4,922 matches
-
aceasta este, propriu-zis, prima ipostază a lirismului „nichitian” și ține de la Sensul iubirii până la Dreptul la timp (inclusiv): o poezie de recuperare a subiectivității, încercând să reînnoade relația cu modernitatea (ceea ce nu înseamnă o prelungire automată a stilurilor modernității), o lirică la persoana întâi singular, care recuperează miturile (Orfeu, Amfion, Galateea ș.a.) și inventează altele, legate de tema răsăritului și a luminii, a zborului, a privirii, a timpului suspendat și a aerului, care se populează, sub influența unei imaginații euforice, de
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
să deraieze adjectivele limbii române pentru pura plăcere a spectacolului și născocește o veritabilă mitologie lirică. După Eminescu și Blaga, S. este, probabil, poetul erotic cel mai original și mai productiv din literatura noastră. Efectul a fost amplificat, în cazul liricii sale juvenile, și de faptul că fantasmele erosului reveneau în poezia românească după o lungă perioadă de austeritate și mistificație, realismul socialist socotind iubirea o temă intimistă și, deci, minoră și dăunătoare; a ocolit-o sau i-a dat, de
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
nu-mi strivești sărutul?”. Cum se vede, S. cultivă, în tradiția lui Eminescu, serafismul și, în consens cu poeții mai noi, redefinește mitologia orfismului. O populează, înainte de orice, cu vedeniile și cu jubilațiile sale de om tânăr. Cu 11 elegii lirica lui intră în faza reflexivă, conceptualizantă și intră primejdios în chiar inima metafizicului. O metafizică a poeziei, cum zice Marcel Raymond, nu a filosofiei. O încercare de a asuma totalitatea realului și de a da o justificare existenței. 11 elegii
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
un ou într-un ou într-unul mai mare / la nesfârșit te naști, nezburată / aripă. Numai din somn / se poate trezi fiecare - / din coaja vieții nici unul, niciodată”. Temele vin și revin, se diversifică, se deșiră sau se desfiră în această lirică reflexivă, întreruptă din loc în loc de țipătul unei suferințe adânci. Suferința poetului este însă enigmatică, pe el îl doare ceva între auz și vedere, se prăbușește pe dinăuntru pentru că numărul unu nu se mai poate diviza. O teamă ce duce gândul
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
poet avea momentele lui de reverie metafizică și atunci punea la cale programe poetice și construia teorii despre poezie. Unde se situează S. în evoluția poeziei românești și europene? Puțin cunoscută, din păcate, în afara granițelor limbii române, contestată de optzeciști, lirica lui are, în continuare, de învins multe prejudecăți și idiosincrazii, ca și literatura lui Marin Preda și Marin Sorescu. Debutând într-o istorie dominată de un regim politic totalitar, S. a reușit să își impună, în cele din urmă, temele
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
postmodern, București, 2002, passim; Cassian Maria Spiridon, Etic și estetic la Nichita Stănescu, CL, 2003, 4,5; Alex. Ștefănescu, Nichita Stănescu, RL, 2003, 32, 33; Vasile Spiridon, Nichita Stănescu, Brașov, 2003; Vasile Spiridon, Viziunile „învinsului de profesie” Nichita (Cosmicitate în lirica stănesciană), Iași, 2003. E. S.
