4,285 matches
-
trăsura / prin turcitul București / care și-a-ntrecut măsura / În fasoane hărăpești /... Visita Interioram Terae... Departe, pe șosea În Mogoșoaia, venind de la Buftea, un microbuz se hurducă spre București. Pe bancheta din spate, cu o mutră de oaie tristă și rătăcită, TU măcinând nisipul fricii. Nisip și iar nisip. Urlă câinii Uranusului În depărtatul oraș. Câini și iar câini. Oamenii zidiți de vii În propriile trupuri. Cu frică cu tot. O egalitate În sărăcie nu este egalitate. Egalitatea este atunci când oamenii pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
dărâmat-o. Două camere, nici un fel de mansardă. Cumpărată cu banii tăi, ai mamei tale și ai prietenului tău. Așa cum era, era o casă. Copilul, copilul tău, fetița ta e cel mai scump lucru din lume. Toate aceste lucruri le macini În gând, nu le poți spune vecinului de la etajul șapte care este În „rond” cu tine. El povestește cât de rău era Ceaușescu cu ei, cu muncitorii de la Casa Poporului, că nici nu-i băga În seamă când trecea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Sam. Problema era că Ronnie, ale cărei antenuțe erau mereu scoase, Își dăduse seama că Ruby Îi ascundea ceva. O tot bătuse la cap să-i zică ce se Întâmpla Încât, până la urmă, Ruby se dăduse pe brazdă. Mă tot macină Îndoiala dacă să dau sau nu În vileag povestea cu surogatele, spuse ea. —Văd. Spitalul ar fi terminat dacă ai face asta. Și mi-e și frică că tratamentul tău o să aibă de suferit. Tu și cu mine avem același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
figură de fundal, discret, ca un servitor indian. Zilele treceau una după alta cu încărcătura lor de lucruri mereu aceleași, ușor diferite ca și chipul meu. Timpul lucrează așa, Angela, într-un progres sistematic. O mișcare invizibilă, dar implacabilă ne macină. Urzeala țesăturilor se întinde și este pusă din nou pe suveica oaselor, până când, într-o bună zi, fără să fi fost avizat de cineva, îmbraci chipul tatălui tău. Nu este numai vina sângelui. Poate că sufletul tău a favorizat impulsurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
timpurilor, satiric și moralist, adept al conceptismului. Vezi Don Quijote, I, 2. „La del alba sería“, primele cuvinte cu care începe Don Quijote, I, 4, antecedentul lui „la“ fiind „hora“, „ceas“, la finalul cap. 3. Giacomo Leopoardi (1798-1837), spirit de imensă cuprindere, măcinat de boală încă din tinerețe, marele poet italian consemnează în întreaga sa operă (Canti, variatele opuscule morale și dialoguri, precum și uriașul Zibaldone di pensieri), o experiență de viață amară și dezabuzată. „că eu veșnic m-am crezut“ (it.), din poemul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
celorlalți? Ce mai vrei de la mine? E vina mea că ai irosit tot ce-a fost și tot ce-ar fi putut fi și tot ce-ai găsit În Grecia? E vina mea că viața se scurge și că timpul macină totul? E vina mea că murim cu toții câte puțin În fiecare zi? Ce mai vrei de la mine? Fima se ridică, vinovat, umilit, mizerabil, bâigui o scuză fadă, Începu să-și caute paltonul, și deodată zise sfios: —Suntem În februarie, Yael
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
uitam la răzorul de trandafiri dintre coloane, la peluza de iarbă cosită și la gardul de-a lungul căruia înfloreau flox-ul și lupinii, priveam dincolo de drumul ce traversa câmpul, la barele întinse. Săpăturile începuseră, se construise o moară de măcinat cereale, un soi de terasă supradimensionată, ale cărei ziduri se vor impune tot mai mult ochiului, mâncând, în cele din urmă, o parte considerabilă din câmpie. Cu fiecare cărămidă, coasta de sub pădure dispărea - acea bucată de pajiște aridă, un dreptunghi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
pe care se mai aflau paharele noastre cu sirop, și unde radioul trona pe polița cu vase, pentru că aici nu doar se mânca, se mai și ascultau în familie emisiunile de seară. De la fereastra mea priveam vizavi, la moara de măcinat cereale a cărei construcție netencuită ajunsese deja până la acoperiș și acum ocupa și o parte din stradă. Strada venea de undeva dintre coline, cu automobile și tramvaie, și deodată mi-a apărut în fața ochilor ceva din „camera de duminică“. Ca și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
