17,610 matches
-
voie despre problemele noastre casnice, despre viața noastră de zi cu zi. Naturalețea și firescul cu care-mi vorbea mă paralizau, nu o puteam contrazice sau opri din demersul ei, ca și cum memoria mea ar fi suferit dintr-o dată o lacună imensă, o sincopă. Pentru că nu pricepeam cine este ființa atât de caldă și apropiată ce știa totul despre mine, până la cele mai bizare intimități. O stare de jenă și stânjeneală pune stăpânire pe mine, este prima dată când memoria mea fabuloasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
că odată cu zorii vraja să se desfacă; doresc cât mai multă lumină să intre în cameră, pentru ca ea să se destrame . Știu cu certitudine că nu visez, de altfel nici nu vreau să fi visat, încep să înțeleg... O dragoste imensă mă învăluie. Apoi spaima se ridică lent, pe măsură ce simt tot mai puternic prezența bunicii în cameră; carapacea ei protectoare peste poziția mea fetală, peste trupul meu acum diform, expandat, peste copilul așezat în mine, și el în poziție fetală. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
crede că are din nou o criză de inimă, dar de data acesta una îngrozitoare... Ar dori să se ridice, să se desprindă de pat, dar o paralizie totală îi imobilizează fiecare mădular, în fapt o lene și o lasitudine imensă o împiedică să ia orice fel de inițiativă din trupul ei inert. Și gândul ei zboară imediat salvator către copilăria ei, când moartea o înspăimânta mai ales în măsura în care-i inducea un implacabil sentiment de singurătate. Se și imagina cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
mute, blocurile cu miile de uși încuiate, cu miile de ecrane TV din spatele lor, sau ale laptop-urilor. Fiecare dintre acestea devenea un flux energetic, o undă electromagnetică, un mănunchi consistent de șuvoi informatic, o cascadă luminoasă captată într-un imens baraj de unde, măsurat la anumite ore, hotărâri, anotimpuri și cicluri de viață aveau să se scurgă prin ecluze, ca frânturi de informații despre lumea aceasta. Aici, Povestitorul se opri. Găsise, în sfârșit, finalul Toscăi. Înlocui gloanțele oarbe ale plutonului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
România fără îndoială de înaltă calitate, fără concurență. Un poet timid, chiar îi dedicase un volumaș de versuri intitulat Plăpumărie fără niciun fel de plapumă, ilustrată de un geniu local și atipic, în care se vede cum plăpumăria deține o imensă cantitate de inefabil, încât oamenii, deturnați de un șoc existențial, fug de acasă în căutarea sentimentelor și alungarea vidului din ei, năuciți de frumusețea deșertăciunii. Ilustrațiile, inspirate de profunzimea versurilor, certifică plăpumăria ca pe o ocupație aleasă, cele 24 de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
le zdrobi cu un pisălog de usturoi. Și-i bău conținutul. Mioara 1 și Mama 2 se întâlniră în mulțime, întâmplător. La fel și Mama 1 cu Mioara 2, fără să-și dea seama de schimbare. Tavanul cerului era cupola imensei hale de uzină a pieței. Podurile rulante culisau comandate de macaragii frumoși, pupitrul era butonat atent, ridicând în cârlige sau cu electromagnetul trupurile de fier ale vânzătorilor de țigări, ale chioșcurilor, ale asistentelor în tranzit, ale câinilor maidanezi, ale părinților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
fi fost țesătura. Gândacii aveau o temă de făcut. Înregistrau, în complicata lor structură vie, clipele căzute din oameni, așa cum copacii își scutură frunza. Ei erau măturătorii. Mioara le văzu harta sufletelor. Începu să citească, la început, detașată, pentru că, fiind imensă, le știa sfârșitul și ceea ce urma după sfârșit, acea nelămurită cuprindere, ca atunci când nu-ți ajung brațele pentru a mângâia pe cel drag, ai vrea să fii miriapod și nu-ți ajunge trupul pentru a-l îmbrățișa, revenind mereu la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
radio, cearta pentru un loc de dormit al greierilor în hrubele pământurilor le va lua cu sine. Fără îndoială, mantra fusese spusă greșit, pentru că Mioara se trezi exact acolo unde nu voia să se afle. La marginea Parcului Monument. Era imensă precum Gargantua, ba, mai mult, atingea norii cu creștetul. Întinse brațele, unul îi trecea peste dihania învolburată a Dunării până în Insula Mare a Brăilei, celălalt până la Siret. Când crescuse? Unde era camera, nu era ea, camera se afla la locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
