KorAP: Find »[drukola/base=lan & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...101 102 103 ...114 >

2,844 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

spus Marele Preot. Numai pasărea poate!" Da, din nefericire nu-i era dat... Încă era lumină, încă amurgul abia începea să se prefire prin aer când Auta zări un turn ascuțit și înalt de vreo sută de coți ieșind din lanul de grâu. Strălucea, dar nu ca argintul, ci mai aburit (sau pentru că nu mai era soare?)... În jurul turnului nu era nimeni, nici zei, nici oameni. Auta privi încordat. Apoi se frecă la ochi, crezând că poate i se năzare din pricina

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
înalt, neted, lucitor, fără nici o urmă de încheieturi sau de legături, avea și un soi de ferestre aproape rotunde, alungite în sus și în jos. Acele ferestre erau luminate. Seara cădea repede. Auta descălecă de pe măgar, lăsîndu-l să pască în lanul de grâu. Făcu doi pași spre turn. Băgă de seamă însă că începe să-l părăsească îndrăzneala. Ce putea fi asta? Sau era una din acele stânci care cad uneori din cer și din întîmplare poate mai potrivită în mărimi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
vreun șarpe prin grâu. Știind că acolo nu erau șerpi veninoși, închise ochii și ațipi iar. Era prea istovit, ca să-l mai poată îmbia șerpii. Somnul începea să-l moaie, răspîndindu-se în tot trupul lui ca o căldură amețitoare. Mirosul lanului de grâu era îmbătător. Aerul stătea nemișcat. Era curat și plăcut. Dar alt foșnet se auzi mult mai aproape. Auta deschise ochii. Întâi nu văzu nimic, decât un fel de umbră rotundă. Se uită mai bine și deodată zări doi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
în grâu și se căznea acum să realcătuiască visele sau vedeniile care l-au chinuit peste noapte. Era viu. Nimeni nu-i făcuse nimic. Își ridică puțin capul de la pământ și se uită în dreapta, în stânga, înainte. Nu văzu nimic, decât lanul de grâu, decât cerul, decât soarele care răsărise de mult. Era așa de plăcut aici în lan și atât de rar avea parte de asemenea desfătări, încît se gândi să mai stea. Soldații îl mai așteptau două zile. Nu mâncase

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Era viu. Nimeni nu-i făcuse nimic. Își ridică puțin capul de la pământ și se uită în dreapta, în stânga, înainte. Nu văzu nimic, decât lanul de grâu, decât cerul, decât soarele care răsărise de mult. Era așa de plăcut aici în lan și atât de rar avea parte de asemenea desfătări, încît se gândi să mai stea. Soldații îl mai așteptau două zile. Nu mâncase, dar nu-i era foame. Își sprijini ceafa de pământ. Apoi simți ceva mătăsos și rece trecîndu-i

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
le învăța limba fără ajutorul vreunui tălmaci. Făcu un pas spre ființa străină, care nu se feri. O privi drept în ochi și-și lipi amândouă palmele de piept și zise în limba atlantă om; apoi smulse un spic din lan și ridicîndu-l în sus zise grâu; își mișcă fălcile în fața spicului, ca și cum ar fi vrut să-l mănânce, și zise hrană; după aceea arătă cu mâna în sus mișcînd-o larg și zise cer; în sfârșit, arătă cu mâna în jos

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
se va întîmpla, dar era bărbat și încă bărbat voinic față de aceste făpturi firave, așa că nu-și arătă în nici un fel îngrijorarea. Atâta mai dorea, înainte de moarte să fie lăsat să-și mai umple o dată pieptul cu mireasma aerului din lan; neavând însă cum să le spună, așteptă liniștit să vadă ce va fi. Străinul (sau străina) care-i luase din sânge îi arătă un jilț gol, tot albastru ca și celelalte, și Auta se așeză. Apoi cineva aduse un glob

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
gât. Un maț ieșind din acest glob fu prins de o cutie pe care, într-un fel de ochi, zvâcnea o luminiță. Când luminița aceasta se liniști, Auta începu să simtă cu uimire că trage în piept același aer din lanul de grâu, poate chiar mai înmiresmat. Copleșit de asemenea minuni, Auta se gândea acum dacă într-adevăr acești străini erau zei, dar cu toate că vedea atâtea lucruri nemaivăzute, gândul că nu pot fi zei și mărturisirea unuia dintre ei că ar

