4,147 matches
-
un pahar. Cele două fete nu schimbară între ele nimic de natura unui semn cu ochiul sau vreun semn din cap, un zâmbet sau o privire cu tâlc. Existase întotdeauna o regulă, consimțită de ambele părți, ca niciodată să nu glumească pe seama lui John Robert sau să vorbească despre el altfel decât în termeni de respect solemn. Hattie reintră în cameră cu paharul în mână și se apropie de măsuța cu băuturi. Doriți să vă amestec un Martini? Știu cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lucru care o mai înveselise puțin a fost faptul că articolul se referise la ea spunându-i „Madame Diane a noastră“. George îi citise cândva o conferință umoristică despre „Târfele în literatură“ și își amintea că existase o „Madame Diane“. Glumeau uneori pe seama amorezelor literare, lucru care o făcea să creadă că are o identitate în mintea lui George. Felul calomnios și fals în care fusese menționată în Gazette nu o supărase pe Diane, dimpotrivă, îi plăcuse oarecum. Ai citit grozăvia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pildă, „dacă există Dumnezeu“? — Nu, nu ca asta. — „Dacă există viață după moarte?“ sau „Ar trebui să rămân cu Stella?“ sau „Ar trebui să încetez s-o mai văd pe Diane?“ — Nu mai face pe nebunul! Încetează cu bancurile. Nu glumesc. Exprim doar ce simt pentru tine, simt îngrijorare și iubire, și mă bucur că te văd aici. — Vreau să-ți pun o întrebare. Da, da... În noaptea aceea... când mașina a căzut în canal... cu Stella în ea... dumneata erai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
plăcea mie să-l aduc. Fii serios! — E lăudăros și plin de încredere în sine și frumos, exact opusul meu. — Și fetele? Nici una? — Ba da, o servitoare cu accent londonez, care arată ca o gravură în lemn, veche și uscată. — Glumești. Aș vrea să te însori. — Nu vrei. Ba da, îmi doresc din inimă. Și aș vrea să-ți aduci aici viața ta adevărată. — Viața mea adevărată e aici. Și o vizitez din când în când. Restul e ficțiune. — Muncești prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mă fixa c-o privire încruntată... Uite-așa!... Bun, am înțeles, sigur c-am înțeles de ce se uita chiorâș la mine... Nu tre' să vorbești urât în fața copilului. Dar tu m-ai înțeles mai bine decât ea. Tu știai că glumesc. Și când glumești po' să spui multe. Hai să nu zic orice, da' multe. Nu ești de-acord?... Așa că vezi tu, de toate astea nu ți-am mai amintit atunci când a venit vorba de costumul pe care ți l-a
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
o privire încruntată... Uite-așa!... Bun, am înțeles, sigur c-am înțeles de ce se uita chiorâș la mine... Nu tre' să vorbești urât în fața copilului. Dar tu m-ai înțeles mai bine decât ea. Tu știai că glumesc. Și când glumești po' să spui multe. Hai să nu zic orice, da' multe. Nu ești de-acord?... Așa că vezi tu, de toate astea nu ți-am mai amintit atunci când a venit vorba de costumul pe care ți l-a făcut fi-miu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
-i vadă foarte mult timp plecați de-acasă, ba chiar să înceapă la un moment dat să le reproșeze că sunt închiși și ursuzi acasă, în vreme ce la școală și pe stradă pot fi văzuți plini de voie bună, râzând și glumind cu colegii și cu fetele. Dar de ce nu și acasă? Și astfel ruptura dintre ele și fiii lor (și fiicele lor7) s-a adâncit și s-a tot adâncit, an de an. Mai ales că ceea ce fiii le reproșau mamelor
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
a auzind vorbind de ajutorul pe care copiii îl puteau da părinților oferindu-le materialele primite cadou, pentru a-și face haine, câte un costum sau câte un taior, mă rog, după preferința fiecăruia... Dar numai dacă au fost cuminți! glumea domnul cel înalt. Se auzeau în sală râsete răzlețe, un fel de mârâieli vesele, de complezență, după care domnul cel înalt de la masa cu daruri striga alt nume, un alt copil se apropia de masă cu ochi strălucitori, organizatorul făcea
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
