2,871 matches
-
Țara Oltului, sub Carpații Perșanilor, la poalele acelei sumbre catedrale, Codrul Turzunului, colcăind de mistreți și de stupi sălbatici, și la poalele căruia, Încovoiate și strânse Între maluri umbroase, curg solemn apele negre ale Oltului, În care vărul Ion, meșter grozav, vânează lostrița vitează, mrene argin tii cu carnea albă ca de Înger și cu icrele otrăvite, somni lucioși și raci de smaragd. Am băgat și eu mâna până-n umăr după ei, printre răgălii de sălcii și arini, scoțându-le de
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
ai trecut prin câteva ciuperci la tavă și un rasol de melci cu hrean și cu usturoi. Era cât p-aci să uit ciorba și iahnia de linte, cu câțiva căței de usturoi și o crenguță de cimbru Înăuntru, bucate grozave de ar fi să ne luăm după cele ce spune Biblia (Facerea, 25- 27), anume că Iacob, fiul mai mic al lui Isaac și dragul mamii sale, Rebeca, a amăgit cu un blid de linte pe fratesău mai mare, Esau
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
cie durabilă cu șoferi, cu subofițeri de administrație, cu mici negustori sau meseriași, cum am văzut atâtea. Când ne pri meau „la odaie“, cum se spunea, pe noi, liceenii, chemându-ne cu dulci alintări materne („Vin’ la mama, școlerule!“), flatate grozav de șepcile noastre cu dungă de „curs superior“, ni se aban donau, dragele de ele, și ne că deau În brațe hohotind de plâns ca niște proaste („Tu ești Emi nescu al meu!“, Îmi spunea una când o mângâiam pe
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
imediat: Sfânt, de ce? Fiindcă a fost pelerinaj acolo? Asistența a izbucnit În hohote de râs. A doua zi știa tot orașul. Într-o zi, când l-am Întâlnit, Beldie m-a Întrebat: Cum, mă, ai spus tu asta? Da, e grozavă, de antologie! Lisette Verea nu s-a măritat cu Stroe Lupescu. A emigrat În SUA și acolo s-a măritat cu fiul lui Chesterfield, mare fabri cant de țigări și ciorapi de mătase. N-a mai avut nevoie de Stroe
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
taxi marca Pobeda, o Volgă neagră a primului-secretar, alta mai veche a președintelui de la Sfatul Popular, un IMS al Miliției și o dubiță albastră cu care se cară pâinea la cele două brutării. (Pâinea neagră se vinde pe cartelă, este grozavă, noi mereu pândim sosirea dubiței, sosire anunțată de un zgomot infernal de motor hodorogit și hop, ne repezim, suntem primii la coadă, luăm pâinea după rație, pe cartelă, adică nu cât ne trebuie, ci cât ni se îngăduie, pâinea e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
autoritate printre noi toți, mă tratează cu deosebită bunăvoință, mai cu seamă că învățasem destul de repede să merg pe patine, să execut diverse figuri dificile, dovedind oarece talent, iscusință. Astăzi, în prima dimineață a anului, mi-am prins aceste patine grozave, strângându-le cu o cheie specială, la noile mele ghete, niște ghete frumoase, de piele roșcată, cu talpă adevărată, pe care mi le-a cumpărat mama la începutul iernii. Și, echipat astfel, m-am alăturat grupului: Biță - împingător, încă cinci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ultima zi de școală, înaintea vacanței de iarnă: iar ne-am luat după Cornel. De data asta ne-a învățat să ne furișăm seara la internatul fetelor și să ne uităm pe geam, el mai fusese, cică e un spectacol grozav. Într-adevăr, mai fusese, cunoștea locul. Ne-a condus pe o străduță întunecoasă, aflată în spatele fostului regiment care găzduia acum liceul agricol. Ne-am urcat pe un gard metalic. De acolo se zărea ca-n palmă, prin geamul luminat: fetele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
și Fanache, înconjurați de toate mărimile orășelului, prin fața lor se perindau detașamentele de pionieri, oameni ai muncii, soldați, alaiuri disciplinate care fluturau steaguri, flori, scandau lozinci și intonau cântece revoluționare cu un entuziasm bine controlat. Ei bine, tot aranjamentul ăsta grozav, de care tovarășii Gârmoci și Fanache erau mândri nevoie mare, a fost dat peste cap, căci la un moment dat, între coloanele de manifestanți și-a făcut apariția domnul Toma: cu barba lui uriașă de pitic înalt, cu privirea dusă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
