12,206 matches
-
atât de departe încât să spună că frumusețea interioară e de ajuns, dar frumusețea naturală da, e altceva! Apropiindu-și buzele de degetele lui Mișu, Mariana văzu ceva care-i întări niște bănuieli dureros reprimate. - Porcule! - Nu, doamna Popa, stați liniștită, e televizorul. Bine, îi zic că v-a distrus viața - și de algocalmin. Săru’ mâna. Mișu puse receptorul jos și se uită cu ochii lui albaștri până în sufletul Marianei. În sufletul Marianei Mișu văzu că ea văzuse ciuperca de la picior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
mai bine să fugă pe furiș în America. - Mișule, hai să plecăm mâine! - Nu se poate, poimâine e spectacolul. - Nu vreau spectacol! Nu vreau nici un fel de spectacol! Nu vreau să vină Nexus și să se întâmple vreo nenorocire. - Stai liniștită, am vorbit cu Gabrielescu, o să vină poliția, F.B.I.-ul, suntem mai apărați ca președintele. Nici pe președinte nu-l apără F.B.I.-ul! - Mișule, mi-e frică! * - Ai văzut, nea Ovidiu, că ți-am trimis portretul? - Am văzut, Mișule, mulțumesc. Tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
rafinat. Le amesteci bine și pui puțin piper. Sticlele de whisky sunt pe bar. Dacă vine Sanepidul, ți-am lăsat o sticlă originală plină. O să-ți mai trimit de acolo. Pa. Din avion, Bucureștiul părea mic, foarte-foarte mic. Mișu adormi liniștit, visând că avionul se prăbușește vertiginos, el iese zburând, îl apucă de coadă, îl învârte bine și-l aruncă până pe aeroportul din New York. O stewardesă îl trezi, rugându-l să-și pună centura de siguranță și să-i dea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
spun eu, mândru că, deși gras, eram totuși un tip forțos. ― Întinde-te pe spate și începem cu ridicări ale piciorului drept. De cincizeci de ori. Hai! Mă întind și, cam pe la treizeci, încep să nădușesc, iar la patruzeci las liniștit piciorul jos. Ida mă trăsnește scurt peste piciorul drept, dă cu sete, mă ridic în fund, îmi ridic cracul pantalonului, mă holbez la umflătura care s-a și prezentat, îmi trece prin cap că acolo voi avea o echimoză -tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
televiziune, înregistram la radio foarte mult, ce mai, eram cunoscut. Mă plimbam cu Moldovan, regizorul care îmi oferise rolul din Oamenii Cavernelor și, cam pe lângă Capșa, ne întâlnim cu doi bătrânei simpatici, care mergeau la braț ca o familie bonomă, liniștită și fericită. Moldovan, care îi cunoștea, îi salută, ne oprim, mă prezintă și în clipa aceea - dezastru. El se înroșește brusc, ea se strâmbă strașnic, oftează amândoi cât mai adânc cu putință, apoi el spune pe un ton care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
În timp ce Adalbert Stifter continua să țină discursuri despre roșeața oamenilor tineri care capătă această culoare în obraji atunci când sunt priviți pe neașteptate - îi place tare mult noțiunea asta de rușine, uite‑l cum salivează, bătrânul pederast - Anna se îndreaptă foarte liniștită spre closet și spre Gerhard, care pândește roșu la față. Vino, vino, vino la mine, Anni, nu mai rezist, buf, era să cadă‑n WC, imbecilul, fiindcă nu și‑a fixat cum trebuie curul alb și rotofei, n‑are experiență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
social‑democrație, pentru cauza muncitorilor - care sunt de fapt unul și același lucru, social‑democrația și cauza muncitorilor - și cândva mă vor răsplăti. Acolo n‑o să fiu niciodată uitat și, de asemenea, voi trăi mai departe prin fiul meu. Fii liniștită, așadar. Într‑un fel mor chiar pentru întreaga Austrie, din care tu ești o parte minusculă, dar iubită, și căreia nimeni (în afară de comuniști) nu‑i recunoaște dreptul la existență. Ca într‑o secvență filmată cu încetinitorul, mama vede blocurile grele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
scenă de despărțire scurtă și curată decât o groază fără de sfârșit. Hans se gândește la Anna și la pizda ei și că vechiul trebuie înlocuit de nou, fiindcă de obicei te așteaptă ceva mai bun, altfel ai putea să rămâi liniștit la ce‑ai avut înainte, preferi însă să‑i dai papucii de dragul unui lucru nou, mai bun. Important e să prinzi momentul prielnic când și unde să dai lovitura. Trebuie să‑ți urmezi inima, care oricum îți spune întotdeauna ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