pentru mâneci, spate și piept. Sutienul trebuia să fie parte întreagă din croială, nu piesă separată. Deșiră din papiota amintirilor albe ale copilăriei, firul pe care avea să-l surfileze la mașină, tivul gulerului. Și în timp ce deșira gângurind, se văzu imensă. De fapt, Mioara chemase timpul pentru că rochia de mireasă trebuia terminată până la al doilea pătrar de lună din primăvara viitoare. Și acum abia era toamnă, prilej pentru Mamă de a-și coase pe rochia ei de mireasă scoasă din cutie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Neființă, pentru ca, în cele din urmă, șarpele să-și înghită coada și să devină un balon rotitor cu toate treptele într-o deplină ordine, disciplinate valoric, după vârste și crez, după culoarea lor, într-o singură formă tubulară, o verighetă imensă, pe degetul zeiței cu numele Viață. Chiar dacă n-am înțeles mare lucru, am copiat totul. Unele pagini le-am xeroxat, pe altele le-am fotografiat cu telefonul mobil, dar când din colaje am unit întregul material, am fost înspăimântat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de vânt și se adunară tăcute creând de jos în sus, o ființă, întâi picioarele cu tălpile goale, apoi șoldurile osoase acoperite de cuvinte frumos țesute într-o pânză, un bust, un cap, două brațe țintuite spre extremități, pe aripi imense cât toată suprafața orașului. Și lin, Cel țintuit pe propriul său zbor, de propriile sale aripi, care fâlfâiră ca ale unui pterodactil răscolind vidul, ne uimea privindu-i lungimea trenei pe care o puteau face stelele așternute pe cer, toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Se auzea bocănitul cizmelor rusești în foișoarele acoperite cu zăpadă din trecut, în timp ce noi ne strecuram în șir indian prin noaptea de vară a grânelor noastre frumos foșnitoare. Dar nu vântul vălurea grâul și izbea știuleții, era Căpcăunu, zburând pe deasupra imensei câmpii, urmărind cu ochii de vultur pe repetenții lui dragi ce trebuiau să fie la școală, fix la miezul nopții, ultimele două ore, între orele 3 și 5 dimineața urmând a fi de matematică, da, urmând. A dat ocol foișoarelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
cu blesteme și condimentate cu înjurături la adresa matematicii și cui o adusese pe lume, ne-am hotărât să vedem trupul frumos înecat al profesorului nostru. Dar ciutura era goală și fântâna secată... Am coborât cu toții pe tărâmul celălalt: o peșteră imensă cu o lumină de nicăieri. Pe tavan curgeau râuri, pe lângă pereți statui înșirate ai îndepărtaților regi dacici. În mijloc, pe un tron un Zeu. Luă de guler o momâie și o puse în poală. Mângâie broasca flască, bală neagră, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
trimiseră în același timp mii de săgeți fierbinți prin ochii lui. O dată și încă o dată! Când au avut timp să-și încarce ar-ba-le-te-le? Săgețile pătrunseră până-n hipotalamus. Creierul mic își pierdu echilibrul. Șepcarul căzu la pământ, cu capul într-o imensă ladă cu mortar. Fără să știe de ce, își târî picioarele dincolo de parapetele de fier și se afundă cu totul în nămolul cenușiu care îl îmbrățișă cu răcoare binefăcătoare. Ce bine-i aici, iarba e plină de rouă, soarele se întrezărește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
și umed. Din trupul lui se ridicau, tremurând, aburi și pe măsură ce soarele roșu de furie, pentru că plăpumi de nori cumulus îi obturau privirea, se umflă în obrajii pufnind smocuri de plasmă și azvârli cercuri fierbinți peste oraș. O zvâcnitură și imensa ladă agățată cu șufe încordate în cârligul macaralei se ridică și, după ce pluti pe deasupra batalioanelor de căști, la semnul capelmaistrului își îngheță balansul și doi soli traseră de manetele trapei deasupra cofrajului din care țâșneau mustățile armăturii de oțel a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
însăși. Și roagă-te la Divina Mamă a Naturii să stingă o clipă Wații Soarelui și să ghilotineze zarea cu cortina înstelată a nopții luminată de veioza de pe noptieră a Lunii. Și alergați Fecioara goală, cu părul negru fluturând prin imensul lan de grâu copt. Alături, căprioara sorbind apă din afluentul grăbit spre ugerul Dunării. Dacă poate spune Luna că a negociat cu Soarele pentru a privi mereu acest tablou unic al Brăilei, înseamnă că recursul la acest proces civil va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
viitor, ci părinții, sublima lor dictatură topindu-se în marioneta educată spre a fi marionetă cu liber arbitru: lungimea sforilor ce-l manipulează. Nu se poate uita dragostea profesorilor pentru elevi, cu o cifră octanică superioară, dar și cu o imensă forță atomică, un potențial neindicat spre folosință niciunei părți beligerante, dascălii fiind o sectă aparte, un hibrid între inchiziție și umanism utopic, între agnosticism și fanatism scolastic. Dragostea lui Dumnezeu pentru oameni aprinde stelele. Dragostea omului pentru Dumnezeu le stinge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