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
când ieși din steaua sau din turnul oamenilor sau zeilor străini. Le lăsase acolo globul sticlos cu săgeata lui, numai foile și unealta ciudată de scris fără vopsea și fără cărbune le avea la sine, primite în dar. Ieșind în lanul de grâu, își văzu măgarul păscând departe spice. Era aproape întuneric și unele stele ieșiseră. Căută să vadă încotro putea fi cortul soldaților, și porni într-acolo. Drumul i se păru mai scurt de o clipă. Soldații stăteau în jurul unui

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
de zei și țăranilor li s-a năzărit cine știe ce?... Bine că te-ai odihnit măcar. Puteai să și fugi: aici nu te mai căuta nimeni. Ai fost un nătărău! Auta zîmbi: - Crezi că e mai bine de trăit într-un lan de grâu decât în palatul Piscului Sfînt? Căpetenia înghiți un nod. Sclavul urmă: - Și aflați că este și casa, sunt și zeii. Sunt cinci. Au venit din cer! - De unde din cer? întrebă un soldat, cu îngrijorare. - Voi n-ați văzut

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
decât liniștita lui cucernicie, aprinsă doar de dorința de a le cere zeilor îndurare. Nimeni, afară de cei cinci nu putea bănui dedesubturile rugăciunii. Când Marele Preot ieși din arcada porții palatului regesc, mulțimile de pe ulițe se clătinară pe rând ca lanul aplecat de valul vântului și căzură la pământ neîndrăznind să privească nici cerul, nici temeliile zidurilor în clipa aceasta rară. ... Spre dimineață, Marele Preot se urcă însoțit de Tefnaht pe o mare corabie cu soldați, robi, hrană, corturi și asini

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Tefnaht într-un târziu. Vom clădi temple noi pentru ei?... Marele Preot îl măsură cu privirea: - Cum, tu ai și început să crezi că au coborât zeii?... Temple putem face oricând, ai răbdare să vedem ce e. De pe țărm până în lanul de grâu unde se petrecuse minunea, drumul lor se scurse destul de încet, deși robii purtători ai scaunelor celor doi preoți se schimbau la fiecare jumătate de ceas, ceilalți mergând toți pe asini, ca să fie odihniți. De câteva ori Marele Preot

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
începu Tefnaht. - Vom vedea! îi spuse bătrânul în șoaptă, întinzîndu-i în ascuns un pumnal ascuțit. - Să le spun că veniți? întrebă Auta. Marele Preot dădu din cap și porniră iarăși spre turn. Soldații și robii rămaseră să întindă corturile în lanul de grâu. Când cei trei ajunseră în fața locului unde se deschisese puțin înainte ușa luminată, Auta se opri și spuse ceva ca un fel de cântec (așa li se păru celor doi preoți), căruia glasul lui gros nu-i asprea

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
o dea, neștiind dacă apa lor nu ne face nouă rău. Mă duc în cort! Ieși. Amândoi preoții priviră în jur cu teamă. Rămași fără Auta, se simțeau stingheri și nevolnici, parcă și-ar fi lăsat marea lor putere în lanul de grâu. Unul dintre străini, ca să umple timpul cu ceva, se ridică și punând ușor o mână pe umărul bătrânului îi arătă cu cealaltă spre un fel de oglindă albă. Marele Preot și Tefnaht se uitară într-acolo și rămaseră

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
nu vine cu noi? întrebă Tefnaht. - Nu! zise bătrânul. Să mai stea, să mai afle. Auta se lăsă cu sfială în genunchi și-și lăsă capul în țărână. Cu coada ochiului privi spre turn, și fu bucuros dîndu-și seama că lanul de grâu îl ascundea. Convoiul se îndepărtă. Auta se sculă în picioare. O undă de vânt îi aduse la ureche un crâmpei din ceea ce îi spunea pesemne Tefnaht Marelui Preot: "...numai să nu afle prea mult!" Întâia oară în viață

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Auta nu mai stărui. Ajunseseră pe podișul munților de la miazăzi iată cum: străinii au vrut la început, plecând din Marele Oraș, să se îndrepte spre frații lor care-i așteptau în marea luntre așezată ca un turn de argint în lanul de grâu. Dar pe Auta începuse să-l muncească un gând nou. Îl mărturisise, rugîndu-l să-l ajute să stea de vorbă cu sclavii, să-i învețe să se răscoale, și totodată celor adunați pe Muntele de Foc să le

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
fostului sclav genunchii în brațe. CAPITOLUL XXI După ce s-a mai dus o dată să aducă și armele rămase pe câmp, păzite cu strășnicie de soldatul care în cele din urmă îl socotise pe Iahuben Zeul Războiului, luntrea plecă spre vechiul lan de grâu, fără Iahuben. Sutașul era acum căpetenie a robilor răsculați, rămânând printre ei pe munte ca să-i învețe meșteșugul adevărat al bătăliei. Ajutor și l-a luat pe Mai-Baka, sfetnic pe Agbongbotile. Totuși, oastea sa avea arme puține. Celor