câștigat încă lupta cu natura - „pădurea maiestuoasă, de un verde închis și granitul dur, cenușiu și‑au pus acolo amprenta pe peisaj și o frumusețe simplă, nemiloasă se așterne peste prăpăstiile adânci și peste podișurile întinse. În plus, pădurile acestea liniștite și întunecate i‑au inspirat pe mulți dintre aceia care au reușit să le pătrundă frumusețea suverană și îndărătnică.“ Cu totul altfel stau lucrurile cu locuința părintească față de care bazinul Jörger constituie de asemenea un contrast. Acolo lipsesc libertatea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
fotografieze, așa, în glumă, cu baioneta asta. Ar putea s‑o țină în mână ca pe‑o floretă, dar categoric o să facă o impresie stângace, pentru că el pare întotdeauna cam neîndemânatic atunci când nu vorbește despre probleme filosofice. Acum baioneta zace liniștită în lăcașul care i‑a fost destinat, în valiza de carton. Împreună cu ea mai zac jucării stricate, un diaproiector - luat cu gândul că în concediu vor face diapozitive, ceea ce nu se întâmplă deoarece nu există concediu - și o grămadă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
voie să fie meschin, pentru a nu părea un tip mărunt, plătește imediat, nu fără a‑i arăta clar lui Hans că el este acela care‑i plătește lui consumația. Sophie se uită pe fereastra care dă spre o străduță liniștită cu vile. Aici sunt întru totul de acord cu Sophie, spune Hans. # Noaptea, vaietele mamei pătrund din ce în ce mai des până la urechile sensibile și foarte fine ale fiului adolescent și ale fiicei adolescente. De asemenea, copiii aud adesea că tăticul vrea s
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Rainer nici o impresie deosebită, deși cândva a venit pe lume prin ele. Cu pistolul în mână, Rainer se duce la sora lui care a dormit toată noaptea alături de el, despărțită doar de peretele subțire, improvizat, și care mai doarme încă liniștită și încrezătoare. O împușcă pe Anna în cap, de la mică distanță, zdrobindu‑i osul frontal și cufundând‑o într‑o inconștiență care se instalează cât ai clipi. Câteva frânturi din op. 33 a de Schönberg precum și din sonata de Berg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
perspectiva de a ne regăsi singuri la hotel ne excitaseră În asemenea măsură, Încât ne-am simțit atrași de lumina neoanelor și de hohotele de râs care se auzeau din acel local. Mai bine am fi ales un loc mai liniștit sau chiar barul hotelului din cartierul Akasaka, unde rezervasem o cameră. — Nu prea ești nerăbdător să rămâi singur cu mine, nu-i așa? Ce se Întâmpla oare? Eram pe punctul de a Începe să ne certăm și tot nu simțeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
după ce o auzisem spunând, cu privirea căzută, cu fața Întoarsă În profil, că era hotărâtă să meargă până la limită, până când toate fluidele corpului i s-ar fi transformat În heroină, În cocaină și În ecstasy, mi-era imposibil să stau liniștit și să o ascult În continuare. Simțeam nevoia de a face ceva, ceva de neînțeles chiar și pentru mine. Era ceva atât de neobișnuit Încât m-am surprins singur: Îmi venea să mă rostogolesc pe jos, să-mi dau jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
urmărească cu mare grijă pe Noriko, În timp ce-și bea ginul tonic. Nu avea nici un sens să se arunce asupra acestei prăzi prețioase. Trebuia mai degrabă să aibă răbdare, așa cum lupul pândește pe ascuns o turmă de oi păscând liniștită pe pășune, pentru a se repezi asupra ei În ultima clipă. Indiciile nu se lăsau descoperite așa ușor, desigur. — Mă scuzați, eu nu beau deloc alcool, dar de data aceasta o să beau puțin, pentru a vă ține companie. Dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
cuvinte, să-și creeze un univers nou, să-și recupereze visele de mult uitate. Bineînțeles, pentru așa ceva e nevoie și de timp, și de bani. Era din ce În ce mai epuizată. Mi-a povestit cum, Într-o seară, privindu-și fiica cum dormea liniștită, lacrimile au Început să i se prelingă, una după alta, pe obraji. I se scurgeau fără Încetare, Încât a trebuit să se Întoarcă Într-o parte pentru a nu cădea pe fața copilei. Lacrimile Îi țâșneau din ochi fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
