2,647 matches
-
locală, în funcție de circumstanțele zonale. Pe lângă dimensiunea sa socială, asupra căreia nu vom stărui, în principatele danubiene, revoluționarii au urmărit să iasă de sub protectoratul rusesc, iar în Ardeal ei au căutat să dobândească autonomie națională și drepturi colective în cadrul unui Imperiu Habsburgic federalizat. În Moldova, Dorințele Partidei Naționale din Moldova, documentul-program redactat de Mihail Kogălniceanu după arestarea fruntașilor mișcării de către domnitorul Mihail Sturdza, specifica explicit printre revendicări "Unirea Moldovei cu Țara Romănească". Apreciată ca fiind "cununa" tuturor reformelor, unirea principatelor este descrisă
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
organizare a învățământului public. În partea central răsăriteană a Europei, unde se întindea dominionul Casei de Habsburg (incluzând și Transilvania, din 1691), emanciparea populară prin educație a fost proiectată de autoritățile imperiale ca având o utilitate publică, profitabilă pentru statul habsburgic. Până la politicile educaționale inițiate de împărăteasa Maria Tereza, a cărei domnie s-a întins peste patru decenii (1740-1780), educația în teritoriul imperiului a fost lăsată în apanajul bisericilor. Corolarul logic al încadrării ecleziale a educației a constat în faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
patru decenii (1740-1780), educația în teritoriul imperiului a fost lăsată în apanajul bisericilor. Corolarul logic al încadrării ecleziale a educației a constat în faptul că conținutul învățământului a avut în exclusivitate o coloratură religioasă. În timpul lungii domnii a împărătesei, statul habsburgic își manifestă interesul față de educație, redefinindu-și radical atitudinea față de aceasta din indiferență statală și delegare în jurisdicția bisericii în preocupare atentă și asumare directă a responsabilității. Preluarea sarcinii educaționale din frâiele bisericilor este pregătită prin disoluția ordinului iezuit, care patronase
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
von Felbiger, care devine astfel prima lege de organizare a învățământului public imperial. Aplicată inițial în școlile din Austria, legea a fost ulterior progresiv extinsă și adaptată, prin legiferări succesive, pentru organizarea învățământului public derulat pe întregul teritoriu al Imperiului Habsburgic. Preluând principiul obligativității școlare promulgat (dar neaplicat practic) în legislația prusacă, Regulamentul din 1774 prevedea ca toți copiii, între vârstele de 6 și 12 ani, să fie școlarizați în mod obligatoriu. Croit după măsura principiilor iluministe, Regulamentul urmărea alfabetizarea tuturor
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
reinstalată ca limbă oficială de predare în gimnazii și licee, în timp ce în școlile elementare continua să fie utilizată limba maternă. Câteva concluzii preliminare trebuie desprinse în acest punct al relatării, cu privire la procesul de etatizare a învățământului anterior confesional de către statul habsburgic. Reformele educaționale inițiate de împărăteasa Maria Tereza și continuate de Iosif al II-lea, deși pătrunse de spiritul iluminist, pot fi descrise ca punând filosofia iluministă în slujba intereselor de stat. Curtea de la Viena a filtrat elementele radicale ale doctrinei
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
epurând ideile care aveau un conținut cu potențial subversiv. "Din revendicările iluminismului apusean numai ideea culturalizării maselor" a fost reținută și promovată prin literatura didactică (Pascu et al., 1983, p. 236). Alfabetizarea populației, "luminarea" maselor și culturalizarea ignoranților de către statul habsburgic nu avea nici pe departe scopul emancipativ la nivelul individului pe care l-a fixat Immanuel Kant [1784] prin celebra sa definiție a iluminismului: "ieșirea omului din starea de minorat" (selbstverschuldeten Unmündigkeit). Dimpotrivă, statul habsburgic urmărea introducerea omului în starea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
și culturalizarea ignoranților de către statul habsburgic nu avea nici pe departe scopul emancipativ la nivelul individului pe care l-a fixat Immanuel Kant [1784] prin celebra sa definiție a iluminismului: "ieșirea omului din starea de minorat" (selbstverschuldeten Unmündigkeit). Dimpotrivă, statul habsburgic urmărea introducerea omului în starea de tutelaj statal prin formarea lor ca cetățeni conștiincioși moral și supuși politic statului habsburgic. Școala, transformată în politicum de către Maria Tereza, cu asistența lui von Felbiger, propovăduia o pedagogie a obedienței statale și a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
fixat Immanuel Kant [1784] prin celebra sa definiție a iluminismului: "ieșirea omului din starea de minorat" (selbstverschuldeten Unmündigkeit). Dimpotrivă, statul habsburgic urmărea introducerea omului în starea de tutelaj statal prin formarea lor ca cetățeni conștiincioși moral și supuși politic statului habsburgic. Școala, transformată în politicum de către Maria Tereza, cu asistența lui von Felbiger, propovăduia o pedagogie a obedienței statale și a loialității dinastice. Infuzia iluministă în corpul social, realizată prin reformele educaționale începute în 1774, vizau "formarea unor cetățeni docili dar
