KorAP: Find »[drukola/base=lift & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...101 102 103 ...135 >

3,366 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829

doamnei blonde înflorește un zîmbet senin, cu joc de ape în privirea ațintită spre mine. Mulțumesc! Mulțumesc mult ! șoptește ea. Fac o mișcare lentă de înclinare a capului și zic: Sărut mîinile, la revedere! Ies din birou și cobor cu liftul pînă la parter, apoi mă îndrept spre secție, să vorbesc cu Don Șef despre acordul global al muncitorilor de la filamente. În clădirea secției, pe scări, mă întîlnesc cu Marinescu. V-am căutat, tovarășe Vlădeanu, îmi spune. Vreau să știu care

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
mîinile! Iese în fugă, iar eu, neliniștit, sar din fotoliu, fac o grimasă de durere din cauza artrozei care a fost deranjată, spun un "mă reîntorc imediat" și ies. În fața mea, ajuns deja la scări, Don Șef aruncă o privire spre lifturi, apoi începe să coboare scările în fugă. Îl ajung abia pe la etajul șase și continuu să cobor cu un pas în urma lui. Din mers, îl văd cum scoate din buzunar cutiuța cu "Diazepam" și-și răstoarnă în palmă o pastilă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
să mă plimb. Îl întîlnesc pe directorul economic, îl salut și-l întreb dacă știe pe unde e tovarășa Roman. Am fost împreună la un sfat tehnico-economic, îmi răspunde. Trebuie să sosească. Într-adevăr, peste cîteva minute, Brîndușa iese din lift, cu agenda și cîteva dosare în mîna stingă, în timp ce cu dreapta își aranjează din mers cîteva fire de păr, care i-au ieșit din pieptănătură. Are un mers cumpătat, de om preocupat intens de anumite probleme. Abia cînd ajunge lîngă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
sărut mîinile" și ies. Abia pe culoar îmi dau seama cît de umil am putut fi! Dacă hîrtiile astea ar privi interesele mele personale, le-aș rupe și-aș presăra bucățelele la ușa Brîndușei. Cobor la parter, vreau să iau liftul și să urc la etajul cinci, la Aprovizionare, dar simt cum mă înec și nu mă mai pot stăpîni, așa că intru la grupul sanitar și mă încui într-o cabină de veceu. Mă așez pe capacul veceului și stau cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
cînd plîng. Dar nu-i nimic; continuu să plîng pînă cînd simt că-mi pot ține lacrimile în felul ăsta m-am răcorit. Ies din cabină, îmi spăl ochii cu apă rece, mă șterg cu batista, apoi mă îndrept spre lift. Simt cum fierb și-mi spun în gînd că de acum încolo, în fața proprie-mi conștiințe, sînt absolvit de orice răspundere morală pentru viitoarea mea comportare. Trebuie să mă adaptez! Urc la etajul cinci, intru în biroul șefului Serviciului aprovizionare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-l invit să iasă, dar el întinde brațul stîng ca un arc făcîndu-mi semn să ies, dîndu-mi de înțeles din gesturi că, într-un fel, sînt în birou la el. La scări ne despărțim, strîngîndu-ne mîna. Eu rămîn să aștept liftul, să urc la etajul doisprezece. De multe ori m-am gîndit să scriu ceva inspirat de personalitatea directorului Sorescu. Evident, n-ar ieși nimic spectaculos. Directorul Sorescu e un tip echilibrat, despre care toți vorbesc ca despre o capacitate tehnică

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Directorul Sorescu e un tip echilibrat, despre care toți vorbesc ca despre o capacitate tehnică. Dar ceea ce-i mai important e "stofa" din care este croit: are simplitatea și naturalețea pe care doar adevăratele valori o au. Reușesc să prind liftul. Intru, închid ușile, apăs pe butonul pentru etajul doisprezece și mă întorc spre oglinda de pe peretele din spate al liftului, să-mi controlez ținuta. Sus, la etajul doisprezece, bat la ușa știută. Aud un "da, intrați, vă rog!", deschid, fac

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
e "stofa" din care este croit: are simplitatea și naturalețea pe care doar adevăratele valori o au. Reușesc să prind liftul. Intru, închid ușile, apăs pe butonul pentru etajul doisprezece și mă întorc spre oglinda de pe peretele din spate al liftului, să-mi controlez ținuta. Sus, la etajul doisprezece, bat la ușa știută. Aud un "da, intrați, vă rog!", deschid, fac un pas înăuntru, închid ușa încet, apoi îmi scot casca. Sărut mîinile, spun doamnei Teona, care mai țăcăne o dată pixul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
îmi spune, intrînd în cabina telefonică, înghesuindu-se într-un colț, să încap și eu, dar imediat face un gest furios, arătînd spre telefonul înfundat. Telefonăm de sus, din cameră, îmi spune, plecînd spre recepție să ia cheia. Urcăm cu liftul pînă la etajul șase. Cristina deschide ușa camerei 604, îmi face semn să intru, închide ușa în urma mea și bagă cheia în ușă, pe dinăuntru. Doamne, ce cald e aici! zice, aruncîndu-și din mers mănușile, poșeta și haina de blană

