4,609 matches
-
să apară mai repede bătrânul. Dar nu se auzeau pași sub podul feroviar învăluit în beznă. Singurul zgomot care se auzea era scârțâitul roților unui alt tren care trecea pe deasupra. — Deci l-ai cunoscut pe sensei aseară, nu? Chipul bărbatului, luminat doar de palida lumânare, s-a învăluit într-un zâmbet ciudat. Ajută-mă străine! Deoarece Gaston nu spunea nimic, a continuat: — Am nevoie de ajutorul dumneavoastră. Am pană de cauciuc și trebuie să schimb roata... Gaston nu știa suficientă japoneză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
că, cel puțin deocamdată, Endō nu este căutat de poliție. Ne-au spus să-l eliberăm pe străin. Takamori și Tomoe s-au liniștit. — Haideți. Vă duc la el. Polițistul și-a încheiat haina și a pornit pe coridorul slab luminat. Takamori și Tomoe l-au urmat timid. — Dă-mi cheia, te rog. Polițistul care-l însoțea a luat cheia de la un coleg mai tânăr, îmbrăcat în uniformă. A descuiat o ușă ce dădea într-o cămăruță care arăta ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ascundea ceva, că era ceva ce nu voia să-i spună. — Gaston, am ajuns în Shibuya, îl anunță Tomoe. Îți amintești de Shibuya, nu? — Oh, Shibuya! Și-a lipit fruntea bandajată de geam și a privit afară, atent, la străzile luminate puternic, ca și când ar fi căutat ceva. Și aici cerul părea cuprins de flăcări de neon. — Sensei! bâigui Gaston, trist. — Sensei? Adică Higurashitei-san? — Da. O fi cu el câine-san? — Câine-san? Aha, potaia aia vagaboandă... — Vreau să-l văd pe câine-san. Takamori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
zei, cari așteaptă să fie zvârliți prin brazde tăiate în zile de martie. Am văzut nu o dată sămânța mirabilă ce-nchide în sine supreme puteri. Neînsemnate la chip, deși după spiță alese, îmi par semințele ce mi le ceri. Culori luminate, doar ele destăinuie trepte și har. În rânduri de saci cu gura deschisă - boabele să ți le-nchipui: gălbii, sau roții, verzi, sinilii, aurii, când pure, când pestrițe. Asemenea proaspete, vii și păstoase și lucii culori se mai văd doar
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
terapie sufletească. Și te asigur că mi-a fost de mare folos. Nu știu dacă fără ea aș fi rezistat... O viață întreagă am avut totală încredere în mine. M-am priceput de minune, se pare, să observ doar latura luminată a îndoielilor. Și, deodată, am văzut numai latura lor acoperită de umbră. Totul se zdruncinase, îmi pierdusem siguranța, nu mai știam pe ce mă puteam bizui și pe ce nu. Umilințele trăite la Inchiziție mă lăsaseră cu sufletul gol încrederea
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
altă dată, acum trebuie să plec, mă așteaptă fetița mea, i-am promis să cânt karaoke cu ea, spuse Elio stânjenit, pentru că nu-i părea potrivit să fie În acel moment, pe acea stradă, În acel cartier, În fața acelui oblon luminat doar de raza palidă a unui lampion, pe care cineva scrisese cu vopsea neagră: DACĂ TOT CEEA CE POSEZI TE POSEDĂ, DACĂ AI PIERDUT TOT ȘI EȘTI DISPUS LA TOT, EȘTI UN BARBAR. — Și eu te așteptam, replică necunoscutul, acid. Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
gardienii, spuse Antonio ridicând din umeri. Ne vom Întoarce acasă pe jos, nu ne grăbim. Nu ne urmărește nimeni. N-am făcut nici o crimă. Nimeni nu te condamnă pentru tentative. Se plimbară pe străzile din centru - uitându-se prin vitrinele luminate chiar dacă magazinele erau Închise, oprindu-se să admire obeliscul din Piața Panteonului, coloanele Înțesate de turiști japonezi și de vânzători ambulanți de cărți poștale. În ciuda orei târzii era Încă deschis, căci se desfășura o vizită organizată, nocturnă. În cupola templului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
lat de fâșiile goale ale străzilor. O pulbere strălucitoare ce luminează cerul fără stele. Orașul reflectat este cel adevărat, făcut din umbre. Și nu știe care dintre cele două e mai real. Palate până unde vezi cu ochii, lampioane, ferestre luminate, embleme. Și dârele de lumină ale farurilor, zgomotul Îndepărtat al automobilelor, milioane de persoane care se Întorc acasă, se pun În pat și fac dragoste, se ceartă, dorm, unii mor, alții se nasc, viața merge mai departe. Din nou În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