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în corpul social, realizată prin reformele educaționale începute în 1774, vizau "formarea unor cetățeni docili dar instruiți, capabili să aplice în provincie directivele economice, politice, culturale și religioase trasate de cabinetul din Viena" (Mârza, 1982-1983, p. 577). Întreaga politică educațională habsburgică este surprinsă în sentința lui Iosif al II-lea, prin care acesta exprimă cât se poate de limpede dezideratul civic al educației: "Ich brauche keine Gelehrte, sondern brave rechtschaffene Bürger" - "Nu am nevoie de oameni de știință, ci de cetățeni
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
cinstiți care respectă legea". După cum remarca și O. Ghibu (1975, p. 99), "Statului îi trebuiau cetățeni luminați din punctul lui de vedere". Luminare întru supunere și loialitate, aceasta pare să fi fost deviza în funcție de care au fost organizate reformele educaționale habsburgice. Ca întrupare a monarhului absolutist luminat, Iosif al II-lea a urmărit prin politicile sale educaționale să dezvolte învățământul primar public ca bază a loialității dinastice. Călăuzit de principii iluministe combinate cu precepte utilitariste, Iosif al II-lea a continuat
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
bun de care dispune statul. Corolarul acestei convingeri este ideea că cea mai bună modalitate de asigurare a loialității dinastice și a supunerii politice este convertirea țăranilor subiecți ai bisericii în cetățeni subiecți ai statului. Intențiile ideologice urmărite de statul habsburgic prin etatizarea învățământului sunt trădate de prima carte de citire publicată în 1777, la Viena, imediat după inaugurarea reformelor educaționale. Scrisă de von Felbinger, autorul Regulamentului școlilor germane, cartea de citire intitulată Ducere de mână către cinste și dreptate a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
multietnic. Carte de cetire seaé Legendariu românesc: Pentru a treia clasă a școaleleor poporene publicată la Viena în 1858 sub semnătura lui Silvestru Morariu- Andrievici este o lucrare reprezentativă pentru genul materialului didactic de factură luminist redactat sub tutela statului habsburgic: mixează sub copertele aceleași cărți cunoștințe practice de economie rurală (de ex: despre fânațe, cultura pomilor, creșterea animalelor etc.), menite a crește productivitatea economică a supușilor, cu propaganda îndreptată înspre asigurarea obedienței maselor, o propagandă politică ale cărei contraforți sunt
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Fericită viață au locuitorii patriei noastre" (Morariu- Andrievici, 1858, pp. 53-54). Fericirea de care se bucură cetățenii patriei i se datorează în întregime împăratului. El este figura paternă, responsabilă de fericirea colectivă și individuală în marea familie multietnică a Imperiului Habsburgic. Un accent deosebit este pus pe capitolul intitulat " Datoriile Cetățenilor către patria și Imperatul". Aici este prezentată în scopuri persuasive teoria paternalistă a statului, în care statul este asemănat cu o casă, în care împăratul este tatăl, iar cetățenii sunt
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ardelean, deși a descoperit comunalitatea etnico-lingvistică și teritorială a românilor, nu a perfectat-o într-o ideologie a românismului, ci a instrumentalizat-o în scopurile emancipării socio-politice în contextul limitat al Transilvaniei. Cadrul mai larg de referință a fost întotdeauna Imperiul Habsburgic, în interiorul căruia Transilvania era încorporată politic, juridic, instituțional, cultural etc., și nu spațiul românesc. Doar Budai-Deleanu își explicitează năzuințele unioniste, după cum reiese din paragraful de deschidere al operei sale rămasă nepublicată până în 1991, De Originibus Populorum Transylvaniae: Atunci când m-am
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
definite aproape în totalitate de istoriografia Școlii Ardelene. Din tabloul ingredientelor esențiale ale românității lipsea însă independența, fapt explicabil în cazul cărturarilor ardeleni prin puternica conștiință a stării de inferioritate al națiunii române în contextul socio-politic și cultural al Imperiului Habsburgic în general și al Transilvaniei celor trei națiuni în particular. Mitul independenței va fi propulsat în ansamblul de traverse centrale ale memoriei colective românești de către Mihail Kogălniceanu, care publică în 1837, la Berlin, Histoire de la Valachie, de la Moldavie et des
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în 1864 sub semnătura lui Ioan V. Rusu. Departe de a fi integrată în istoria comună a poporului român în întregul său, Compendiul plasează istoria Transilvaniei într-o legătură intimă cu destinul regatului maghiar și ulterior cu cel al Imperiului Habsburgic. Schema de periodizare este deja clasica formulă vechi-mijloc-nou: a) evul vechi este datat istoric ca începând odată cu locuitorii cei mai vechi ai Daciei, fiind încheiat odată cu invazia hunilor din anul 376 d. Chr; b) evul de mijloc este deschis de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Ungarii frustrate în urma Trianonului, avea să își ia revanșa, lansând propria sa campanie de românizare asupra populației maghiare înghițită, odată cu Transilvania, înăuntrul noilor sale granițe teritoriale. 3.2.3. Concepția despre naționalitate: de la patriotism civic la etno- naționalism herderian Epoca habsburgică în Transilvania (1691-1865), cât și perioada regulamentară și cea postpașoptistă în principatele danubiene (1831/32-1859) sunt marcate de procesul de etatizare a învățământului, prin care statul, asumându-și din ce în mai multe responsabilități educaționale, a transformat școala într-un