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
deschide apa rece, se spală de cîteva ori pe ochi, se șterge în fugă cu un prosop, își aruncă privirea în oglindă să se convingă că nu-i prea răvășită, apoi iese, parcă mai înviorată. Să te conduc pînă la lift, îmi spune, apoi deschide ușa, iese și se întoarce spre mine, rîzînd ușor: M-am spălat pe față nu atît din cochetărie, cît mai mult pentru a-mi alunga gîndurile... E-o învălmășeală în capul meu!... Ajungem în fața liftului și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
la lift, îmi spune, apoi deschide ușa, iese și se întoarce spre mine, rîzînd ușor: M-am spălat pe față nu atît din cochetărie, cît mai mult pentru a-mi alunga gîndurile... E-o învălmășeală în capul meu!... Ajungem în fața liftului și ne oprim, ocolindu-ne privirea, conștienți că mai avem să ne spunem cîte ceva. Întind mîna și apăs pe butonul de apel al liftului. Știți, încep eu timid, vrînd să-mi mai cer o dată scuze. O, Mihai, te rog

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
mai mult pentru a-mi alunga gîndurile... E-o învălmășeală în capul meu!... Ajungem în fața liftului și ne oprim, ocolindu-ne privirea, conștienți că mai avem să ne spunem cîte ceva. Întind mîna și apăs pe butonul de apel al liftului. Știți, încep eu timid, vrînd să-mi mai cer o dată scuze. O, Mihai, te rog!... exclamă Cristina. Nu mai spune nimic. Și așa e prea mult. O să-mi trebuiască măcar o lună să cîntăresc fiecare vorbă ori gest în parte

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
i-o sărut. De ce rîzi? o întreb mirat, privind-o cum își dezgolește albul dinților într-un zîmbet larg. Știi..., rîde ea în continuare, în viața oricui sînt clipe cînd... În spatele meu se aude un clinchet, apoi ușile metalice ale liftului se deschid automat. Urcați? întreabă cineva din lift. Nu-nu, răspund eu. Peste cîteva secunde ușile liftului se închid la loc, lăsîndu-ne iar singuri. Întind mîna și apăs pe butonul de apel al celuilalt lift. Ce voiai să spui? o întreb

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
privind-o cum își dezgolește albul dinților într-un zîmbet larg. Știi..., rîde ea în continuare, în viața oricui sînt clipe cînd... În spatele meu se aude un clinchet, apoi ușile metalice ale liftului se deschid automat. Urcați? întreabă cineva din lift. Nu-nu, răspund eu. Peste cîteva secunde ușile liftului se închid la loc, lăsîndu-ne iar singuri. Întind mîna și apăs pe butonul de apel al celuilalt lift. Ce voiai să spui? o întreb. Ai pierdut liftul... Dacă ești așteptat? Vine celălalt

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
un zîmbet larg. Știi..., rîde ea în continuare, în viața oricui sînt clipe cînd... În spatele meu se aude un clinchet, apoi ușile metalice ale liftului se deschid automat. Urcați? întreabă cineva din lift. Nu-nu, răspund eu. Peste cîteva secunde ușile liftului se închid la loc, lăsîndu-ne iar singuri. Întind mîna și apăs pe butonul de apel al celuilalt lift. Ce voiai să spui? o întreb. Ai pierdut liftul... Dacă ești așteptat? Vine celălalt... Ce-ai vrut să spui? o întreb din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
un clinchet, apoi ușile metalice ale liftului se deschid automat. Urcați? întreabă cineva din lift. Nu-nu, răspund eu. Peste cîteva secunde ușile liftului se închid la loc, lăsîndu-ne iar singuri. Întind mîna și apăs pe butonul de apel al celuilalt lift. Ce voiai să spui? o întreb. Ai pierdut liftul... Dacă ești așteptat? Vine celălalt... Ce-ai vrut să spui? o întreb din nou. O prostie, zău! Spune-o... E... e... zău!, e prea intimă, rîde doamna Cristina. N-o spui

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
automat. Urcați? întreabă cineva din lift. Nu-nu, răspund eu. Peste cîteva secunde ușile liftului se închid la loc, lăsîndu-ne iar singuri. Întind mîna și apăs pe butonul de apel al celuilalt lift. Ce voiai să spui? o întreb. Ai pierdut liftul... Dacă ești așteptat? Vine celălalt... Ce-ai vrut să spui? o întreb din nou. O prostie, zău! Spune-o... E... e... zău!, e prea intimă, rîde doamna Cristina. N-o spui nici dacă te rog? o întreb, cuprinzîndu-i în palma