cu rochia sfâșiată și părul despletit. Îi era milă de ea și ar fi vrut s-o ocrotească, dar se simțea neputincios și leșinat. Stăteau lângă trăsură și se priveau în tăcere. În mijlocul lacului se vedea mănăstirea cu stâlpii porții luminați. Apoi el a căzut grămadă pe pământul uscat și rece, al nopții de primăvară. Ghighina l-a privit câteva clipe și s-a aplecat deasupra lui. Pampu pironise ochii pe bolta cerului. Nu respira, părea inert. Fata s-a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
înger al zorilor și al apusurilor, am venit să-ți spun că aripile tale te vor conduce prin peșteră la pulberea de stele cu care poți ajunge la mine sus, să vezi solul banal al pământului acoperit cu haine îmbietoare. Luminată și călăuzită de speranța din aripile mele întâlneam încetul cu încetul o licărire albă, ciudată. Moartea albă păzea cu sfințenie pulberea de stele. Cine ești, cum ai scăpat de moarte și ce vrei? Am scăpat datorită aripilor mele și aș
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
în parc. Zis și făcut. Acolo, ascultând muzică, ne-am hotărât în scurt timp, să ne reluăm călătoria, să cutreierăm satul în lung și-n lat prin întunericul câmpiilor, la lumina stelelor și a lunii. Așa, ajunsesem pe o stradă luminată, deoarece la fiecare câțiva metri se afla un stâlp cu bec care lumina. Eram lângă biserică, iar alături se afla o remorcă de tractor. Peste drum se afla o casă, unde un om beat striga la copii și nevastă. Îl
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
schimbare a acelui om moale de felul lui. Vrei bani? El zîmbi trist. Hotărît lucru, nu-l Înțelesese niciodată. - Ți-am mai spus deja: vreau să redevenim o familie. În penumbra Încăperii mari, dar deloc Înalte din casa familiei Kermeur, luminată doar de zeci de lumînări, mobilele fuseseră Împinse de-a lungul pereților, iar cele două sicrie erau așezate pe niște capre de lemn improvizate. Localnicii defilau unul după altul, sub discreta supraveghere a lui Fersen și Morineau, și depuneau flori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ușa camerei pe care el o părăsise. Intrusul se duse drept la noptieră, spre carafa pentru noapte așezată acolo. O mînă goli În carafă conținutul unei fiole care tulbură imperceptibil apa. În acest timp, bătrînul se Îndrepta spre biblioteca vag luminată. Deschise ușa și simți că-i fuge pămîntul de sub picioare. Cădea ca Într-un hău. Armelle, care se Întorcea de la bucătărie cu un pahar În mînă, ajunse În spatele lui și-l strigă cu glas scăzut. Numai că el era În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
oglinda retrovizoare, se Încruntă zărindu-l pe Christian care, cu un aer sumbru, cu o sticlă goală În mînă, stătea așezat chiar pe chei, de unde era limpede că Îi observase. Marie sări pe puntea goeletei și se aplecă spre cabina luminată. - Christian? Intrigată că nu obține nici un răspuns, coborî. Remarcă o dezordine neobișnuită, o cutie de conserve Începută, cutii de bere goale. Ușa cabinei se trînti violent. Se Întoarse și-l văzu pe Christian care intrase și Închisese ușa În urma lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
era capabil. În rest, o rezervă glacială Îi invadase trupul; efectiv, nu mai putea iubi. Întorși la Paris, cunoscură clipe fericite, ca În reclamele pentru parfumuri (au coborât Împreună treptele din Montmartre; s-au oprit, Înlănțuiți, pe Pont des Arts, luminați brusc de farurile unui vaporaș turistic). Cunoscură de asemeni acele semi-certuri de duminică după-amiază, acele momente de tăcere când trupul se ghemuiește În cearșafuri, acele răstimpuri de tăcere și plictiseală În care viața se destramă. Garsoniera Annabellei era Întunecată, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
nu cred că mă mai aude. Încet-Încet Îmi strîng lucrurile și ies din avion. SÎnt transpirată, părul Îmi stă În toate direcțiile, și simt că-mi zvîcnește capul. După atmosfera atît de intensă din timpul zborului, aeroportul pare extrem de puternic luminat și de liniștit. Solul mi se pare mai solid ca niciodată. Mă așez pe un scaun de plastic și rămîn o vreme așezată, Încercînd să-mi revin, Însă cînd, În cele din urmă, mă ridic, mă simt În continuare amețită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
