3,297 matches
-
cu ignorarea unei părți semnificative a creației acestuia, sau Milan Kundera, revendicat insistent de criticii postmoderni de toate mărimile. Autorul Necuvintelor prin opera sa a întins o punte de trecere între două paradigme literare, fiind un poet de răscruce între modernism și transmodernism, dar neavând în opinia lui Th. Codreanu nici o legătură reală cu paradigma postmodernistă. Antimetafizica semnifică o "rupere" de simetrie în idealitatea lumii, un salt "către poezia de dincolo de cuvinte" (p. 231). În concluzie, poezia ar fi ca și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
o depășire a împietririi în proiectul postmodernist în maniera în care Daniel Bell s-a despărțit de societatea post-industrială prin hiper-industrial. Bell nu greșește, în acest caz, definind postmodernismul (a se citi ideologia postmodernă, și nu curentul artistic omonim) prin modernism forte. Mai mult, prin hiper-modernitate, cercetătorul francez aruncă societatea în "post-social", adică descrie cu precizie și rafinament alunecarea într-un cadru în care actorii încetează a mai fi sociali, în care se întorc spre ei înșiși într-un act narcisist
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
amintitelor fluctuații. Post-socialul lui Touraine, cel care "iscă" spinoasa problemă a hiper-modernismului, nu poate asigura atingerea gradului zero al sinelui, dar poate da o descriere pertinentă a cadrului în care au loc fluctuațiile de sistem. Deci nu o depășire a modernismului, nu o despărțire de modernitate. Cu toate acestea, putem, însă, consemna o tentativă de situare în post-istorism, ceea ce aruncă deja o altfel de lumină asupra câmpului de luptă ideologică. Para-modernismul nu pretinde o depășire a modernismului, ci se ocupă de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
nu o depășire a modernismului, nu o despărțire de modernitate. Cu toate acestea, putem, însă, consemna o tentativă de situare în post-istorism, ceea ce aruncă deja o altfel de lumină asupra câmpului de luptă ideologică. Para-modernismul nu pretinde o depășire a modernismului, ci se ocupă de "efectele" acestuia. Așadar, o perspectivă modernistă pură, rigidă, asupra unui conglomerat dinamic. O traducere în digital a unei structuri analogice complexe, aparținând unei geometrii fractale, în care perspectiva este îngreunată chiar de poziționare. Situarea în modernitate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
la istorismul forte. Dacă nu s-a greșit într-o privință în ceea ce privește fluctuațiile structurii disipative care caracterizează societatea actuală, așa cum prevăzuseră Prigogine și Toffler, de pildă, atunci acel punct de vedere privește depășirea istorismului. Prin raportare la modernitate (și la modernism, aici cu înțelesul de ideologie a modernității), atât geomodernitatea, cât și celelalte structuri ținând de noul limbaj de lemn, și care presupun utilizarea prefixelor hiper-, para-, neo-, postetc. nu sunt altceva decât expresia unei incapacități de depășire a modernității, de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
așezare" în această mixtură, adică într-un cadru al indiferenței sub raportul constituirii unui sistem valoric legat de o cultură. Theodor Codreanu condamnă situarea în afara valorilor de altfel, ceea ce în acțiunea postmodernă înseamnă negarea de sine! adică acceptarea sfârșitului prin modernism forte și propune o raportare constantă la un sistem de valori care nu poate aluneca în degradare axiologică, chiar dacă cei dedați deconstrucției utilizează poate cel mai "dăunător" instrument al filosofiei, bisturiul. Să încercăm să privim cele trei valuri toffleriene prin
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
care, înainte de a se face saltul spre altceva, agonizează modernitatea. Este ceea ce a pozat pentru generații, grupări și secte literare în eliberarea prin post-. Și nu în mântuirea prin post, adică prin apel la trans-. Postmodernismul, ca fază crepusculară a modernismului, l-a convins pe Lyotard să facă apel la rescriere, iar pe Habermas să facă trimitere la tentativa de închidere a proiectului neterminat al modernității, în ciuda disputei dintre cei doi. De aici se naște și stupefacția lui Ion Bogdan Lefter
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în 1991 la Seminarul de la Stuttgart cu tema Sfârșitul postmodernismului, a crezut că e o greșeală la mijloc. Era firesc, în acest context, ca scriitorul moldovean să analizeze responsabil un fenomen cultural mai aparte, așa-zis postmodernist (încadrat, însa, în modernismul forte, deșănțat în plin proces tranzitoriu al sfârșitului hegemoniei unei rigidități axiomatice, pozitiviste). Iar acest lucru se petrece, în special, prin analiza paradoxurilor postmodernismului românesc. Căci, dacă în Occident postmodernismul se instaurează prin platitudinea post-ideologică a sub-culturilor, în România fenomenul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
viitorul recent al postmodernismului Pentru a respecta inițial viziunea autorului asupra propriei cărți (Theodor Codreanu, Transmodernismul, Iași), vom prelua în diagonală câteva idei din rezumatul final: în evoluția culturii europene și universale, ar exista trei paradigme principale, și anume tradiționalismul, modernismul și postmodernismul, ultimul reprezentând doar faza crepusculară, de decădere a modernismului. Chiar François Lyotard, care a consacrat acest termen, în anii '80, a afirmat că postmodernismul nu este de fapt decât un fel de rescriere a modernității, rămasă astfel precum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
