4,723 matches
-
joc.“ Am aruncat o privire peste umăr și am spus - nu știu de ce: vreo genă de bădăran ascunsă în mine m-a împins s-o fac - „Cară-te dracu de-aici“. L-am văzut în oglinda din spatele barului cum placă, mut, înțepat, speriat. Mi-am jucat câștigul până la 30, de la 50 la 70, la o liră 40. Am jucat din nou. Robotul s-a oprit, a înghețat și a scuipat o monedă de zece penny. Beat fiind, am pus moneda din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Și jalea de-a nu mai putea face un vers... Sunt cel mai trist din acest oraș. Monosilab de toamnă Toamna sună-n geam frunze de metal, Vânt. În tăcerea grea, gând și animal Frânt. În odaie, trist sună lemnul mut : Poc. Umbre împrejur într-un gol, tăcut, Loc. În van peste foi, singur, un condei Frec. Lampa plânge... anii tăi, anii mei Trec. Să mă las pe pat, ochii să-i închid, Pot. În curând, încet va cădea în vid
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
În culori, Reverii, Armonii, Pentru a trece Tăcerea grea. Compozitor de vorbe... Lumea se schimbă. Egalitate, Idei tumultoase, Organizarea Viitorului întrevăzut. Sunt grade, Sunt Posturi de răspundere... * HIBERNAL NOPTAT Când trec În nopți tăcute Și gândul Te reprezintă În dureri mute... O, vis, o suflet ideal, Iubirea, Care-ar vrea să-nceapă Ca de plăceri să tremuri... O, vis , o, suflet ideal, De n-ar afla Amantele din vremuri. * HIBERNAL NOPTAT II Ce umbră stă la geamul tău Ca de iubiri
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
ești hotărât să urci muntele? Vultur-în-Zbor se opri, cu răsuflarea tăiată. — Da, spuse el și era gata să continue, când Virgil îi zise: — în cazul acesta permite-mi să-ți fiu călăuză. Auzind o astfel de propunere neașteptată, Vultur-în-Zbor rămase mut de uimire. — Doamna O’Toole, spuse el într-un târziu. Nu cred că se simte prea bine. Dolores O’Toole era încă ascunsă în cufăr când Virgil intră în colibă - singur, la sugestia lui Vultur-în-Zbor. în momentul când el intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
nuc imens, cu turla Pantocratorului strecurată printre crengi groase, bătrâne și ele. Bisericuță îngropată în lutul ogrăzii, apăsată de povara timpului care până și el o părăsise, după ce stivuise secoli după secoli peste blânda ei zidărie, lăsând-o să privească mută, neputincioasă, lăcrimând doar din șindrila măcinată, la priveliștea zilelor cu casele din preajmă căzând una după alta, din capriciul unor inși fără Dumnezeu, al unor suflete fără cruce și al unor vieți fără supunerea vremelniciei. Se demola din greu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
plină cu lapte, prea grea pentru trupul ei fraged, în casă. Era cavoul acela chiar lângă gardul cimitirului. Ghemuiți după cruce, din dosul ierburilor înalte, ne uitam prin plasa de sârmă cum, în gară, lumea se agita, ca în filmele mute, în așteptarea trenulețului local. Elevii nu aveau ce căuta în gară neînsoțiți... Am început să simt cu adevărat lipsa prietenului meu Ghidale câteva zile mai târziu, când m-am dus să mă tund la domnul Albrechtino, frizerul din centru, de lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și eu, încet, încet, absent. Cum, parcă, zvâcnetul acela al mingiucăi trage din mine, încetul cu încetul, gând după gând, cuvintele pe care aș fi vrut să le aștern. Vin cuvintele gata făcute trup. Un fel de derulare de peliculă mută, aproape incoloră, cu umbre, nici măcar umbre, un fel de caiere de ceață, câlți ai vârstelor sau ce vor mai fi fiind, venind și plecând în mine și din mine parcă după ritmul acestei mingiuci de cârpe colorate, trimisă, mecanic, îndobitocit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o duioșie sfâșietoare. Nu mai văzusem până atunci o asemenea privire caldă, deznădăjduită, amară, rugătoare, speriată, învăluindu-mă printre lacrimile ce-i curgeau șiroaie pe fața albă, lividă, cu câțiva pistrui pe frunte și în barbă. Îl priveam și eu mut, speriat să nu se întâmple cine știe ce bucluc în crâșma plină la acea oră. Undeva la o masă era Dinică cu o tipă blondă. În spatele meu, doi marinari își povesteau ce pățiseră la vamă. Mai spre fereastra de lângă bar, Nuni Anestin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