acestea erau doar ornamente prost reproduse. Cartea subțire cu scoarțele de culoarea țărânii, cu vâslașul pe fond alb acolo sus și cărăușul în partea de jos, a mai zăcut un timp pe pupitrul din dreptul ferestrei, în fața căreia moara de măcinat nutrețul acoperea acum o mare parte din câmpie, după care a dispărut într-o bună zi și nici c-am mai găsit-o, fără vreo părere de rău. XItc "XI" Figuratc "Figura" De multe ori când veneam acasă o găseam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
uita încruntat prin fereastra cu geamurile cârpăcite. Bătrânul Fișic, croitorul birjarilor din cartier, s-a așezat într-o Vineri dimineața, pe scaun și a uitat să se mai ridice. Era atât de slab și mic din pricina bolii care l-a măcinat, încât nu era de mirare că Marcu a putut să-l cuprindă în brațe și să-l poarte ca pe un copil de-a lungul hanului spre cișmea, prin grămada vecinilor. Revăd chipul bunului bătrân, cu două brazde adânci în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mi cădeau peste frunte, strângându-mi obrajii înfierbântați între pulpele de carne albă, caldă și catifelată, în zvâcnirea pântecului și ritmica înălțare a feselor ei mici și rotunde. Împerecherea urmă calculată, cu voite prelungiri și încrâncenări nerușinate, care ne-au măcinat până la spasmodica explozie a lavei slobozite cu țâșniri înfierbântate. Niște pași împintenați traversară atunci coridorul și o mână de fier căzu cu toată greutatea pe mânerul ușii încuiate. - Cară-te! Țipă domnișoara, alunecând ca un țipar de sub mine. Trecu apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Nici când în azi, mereu în amintiri, Și vreau doar să mă-mpart în mii de știri, Să zăbovesc în orice formă plină; Și iarăși nostalgia pelerină, Să vreau să mă salvez, când simt că mor, Și dorul ce se macină de dor, Și numele ce-l port ca o cătușă Legat de soclul de nimic și de cenușă. Pe omul acesta capricios și câteodată insuportabil, l-am descoperit, în sfârșit, la Viena, în împrejurări cu totul deosebite. Era o dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ades insuportabilă. În distanțatele răstimpuri în care vreau să văd și să aud, scormonesc trecutul, în vreme ce clipa de față îmi alunecă, din gol în gol, ca o cascadă de neliniști. Trupul îmi devine o uzină pentru laminat dureri. Cu temelia măcinată de puhoaiele anilor zvârliți în cazanele cu clocot ale marilor orașe, urc singur pe creștetul muntelui înzăpezit. De acolo trimit jos, spre turmă, pulsația chinuită a unui dinte găunos, înfipt în suflet ca o rădăcină într-o gingie goală și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de ploșnițe, el, bradul de altădată care își împrăștia sămânța dusă de vânt pe colina verde și înflorită... Blănile trupului său, tăiat în felii de ferăstrăul circular, vor scârțâi împovărate, sub o pereche de oameni, acolo jos, unde viața se macină absurd între piticii care mișună ca viermii. Mă văd mai sus, purtat de schiuri, pe livada albă de la poalele piscului semeț. Văd urma paralelă și roțile bastoanelor, adâncite în zăpadă ca niște farfurii cu frișcă, alb pe alb, pe netede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
scroafa repezindu-se după cumpărătorul purceilor, și-a spart atât de rău râtul de poarta închisă, că i-a sărit belciugul din crăpătura însângerată. Tzindl i l-a băgat însă mai înspre cerul gurii. Din pricina asta, scroafa nu mai poate măcina porumbul. Privesc pe rând ambele animale. Scroafa grohăie mânjită de sânge până la ochi, în timp ce Johann Tzindl trage din pipa stinsă, scuipă în lături, și-mi vorbește de vaca lui: „Era prea mică și taurul căpățânos, îmi explică el cazul, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
se liniști: Astăzi se împlinesc douăzeci de zile de când s-a petrecut ultimul abandon, în care timp femeia care mă ucide cu încetul, vizitează tripouri particulare, mă bârfește pe la prieteni, risipește bani, intentează acțiune de divorț, în vreme ce eu mă simt măcinat de crâncena dorință a revederii. ...Chipul ei de altădată îmi apare iluminat de fericire. Un coafor aplecat peste dânsa, ciocănește fierul înroșit, în care fumegă, din când în când, un petec de hârtie. Miroase a păr pârlit. Din colțul încăperii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ei, căci supraviețuiseră doar câteva epistole scurte, recente, majoritatea bilete banale referitoare la planificata lui vizită la Veneția. Le distruse și pe acelea: bănuiala că amânările repetate ale vizitei ar fi contribuit la starea ei de depresie continua să Îl macine. Dar descoperirea care Îl tulbură cel mai tare fu un pasaj din jurnalul ei, aparent o idee pentru o povestire: “Închipuiți-vă un om născut fără inimă. E bun, sau cel puțin nu e crud; nu e destrăbălat și are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