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
un pas, semănînd iarăși, pentru o clipă, cu poza de pe cartea de debut, dar am să repet acasă, în singurătatea gîndurilor mele. E mai cinstit, mai frumos și mai bine așa... Mă prinde de mînă și mă duce spre celălalt lift, care a oprit, sunînd scurt, metalic, deschizîndu-și ușile. Intră alături de mine în liftul gol, se ridică pe vîrful picioarelor, mă sărută pe obraz, în colțul gurii, apoi iese imediat din lift, lăsînd doar piciorul drept între uși, în direcția fotocelulei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
dar am să repet acasă, în singurătatea gîndurilor mele. E mai cinstit, mai frumos și mai bine așa... Mă prinde de mînă și mă duce spre celălalt lift, care a oprit, sunînd scurt, metalic, deschizîndu-și ușile. Intră alături de mine în liftul gol, se ridică pe vîrful picioarelor, mă sărută pe obraz, în colțul gurii, apoi iese imediat din lift, lăsînd doar piciorul drept între uși, în direcția fotocelulei, să mențină liftul deschis. Știi pentru ce? mă întreabă, luminîndu-se, arătînd cu privirea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Mă prinde de mînă și mă duce spre celălalt lift, care a oprit, sunînd scurt, metalic, deschizîndu-și ușile. Intră alături de mine în liftul gol, se ridică pe vîrful picioarelor, mă sărută pe obraz, în colțul gurii, apoi iese imediat din lift, lăsînd doar piciorul drept între uși, în direcția fotocelulei, să mențină liftul deschis. Știi pentru ce? mă întreabă, luminîndu-se, arătînd cu privirea spre locul sărutului. Strîng din umeri. Pentru versuri, îmi spune, retrăgîndu-și piciorul. Pentru versuri și pentru Saint-Exupéry: "numai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
oprit, sunînd scurt, metalic, deschizîndu-și ușile. Intră alături de mine în liftul gol, se ridică pe vîrful picioarelor, mă sărută pe obraz, în colțul gurii, apoi iese imediat din lift, lăsînd doar piciorul drept între uși, în direcția fotocelulei, să mențină liftul deschis. Știi pentru ce? mă întreabă, luminîndu-se, arătînd cu privirea spre locul sărutului. Strîng din umeri. Pentru versuri, îmi spune, retrăgîndu-și piciorul. Pentru versuri și pentru Saint-Exupéry: "numai în raport cu ceea ce fac, poți fi alături de mine sau împotriva mea", repetă ea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
înflorește din nou rozul aprins, ca o floare de magnolie obrajii ei sînt două petale, adunînd între ele seninul privirii... Ne facem un gest scurt, de rămas bun, un gest ca între camarazi și ne privim lung, surîzîndu-ne, în timp ce ușile liftului se închid încet. Mă rezem de peretele liftului și oftez adînc, întors la realitate: "De ce naiba mă caută cei de la combinat?! Dacă au o avarie, ce le-o fi cășunat să aibă nevoie tocmai de mine?!" Ies din lift și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
de magnolie obrajii ei sînt două petale, adunînd între ele seninul privirii... Ne facem un gest scurt, de rămas bun, un gest ca între camarazi și ne privim lung, surîzîndu-ne, în timp ce ușile liftului se închid încet. Mă rezem de peretele liftului și oftez adînc, întors la realitate: "De ce naiba mă caută cei de la combinat?! Dacă au o avarie, ce le-o fi cășunat să aibă nevoie tocmai de mine?!" Ies din lift și vreau să mă îndrept spre ușa de intrare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
ușile liftului se închid încet. Mă rezem de peretele liftului și oftez adînc, întors la realitate: "De ce naiba mă caută cei de la combinat?! Dacă au o avarie, ce le-o fi cășunat să aibă nevoie tocmai de mine?!" Ies din lift și vreau să mă îndrept spre ușa de intrare a restaurantului, să beau o cafea în fugă pînă va veni cel trimis de Brîndușa să mă ia. Dom' Vlădeanu! Unde naiba umbli, domnule?! mă aud strigat dinspre recepție. Mă întorc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
cîțiva muncitori. Am fost acasă la dumneavoastră, am sunat la doctoriță nimic! De la combinat m-au anunțat că vă găsim în restaurantul hotelului... Am fost sus, la barul de la ultimul etaj, să beau o cafea, arăt eu cu privirea spre liftul din care am ieșit. Am auzit că-i avarie, spun, pornind alături de Don Șef spre ieșire. Au nevoie cumva de mine să asist la remediere, să scriu după aceea vreo piesă ori vreun roman? Nu de alta, dar vreau să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]