4,526 matches
-
o bizară arheologie. Wakefield ar dori să găsească din nou drumurile fragmentate, narative, primitoare din amintirea sa. Conduce toată ziua și toată noaptea care urmează prin Iowa, Missouri, și o parte din Oklahoma, brunul iernii făcînd loc verdelui, zăpada - ploii, noroiul umed - solului tare și crăpat, apoi pămîntul se face deșert. Dacă ar putea să regăsească foamea și curiozitatea tinereții sale, Încă ar mai putea să-l Înfrîngă pe Diavol. Pe atunci nu-i păsa de bani sau de confort și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
la un asemenea ocol, cum doriți. Îmi doresc într-adevăr lucrul ăsta. Fran se strecură grăbită spre ușa laterală, rugându-se să fie deschisă. Era. — Așadar să-nțeleg că-ți place să te plimbi prin grădini înghețate și pline de noroi în pantofi negri de satin? râse Laurence pe când ieșeau în aerul rece și umed. Fran încercă să meargă pe pietriș. Uitase de blestemații de pantofi. — Nu-i așa că aerul e minunat de proaspăt? — De fapt, tot ce simt sunt gazele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
vârsta mătușii Fran. Se întoarse spre prietena ei. — Deci când e următoarea întâlnire? — De miercuri într-o săptămână. E plecat la o conferință în weekendul ăsta. — Oh Doamne, mătușică Fran. Sophie își izbi bocancii greoi de podea, lăsând urme de noroi în zigzag pe covorul bej. — În locul tău, aș fi vrut să mă îngroape sub buchete de flori, să-mi cânte serenade sub balcon, să mă sune din oră în oră să-mi spună că mă iubește. Tu ai intrat într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
douăzeci de yeni bucata. Sunt unii care nu-și pot permite la micul dejun nici măcar așa ceva... dar cel puțin sunt în viață. Pe o alee dintre două hanuri zăcea, ca mort, un bărbat îmbrăcat doar în cămașă. Era plin de noroi. — E bolnav? întrebă Gaston. — Nu. Nu și-a putut găsi probabil de lucru din cauza ploii și, neavând cei patruzeci de yeni pentru un pat, s-a culcat aici. Cred că se și droghează. Endō tuși și scuipă pe stradă. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
cerul înnorat, luându-și la revedere de la Kobayashi. — Atunci pe mâine! Kobayashi l-a condus până la ușă, cu același zâmbet servil pe buze. Gaston l-a lăsat pe Endō să meargă vreo zece metri pe strada plină de băltoace și noroi și apoi s-a luat după el și l-a bătut pe umăr. — Endō-san! Endō a rămas mut de uimire la vederea lui Gaston. Și-a încleștat degetele pe umbrelă. I se citea nedumerirea profundă pe chip. Era limpede că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
de pe Koshō-machi. Au pornit pe ultimii cincizeci de metri. Kobayashi a ieșit de pe drum și a început să coboare panta spre mlaștină. Endō și Gaston înaintau cu greu, în urma lui, prin iarba udă. Pantalonii le erau uzi și plini de noroi. Dincolo de malurile acoperite de iarbă era o întindere neagră-roșiatică de pământ, scăldată de apa mlaștinii. Aici e, spuse Kobayashi în șoaptă, uitându-se cu viclenie la Endō. Acolo... unde iese copacul acela din apă. La rădăcina lui. Kobayashi arătă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și cine ești? Mai cîntă-mi înc-odată dorul tău, să te ascult și clipele să-mi pară niște muguri plini, din care înfloresc aievea - veșnicii. VEI PLÎNGE MULT ORI VEI ZÎMBI ? Eu nu mă căiesc, c-am adunat în suflet și noroi - dar mă gândesc la tine. Cu ghiare de lumină o dimineață-și va ucide-odată visul, că sufletul mi-așa curat, cum gândul tău îl vrea, cum inima iubirii tale-l crede. Vei plânge mult atunci ori vei ierta ? Vei plânge
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
cum inima iubirii tale-l crede. Vei plânge mult atunci ori vei ierta ? Vei plânge mult ori vei zâmbi de razele acelei dimineți, în care eu ți-oi zice fără umbră de căință: " Nu știi, că numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?" STELELOR C-o mare de îndemnuri și de oarbe năzuinți în mine mă-nchin luminii voastre stelelor, și flăcări de ardoare îmi ard în ochi, ca-n niște candele de jertfă. Fiori ce vin din țara
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