a mașinilor Oldsmobile, cele mai bune plaje pentru surf, recenta campanie prezidențială a lui Adlai Stevenson, despre cum joacă baseball Whirey Ford și chiar despre teoria lui Freud. Bolnavul era de-a dreptul fermecător, deși fuma țigară de la țigară, părând măcinat de o tensiune internă. În cele din urmă, Norman ajunsese să-l Întrebe de ce fusese internat În spital. Pacientul nu-și mai amintea de ce. Îi părea rău, dar pur și simplu nu-și amintea. La insistențele lui Norman, devenise mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
speranță ci un timp geriatric. O operație făcută lumii tăindu-i gușa și netezindu-i zbîrciturile. Proptindu-i puțin tremurul genunchilor. Iată-mă, tînărul scriitor V. Căutînd în zadar o disciplină a sufletului care să-mi vindece crisparea care mă macină, să alunge regretele și nenorocirea și să mă lase fericit, dănțuind, lăsînd picioarele goale sămi frămînte necazurile ca pe o cadă cu struguri. Dar unde e? Nici un înțelept n-a reușit să izbîndească fiindcă o astfel de știință s-ar
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
tulbure. Deșertul are scînteieri cînd, pentru fracțiuni de secundă se îmbracă în vegetație și devine junglă. Apoi totul dispare lăsînd în jur nisipul strălucitor „-Scopul e distorsiunea”-îi răspund Doctorului care mă privește mirat. „-Care e valoarea perenă? Totul se macină și rămîne numai durerea ocupînd frigul cosmic. Chiar tu ai spus-o. A trăi e un miracol și tot ce nu permite viața e rău. Iar răul este pretutindeni, doar viața pare a fi un accident. Te bucuri și bucuria
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
mi se pare că toți aceștia din jur, necunoscuții, sînt victimele mele. „-Mult”-îi spun. „-Și în special pe cei iubiți. Mai abitir. să le provoc iubirea. Căci, în mîndria mea, visînd la slavă și neascultînd de nimeni, m-a măcinat cumplit gelozia. Toate-mi păreau a fi menite numai mie. Așa m-am păcălit că trebuie să mă răsplătesc. Ce nu mi se dădea, voiam și luam cu forța. Sau îl furam, să-l strîng la piept și să visez
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Acesta-i miracolul: mîndria eului, conștiința, se zbate să revină în primul plan cînd renunțarea și dăruirea de sine s-au instalat. Dar nu se mai poate face nimic. Moartea a sublimat și nu-l mai sperie. Puternicul se vede măcinat de spaimă pe cînd cel slab a devenit imun. Puternic, tocmai pentru că e slab, a ales singura șansă de libertate. Fără alternativă. Legile lumii nu mai ating omul eliberat. Acesta cade în înălțare... Cădere în rai. 17 „Vom pune capăt
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
mi zac, nemurirea bolborosită în rugul veșnic, eșalonat de fiecare secundă, ce-mi bântuie vămile arse... Dureri peste tâmplele nopții, încep să-mi sărute, genele oarbe de chin și mâna-mi dusă peste spume, mai adună-ntr-un târziu, privirile măcinate în despărțirea de umbre. Pe brațul tău alungit, îți sărutam sute de nopți, în tresăriri aglomerate de somnuri... Peste trupul tău, ochii scăldați în rugina iubirilor, îți așezau sub picioare, harul stăpânit de lună, în toate cetățile pustiite de vânturi
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Dumnezeule CERESC. LACRIMILE RĂNILOR Mi s-a uscat sufletul și mângâierile tale demult s-au ofilit, gesturile tale mai rezistă prin geruri. Arderile-mi rămân flăcări pe ruguri... Ar trebui să-mi fie rușine de felul în care visurile mă macină prin ceruri de dragoste - nostalgie albă a speranțelor mele unde conștiința se sfâșie înăuntru și moare în trupul durerii. Ar trebui să-mi fie rușine de fiecare păcat închis în haina sa de iubire... Ar trebui să trăim resemnați și
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
fulgii cețoși. Ei m-au sărutat în ziua din urmă și mi-au spus pe un ton dureros: Ai grijă de sufletul tău, poetă, și nu-l amesteca în foamea de ger, lupii au licărul lunii, te cuprind și te macină-n cer. Ah, câte cuvinte aș dori în noaptea asta să le arunc pe fereastră, dar e atât de târziu... numai o adiere mă sărută și pleacă, mă rezem în zidul odăii și privesc pisica ce se lungește pe o
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]