propriei cărți (Theodor Codreanu, Transmodernismul, Iași), vom prelua în diagonală câteva idei din rezumatul final: în evoluția culturii europene și universale, ar exista trei paradigme principale, și anume tradiționalismul, modernismul și postmodernismul, ultimul reprezentând doar faza crepusculară, de decădere a modernismului. Chiar François Lyotard, care a consacrat acest termen, în anii '80, a afirmat că postmodernismul nu este de fapt decât un fel de rescriere a modernității, rămasă astfel precum un proiect neconcluzionat, după opinia lui Jürgen Habermas. Astfel, după două
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
întemeiază în transparența energiilor divine, nu durează, căzând pradă entropiei. În ordinea argumentației, apare aproape de la sine înțeles, capitolul despre postmodernism și spaima de identitate, temere proclamată de Guy Scarpetta și Leon Wieselter, unde se afirmă că "dacă admitem că modernismul a adus supremația majorităților, iar postmodernismul pe cea a minorităților, depășirea ambelor forme de oprimare nu poate fi decât transmodernistă, căci numai transmodernismul se fundează pe antitetică pe care o întrevăd ca filosofie a viitorului." (p. 127), iar ca paradigmă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pe Dumnezeu... Abia în capitolul al X-lea, la jumătatea cărții, intră în scenă "ofensiva transmodernismului", cu etapele sale sfârșitul postmodernismului; hipermodernismul ca reacție la globalismul coercitiv și alienant în mijlocul raționalismului modern; paramodernismul, care nu pretinde întotdeauna o depășire a modernismului; globmodernismul sau geomodernismul și, bineînțeles, nașterea conceptului de transmodernism. Autorul mai prezintă, în context, câteva abordări occidentale mai noi precum "integral culture" și "radical evil", legătura dintre marxism și transmodernism și, de asemenea, chestiuni despre transmodernism și provocarea islamică, și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și transmodernism și, de asemenea, chestiuni despre transmodernism și provocarea islamică, și analizează în profunzime relația dintre creștinism și transmodernism, apelând la considerațiile unei autorități europene cum este părintele D. Stăniloae. Mai există, printre diversele etape și niveluri aflate între modernism postmodernism și transmodernism și un soi de postmodernism premodern, prefigurat încă de la Nietzsche. În capitolul al XI-lea, istoricul literar situează mai precis temeliile transmodernismului, un termen destul de inefabil de altfel, atrăgând atenția asupra faptului că, parafrazăm, transmodernismul se prefigurează
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
atrăgând atenția asupra faptului că, parafrazăm, transmodernismul se prefigurează nu atât ca o doctrină, cât mai ales ca un nou tip de spiritualitate, o lume-lumen capabilă să contracareze permanenta primejdie a opacizării printr-o complexitate artificială, labirintică, propusă anterior de către modernism și postmodernism. De la teoriile fizicii gen bootstrap (engl. "a self-sustaining process that proceeds without external help" "un proces care se autosusține și care are loc fără ajutorul vreunui factor exterior"), filosofia Zen și până la dezlegarea Codului lui Da Vinci, a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
literară", nr. 9-10, septembrie-octombrie 2012 Lucian GRUIA Theodor Codreanu "Transmodernismul" Theodor Codreanu se dovedește unul dintre puținii critici vizionari din literatura noastră contemporană, prevestind declinul posmodernismului și instaurarea transmodernismului. Până la prezentarea caracteristicilor acestuia, criticul pornește cu o prezentare succintă a modernismului, una mai vastă a postmodernismului, cu care compară transmodernismul, pentru ca în finalul expunerii să realizeze câteva analize concrete de literatură transmodernă și nu numai. Primele două noțiuni menționate sunt utilizate pentru anumite etape istorice parcurse, ideologii și curente artistice, iar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
dacă omenirea va urma calea împăciuitoare propusă de aceasta. Specificitatea lor, în toate variantele, decurge din tipurile de antropocentrisme promovate. Trebuie să stabilim linia de pornire a cercetării în antropocentrismul tradiționalist, sprijinit pe: credință, naționalism, tradiție și idealuri înalt umaniste. Modernismul începe cu revoluțiile industriale care au condus la instaurarea capitalismului și care, prin dezvoltarea tehnicii au oferit încredere omului în forțele sale. Filosofia empiristă și iluministă au condus spre slăbirea credinței, ajungându-se la Nietsche care decretează moartea lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
