3,686 matches
-
expresie, au fost doar carne de tun, si despre efectul real, destul de Îndoielnic, al acestor festivisme pompoase. Ziua Eroilor - salve de tun risipind păpădiile (Mă bucur să pot aminti aici o strofă a lui Blaga dintrun poem intitulat 1917, amintind ororile primului război mondial printr-o aluzie la fragilitatea acelorași flori: Eu singur le zic: Fiți liniștiți! Odată cu zorile cădea-vor Întîi nu oameni, ci florile! Dedițeii aceștia cu bluze albastre, păpădii cu coifuri de aur ca ale noastre!) Mai intimist
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
dreptul, filosofia, economia, știința politică și istoria diplomatică dar înainte de 1919, subiectul nu a fost studiat cu o insistență comparabilă cu cea determinată de Primul Război Mondial. Este imposibil sa separăm crearea disciplinei Relațiilor Internaționale de reacția publicului larg la ororile "marelui război", cum a fost inițial numit. Pentru mulți istorici ai vremii, chestiunea intelectuală care le eclipsa pe toate celelalte și monopoliza interesul era necunoscuta privind de ce și cum izbucnise războiul. Gooch în Anglia, Fay și Schmitt în Statele Unite, Renouvin
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
înhămate la caleașca ... puterii de stat burgheze" au făcut front comun în jurul apelurilor pentru apărarea patriei (Buharin 1972: 166). Însă se considera că schimbarea "centrului de greutate" de la conflictul de clasă la rivalitatea interstatală nu avea să dureze la nesfârșit. Ororile războiului aveau să demonstreze claselor muncitoare că "rolul jucat de ele în politica imperială era neînsemnat în comparație cu daunele provocate de război" (1972: 167). În loc să se "agațe de caracterul îngust al statului național" și să sucombe la idealul patriotic de "apărare
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
omorâtorilor de vite?"143. Dar un duhovnic care, la rândul lui, se mărturisește mulțimii. 4.2.3. Viziunea infernală. În discursul moralistului, violența, așa cum se știe, nu e doar corectiv moral, ci și temă de meditație a poetului, martor al ororilor primei conflagrații mondiale. Din acest unghi, vocea sa reflectă criza morală acută a unei națiuni bulversate de spectrul violenței, a unei lumi în derivă, tutelată de anomie. Ca act în sine, demersul scriitorului-publicist nu e singular, se știe, el se
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
anii neutralității), ci negația rezidă fie în fictivizarea obiectului, prin imaginea hiperbolică a consecințelor sale, regizată în micro-relatări sau povestiri aduse de pe front, fie în recursul la enunțarea pseudoperformativă, convertind în ficțiune însuși limbajul. În acest din urmă caz, sentimentul ororii este accentuat prin transferarea culpei asupra unui tu imaginar, ipotetic și, evident, punibil, în măsura în care duce la îndeplinire previziunile. E frecventă, la Arghezi, această punere în discurs care se relevă ca un joc al enunțiatorului: simulând interpelarea performativă a unui partener
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
augmentativă, realizată prin intermediul hiperbolei, joacă un rol-cheie în discursul polemic arghezian, fiind, alături de alegorie, una din digresiunile ludice favorite. Tendințele și pretențiile ideologice ale adversarilor (formulate și ca acuze tranșante, așa cum am văzut) devin, aici, pretextul imaginării celor mai cumplite orori ale holocaustului: "Pruncilor evrei trebuie să li se răsucească gâtul îndată după născare și chiar în patul maternității să fie înăbușiți. Copilul de evreu n-are drept la școala românească, n-are voie să se bucure, n-are îngăduire să
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
cele mai urâte. Acea "aură" a cărei dispariție cauzată de "reproductibilitatea tehnică" o deplângea Walter Benjamin nu s-a pierdut, cum se temea el, ci s-a personalizat. Nu mai idolatrizăm operele, ci pe artiști. Lumea simbolică are și ea oroare de vid: când opera se închide în sine ca o stridie, artistul devine o hieroglifă ambulantă, depozitară a marilor secrete ale vieții, niciodată dezvăluite clar. Beuys, Yves Klein, Warhol ca să nu mai vorbim de creatorii de imagini cu adevărat operaționali
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
refuzând absolut sacrificiul liturghiei, refuză absolut accesul în templu oricărei imagini. Calvin, care face din împărtășanie un simbol, o simplă metaforă, consideră transsubstanțierea catolică drept o scamatorie rușinoasă și condamnă imaginile în mod mult mai riguros decât Luther. El are oroare de relicvele sfinților și compară statuile colorate ale Fecioarei cu niște "desfrânate de bordel". Orice imagine a lui Christos este în ochii lui un idol, iar arta, spune el, nu poate dezvălui nimic din invizibil. Ea nu poate și nu