prin ele. Mă îndrept spre ele, dar melcește, dar cu privirea întoarsă spre pământ, spre mama, spre câmpul înzăpezit pe care mașina salvării din Serenite înaintează scoțând fum și pârâind. Deodată, sus, în față, aud un uruit sau un vuiet grozav și mă uit într-acolo: sunt cele două porți care se lovesc una de alta și se închid fără speranță. Tocmai ajung înaintea porților și bat cu hotărâre, dar în zadar. Încerc atunci să le deschid cu forța brațelor, tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
soi de satifacție fizică, parcă s-ar fi regulat cu o femeie frumoasă, era întrebarea care-l înnebunea de plăcere, fiindcă mereu avea pe cineva în vizor. Mai mult decât oricare avantaje, și existau destule, probabil ăsta era cel mai grozav privilegiu: faptul că, dacă i se punea lui pata pe cineva, îl putea distruge, îl putea transforma într-o cârpă, îl putea șterge de pe fața pământului pe ăla, dacă voiau mușchii lui. Iar acum i se pusese pata pe unul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
gurii, un prosop, un săpun, două perechi de ciorapi și un schimb de lenjerie de corp. La marginea orașului, lângă spital, s-a întâlnit cu Stan. El avea un rucsac de pânză, mai încăpător și mai bogat: pe lângă pistolul cel grozav, mai deținea briceag, lanternă, o busolă, plus o carte de Jules Verne, plus pâine și o bucată de slănină afumată și una de salam uscat. Până-n pădurea Galimea, unde sperau să-i întâlnească pe partizani, erau cam cincisprezece kilometri. Dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Gârmoci și Fanache îl priveau dintr-un colț pe tovarășul prim, îl priveau atenți, căutând să citească pe fața lui dacă se simte bine sau nu. Ceea ce vedeau îi umplea de încântare. Toarșul închisese ochii, aproape adormise - dacă adormea era grozav: asta însemna că e mulțumit, că-i place spectacolul. Tovarășul Cameniță, ca de obicei, mâncase enorm la prânz. Privindu-l cum înghite nesățios, lui Fanache chiar îi trecuse prin cap că tovarășul Cameniță poate mai are două-trei persoane ascunse în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ș-atunci, meciul s-a terminat înainte de-a se juca, dacă ăsta e deja bătut, el pe cine mai învinge, cu distracția lui cum rămâne, s-alege praful?... Totuși, tovarășul Cameniță dorea să continue jocul, presimțea el niște promisiuni grozave în cazul ăsta, sigur era un caz interesant, sigur puștiul avea niște ascunzișuri, niște întunecimi pe cinste, acu totu era s-ajungă el, Cameniță, la ele. Drept care șeful regiunii a schimbat tactica: s-a îmblânzit. Da, ajunsese și el la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
fel. Tovarășul Cameniță se simțea extraordinar, pe de o parte: niciodată în viața lui nu mai snopise în bătaie pe cineva, nu mai chinuise fizic pe cineva atât de bine. Atinsese acea satisfacție maximă, ca și când ar fi regulat o femeie grozavă. Dar, pe de altă parte, primul-secretar era cumva depășit de situație, învins: la oricâte cazne o supusese pe femeie, nu obținuse nici o recunoaștere a vinovăției, ba chiar ea nu scosese nici o vorbuliță, nici un suspin, parcă ar fi fost mută, parcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
comandantul Miliției, care acum se îndrepta și el neliniștit spre Bașcov, călătorind în cabina aceluiași camion. Când au ajuns, se înserase. N-a fost nevoie să le indice puștiul zona unde era localizat obiectul, l-au găsit de îndată, lumina grozav, parcă era o bucată de lună căzută pe pământ, o lună plină, doldora de lumină. Au coborât. Într-adevăr, era un înger: o arătare ce semăna cu un om, atâta doar că era mult mai mare, avea aripi și era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
o cutie ori mai apoi o duzină de cutii de chibrituri, mă ascundeam în spatele casei și le aprindeam, unul după altul, mă uitam cu ochii cât cepele, fericit, la flacăra mică și nu mă mai săturam. Asta e cea mai grozavă treabă pentru mine, să văd cum se aprinde și cum se-ntețește focu. Asta-mi place mie nambăroan pe lume - să dau foc, să privesc cum arde, aș aprinde chibrituri întruna, și-n somn, dac-aș putea... Spaniolu și Pușcărie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
reușit să clintească roata ruginită: cu ochii tulburi, Pușcărie îl privea ca prin ceață, râdea și căuta și el să-l ajute. Pereții s-au deschis, nu mult, o părere, dar de ajuns. Pușcărie și Gămălie au râs cu poftă grozavă, își îndepliniseră ambițul, au mers câțiva pași și au căzut răpuși de beție, au adormit instantaneu, începând să sforăie. La fel și Spaniolu, numai că el sforăia cum se cade, în gheretă. Cei trei n-au mai văzut și n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