totul în răspăr, se promova cotidianul insignifiant, omul însingurat, lipsit de transcendent, trăitor într-o lume al cărei substrat este nimicul. La noi postmodernismul impus după 1980 de Marin Mincu si apoi Nicolae Manolescu și Eugen Simion. Postmodernismul coexista cu modernismul. Daniel Corbu descoperă, la noi, ascendențe postmoderniste la avangardiștii: Urmuz, Tzara, Sașa Pană pe linie absurdă, Bacovia atmosfera mortuară, Caragiale umorul. Poetul din Iași mai crede că postmodernismul s-a manifestat la noi, întâi ca avangardism de refugiu (cu toate că în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
existenței mundane, viața, moartea, arta, datoria și onoarea, munca, politica, nădejdea și speranța, disperarea, adevărul, minciuna și, bineînțeles, literatura, poezia, proza, teatrul, eseul, critica, axiologia, și iarăși morala,religia, ateismul, capitalismul și comunismul, atitudinea, patria și patriotismul, realismul în artă, modernismul, postmodernismul etc. Toate trecute prin mintea și sufletul rece al nihilistului, acea atitudine de indexare, de punere la zid aproape față de tot ce-l înconjoară, încât autorul se întreabă, la un moment dat, "...ce voi face dacă voi ieși din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
minciuna" în slujba adevărului". Mai apoi se adaugă și alte revelații: L. Blaga, T. Arghezi, Mateiu I. Caragiale, N. Stănescu, urmate de multele cârteli la adresa criticilor, Theodor Codreanu fiind un fel de revoltat împotriva proletcultismului (abia consumat), cât și estetismului / modernismului la fel de păgubos. Cărțile sunt pentru acesta prietenii săi cei mai apropiați, pentru că îi îngăduie supraviețuirea spirituală și-l apropie de eternitate. Ca "zoon politikon" a început prin a crede în generozitatea comunismului ca teorie, pentru ca treptat să înțeleagă falsul grosolan
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cazuri, de la "dovezi" și "demonstrații" ale precarității lor teoretice, fie ale postmodernismului, ca modă mai mult decât ca metodă, fie ale antinaționalismului, devenit furibund, pe teza naționalismului organic și deci nepasabil și pasager. "Cum postmodernismul coexistă în acest moment cu modernismul din care își trage sevele și cu care se află, cum e normal, în contradicție, "omul recent" mai poate alege: "Pelicanul sau Babița". Această soluție urmuziană, în fondul ei comică, este enunțul unuia "dintre ultimii teoreticieni ai postmodernismului de la noi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
la istorie și la capcanele ei, îi spulberă de fapt, cu o simplă mișcare, bine și profund gândită, pe detractorii lui Eminescu, stabilind unul din reperele, totodată, de analiză ale transmodernismului, curent ce va trebui să poarte mai departe valorile modernismului românesc, ce vin din clasicism, și din romantism unele (momentul 1848 devenit model, unicul viabil pentru evoluția noastră ca națiune modernă și stat european), și din nou, cu Eminescu principal precursor: "omul deplin al culturii românești" (Const. Noica) din care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
iar supremația secundarului dictatură. Infernul nu e majoritatea, cum crede Virgil Nemoianu, fiindcă minoritatea poate fi infernul și invers". Ca autor al unei cărți despre transmodernism, Theodor Codreanu propune și o soluție metodologică în spiritul acestui concept: " Dacă admitem că modernismul a adus supremația majorităților (care e și cutuma democrației), iar postmodernismul pe cea a minorităților, depășirea ambelor forme de oprimare nu poate fi decît transmodernistă, căci numai transmodernismul se fundează pe antiteză pe care o întrevăd ca filosofie a viitorului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
refugiu al deznădăjduiților. Exemplarul fusese dăruit lui Ion Larian Postolache de către înșiși editorii lui, Ion Caraion și Virgil Ierunca, orientați pe atunci spre o stângă ingenuă... "Agora" nedumerea prin amestecul clasicilor Eminescu, Arghezi, Blaga, Philippide ș.a., cu mustul ațâțător al modernismelor sau ale unor tălmăciri hazardate de poezie, care păreau a satisface normele revoluționare, așa cum în Rusia le satisfăcuseră vai! Blok, Esenin, Briusov ori Maiakovski... Dar "Agora" publica După melci de Ion Barbu! Îmi vine să cred că poemul era știut
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
intre pe calea regală a antimodernismului și să fie scos din făgașele textualizării și ale textualismului, din care unii critici, foarte meritorii de altfel, aveau să-și facă o religie. Ion Barbu însuși protestase împotriva încorporării lui de către critică în modernism și chiar în avangardă. Theodor Codreanu consacră paragrafe substanțiale evoluției lui Roland Barthes, care a ajuns la "înțelepciunea ermetismului canonic". Glosând asupra unui haiku al lui Masaoka Shiki, "capodoperă de concentrare", Roland Barthes definește poezia ca fiind limbajul Realului ajuns
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ermetismul canonic în care poetul însuși se autoinclude, între modelul matematic și cel poetic (oscilație născută de altfel, din bine cunoscuta afirmație a poetului conform căreia există "un punct luminos unde poezia se întâlnește cu geometria"), între apartenența poetului la modernism sau la antimodernism -, se stabilizează în partea a doua a volumului, unde autorul își conturează propria opinie într-o manieră obiectivă, lipsită de încrâncenare și justificată cu simț de răspundere, sprijinindu-se, nu de puține ori, pe greșelile de interpretare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]