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
1998) ș.a. Studiile și articolele de istorie literară îi sunt găzduite în „Contrafort”, „Convorbiri literare”, „Basarabia” etc. Poezia sa este concentrată până la o esență aforistică, tratând tema singurătății și a iubirii neîmplinite, a dezamăgirii, a golului. Emilian Galaicu-Păun afirma că lirica scrisă de T. „face nedureros tranziția de la prozodia tradiționalistă la sensibilitatea modernă, restaurând în Basarabia cultul Euterpei”. Versul reflexiv, direct, fără dantelărie sentimentală și metaforică conferă relief spiritual poemelor: „vino să-ți dau lecții de moarte / să te bucuri și
TRIFAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290273_a_291602]
-
a născut într-o familie de intelectuali. Este fratele poetei Leonida Lari. Studiază la Institutul de Literatură „Maxim Gorki” din Moscova (1973-1975). Ț. a nutrit interes pentru mării filosofi stoici ai Antichității, dar și pentru poezia europeană modernă. Cultivând o lirica de orientare neoexpresionistă, puternic influențată de Lucian Blaga și de reprezentanții de seamă ai expresionismului de limba germană - Georg Trakl, Georg Heym, Arno Holz, Rainer Maria Rilke -, s-a singularizat în contextul șaptezeciștilor, dar, la fel ca ei, venea să
TUCHILATU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290278_a_291607]
-
autor și al unor traduceri în limba franceză din poeziile lui V. Alecsandri). În T.C. apar pentru întâia dată și două poezii de Al. Macedonski, Napoleon III și Dialog între un călător și un pământean asupra morții lui Cuza. Din lirica lui V. Alecsandri care, într-un patetic articol, era apărat de atacurile scriitorilor mai tineri, sunt reluate, după „Convorbiri literare”, multe versuri, în timp ce altele sunt găzduite mai întâi în gazeta lui Bolliac și ulterior în revista junimistă. Se reproduc și
TROMPETA CARPAŢILOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290275_a_291604]
-
din 1929, Iisus în țara mea (1923), că viziunea specific românească a lumii implică valorificarea artistică și literară a acelor situații din biografia cristică în care Mântuitorul apare ca un Hristos rustic. Procedând astfel el însuși, Nichifor Crainic înfățișează în lirica sa România ca o „țară de peste veac”, „Țara lui Lerui-Ler”, străjuită de „săbiile duhului”, străbătută de o corabie îngerească. Una din poeziile lui se intitulează Iisus prin grâu și evocă un cunoscut moment evanghelic. Cristalizată în publicistica lui Nichifor Crainic
TRADIŢIONALISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290235_a_291564]
-
la „Cultura”, „Literatura și arta”, „Basarabia” (unde semnează și proză), precum și la „Luceafărul”, „Tomis”, „Tibiscus” ș.a., fiind totodată redactor la publicația „Moment poetic”. I s-au decernat Premiul Bibliotecii Naționale din Chișinău (1995) și Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (2001). Lirica lui Ț. se caracterizează prin simplitate, câteodată chiar prin simplicitate, înregistrând reacții sufletești de moment, „întâmplările” naturii și pe cele ale inimii într-o perindare de imagini vizibil desuete. Versul, lucrat cu migală, beneficiază intermitent de recursul la ludic sau
ŢURCANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290304_a_291633]
-
Societății Literar-Artistice „Tibiscus” din Uzdin (Serbia, 2003). Caracteristice poeziei de început a lui T. sunt cultivarea teluricului, vizionarismul și interogarea istoriei. Spațiul predilect, satul, este un centru al existenței, temelie a oricărei înfăptuiri. În general aspră și viguroasă ca tonalitate, lirica se bizuie pe un lexic îndeobște necăutat. În volumul Conul de sine (1999) va fi inclusă o poezie mai interiorizată, cu deschideri spre metafizic, unde eul își pune întrebări grave, fascinat de cunoaștere și absolut. Clepsidra de sare (2000) accentuează
TURCUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290310_a_291639]
-