și râde dezarmat. Îi răspunde lui Chițu că da, înțeleg că îți arde de bancuri și să știi că atunci când am spus că vreau să vă mai înviorez cu câte o glumă, asta înseamnă că și voi aveți dreptul să glumiți. Cu o singură condiție. Să nu spuneți tâmpenii. Ceea ce am vrut eu să vă sugerez este cum ajungi la o abstracțiune pornind de la ceva vizibil... O rază de soare cade pe sprâncenele groase, de om în vârstă ale domnului Panciu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
să-l liniștească. Spunând asta, zâmbise îngăduitoare. N-a fost decât o șotie de-a lu' taică-tău. Doar îl cunoști. S-a amuzat și el un pic... Dar lui Barnoschi Vasile nu i s-a părut că poți să glumești cu asemenea lucruri. Patru ani adăugați la viața tatălui său: parcă erau patru ani scăzuți din propria sa viață (și pierduți) atâta i se furase din conștiință... Părinții tuturor celorlalți colegi de-ai săi erau născuți care în preajma Primului Război Mondial, care
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
ea, era curios să afle ce colege îl plăcuseră și el nu prinsese de veste. În loc de toate astea însă, spuse: Îmi pare rău dar chiar nu-mi amintesc ce răspuns ai dat atunci la discuția din clasă. Ei nu, am glumit, spuse Geta conciliantă. Declarasem atunci în extemporal că vreau să... Începuse deja să mănânce din prăjitură și îi zâmbi, având grijă ca, înainte de asta să-și treacă limba peste dinți pentru ca Paul să nu-i vadă dinții mânjiți cu cremă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
continuând să stea ghemuită, își înalță privirea întrebătoare spre Lucian. Crezi că m-ar fi acceptat? îl întreabă cu o umbră de cochetărie temperată de sfiiciune. Vreau să spun fără ca tu să-ți impui autoritatea ta bine cunoscută, completează ea glumind. Îmi închipui că aveai întotdeauna ultimul cuvânt, nu? Ca orice copil unic. Îl privește de jos în sus, așteptându-i amuzată reacția. Lucian încearcă să-și imagineze scena întâlnirii dintre ele două, dar lucrurile nu-i sunt prea clare. Mama
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
prin iarnă? Pe parbriz căzuse promoroacă și el punea în funcțiune ștergătoarele în timp ce înăuntru începea să vină aer cald. Nu pot să rămân decât trei ore la dumneavoastră, spunea Alexandra, cel mult patru. Dar când spusese asta? Dragoș îi răspundea glumind ca într-un film de duzină: Ori toată noaptea, ori deloc, Alexandra! Hai s-o lăsăm mai bine pe altă dată. Altă dată când? Mai aveți timp de așteptat? Ștergătoarele încetaseră să scrâșnească poticnindu-se pe sticla acoperită de promoroacă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
pe locotenent. Trenul fiind tras cu mult în afara gării, au avut ceva de mers, împiedecându-se la fiecare pas. Stai! - s-a auzit un glas hotărât. Asta s-a înțeles și din țăcănitul închizătorului puștii. „A băgat cartuș pe țeavă. Nu glumește omul!” - a gândit locotenentul Făgurel, întinzând mâinile în lături, pentru a-i opri pe cei doi soldați care îl însoțeau. Când le-a simțit piepturile atingându-i brațele, a vorbit: Sunt locotenentul Făgurel, însoțit de doi soldați. Am sosit cu
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
ce îmi trebuie. Păi... aici nu-ți trebuie nevastă. De ea ai nevoie doar acasă - a vorbit Chirostii râzând. Mă descurc eu și singur, da’ nu-i frumos să râzi de nevasta mea! Ei. Nu te supăra pentru atâta. Am glumit și eu... Hai să-ți așezi culcușul, că de mâine începem treaba. Maranda a dereticat prin cămăruță și i-a așezat așternutul. Să ai grijă, Toadere: să nu bei și să nu te încontrezi cu oamenii, că lumea-i ca
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
reapărut, ca printr-o minune, printre ei. - Foarte ușor. Am profitat de gura căscată a santinelei care ne escorta, am scos revolverul din sân și am tras. - Și în sânul acela al tău nu mai ai vreun revolver, Cătălina? a glumit unul din soldați. - Ei, mai are ea, dar nu un revolver, ci două grenade. Care s-ar putea să fie cam periculoase - a răspuns un altul, mai înainte ca fata să spună ceva. Ecaterina ținea la glumă. Glumele bune îi
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92337]
-
avut și eu șansa de a fi oaspete într-o casă din Luna. O construcție din piatră gri, cum sunt foarte multe în Franța, mare și îmbrăcată în exterior de multă iederă. Jur- împrejur, pădure în toată regula. Că și glumește stăpâna, Marie-Louise: „Eu trăiesc în pădure, ca Albă ca Zăpada. îmi lipsesc doar piticii”. Marie-Louise e o femeie foarte vrednică. Ea a făcut din casa ei un adevărat muzeu etnografic. Am văzut acolo chiar și un jug de boi, din
