KorAP: Find »[drukola/base=istoriografie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...101 102 103 ...123 >

3,057 matches

Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190

integrarea națională joacă un rol important în contracararea lipsei de coeziune socială care a făcut existența imperiului posibilă și durabilă. Cu toate aceste similarități, procesele de construire a națiunii și de rescriere a istoriei sunt sensibil diferite. în Ucraina, unde istoriografia națională a fost profund afectată, rescrierea istoriei este radicală. Kuzio identifică trei variante de acțiune: contrazicerea totală și constantă a istoriografiei sovietice; istoricii încep să se întrebe de ce și cine este responsabil pentru ceea ce s-a întâmplat; grupările înclinate mai

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
toate aceste similarități, procesele de construire a națiunii și de rescriere a istoriei sunt sensibil diferite. în Ucraina, unde istoriografia națională a fost profund afectată, rescrierea istoriei este radicală. Kuzio identifică trei variante de acțiune: contrazicerea totală și constantă a istoriografiei sovietice; istoricii încep să se întrebe de ce și cine este responsabil pentru ceea ce s-a întâmplat; grupările înclinate mai mult spre naționalism produc mai mulți istorici și mai multe scrieri. Lovitura principală dată de istoriografia ucraineană de după 1991 este susținerea

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
contrazicerea totală și constantă a istoriografiei sovietice; istoricii încep să se întrebe de ce și cine este responsabil pentru ceea ce s-a întâmplat; grupările înclinate mai mult spre naționalism produc mai mulți istorici și mai multe scrieri. Lovitura principală dată de istoriografia ucraineană de după 1991 este susținerea ideii că Ucraina este un stat vechi de 1.000 de ani, ceea ce a pus în discuție statutul statului kievean, revendicat de Rusia ca predecesor. în acest caz, Ucraina sugerează că Rusia este un stat

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
interpretări și s-a folosit imediat de ea pentru a prezenta Ucraina ca pe o țară fundamental europeană, atașată ideii de independență. în acest caz, se observă în politică victoria „nativilor”. O situație contrară există însă în Belarus, unde evoluția istoriografiei a oscilat între nativi si asimilați. între 1991 și 1994, istoria belarusă a fost definită ca separată de Rusia, dar, după 1995, președintele Lukashenko a impus o orientare pro-rusă studiului istoriei, situație care se menține și în prezent, în mod

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
consolidarea statului. Moștenirea postcolonială continuă să definească politica Moldovei. în cele din urmă, Kazahstanul prezintă o combinație de presiuni din partea „inteligenției” și a elitei politice, combinație care a produs un consens asupra creării unui proiect de națiune omogenizant. în general, istoriografia sovietică a fost expulzată și epurată, după cum s-a întâmplat și cu elita politică și economică. Problema care rămâne însă pentru Kazahstan este aceea de a concilia construirea statului cu existența a două etnii și a unei diviziuni lingvistice. Apelul

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
epurată, după cum s-a întâmplat și cu elita politică și economică. Problema care rămâne însă pentru Kazahstan este aceea de a concilia construirea statului cu existența a două etnii și a unei diviziuni lingvistice. Apelul este valabil nu numai pentru istoriografie, ci și în privința simbolurilor, ca, de exemplu, transferul capitalei și construirea unor monumente ilustrând trecutul țării. Prin cazuistica prezentată, Kuzio vrea să demonstreze importanța simbolurilor, a miturilor și a istoriografiei în crearea și legitimarea statelor postsovietice. Deși face apel la

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
a unei diviziuni lingvistice. Apelul este valabil nu numai pentru istoriografie, ci și în privința simbolurilor, ca, de exemplu, transferul capitalei și construirea unor monumente ilustrând trecutul țării. Prin cazuistica prezentată, Kuzio vrea să demonstreze importanța simbolurilor, a miturilor și a istoriografiei în crearea și legitimarea statelor postsovietice. Deși face apel la o bogată panoplie de resurse în legătură cu rolul identității, al miturilor și istoriei în crearea unui nou stat, el nu explică în detaliu cum se combină aceste elemente, ce le influențează

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
loc atât date empirice, cât și căi teoretice care pot fi utilizate pentru a le interpreta. Maria Ruxandra Stoicescu Exterminarea evreilor români și ucraineni în perioada antonesciană, traducere de Lucia Vitcowsky, Editura Hasefer, București, 2002, 467 p. Manipularea orwelliană a istoriografiei de către regimul comunist a atins forme îngrijorătoare, extinzându-și aripile asupra multor subiecte cu scopul servirii propriilor intenții politice. Pentru a descrie acest fenomen, cercetătorul Shari J. Cohen a formulat conceptul de „uitare statal-organizată a istoriei” care, în cazul României