sfert. I-am spus lui Matvei. A oftat. „De data asta mă duc. Nu pot cânta băieții fără mine. Nu vreau să le stric formația. Am o chestie solo de trei minute și șaișpe secunde de face infarct ambasadoru’. Rămâi mut. Uite-așa, paca-paca-poc-poc, paca-poc-poc-paca, pum-poc-paca-pum-pum-paca.“ Bătea ritmul cu cuțitul și furculița, atingând pe rând, într-o ordine numai de el știută, farfuria, paharele, solnița, sticla, frapiera, coșul de pâine. „Iar la sfârșit fac și așa.“ Și începu să pocnească din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cârciumă. Noaptea, mai ales, aveam impresia că le auzeam inimile ticăind, un infern de inimi bătând zvâcnit, surd, cu niște bătăi venite parcă din adâncul nopții. Mă înfiora senzația aceea ciudată că îmi împleticesc pașii printre cârduri nesfârșite de ciori mute, amorțite, urmărindu-mi dusul în bezna nopții, fără alt zgomot decât ticăitul monoton al puzderiei de inimi, zvâcnet de clipe adunate pe sârme, cadență de timp închis sub nesfârșit lințoliu negru. — Întrebam Mion efendi se vrem Kerim la voia voastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu care le trageți pă lichide spre interior. În afară de chestia aia cu debaraua, de-am râs în tot nenorocu’ meu, se uita toți și râdea și am râs și eu, că erați ca la cinema, filme d-alea de talente mute, da’, zău, dacă se cunoaște matoleala... Dar totuși, o felioară de tort. Eu l-am făcut... — Nu-mi place, ce să fac! Se va rezema și ea de bufet. Îi voi întinde țigara să și-o aprindă și pe a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ne spună preasfințita domnia voastră. — Aveți dovezi care să vă susțină afirmațiile? Fermín mă Înșfăcă de bărbie și-i oferi chipul meu ca monedă de plată. — Ce altă dovadă Își dorește sfințita voastră față bisericească mai mult decît mutrișoara asta, martoră mută și concludentă a faptului paternal În chestiune? Preotul păru să stea la Îndoială. Mă veți ajuta, părinte? am implorat eu cu șiretenie. Vă rog... Părintele Fernando oftă, stingherit. — Nu văd ce-ar fi rău În asta, bănuiesc, zise el pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pricepu că era doamna Aldaya, care Îi privea fermecată, Într-un raptus de fascinație și repugnanță. Izbuti să bîiguie: „Unde-i Jacinta?“. După care se Întoarse și se Îndepărtă În tăcere, În timp ce Penélope se ghemuia pe dușumea Într-o agonie mută, iar Julián simțea că lumea se prăbușea peste el. — Du-te acum, Julián. Du-te Înainte să vină tata. — Dar... — Du-te. Julián Încuviință. — Orice-ar fi, duminică te aștept În tren. Penélope izbuti să schițeze o jumătate de zîmbet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cu telefonul În mînă, În vestibulul casei sale, același pe care Îl folosisem de multe ori ca să-l sun pe tata și să-i spun că o să Întîrzii fiindcă Îmi petreceam după-amiaza cu Tomás. Am rămas ascultînd respirația tatălui Beei, mut, Întrebîndu-mă dacă mă recunoscuse după voce. — Văd că n-ai coaie nici să vorbești, nenorocitule. Orice căcat uscat e-n stare să facă ce faci tu, dar cel puțin un bărbat ar avea curajul să dea piept. Mie mi-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
nu se putea, că Julián al lui nu putea fi mort... Atunci don Manuel a tras deoparte lințoliul care acoperea trupul și cei doi agenți l-au Întrebat, formal, dacă acela era fiul său Julián. — Și? — Domnul Fortuny a rămas mut, contemplînd cadavrul aproape un minut. Apoi s-a răsucit pe călcîie și s-a tot dus. — S-a tot dus? — Cu toată viteza. — Și polițiștii? Nu l-au oprit? Nu erau acolo ca să identifice cadavrul? Barceló zîmbi malițios. — Teoretic. Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
sociale și garnisite cu harul muzicii de salon, unde o poloneză era mai puțin periculoasă decît o conversație sau niște lecturi Îndoielnice. Astfel, Sophie Carax și-a Început rutina de a vizita casele mari și vilele unde servitoare scrobite și mute o conduceau În saloanele de muzică În care ostila odrăslime a aristocrației industriale o aștepta ca să-și bată joc de accentul, de timiditatea sau de condiția ei de aservită, cu sau fără portativ. Cu timpul, s-a deprins a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