lupta eroică a poporului grec) (1952) tălmăcește, din franceză, o serie de documente, publicistică și versuri, culegerea fiind dominată de o perspectivă politică deformantă, pe care traducătorul, vrând-nevrând, și-o asumă. A mai semnat cu pseudonimele Lafcadio, Lafcadio et co. Lirica lui T. ezită între o rostire încă apropiată de simbolism și faconda avangardistă, fiind definită fie ca ,,o poezie extremistă” (E. Lovinescu), fie ca rezultat al unui ,,amestec de tragism cotidian și umor sentimental” (G. Călinescu). În Duh de seară
TUDOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290288_a_291617]
-
literatura anglo-americană, dar cunoscând deopotrivă literaturile germană și franceză, cu implicațiile lor filosofice, exegeta relevă vitalismul lui Lucian Blaga din drama Meșterul Manole în relație cu elanul vital din filosofia lui Henri Bergson sau din sculptura lui Auguste Rodin, prezintă lirica lui Ion Barbu în raport cu poetica lui E. A. Poe și Wallace Stevens. Studiile dedicate unor poeți români contemporani - Nichita Stănescu sau „Hemografia”, Timpul ca imagine mobilă a eternității la Cezar Baltag, Continuitatea ființei la Aurel Rău - vor fi continuate de lucrarea
TUPAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290303_a_291632]
-
tristețe/ Iremediabilă”. El este, în același timp, un poet melancolic al singurătății, al liniștii silvestre și al înnoptării (Balada călătorului), al nestatorniciei și al trecerii ireparabile a timpului, ca în Balada chiriașului grăbit, unde realitatea cotidiană, tratată epic (modalitate caracteristică liricii lui) și tonul jucăuș relevă în subtext un sens filosofic: „Trec anii, trec lunile-n goană,/ Și-n zbor săptămânile trec./ Rămâi sănătoasă, cucoană,/ Că-mi iau geamantanul și plec!// Eu nu știu limanul spre care/ Pornesc cu bagajul acum
TOPIRCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290228_a_291557]
-
existenței, mereu întoarsă, prin ricoșeul ironiei, către sine. Formula se regăsește în Poezie deschisă, unde, ca odinioară Arhimede, poetul le „strigă contemporanilor noli me tangere”, având conștiința absurdei „neînțelegeri”, dar și credința că „Numai cine moare nu strigă” (Ascunsa rană). Lirica erotică a lui T. este încărcată de o senzualitate voit brutală, violent indiscretă, permanent în dispută cu o gingășie aproape florală, iar misterul carnal pare învăluit de un sentiment mistic ce apropie versul de primitivitatea pură, grea de sublimități, a
TURTUREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290314_a_291643]
-
Camilar și câteva pagini de jurnal, Ț. publică numai versuri. Încă din placheta Liane crude, el se dovedește un poet delicat, imagist inspirat care, servindu-se de metrul clasic, creează, pe linia sentimentalismului minor, o atmosferă de limpiditate și echilibru. Lirica lui emană o senzație de liniște și mulțumire, rar înfiorată de întrebări sau de îndoieli. Prohod pentru zi relevă aceeași apetență pentru imaginile clare, luminoase, trasând contururi hieratice în decor de alb imaculat, dar accentuează latura angoasată, exprimând, în manieră
ŢUGUI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290293_a_291622]
-
Matei Gavril, Vasile Igna, Horia Bădescu. S-au manifestat și poeți clujeni importanți: Bazil Gruia, Aurel Rău, Aurel Gurghianu, Victor Felea, Negoiță Irimie, Ion Rahoveanu, Miron Scorobete, Adrian Popescu, Ion Cocora, Ion Mircea, Dinu Flămând, Aurel Șorobetea ș.a. După 1970 lirica s-a eliberat într-o mare măsură din chingile ideologicului, lărgindu-și aria prin contribuția unor poeți tineri: Petru Romoșan, Marta Petreu, Mariana Bojan ș.a. Aproape că nu există poet român cu prestanță, din indiferent ce parte a țării, care
TRIBUNA-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290269_a_291598]
-
apoi cu pseudonimele Ada Umbră și - mai rar - Ada din Coștilă. Intimistă, vag simbolistă în expresie, pe alocuri cu ecouri din D. Anghel („Se duc și tufănelele precum / S-au dus și cei din urmă trandafiri”), incluzând și consonanțe cu lirica Elenei Farago, punctată ici-colo de articulări reflexive, poezia scrisă de U. se păstrează în marginile unei palide cumințenii: „Coboară ușurel/ Din lună mii de stropi/ Și cad punând scântei/ Pe frunzele de plopi”. Sunt versuri de vibrație scurtă, cu o