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
model era cel care își îndeplinea cu plăcere toate îndatoririle fixate de stăpânire și își accepta locul pe care îl ocupă în structura socială. "Cetățeanul care împlinește toate datoriile cetățenești este cetățean patriot" (p. 110). În condițiile politice ale Imperiului Habsburgic multietnic, precum și a separării politice a etnicilor români în principatele danubiene, ideologia naționalistă care începea să fermenteze în avangarda reflecției politice nu și-a găsit spațiu în literatura didactică. După cum vom vedea, ulterior Unirii principatelor din 1859 și a reformei
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în cuiele identității românești de către Samuil Micu în 1805. Consacrată ca o constantă invariabilă a conștiinței istorice românești și structură axială a memoriei naționale, teza continuității a fost reluată și reiterată succesiv ca reacție la teoriile discontinuității dezvoltate de istoricii habsburgici. Polemica țesută în jurul chestiunii (dis)continuității românești la nord de Dunăre a creat animozități între istoricii români și cei străini (Franz Josef Sulzer, Josef Karl Eder și Johann Christian von Engel) care s-au întins pe lungimea mai multor generații
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
la sută), iar procentul de elevi încorporați în sistemul de învățământ era de asemenea cel mai mare (65 la sută). Reformele haretiste derulate în Vechiul Regat au apropiat sistemul educațional de cel din Transilvania. Bucovina, intrată mai târziu sub dominația habsburgică (1774), venea în trena celor două. Situația cu adevărat dramatică se întâlnea în Basarabia, unde până în momentul unirii nu funcționa nicio școală românească. O impresie globală a distribuției spațiale a analfabetismului poate rezulta din cartografia neștiutorilor de carte realizată pe
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a se înarma cu un stat propriu a fost resimțită cu atât mai acut în partea central-răsăriteană a continentului european, în care națiunile au fost secole de-a rândul oprimate în "închisorile imperiale ale popoarelor", cum au fost denumite imperiile habsburgic, țarist și otoman. Națiunea română din Ardeal, de pildă, a cunoscut futilitatea petițiilor adresate autorităților imperiale, de la Supplex la Memorandum, în a ameliora condiția socio-politică și economică a comunităților etnice înglobate politic în state multinaționale. Din fondul acestei experiențe istorice
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în jurul destinului Porții. Istoria românilor este reprezentată ca funcție a corso e ricorsi a Imperiului Otoman. Totodată, niciunul dintre momentele cheie ale istoriei românilor nu face vreo referire la istoria Transilvaniei. Ancorarea acesteia în sfera Regatului Ungariei și a Imperiului Habsburgic, îngreunând integrarea într-o schemă unitară a istoriei românilor, a favorizat minimalizarea teritoriului transilvan în istoria generală a românilor. Excluderea Ardealului a devenit norma istoriografiei naționale românești. După cum se va vedea în continuare, discursul istoriografic vehiculat în manualele școlare prezintă
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
trecut frământat, anarhic și sângeros. în mod deloc surprinzător, istoria este nedreaptă cu acest mare vizionar francez. Doi dintre contemporanii săi i-au adus acuze serioase. Unul este Voltaire, care credea că Richelieu a implicat Franța în războaiele cu imperiul habsburgic și spaniol pentru a deveni indispensabil regelui. Superiorul său direct, Papa Urban al VIII lea, a afirmat la aflarea veștii morții cardinalului:„Dacă există Dumnezeu, atunci cardinalul Richelieu va trebui să dea socoteală pentru multe lucruri. Dacă nu... atunci înseamnă
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
XIV-lea, în vârstă de cinci ani era incapabil să conducă, regența a fost preluată de Ana de Austria, Mazarin devenind tutorele regelui și coregent. Mazarin s-a dovedit a fi un demn discipol al lui Richelieu, continuând politica anti habsburgică a acestuia, fiind deosebit de agresiv în politica externă și punând bazele politicii expansioniste a viitorului„Rege Soare“. Datorită eforturile susținute ale celor doi cardinali, Franța a avut un cuvânt greu de spus la încheierea Războiului de 30 de ani din cadrul
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
1700, Carol al II-lea al Spaniei murea, lăsând toate posesiunile lui Filip, nepotul surorii sale vitrege și al lui Ludovic al XIV-lea. Regele Leopold I, împăratul Sfântului Imperiu Roman, a emis pretenții la succesiunea la tron, datorită originii habsburgice a lui Carol al II-lea. Ludovic al XIV-lea, pe baza testamentului regelui Spaniei, a intrat în posesia teritoriilor. Țările europene, mai exact Anglia, Portugalia și Olanda,asistând la o astfel de atitudine agresivă, au intrat în conflict de
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]