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
unui cult paternalist. Astăzi, din păcate, o parte a societății românești (chiar unele segmente cultivate) nu este pregătită să înțeleagă și să-și asume faptul că exterminarea evreilor n-a fost doar tragedia acestora, ci a întregii umanități. Abordând chestiunea istoriografiei românești postcomuniste, subliniem că se pot distinge două categorii de cercetători, cu viziuni și interese diferite. Cel dintâi nucleu este afiliat vechii istoriografii comuniste, cu tendințe vădit antisemite și xenofobe, acționând și pe o latură politică (prin partidul extremist România

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
asume faptul că exterminarea evreilor n-a fost doar tragedia acestora, ci a întregii umanități. Abordând chestiunea istoriografiei românești postcomuniste, subliniem că se pot distinge două categorii de cercetători, cu viziuni și interese diferite. Cel dintâi nucleu este afiliat vechii istoriografii comuniste, cu tendințe vădit antisemite și xenofobe, acționând și pe o latură politică (prin partidul extremist România Mare) și al cărui reprezentant „de seamă” este istoricul ieșean Gheorghe Buzatu. A doua categorie este reprezentată de un număr restrâns de cercetători

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
reprezentant „de seamă” este istoricul ieșean Gheorghe Buzatu. A doua categorie este reprezentată de un număr restrâns de cercetători evrei, cu vederi extremiste, care publică de ani buni în România. Așadar, cu excepția unor lucrări deosebite, colorată în alb și negru, istoriografia postcomunistă suferă încă de incapacitatea de a aborda cu luciditate și seriozitate un subiect extrem de important și fragil (prin prisma recrudescenței extremismului - vezi alegerile din 2000). în „Prefața pentru ediția în limba română”, semnată de Radolph L. Braham (editorul primei

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
scop sincer, ci este utilizată ca propagandă politică pentru a câștiga încrederea puterilor occidentale, precum și pentru a acoperi recrudescența antisemitismului postcomunist. „Prefața” lui Michel Berenbaum familiarizează cititorul cu împrejurările în care s-a desfășurat Holocaustul în România, arătând totodată de ce istoriografia română a ocolit voit acest dureros subiect timp de aproape jumătate de secol. Cauzele (p. 11) pentru care aceste masacre au fost trecute sub tăcere sunt relativ ușor de sesizat: românii (și nu germanii) au fost autorii principali, numărul redus

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
susținător al regimului comunist), Mircea Mușat (devenit după ’90 vicepreședinte al PRM), Gheorghe Buzatu (actualmente vicepreședinte al aceluiași PRM) sau lt.col. Al. Duțu, pentru a aminti doar câteva nume. Autorul precizează că, „din punct de vedere metodologic, una din trăsăturile istoriografiei proantonesciene constă în statuarea unui fals respect față de litera documentului istoric, până la a o fetișiza” (p. 329). Acești falși istorici sunt contracarați de un număr restrâns de adevărați cercetători, precum Andrei Pippidi, Șerban Papacostea, Dinu Giurescu, „personalități democratice, umaniste, care

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
sumbru din istoria românilor. Este o încercare apreciabilă de a demonstra travaliul evreilor români, minoritate care a trecut pe lângă neant. Se poate spune, așadar, că această lucrare se înscrie pe linia studiilor punctabile, alăturându-se altor lucrări publicate, de care istoriografia românească are atâta nevoie. Andrei Muraru MIRIAM KORBER-BERCOVICI, Jurnal de ghetou (Djurin, Transnistria, 1941-1943), Editura Kriterion, București, 1995, 356 p. în ultima vreme, jurnalul a ieșit deasupra tuturor speciilor literare, mai mult, a devenit o modă, scrie (și publică) jurnal

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
tranziție - plină de speranțe - către impunerea totalitarismului de extracție stalinistă; pentru PCdR a însemnat ieșirea din anonimat și marșul forțat spre putere; pentru Dej, aducerea în prim-planul vieții politice românești. 23 august 1944 a ocupat un rol important în istoriografia comunistă, dincolo de reajustările permanente: ajungerea comuniștilor la putere era astfel legitimată, realitatea era falsificată, până aproape la dispariția adevăraților făptuitori ai loviturii de stat. în pofida loviturii de stat de la 23 august 1944, România se afla la sfârșitul aceleiași luni în

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
miniportrete ale liderilor comuniști Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Emil Bodnăraș, Vasile Luca, Teohari Georgescu, Valter Roman ș.a. ne sunt oferite în text sau în note. Sunt veritabile articole de dicționar (un asemenea instrument de lucru, ca realizare profesionistă, chiar lipsește istoriografiei române). De altfel, lucrarea istoricului britanic conține un bogat aparat critic. O „Bibliografie” și un „Indice” - totuși cam prea generale - întregesc lucrarea istoricului britanic. în cercetarea sa, Dennis Deletant a utilizat surse diverse. Importante s-au dovedit documentele din arhivele