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92340]
-
i crocodil ! Imposibil! ăl cu care-am făcut schimbul e persoană serioasă, că are peste 100 de kile și mi-a fost recomandat în mod special de tipul de la care cumpăr bere de peste 20 de ani. Cu așa ceva nu se glumește! Oricum, pentru a înlătura orice suspiciune și conform cu creșterea continuă a credibilității Guvernului, am adus și ușa. Stai s-o-ntorc cu intrarea spre ieșire...Așa. Vezi ce scrie ? Unde să scrie ? Pe ușă. Pe plăcuța de bronz. Care bronz
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
să ne poruncească. În zece porunci a rezolvat totul. După aceea s-a putut retrage liniștit. Poruncile aveau să îmbrîncească pe cel ce trebuia îmbrîncit, să ucidă pe cel ce trebuia ucis, pentru ca lumea să vadă că nu e de glumit cu împărăția cerurilor și că, la nevoie, păcătoșii vor fi minați cu biciul spre mântuire. Dar să las în grija altora împărăția cerurilor și să mă ocup de pustiul meu. Mai ales că, sincer vorbind, eu mă număr printre cei
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
așteptare. Să devină ca orice obiect al gării, căci un călător care ar aștepta într-un loc unde nu e nimic de așteptat, care s-ar agita într-un loc unde orice efort e zadarnic, ar strica armonia"... Nu, nu glumesc. Dealtminteri, știu că totul vi se pare bizar. Pustiul nu-l poate înțelege decât cine l-a trăit. Și dacă vă întrebați cum se poate ca unul care se află în situația mea să mai vorbească despre diavoli ironici, înseamnă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
te plictisești, spune-mi. Te las în pace. Vrei să închid acum?" Nu, n-am zis asta, i-am răspuns cam descumpănită. De fapt, ar trebui să înțelegi... Înseamnă că doar te distrezi." Vocea lui deveni dintr-odată aspră. Nu glumi, te rog, pe tema asta." Atunci am fixat, în sfârșit, o întîlnire. M-am dus și am așteptat o jumătate de oră. N-a venit. Când am ajuns acasă, a sunat telefonul. "De ce n-ai venit la întîlnire?", l-am
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
și de-acolo, după un moment de ezitare, dispăru în coridor. S-a întors peste câteva minute. Cred că se aștepta să izbucnesc în rîs: "Ei, ți-a plăcut cum te-am luat în serios? Altă dată să nu mai glumești. Să te-nveți minte". În loc de asta, am ridicat spre ea o privire curioasă. Și, cum nu zicea nimic, am întrebat-o: ― Ei, ai vorbit? A dat din cap afirmativ sperând, probabil, că după aceea o voi lăsa în pace ori
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
aceiași pași făcând drumul înapoi. Mai grăbiți însă. S-a precipitat din sala de așteptare pe peron, strigând aproape: ― Astea nu sânt glume. ― Nu înțeleg, am zis nedumerit. ― Ei, nu-nțelegi, mă repezi ea. Sânt lucruri cu care nu se glumește. Și cum o priveam mai departe la fel de nedumerit, a continuat: ― E tot atâta apă ca și ieri. De ce trebuia farsa asta de prost gust? Dar eu o luasem la fugă prin sala de așteptare. Am revenit, gâfâind, după un minut
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Aveam acum rezerve de apă pentru mai multe săptămâni și între timp trebuia să plouă. Ne miram singuri cum nu ne gândisem de la început la asta. Era prea simplu, probabil, de aceea. ― Dar ascultă, mă iscodi Eleonora, chiar n-ai glumit? I-am explicat că uitîndu-mă în fântână, mă așteptam să zăresc luna reflectată în apă și am avut un șoc nevăzând nimic. În sfârșit, bine că mă înșelasem. Viața pe peron a reintrat atunci oarecum în normal. Căldura încă era
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
destul de sever. Ai întîlnit-o vreodată? ― Nu. ― Ai stat de vorbă cu ea la telefon? ― Nu. ― Atunci ți s-a vorbit despre ea? ― Da. ― Cine ți-a vorbit? Eleonora mă privi atent, ca și cum vroia să se convingă de faptul că nu glumeam. Am întrebat-o a doua oară, mai apăsat: ― Răspunde, cine ți-a vorbit? ― Soțul ei. ― Vorbește mai tare. ― Soțul ei, repetă ea. ― Și ce ți-a zis? ― Că vrea să-l omoare. ― Atât ți-a spus? ― Nu, o întreagă poveste
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]