la culme. Urmează un moment de tăcere, după care, ca prin farmec, ușa se deschide cu un clic. O, Doamne. Mă simt ca În peștera lui Aladin. Privind cu ușoară teamă una la alta, ne croim drum pe un coridor luminat, În care pulsează ritmul muzicii. Ajungem la o ușă simplă de oțel, iar Lissy Își caută cheia. Îmi Îndrept rapid bluza și-mi rearanjez părul. — OK, murmură Lissy. Nu te uita. Nu te holba. Fii cool. — Bine, murmur drept răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Păi... vi le scriu imediat la computer, domnule Harper. Reușim cumva să intrăm În casă și să urcăm scările. Jack mă conduce pe un coridor, scoate o cheie și deschide o ușă. Ne aflăm Într-o cameră. O Încăpere imensă, luminată, cu pereți de culoarea untului. Și cu un pat uriaș dublu În mijloc. Ușa se Închide și nervozitatea mă copleșește din nou. Ăsta e momentul. În cele din urmă, iată că a venit. Jack și cu mine. Singuri Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
de pe scaune, luîndu-și hainele și gențile. Acum că revenim iar la normal, exaltarea mi se evaporă treptat, și Îngrijorarea mă copleșește din nou. Trebuie să Încerc iar să dau de Jemima. La ieșire, lumea Împînzește curtea, Îndreptîndu-se spre o sală luminată, aflată vizavi. — Lissy a zis că ne vedem la petrecere, Îi spun lui Jack. Așa că... ce-ar fi să te duci tu Înainte? Eu trebuie să dau un telefon scurt de tot. — Ești OK ? spune Jack, privindu-mă intrigat. Pari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
de zi, fără vreo reducere a pedepsei pentru bună purtare sau vreo eliberare pe cuvânt de onoare. - Am fost ocupat cu o muncă absorbantă. Dimineața ea se Îmbrăca, se machia, apoi Își inspecta părul, fața, silueta, În trei oglinzi felurit luminate - oglinda din dormitor, cea din baie și cea din toaleta musafirilor - pe urmă pleca trântind ușa din față. Eu rămâneam cu o jumătate de durere de cap și o jumătate de durere de inimă. Ceea ce Îmi concentra mintea. - Nu știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
HAMALUL: Apă. Apă de băut. S-au dus cu drezina, după apă. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Fulgerat de o idee.): Cu drezina? Aveți drezină? HAMALUL: Avem drezină. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Cu drezina... N-am mers niciodată cu drezina... HAMALUL (Cu ochii luminați.): Nu? E frumos... E frumos să mergi cu drezina... Te bate vântul, așa, îți trece pe lângă urechi. Să le spuneți să vă ia cu ei, într-o dimineață, după apă. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: E departe... apa? HAMALUL: E. Cam la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
adormise. Cum de nimerise atunci pe fundul lacului? Treci, treci până nu îngheață apa. Mare-i Dumnezeu! Treci, frățioare! îi suflă sticletele. La acest ceas întunecat bine-ar fi să te afli la adăpost, într-un loc uscat, cald, bine luminat, într-un loc fără amestec. O, zei! Cine poate cuteza să nutrească închipuirea lăcașurilor biruinței? Cine să-și ridice gândul până la voi? Crengile negre de plop și cireș sălbatic țes geometrii capilare care duc spre o inimă nevăzută. S-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
la vale câteva capace de plastic, ghemotoace de praf cu fire de beteală, coji de ouă, firimituri. Nu mai vine tac-tu, zice femeia. Du-te tu Iliuță de închide găinile-alea. Acuși înserează. Iliuță, ascultător, se strecoară prin dreptunghiul luminat al ușii, pătrunzând în amurgul care se lasă peste ninsoarea de ace. Urâtă vreme, bodogăne și el la fel ca maică-sa, luând gumarii în picioare și pornind prin noroi după cele șapte galițe. Știe unde le va găsi. Trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
izbucnesc amândoi, și Arion și delfinul, în râsul exaltant, cu sonorități de cristal, al pietrelor. Și mai ales al pietrelor pe care omul le-a atins cu mâna. Râd și stâncile brute, dar pe un ton mai grav. La fereastra luminată a mansardei se arată cineva. Deschide geamul. Scoate capul afară, îl scoate chiar bine, telescopic. Se uită în dreapta, se uită în stânga, în jos, în sus. Așa cum poate fi observat din stradă, seamănă cu extremitatea sensibilă a unei vietăți care poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
un fel de nevinovăție pe față, a continuat. Am mormăit ceva, plictisit. - Bine, am hotărât că nu e cazul să vorbim despre asta. Poate altădată. Ia zi, cum mai merge școala? Cum putea să meargă, era bine; așa cum spuneau spiritele luminate, se făceau primii pași timizi spre un nou tip de educație ce urma să acopere marele gol din PR-ul românesc, care nu s-a ocupat niciodată la modul serios, parte din lipsa fondurilor, parte datorită unei mentalități defectuoase, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]