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
Paris, între 1962 și 1969, când numeroase documente ale alianței politico-militare occidentale au ajuns în posesia Moscovei (pp. 217-218). Este cunoscut că unele fapte istorice sau interpretări ajung să conțină erori, ceea ce nu le împiedică să circule/se impună în istoriografie sau în opinia publică. Din păcate, unele s-au strecurat și în cartea pe care o avem în vedere. Amintind de conflictul din satul Roma, județul Botoșani, legate de politica agrară a PMR, autorul le situează în luna mai 1949

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
problema: „Poate arhivele vor lămuri în ce măsură a fost cu adevărat atotprezentă și atotștiutoare sau a știut să dea impresia că este așa”, fiind vorba, evident, despre Securitate. Volumul la care ne vom referi în rândurile următoare acoperă un gol în istoriografia română. în „Cuvântul înainte” (pp. 9-20) autorul compară regimul comunist din România cu cel specific dictaturilor militare sud-americane (pp. 12-13), precum și cu alte forme de opresiune ale veacului XX, analiza neocolind nici Franța „Regelui-Soare”. Documentele publicate constituie „o primă breșă

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
ofițerilor superiori între anii 1948 și 1953 (p. 30), iar în final ne este prezentată organizarea temutului aparat de represiune pe departamente, de la constituire și până în 1989 (pp. 48-53). Dennis Deletant apreciază contribuția autorului și subliniază importanța acestui volum pentru istoriografia română: Marius Oprea este „specialistul cel mai avizat în istoria Securității [...] Această primă culegere de documente are o deosebită importanță, fiind prima investigație făcută de un istoric în arhivele structurilor poliției politice comuniste[...]. Prin volumul lui Marius Oprea este câștigată

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
o cantitate impresionantă de lucrări care s-au concentrat în special pe memorialistică și pe publicarea unor documente de arhivă. Cartea Aurorei Liiceanu, Rănile memoriei. Nucșoara și rezistența din munți, intenționează să abordeze fenomenul rezistenței dintr-o perspectiva nouă pentru istoriografia românească, și anume din punctul de vedere al psihologiei sociale. Aceasta presupune că autoarea este interesată să reconstituie nu atât firul evenimentelor (care, de altfel, au fost tratate într-o altă lucrare, a Ioanei Raluca Voicu-Arnăuțoiu, Luptătorii din munți. Toma

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
astrolab, instrumente cu care navigatorii de odinioară îndreptau mersul corăbiilor, a fost aleasă pentru a confirma ambiția celor doi editori, mărturisită și în introducerea pe care o semnează împreună, de a propune demersuri și teme noi în impasul actual al istoriografiei românești. De o criză ei se feresc să vorbească, dar e limpede sentimentul că ne aflăm la o răspântie și că suntem prea puțin pregătiți pentru începutul unui nou drum. Este, de aceea, binevenită inițiativa de a dovedi că se

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
sistemului de partide dintr-un stat. Partea a doua a lucrării este importantă din punct de vedere istoric prin explicarea funcționării democrației interbelice dintr-o perspectivă aparte. Studiul sistemului electoral în România interbelică este încă la început de drum. în cadrul istoriografiei actuale, accentul cade mai ales pe explicații ce vizează lipsa de cultură politică a corpului electoral, considerând democrația în România Mare o formă fără fond, neadaptată realităților existente, lucru care i-a determinat, de altfel, proasta funcționare și eșecul final

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
el este cu precădere politic (p. 41) și româno-centric (p. 43); majoritatea studiilor culturale sunt limitate ca problematică, „relativ cuminți și factologice” (p. 45), iar multe lucrări de istoria mentalităților sunt preluate „oarecum manierist”. Aceasta se datorează și faptului că „istoriografia românească prezintă o semnificativă rămânere în urmă în raport cu evoluțiile postbelice ale disciplinei” și că, de altfel, „nici una dintre școlile istorice majore de pe plan mondial, nici măcar școala critică, nu a fost receptată pe deplin de istoricii români” (p. 46). Cauzele instituționale

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
cultural în dauna oricărei evoluții semnificative a disciplinei. Avem de-a face aici cu un diagnostic foarte meritat, deși sever, al vieții universitare românești în domeniul diciplinei istorice. El este sau vrea să fie în final o analiză optimistă a istoriografiei române care oferă remedii și un program coerent de reformă. Să zăbovim puțin însă asupra elementelor acestui diagnostic cărora le lipsește totuși o anumită consistență contextuală. Prima problemă identificată drept deosebit de importantă este aceea a lipsei oricărei dimensiuni critice a

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
activitate politică și cel mai adesea aceste două aspecte nu se întâlnesc niciodată împreună în același studiu. Mai mult, pare a fi un consens general ca operele literare să cadă în sarcina criticii literare în vreme ce acelea politice intră în vizorul istoriografiei. Cum bine spunea prof. Sorin Antohi, “în România s-a petrecut un foarte trist divorț între istorie și cultură; istoricii nu mai sunt oameni de cultură”. Poate că aceasta era și ideea lui Bogdan Murgescu atunci când declara că „fiecare istoric

[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]