UMBRA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290337_a_291666]
-
Voronca din Act de prezență, admițându-i aproape concesiv talentul și placheta drept „certificat de naștere al unui nou poet”. O examinare critică mult mai nuanțată se află în Glose la poezia „Flori de mucigai”, fiind aplicată de Lucian Boz liricii argheziene, dar mai ales esteticii poetului, totuși recunoscut fără ezitare „cel mai modern poet român”, iar Flori de mucigai ca o etapă de clarificare a scrisului său. O abilă punere în pagină este și încercarea revistei de a situa anul
ULISE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290329_a_291658]
-
vlaga cinci secoli au băut”. În Vânătoare e ceva din atmosfera prezentă în Moartea căprioarei de Nicolae Labiș, bunul prieten al lui T., despre care a scris în nenumărate rânduri și căruia i-a îngrijit câteva ediții postume. Sunete din lirica perioadei interbelice, îndeosebi din cea tradiționalistă (largo sensu), din poezia htonică, coexistă cu cele proprii și în următoarele volume, mai ales în Steaua Polară (1960), în ale cărui tonuri se disting Aron Cotruș, contopit cu Mihai Beniuc, Radu Gyr, Virgil Carianopol
TOMOZEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290221_a_291550]
-
inițiative erau puse în operă cu enorme dificultăți. Dacă în activitatea de animator cultural, de întemeietor de reviste, T. dovedește un entuziasm neobosit, un elan deseori copleșitor, în poezia pe care o cultivă răzbate doar temperamentul său echilibrat, generând o lirică senină, armonioasă, în cea mai autentică manieră tradiționalistă. Deși contemporan cu cele mai „neliniștite” spirite ale veacului, el se apropie prin vers mai degrabă de înaintași precum Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, George Coșbuc, iar predominantă rămâne factura sămănătoristă, cu toată
TUTOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290317_a_291646]
-
toată atmosfera și motivele ei. Nostalgia proprie sufletului moldav, muzicalitatea versurilor - în care ritmul și rima constituiau condiții obligatorii, puse în valoare de sonet, formă predilectă la T. -, elogiul adus peisajului natal și eroilor neamului sunt câteva dintre însemnele unei lirici „de o cumințenie desăvârșită” (G. Călinescu). SCRIERI: Albastru, București, 1902; ed. 6, Bârlad, 1918; La arme!, Bârlad, 1913; Balade, București, 1919; Patria, Sibiu, 1924; Poezii alese, București, 1924; Tinereță, Craiova, 1924; Logodnica lui Vifor, București, 1935; Sonete, București, 1938; Versuri
TUTOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290317_a_291646]
-
miniștri, Chimiță și Duică C. Buleandră, alese din volumul Din goana vieții al lui Al. Vlahuță, și la două poezii, În seara de Crăciun și La Anul Nou, semnate R...a. Mult mai bogată este secțiunea „D-ale poporului”, cu lirică populară, descântece, chiuituri, ghicitori, orații (de nuntă, de înmormântare, de Paște, de Crăciun), colinde, doine, balade ( Femeia vândută, Ana Ardeleana, Fata neamțului, Gruia lui Novac), culese de Vasile Rebreanu, Traian Moldovan, Alexiu Viciu ș.a. Din rețetele terapeutice, intitulate generic Medicini
UNGARIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290340_a_291669]
-
benzi desenate, epigrame), se va reduce treptat la jumătate și în cele din urmă va dispărea, lăsând locul studiilor și articolelor de istorie națională, rememorării unor momente importante din trecutul Transilvaniei, literaturii. U. publică poeziile unor scriitori din prim-planul liricii contemporane (Ileana Mălăncioiu, Ion Gheorghe, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Emil Brumaru), dar face loc cu generozitate și altora, din generații mai tinere (Virgil Bulat, Cassian Maria Spiridon, Valentin Tașcu, Lucian Vasiliu, Liviu Ioan Stoiciu, Simona-Grazia Dima) și chiar debutanților locali
UNU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290368_a_291697]