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
moduri de vizualizare a organelor. Ambiguitatea înnobilării imaginilor: nu marchează ea adesea schimbarea unei demnități pe o lipsă de interes? Primul din video-artă, Jean-Christophe Averty și-a dat seama de asta la timp: Nu m-am considerat niciodată artist. Am oroare de cuvântul ăsta. Eu sunt artizan". A te defini modest drept căutător-producător, când ești un mare inventator, îți ia din strălucirea blazonului, dar întreține flacăra. Ca și cum instinctul de conservare al creatorului ar trece prin refuzul conservării în mediu închis. Să
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
în urmă. În schimb, totul în univers se mișca pe traiectorii circulare. Era un adevărat mod aristotelic de gândire - totuși, în curând, vidul avea să îl detroneze pe Aristotel o dată pentru totdeauna. Chiar și astăzi copiii învață că „Natura are oroare de vid“, deși profesorii nu știu cu exactitate de unde provine această concepție. Este o extensie a filozofiei lui Aristotel: nu există vid. Dacă cineva ar încerca să creeze vid, natura ar face orice i-ar sta în putere pentru a
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
se scurgă, fiind imediat înlocuit cu aer; nu s-ar crea nici un fel de vid. Însă atunci când a fost întors în vasul cu mercur, nu a existat aer care să înlocuiască mercurul scurs. Dacă natura ar fi avut cu adevărat oroare de vid, mercurul din tub ar fi trebuit să rămână la locul lui, în așa fel încât să nu se creeze vid. Dar mercurul n-a rămas la locul lui. Nivelul i-a scăzut puțin, lăsând un spațiu în vârful
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
Torricelli, nivelul mercurului cobora până la o distanță de 760 de milimetri față de vas; ori, privind problema dintr-o altă perspectivă, mercurul putea să se ridice numai până la 760 de milimetri pentru a opune rezistență vidului de deasupra lui. Natura avea oroare numai de vidul creat de 760 de milimetri coloană de mercur. Era nevoie de un anti-Descartes pentru a explica motivul. În anul 1623, Descartes avea douăzeci și șapte de ani, iar Blaise Pascal, care avea să devină rivalul lui Descartes
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
le vide, publicată în 1647. Dar ea a lăsat întrebarea principală fără răspuns: de ce se ridică mercurul numai până la 760 de milimetri și apa numai până la 10 metri? Teoriile timpului au încercat să salveze parțial filozofia lui Aristotel, declarând că oroarea naturii față de vid era „limitată“; nu putea distruge decât o cantitate finită de vid. Dar Pascal a avut o altă idee. În toamna anului 1648, pe baza unei intuiții, Pascal și-a trimis cumnatul pe un munte, cu un tub
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
a ridicat la o înălțime considerabil mai mică decât 760 de milimetri (Figura 22). Să fi fost oare natura mai puțin tulburată de vid în vârful muntelui decât în vale? Pentru Pascal, acest comportament oarecum ciudat a demonstrat că nu oroarea de vid ridica mercurul în tub, ci greutatea atmosferei, ce apăsa asupra suprafeței expuse la aer a mercurului din vas. Presiunea atmosferică exercitată asupra unui vas plin cu lichid - fie mercur, apă sau vin - va face ca nivelul din interiorul
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
puțină atmosferă care să împingă, astfel încât mercurul nu poate ajunge nici măcar până la 760 de milimetri. A fost o problemă pusă subtil: vidul nu absoarbe; atmosfera împinge. Însă experimentul simplu al lui Pascal a demolat teoria lui Aristotel, că natura are oroare de vid. Pascal scria: „Însă până acum nu era nimeni care să gândească... în acest fel, că natura nu are repulsie față de vid, că nu face nici un efort pentru a-l evita, că acceptă vidul, fără dificultate și fără rezistență
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
ci din pură credință, deoarece până acum rezultatele au fost totdeauna juste. FRIEDRICH ENGELS, ANTI-DÜHRING Zero și infinitatea distruseseră filozofia aristotelică; neantul și cosmosul infinit anihilaseră conceptul de univers închis într-o coajă de nucă și ideea că natura are oroare de vid. Înțelepciunea anticilor era înlăturată, iar oamenii de știință începeau să divinizeze legile fizice care guvernau natura. Cu toate acestea, revoluția științifică se confrunta cu o problemă: cea ridicată de zero. Adânc înfipt în noul și puternicul instrument de
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