voi mai vedea niciodată. Poate că ar fi fost mai bine așa. Îmi aduc aminte cum flacăra lămpii s-a stins Încetișor și cum silueta lui s-a pierdut În tenebre. L-am căutat prin beznă. L-am găsit tremurînd, mut. Abia se putea ține pe picioare și s-a tîrÎt Într-un ungher. L-am Îmbrățișat și l-am sărutat pe frunte. Nu se mișca. I-am pipăit fața cu degetele, Însă n-am găsit lacrimi. Am crezut că, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
zile. Un domn a venit s-o viziteze cu o noapte Înainte. E rudă cu ea? — Vă referiți la părintele Fernando? — Nu era preot. Mi-a spus că se numește Julián. Nu-mi amintesc numele de familie. Fermín mă privi, mut. Julián e un prieten de-al meu, am zis eu. Maica Emilia Încuviință. — A stat cu ea mai multe ceasuri. De ani de zile n-o mai auzisem rîzÎnd. CÎnd el a plecat, ea mi-a spus că vorbiseră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
este însoțită de gravuri sugestive realizate în cea mai mare parte de Dürer. În Criticón, Baltazar Gracian descrie lumea ca o fațadă înșelătoare unde nu găsești decât minciună: “Toate merg pe dos (...), virtutea este prigonită, viciul, ridicat în slăvi, adevărul mut, minciuna cu trei limbi (...). Animalele se poartă ca oamenii, iar oamenii ca animalele, tinerii plâng iar babele râd; leii boncăluiesc, iar cerbii vânează”. De cele mai multe ori, nebunia Renașterii stârnește râsul și, pentru obținerea acestui efect, artiștii și scriitorii acumulează detalii
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
peste zgomotul motoarelor, ca niște țipete de care nu știai dacă sunt de durere sau bucurie. Râdeau sau plângeau acei copii care abia puteau fi văzuți din viteza, totuși redusă, a camioanelor? Bătrânii priveau numai cu acea răbdare suferindă și mută, mai puternică decât orice reproș exprimat de cuvinte. Ei aveau exact aceeași privire lipsită de speranță pe care toți cei din camioane o văzuseră la părinții și rudele lor atunci când plecaseră de acasă. Era greu de suportat așa ceva. Bărbații tineri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
-i dădea Angelina apă, altfel, seară de seară avusese grijă de el, grijă pentru care își primea răsplata prin cântec. Într-o seară, greierele nu se mai auzi; Angelina îl așteptă răbdătoare, dar locul de unde îi cântase toată vara rămăsese mut. -Tăticule, de ce nu mai cântă greierașul? întrebă Angelina cu tristețe. Pentru că a venit toamna. De acum îi este frig și este obosit de cât a cântat toată vara, a intrat în căsuța lui de humă. Cât o să stea în căsuța
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
văzut deodată o serie de turnuri, biserici , columne, palate cu balcoane și ferestre,aleei cu arbori înalți,cu alte cuvinte,o priveliște de o măreție arhitecturală depășind tot ceea ce i-a fost dat să vadă până atunci.În vreme ce privea asfel,mut de admirație, scena se destrăma încetul cu încetul și a dispărut*) *)Aceasta este descrierea poetică a unui fenomen ce se spune că s-ar fi produs în strămutarea Mesiei , între Sicilia și Calabria.Fenomenul se numește Fata Morgana sau Miraj
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
Se stinge, pierdută-n privire... Pe aripi nocturne mă duc Hipnotic, în hău, cu părerea, Trecutul încerc să-l seduc Păstrându-mi fecioară durerea... Păgânele șoapte mă ardă Cu focul iubirii pierdute, Privirea, tăișul de bardă, Să-mi toace durerile mute; Să crească în mine tăcerea Așa ca-nainte de-a fi, Că n-am găsit nicăierea Deplină...o sigură zi...
AZI by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83749_a_85074]
-
suspin de cânt, Nici clocotirea sângelui din noi; Eram alături statuari, noi doi Și mângâiați de pala unui vânt; Doar gândul meu, se frământa tăcut Prin ora tainei, iute, dispărută Și răsuna în noi necunoscută O melodie gravă, un glas mut, Ca o răscruce, dintr-un început...
CA O R?SCRUCE... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83752_a_85077]
-
el la Bungalow. Poate că n-o numești relație, dar nu cred că el a Înțeles asta până acum. Sincer, nu știu cum să explic, pentru că nu sunt sigură că eu Însămi Înțeleg. E ca și cum Philip și cu mine avem această Înțelegere mută, reciprocă, să ne prefacem că suntem Împreună deși nu am fost niciodată intimi. Capul i se ridică brusc. —Ce? E imposibil. Nu e imposibil. Aș minți dacă aș spune că nu m-am Întrebat de ce nu-l interesez, dar te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]