mult visată și mi-o întinde fără cine știe ce solemnitate, cu un aer firesc, de parcă mi-ar da ceva ce mi se cuvine negreșit, iar nu cartea tuturor secretelor. Mă pregătesc s-o deschid. Mi-e teamă, mi-e o teamă grozavă să nu pățesc ca data trecută, să încerc să deschid cartea și să nu izbutesc, coperta să fie grea, grea cât muntele, de nedeschis, pecetluită, cum i se și spune. Numai că, de data aceasta, coperta se dă la o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
taxi marca Pobeda, o Volgă neagră a primului-secretar, alta mai veche a președintelui de la Sfatul Popular, un IMS al Miliției și o dubiță albastră cu care se cară pâinea la cele două brutării. (Pâinea neagră se vinde pe cartelă, este grozavă, noi mereu pândim sosirea dubiței, sosire anunțată de un zgomot infernal de motor hodorogit și, hop, ne repezim, suntem primii la coadă, luăm pâinea după rație, pe cartelă, adică nu cât ne trebuie, ci cât ni se îngăduie, pâinea e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
de zeci și de sute de ani în pântecul fluviului: chiar și un fel de arcă ce pare a se odihni pe fundul apei încă din Antichitate. Din pricina nivelului scăzut al Dunării, nu mai trec camioanele, de aceea viața cea grozavă din orășel este pusă pe butuci și totul amorțește și atmosfera este de sfârșit de lume și aerul e de nerespirat, ce mai, în trei cuvinte - e de netrăit. De aceea cei trei vagabonzi vor s-o tundă din locul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
clinică.” „Aveți grijă și de măicuța Natalia?” „Am grijă. Da! Am grijă și-mi face plăcere, pentru că este foarte plăcută. Este o bolnavă cuminte, plăcută, povestește foarte frumos.” „Așa cum sunt toți românii Basarabiei.” „Da! Este un suflet mare, un suflet grozav. îmi pare rău că suferă așa mult, și din cauza bolii și din cauza situației fiului. Fac totul cu mare plăcere...” în noaptea de 2 spre 3 septembrie, fiica măicuței, Eugenia, a stat toată noapte în spital. Starea sănătății ei se agrava
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
părăseam locul, unul dintre noi gîndindu-se melancolic la bere, iar celălalt la sendvișurile pierdute. Am găsit un alt camion pe care să-l luăm, călătorind Împreună cu cîțiva tineri din Lima. Pe parcursul Întregii călătorii, au Încercat să ne arate cît de grozavi sînt ei În comparație cu indienii tăcuți, care le-au suportat batjocura și nu au dat nici un semn cum că i-ar deranja. La Început ne-am uitat În altă parte, nu i-am băgat În seamă, dar după cîteva ore călătoria
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
regiune, ceea ce a și făcut. Fermierul ne-a oferit o cameră cu paturi și mîncare, ceea ce reprezenta tot ce aveam nevoie. Următoarea dimineață am mers În vizită la pacienții din micul spital. Oamenii care sînt la conducere fac o treabă grozavă, chiar dacă trece fără a fi băgată În seamă. Starea generală a locului este jalnică; două treimi dintr-o zonă mică - mai mică decît o jumătate de cvartal - este destinată unei „zone bolnave“, acolo desfășurîndu-se viețile a 31 de condamnați. Așteaptă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
mai ia nicio măsură împotriva preoților fără știrea lui. II. Trăirea în pușcărie În multe feluri și prin diferite sisteme a căutat diavolul să subjuge peste tot acolo unde a reușit să pătrundă puterea sa. Socotesc însă, că cel mai grozav dintre toate regimurile a fost sistemul comunist. Să te oblige să gândești ca tiranul, să-ți desfășori activitatea după gustul lui; să lucrezi împotriva conștiinței; să te oblige a nu te ruga, a-l părăsi pe Dumnezeu; a smulge din
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
comunist. Să te oblige să gândești ca tiranul, să-ți desfășori activitatea după gustul lui; să lucrezi împotriva conștiinței; să te oblige a nu te ruga, a-l părăsi pe Dumnezeu; a smulge din suflet credința etc.: este cea mai grozavă tiranie la care te poate supune! La această diabolică și îngrozitoare tiranie a fost supus și subsemnatul timp de 5 (cinci) ani. Am fost arestat la 22 februarie 1950 și condamnat la 6 (șase) ani închisoare corecțională - crimă de uneltire
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]