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
s-o cerceteze. În răstimpul celor cincisprezece zile aveau însă și altceva de făcut. Dintre toți munții văzuți, cel mai prielnic era tot Piscul Sfânt și acolo voiau să-și strămute marea luntre. Auta stătea într-o zi la marginea lanului de grâu din miazăzi. Ajutase pe niște ciobani, muncind câteva zile, și primise de la ei carne de oaie și brânză. Pentru alt ajutor dat, un țăran îl răsplătise cu câteva azimi de orz și cu o ploscă de vin. Așa

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
pentru care muncea nu-l cunoșteau și nu puteau bănui că este prieten cu cei pe care îi credea lumea zei. Altminteri i-ar fi dat daruri și jertfe, iar Auta nu vroia decât hrană dobândită cinstit. Stătea la marginea lanului, cu sacul alături, și se gândea la mijlocul cel mai bun al strămutării luntrei mari pe Piscul Sfânt. I se părea nefiresc să se gândească la asta anume el. Dar străinul cel vârstnic, pe care Auta îl socotea un fel de

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Ce-ar fi să-i zic Hor străinului bătrîn?" se întrebă Auta. "Nu prea se potrivește, dar e mai ușor de spus decât numele lui adevărat", mai adăugă el în sinea sa, apoi stătu o bucată de vreme ascultând foșnetul lanului. Soarele era destul de sus și Auta se temu că odihna lui se preface în trândăvie, tocmai când străinii aveau nevoie de el. Se sculă din grâu, își aruncă sacul în spinare și porni spre luntre. Îl întîlni curând chiar pe

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
au numai robii de pe pământ. Auta se frământa, neștiind ce să facă. Încercă din nou: - Să folosim altă cale: luăm corabia regelui, și după ce mutăm luntrea voastră, trimitem corabia înapoi în limanul ei. Hor nu primi ușor, dar primi. În lanul de grâu din câmpia caldă le era din ce în ce mai greu să rămână. A doua zi de dimineață, Hor, cârmaciul străin și Auta intrară în luntrea mică. După un zbor scurt se roteau deasupra limanului Marelui Oraș. Corabia mare a regelui atlant

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
lucru mai greu a fost pentru înfricoșații măgărari vederea turnului de argint și a zeilor în veșmânt argintiu. Și mai ales când trebuind să înjghebe, după planul lui Auta, un fel de sanie uriașă, văzură cum tăiau zeii, în marginea lanului unde era pădurea, copaci uriași numai cu o limbă de văpaie străvezie, mulți erau gata să-și piardă cunoștința. Din pădure se aduseră ierburi lungi din care localnicii își făceau poduri peste ape; din ele, măgărarii împletiră frânghii cât piciorul

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Jilțurile îi cuprindeau strâns, desfăcute cu totul ca niște paturi, și fiecare își strânse trupul în curele puternice. Apoi luntrea începu să se ridice pe cele două picioare ale ei care se lungiră până o așezară drept, cum stătuse în lanul de grâu. Cu un zumzet ușor, picioarele intrară înăuntru. Auta simțea că îi vine sângele în cap, dar îi fu rușine să spună. De altfel, nimeni n-avea timp de el. Fiecare avea în grijă câte o anume unealtă de

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891

C-o mână să vâslești, încălțat în Casa de Cultură a poporului și c-o mână să hrănești porumbeii... 38 DANIEL BĂNULESCU minus luminițele roșiatice ale cubului, zimțând întunericul, din dreptul etajului întîi. - Uite!... Drojdeală! Pileală! R.D.V.-uri! Acolo crește lanurile de rachiu din drojdie de vin!... Au uitat damigenele învelite în împletituri de răchită... Bate luna în ele. Și băutura dinăuntru, săraca, ne face nouă semn... Cică de ce nu ne suim mai iute la ele și nu le ajutăm ca să

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
atunci te momesc, sub diferite trucaje, în bucătărioarele lor, să vă izbiți în măciucile de cocîrț. Dar se fâstâcesc să ți-o mărturisească corect... E stânjenite... Te iau pe departe. Cică: "Te-am visat aseară cum alergam de mână prin lanurile de mătasea broaștei". Sau: "Mă înnebunesc după felul în care mi-i culegi pe licurici". - Ce licurici, bă? - Licurici adevărați, cărăbuși, bîzdîgănii. Tot un drac. Astea stânjenite. Care zice: "Mă înnebunesc după felul în care mi-i culegi pe cărăbuși

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]