scurgă prin canalele de evacuare și au pus să se încălzească altă apă de baie. Aflând acest lucru, Eunomie a părăsit cetatea și a plecat, considerând că e o insultă să locuiască într-un oraș dușmănos în care toți au oroare de el. Plecând el din Samosata, toți oamenii l-au considerat pe față pe Luciu lup și dușman al oilor. Dar oile, chiar părăsite de păstor, îndeplineau cele ce sunt de datoria păstorului. Cum l-au urât toți pe Luciu
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
să fiu pălmaș, slugă la un plugar amărât și sărac, decât rege peste neamul acesta de morți fără vlagă.“ De fapt, viu fiind, dorea ceva din ordinea firească a lucrurilor: să lase războiul, căruia îi trăise de ajuns truda zadarnică, ororile și nedreptățile, 119 și să se întoarcă acasă, cu Patrocles. Nu fără prada adunată, timp de aproape zece ani, lângă Troia. Și s-o adauge acolo averilor sale, nu puține nici ele. Să trăiască în tihnă ani după ani, luându
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
să fiu pălmaș, slugă la un plugar amărât și sărac, decât rege peste neamul acesta de morți fără vlagă.“ De fapt, viu fiind, dorea ceva din ordinea firească a lucrurilor: să lase războiul, căruia îi trăise de ajuns truda zadarnică, ororile și nedreptățile, și să se întoarcă acasă, cu Patrocles. Nu fără prada adunată, timp de aproape zece ani, lângă Troia. Și s-o adauge acolo averilor sale, nu puține nici ele. Să trăiască în tihnă ani după ani, luându-și
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
țările cu democrații mai vechi a fost mărit în ultimii ani ai secolului al XX-lea de o invazie de refugiați îngroziți de teroare, încercînd din răsputeri să scape de violență, represiune, teroarea genocidului, "epurare etnică", înfometare și de alte orori cu care s-au confruntat în țările de origine. Presiunilor interne li s-au alăturat și cele externe. Patronii au sperat să angajeze imigranți cu un nivel de plată și condiții de muncă scăzute, care nu-i mai atrăgeau pe
Despre democraţie by Robert A. Dahl () [Corola-publishinghouse/Science/1397_a_2639]
-
și se terminau printr-o stare de mulțumire a personajelor principale. Și totuși, pentru că tragediile au cuprins adesea un deznodământ nefericit, fie prin contactul cu niște întâmplări, fie din complezența poeților față de atenienii cărora nu le displac aceste obiecte de oroare pe scena teatrului, așa cum am mai spus-o, unii și-au imaginat că termenul de tragic nu poate însemna decât o aventură funestă și sângeroasă; și că un poem dramatic nu putea fi numit tragedie când deznodământul nu conținea moartea
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în această piesă în care relațiile familiale sunt nemăsurat de puternice: Într-un cuvânt, sunt convins că sentimentele de tandrețe sau de gelozie ale amanților nu și-ar putea găsi decât foarte puțin loc printre incesturi, paricide și toate celelalte orori ce compun povestea lui Oedip și a nefericitei sale familii." Din subiectul pe care i-l oferă povestea fiilor lui Oedip, pe Racine îl interesează ura frățească în stare pură, pe care nimic nu ar putea-o înfrâna. Pulsiunea de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
identității victimei. Ucigașul își înfăptuiește actul în deplină cunoștință de cauză. Ceea ce ignoră eroii lui Racine este numai consecința pe care actul o va avea asupra lor înșiși. "Pateticul dramei raciniene constă în cea mai teribilă dintre descoperiri de către personaje: oroarea acțiunilor lor", scrie Eugène Vinaver în Conversații despre Racine (Entretiens sur Racine, Nizet, 1984). Hermione cunoaște identitatea victimei sale, dar nu-și dă seama, în momentul în care ordonă crima, că nu va putea supraviețui acestui omor. Strigătul ei, când
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu totul opus. Se spune că îl au în exces, s-ar putea: căci există fără îndoială acțiuni care nu ar fi bune să fie puse sub ochii noștri, fie din dificultatea execuției pentru a le reda întocmai, fie din oroarea subiectelor reprezentate...Însă, imaginându-ne, odată ce am evitat aceste defecte, câte acțiuni importante există pe care spectatorul ar vrea să le vadă, și care i se refuză sub pretextul regulilor, pentru a nu le înlocui decât prin povestiri insipide, în comparație cu
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mai înduioșătoare, mai morală, într-un cuvânt, mai tragică; iar în momentul în care nefericitul se otrăvește, în momentul în care, după ce s-a otrăvit, află că cerul îi venea în ajutor, în acest moment dureros și îngrozitor, în care, ororii de a muri, i se adaugă regretul că ar fi putut trăi fericit, spuneți-mi ce îi lipsește acestui subiect pentru a fi demn de Tragedie? Extraordinarul, miraculosul, spui dumneata? Și oare nu poate fi văzut acest miraculos înfricoșător, în
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]