În casa noastră. Înșfacă un creion colorat și mîzgălește pe tot peretele, În timp ce maică-sa Încearcă oarecum să-l oprească, spunîndu-mi plină de admirație că fiul ei are mult simț artistic. Se cațără pe canapea Încălțat, cu ghetele pline de noroi, iar Trish Îi șoptește dulce să se dea jos și ridică doar din umeri atunci cînd nu o bagă În seamă, continuînd să vorbească, În vreme ce eu sufăr un ușor atac de apoplexie. Dumnezeule, canapelele astea au costat o avere. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
la apa cea mare a Padului. Apăruse dintr-o neașteptată curmare a codrului. Curgea domol, și lățimea lui era impresionantă. Bovo ne-a dus până la o colibă de chirpici de pe mal. Dinaintea unei uși cu găuri astupate cu iarbă și noroi, a strigat cât îl țineau bojocii: - Cagnaccio! A ieșit un bărbat murdar de noroi și păros, care s-a uitat chiorâș la noi. - Ăsta e un pescar de țipari, ne-a lămurit Bovo. Dar, deși nu are autorizație, dacă-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
domol, și lățimea lui era impresionantă. Bovo ne-a dus până la o colibă de chirpici de pe mal. Dinaintea unei uși cu găuri astupate cu iarbă și noroi, a strigat cât îl țineau bojocii: - Cagnaccio! A ieșit un bărbat murdar de noroi și păros, care s-a uitat chiorâș la noi. - Ăsta e un pescar de țipari, ne-a lămurit Bovo. Dar, deși nu are autorizație, dacă-i dați trei parale, ne trece dincolo. Am scotocit în desagă ca și cum aș fi dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și mantaua dublă, ploaia începuse să ne pătrundă prin haine. Drumul devenea tot mai anevoios. Acolo unde poteca ni se încrucișa cu o cărare mai lată și mai bătătorită, Bovo a observat urme recente de cal și de roți în noroi. A încremenit în loc, uitându-se de jur împrejur. Ne-a zis să stăm pitiți după un tufiș cât timp el avea să controleze. După câteva clipe ne-a informat: - E de rău. Trebuie s-o luăm pe-aici. Fiindcă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Am văzut doi bărbați călare, sulițași, și alți doi pe jos cu două torțe aprinse în mână. Strigătele se auzeau dintr-o colibă care ardea cu tot cu sufletele care se adăpostiseră în ea. Bărbatul care ne vorbise la început zăcea în noroiul înroșit de sânge - toiagul puțin mai încolo -, cu țeasta spartă din care îi țâșniseră creierii. - Tâlhari, am dat eu vestea. Ne-am îmbrăcat la iuțeală. - Ce facem? m-a întrebat Guido. - Nu știu. M-am întors din nou la fereastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Câinele Îi linse mâna credincios. Cartierul dormea, iar tăcerea Îl asurzea mai tare decât explozia pe care nu o auzise. Din păcate, nu era singurul martor al eșecului său. Ceilalți Îl așteptau În camionetă. Albă, răblăgită, cu apărătoarele pline de noroi, atârnând moi până aproape de asfalt, era parcată de cealaltă parte a străzii - cu motorul pornit, cu farurile stinse și cu portiera din spate deschisă. Abia făcuse un pas către camionetă, scuturându-și de pe hanorac cioburile de sticlă, care-l făceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
în lume doar onoare Și luptă să se mențină-n top Vrând să doboare orișice record. Și-a încercat, să știți, nelegiuita Să-nfrunte oameni grei, fiindcă mita I-a dat puteri ca-n lume să zdrobească Pe oameni în noroi să-i tăvălească. Căci milă n-are, dar are tupeu Chiar dacă minte, nu îi pare rău Și-aceasta, dragii mei, în țara noastră Să știți că e “prostia omenească”. Orfanul Se scurg pe-obraz ca două mărgărite Lacrimi fierbinți de
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
știa dacă o va ierta vreodată. Fără să spună o vorbă, Lățosul o aștepta cuminte în fața porții. El nu o va părăsi niciodată. Drept recompensă ia aruncat sacoșa strălucitoare, plină cu dulciuri. Păpușa îi căzuse din mână, pe burtă, în noroiul întunecat. Alina a zâmbit de faptul că, atunci când a ajuns pe marginea șanțului, făptura neînsuflețită, murdară de noroi repeta mecanic: mama! mama! mama! Pentru ea, acest cuvânt nu mai avea nicio semnificație. Ploaia își continua repertoriul, deși vântul se mai
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