atunci aveam o altă fată, pe nume Reiko, pe care o țineam pe lângă noi ca pe un animal de companie. Reiko interpreta un mic rol de dansatoare Într-un film muzical nou de-al lui și era o fată tare liniștită, aproape că nu scotea nici un cuvânt. Din cauza asta nu mi se părea prea interesantă, dar era foarte frumoasă și avea un corp superb. O făcusem să ne cedeze dându-i să ia ecstasy. Era foarte inhibată din punct de vedere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
energie, Îmi spusese Keiko Kataoka. Acum Înțelegeam foarte bine ce riscuri implica, deși, din punct de vedere strict științific, nu era imposibil de realizat. În New York se simțea iz de iarnă. După ce m-am cazat la un hotel mic și liniștit din centru, am plecat de Îndată spre Bowery. Era frig. Printre ratații și bețivii care rătăceau pe străzi, unii aveau privirile pierdute, stinse, stăteau nemișcați ca niște statui, doar cu ochii ațintiți către cer. Cerul cenușiu se Întindea peste un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
social pentru cei fără domiciliu. Yama, pletosul japonez cu accent de Kansai, era Îngrozit de grupurile de golani În stare să spargă dinții cerșetorilor și să-i forțeze să le facă felație, dar atmosfera din acest bar era straniu de liniștită. Nu se simțea nici cea mai mică urmă de violență. Cred că nimeni de aici nu mai avea forța fizică pentru a deveni violent, ceea ce era valabil și pentru mine. Nimeni nu mai avea forța de a vorbi În gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
de pe hol sau din grădina de afară se auzeau zgomote de pași sau voci dând comenzi. M-am aplecat asupra Maestrului ca să văd dacă doarme sau nu și i-am mângâiat fruntea și obrajii. „Reiko, tu ești?“ a spus. „Dormi liniștită, ca de-obicei. Vise plăcute!“ Apoi m-a sărutat. Arăta foarte rău la față. Îmi frângeam mâinile de Îngrijorare neștiind ce puteam face pentru el, când a intrat În cameră Keiko. S-a așezat pe pat lângă Maestru și, mângâindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Frau Lange nu-i place dacă nu-i conduce chiar io însămi pe musafiri. Am crăpat ușa în timp ce tuciuria se legăna agale spre mine din celălalt capăt al holului. — Nu te deranja, i-am spus inspectându-mi palma. Întoarce-te liniștită la ce treburi oi fi făcând prin căsoiul ăsta plin de praf. — Îs de multă vreme la Frau Lange, mormăi ea. Ea niciodată nu avut plângere. M-am întrebat dacă șantajul avea vreo legătură cu asta. La urma urmei, trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
scumpe de periuță de dinți și de hârtie igienică, însă cu condiția să poată plăti pentru toate astea. În Wannsee, balanța de plăți a contului bancar contează mai mult decât tensiunea arterială. Clinica lui Kindermann se înălța pe o stradă liniștită, într-un fel de grădină mare, dar bine amenajată, care se lăsa în pantă spre un mic heleșteu izolat din lacul principal și care includea, printre numeroșii ulmi și nuci, un ponton cu coloane, o baracă pentru bărci și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
să plec. Pe vremea aia locuiam într-un apartament mare de pe Fasanenstrasse, un pic mai la sud de Kurfürstendamm și la o aruncătură de băț de toate teatrele și restaurantele mai bune în care nu mergeam niciodată. Era o stradă liniștită și frumoasă, cu portaluri albe și atlanți care susțineau fațade elaborate pe umerii lor musculoși. Nu era ieftin. Dar apartamentul ăla și partenerul meu fuseseră singurele două luxuri pe care mi le permisesem în doi ani. Primul dintre ele a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
la Grădina Zoologică, unde nu a ajuns. Cadavrul ei a fost descoperit într-o canoe veche dintr-un adăpost pentru bărci de lângă Lacul Muggel. — Omul nostru se plimbă mult, nu-i așa? zise contele von der Schulenberg pe un ton liniștit. — Exact ca Moartea Neagră, spuse Lobbes. Illmann preluă din nou discuția: — Strangulată, zise el. Fracturi ale laringelui, osului hioid și lobilor tiroidei, indicând un grad mai mare de violență decât în cazul fetei Schulz. Această fată era mai puternică, fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
tenul palid, brunet, îmbrăcat într-o cămașă fără guler și purtând un șorț mare din piele care îi servea și ca geantă de mărunțiș pentru rest. Când am ajuns, m-a salutat călduros și ne-a condus la o masă liniștită din spate, unde ne-a adus două beri. La o altă masă, un bărbat se ocupa energic de cea mai mare bucată de picior de porc pe care o văzuserăm vreodată. — Vă este foame? am întrebat-o. — Nu acum, după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]