Ardennais I" și Diviziile 1 și 2 de infanterie s-au retras din fortificațiile de la Liège ca să evite încercuirea. Regimentul fortificației Liège a rămas în urmă ca să distrugă rețeau de comunicații germane. Mai spre sud, garnizoana pozițiilor fortificate de la Namur, (Divizia a 5-a de infanteriei și "Chasseurs Ardennais 2" belgiene și Divizia a
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
Anvers-Leuven, în vreme de restul aliaților au preluat responsabilitate apărării nordului și sudului țării. Corpul al III-lea belgian, "Chasseurs Ardennais I" și Diviziile 1 și 2 de infanterie s-au retras din fortificațiile de la Liège ca să evite încercuirea. Regimentul fortificației Liège a rămas în urmă ca să distrugă rețeau de comunicații germane. Mai spre sud, garnizoana pozițiilor fortificate de la Namur, (Divizia a 5-a de infanteriei și "Chasseurs Ardennais 2" belgiene și Divizia a 12-a de infanterie franceză) a asigurat
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
să abandoneze linia Anvers-Namur cu puternice poziții defensive în favoarea unor poziții defensive improvizate pe cursul râului. În zona de sud, generalul Deffontaine și Corpul al VII-lea belgian au fost obligați să se retragă din regiunile Namur și Liège, deși fortificațiile din regiunea Liège reușiseră să reziste atacurilor inițiale ale Armatei a 6-a germane. În nord, Armata a 7-a a fost trimisă spre Anvers, după capitularea olandezilor de pe 15 mai, iar mai apoi a fost trimisă în sprijiul Armatei
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
coreene era ,sanseong” sau ,cetate de munte”. Aceste cetăți constau într-un zid de piatră care continua în jurul muntelui în formă de serpentină. Zidurile erau prost concepute, cu puține poziții pentru tunuri iar transfrontaliere de foc (observate de obicei la fortificațile din Europa) aveau în mare parte o înălțime redusă. Politica de război era ca toată lumea să se refugieze în aceste cetăți iar cei care nu reușau să facă acest lucru erau presupuși colaboratori ai inamicului. Această politică nu a avut
Războiul Imjin () [Corola-website/Science/333136_a_334465]
-
efort de despresurare a cetății. Până la sfârșitul lui februarie, toate aceste încercări eșuaseră, și von Hötzendorf l-a informat pe că nu se vor mai face alte încercări. Selivanov a primit suficientă artilerie să distrugă cetatea. Rușii au trecut peste fortificațiile din nord la 13 martie. O linie de apărare improvizată a reținut atacurile rusești suficient timp cât Kusmanek să distrugă tot ce mai rămăsese în oraș și putea fi utilizat de ruși. La 19 martie, Kusmanek a ordonat o tentativă
Asediul Przemyślului () [Corola-website/Science/333197_a_334526]