nu o va părăsi niciodată. Drept recompensă ia aruncat sacoșa strălucitoare, plină cu dulciuri. Păpușa îi căzuse din mână, pe burtă, în noroiul întunecat. Alina a zâmbit de faptul că, atunci când a ajuns pe marginea șanțului, făptura neînsuflețită, murdară de noroi repeta mecanic: mama! mama! mama! Pentru ea, acest cuvânt nu mai avea nicio semnificație. Ploaia își continua repertoriul, deși vântul se mai domolise nițel. Drumul îngust devenise pustiu. Doar o fetiță de zece ani și un câine mare, lățos tulburau
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
în patul său. când a încerca să iasă din cameră a observat o tăietură lungă și cusută pe piciorul stâng. Credea că totul a fost un vis, dar nu-și putea explica de ce covorul de la intrarea casei era plin de noroi și frunze îngălbenite. Iar acea durere de cap pe care a simțit-o mai devreme îl bântuia din nou. Vurdea Robert, clasa a VIII-a Colegiul Național „Avram Iancu”, Școala Gimnazială „Horea, Cloșca și Crișan” Brad Hunedoara profesor coordonator Groza
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
în care se purta cu Ruti. La câteva zile după cearta cu câinii, Ruti a venit la mama și s-a aruncat la picioarele ei. „Sunt pierdută”, a suspinat ea și cum stătea acolo pe jos părea o baltă de noroi tristă mai degrabă decât o femeie. Părul îi era dezordonat și plin de cenușă, de parcă tocmai și-ar fi îngropat mama. Laban pierduse mai mult decât banii pe câini în acel joc de noroc la Carchemish. O jucase și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
locuitorii orașului împotriva situației ei „de netolerat”. „O femeie singură e un pericol, urlase el în urechile vecinilor ei, unde sunt judecătorii voștri, unde vă sunt bătrânii?”. Și Inna se speriase. Cel mai puternic om din satul ei plin de noroaie o ura încă de când refuzase să se mărite cu unul dintre fiii lui, un băiat cam prostovan. Se temea că acum îi va stârni pe toți împotriva ei și că ar putea chiar s-o bage în sclavie. - Niște idioți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
la iveală. Părea din nou un băiețel - fără griji, puternic, încăpățânat. Suspiciunea lui s-a topit cu totul când Esau i-a amintit de ziua în care căzuseră amândoi în albia secată a unui râu și apoi intraseră plini de noroi din cap până în picioare în cortul mamei lor. A râs din toată inima când și-a amintit cum furaseră toată pâinea care se făcuse o zi întreagă, o mâncaseră, li se făcuse rău, apoi luaseră și bătaie pentru asta. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
să fie cât mai înguste, pentru că tulpinele culcate la pământ sub greutatea noastră rămâneau așa, iar dacă urmele ar fi fost mai late, ar fi devenit vizibile de departe, și riscam în felul ăsta să ne trezim cu bombe de noroi în ceafă, ceea ce putea să fie destul de dureros, ne-am târât deci cu grijă, cu toate astea ne-am julit pe brațe și pe picioare, spre norocul nostru nu tebuia să ne grăbim prea tare, fiindcă Prodan ne spusese că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
sub un teanc de bancnote vechi mototolite, am găsit un cărțoi legat în piele, cu titlul, scris cu aur, Istoria enciclopedică a omenirii de la facerea lumii până în prezent, când l-a văzut, caporalul a aruncat pe jos paltonul mânjit de noroi, în buzunarele căruia începuse să cotrobăie, a luat cartea în mână, a răsfoit-o, spunând că asta fusese lectura preferată a lui taică-su, în copilărie îi povestise și lui multe din ea, pentru taică-su istoria fusese totul, însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
lama cuțitului în fundul găleții, a umplut găleata pe jumătate cu mangal, a așezat-o peste gura borcanului și a umplut-o cu spirt verde, prin găurile de pe fundul găleții a început să picure încet spirtul filtrat, era negru ca un noroi foarte diluat. Caporalul s-a șters pe mâini, ne-a privit câteva clipe, apoi împingând cu piciorul ligheanul vechi de tablă al lui nea Vasile spre noi, ne-a spus că ne mai cere o ultimă favoare, ar dori să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
a strigat că nu există așa ceva, ca altu’ să-i țină rându’, dacă-i trebe ceva, atunci să stea personal, ca toți oamenii cinstiți, și l-a împins cu atâta furie, că ăla a căzut în cur, umplându-se de noroi, iar când s-a sculat, muncitorul a mai strigat la el să se ducă și să se pună în spate, la coadă, și atunci ăla în trenci a spus că nu se pune, și să le stea în gât, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]