care au înălțat orașul, grinzi de beton cu mustățile de fier striat φ10, o dormeză, două parazăpezi și un stabilopod rătăcit cine știe cum. Și, înșirate în spatele lor cu stroboscopul girofarelor feliind întunericul, mașini de poliție și cele ale Salvării. Ca o imensă legiune luminată de făclii se zărea, în depărtare, grâul. Polițiștii țineau legătura prin stație cu colegii lor din celelalte fronturi mai bine dotați logistic și având ca avantaj și bariera Dunării, pe când aici baricadele nu ar fi putut opri o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
plângeri și de la alți elevi. Părinții și profesorii aveau același vis: grâul. Preșcolarii foșneau prin grădinițe fără să-și dea seama că imită grâul din visele educatorilor: unii visau câteva spice, alții snopi compacți, câțiva doar foșnet, majoritatea însă, lanuri imense întinse pe mii de hectare și strălucind sub soare, sub Lună, sub ploi diluviene, sub ninsori abundente, sub bolta nopții sau sub apele zilei. În capul lor nu se mai zbăteau paginile de tablă ale miilor de cărți din care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
pe grasa invizibilă. Ascultă, am mai luat odată. Da! răspunse Invizibila, luna a trecut. Ce repede trece timpul, spuse Mioara așezând banii peste ceilalți din care nu apucase să cheltuiască un sfanț. În capul ei se făcu deodată un gol imens, un gol rece, care se plimba de la ceafă la frunte, ca apoi să se oprească în creștet. Și tot ce a fost până acum, Jurnalul, Autorul, Mama, când le-am trăit? Dacă Revoluția schimbase fizic lumea? Și, din cauza luptelor, pământul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
era următorul vers de la mijloc sau de la început, aplecarea spre studiul atent al peșterilor și prăpăstiilor și rocilor și scheletelor trecute și viitoare din geografia sufletului lor. Nelămurit niciodată de ce zboară păsările, de ce foșnesc lanurile, de ce zarea e un hău imens, de ce sunt elev de liceu, pentru că eu am vrut să fiu acolo și atunci să-l cunosc pe nemernicul de Gustav, nu era nicăieri, ba da, iată-l lângă profesori șoptindu-le ceva și arătând spre lumina proiectoarelor care semănau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
lăbuțele în sus, nedumerirea imprimată pe chip îi oferea acea iluminare în fața uluitoarelor porți ale templului morții. Seara, cădea frântă în patul ei, pe perne mari și pufoase, în care se afunda până a doua zi, în somn vizitând palate imense, toate din marmură cu statui de aur, șobolancele îmbrăcate în haine de purpură, cu ochi de smarald și gheare de argint și șobolanii, cu haine de paradă pe care luceau decorațiile de clan, în centrul lor luminând muzica tristă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
stângace spunând asta. Olaf m-a salvat, se ocupă mult de mine. Dar dumneata te interesezi de mine. Sau cel puțin, lași impresia asta. -Mă interesez de dumneata, îți confirm. -Ești amabil. Ai o viață pasionantă ale cărei mize sunt imense și găsești modalitatea de a te interesa de cineva atât de lipsit de însemnătate. „O viață pasionantă ale cărei mize sunt imense.” Pe legea mea! Singurul lucru care îmi marcase existența era moartea lui Olaf și întâlnirea cu soția lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
impresia asta. -Mă interesez de dumneata, îți confirm. -Ești amabil. Ai o viață pasionantă ale cărei mize sunt imense și găsești modalitatea de a te interesa de cineva atât de lipsit de însemnătate. „O viață pasionantă ale cărei mize sunt imense.” Pe legea mea! Singurul lucru care îmi marcase existența era moartea lui Olaf și întâlnirea cu soția lui. Dacă ar ști! -Ești contrariul unei persoane lipsite de însemnătate. Nu am vrut să par grosolan adăugând și altceva. -Ba da, Olaf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
hartă care se dezintegrează, scoțînd la iveală noi continente, insule, ape, linii de relief, cărămizi clădite strîmb, goluri cît pumnul și armături răsucite. Cerul e întunecat de un nor cenușiu și rece care coboară peste București, așezîndu-se ca o perdea imensă deasupra Terenului Hipic și a Grădinii Botanice. Aburi calzi ies din loc în loc prin gurile deschise de canalizare care se varsă direct în Dîmbovița, amestecîndu-se cu ceața mată care de cîteva zile a încremenit pe firul apei. Ce cloacă jegoasă
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]