3,713 matches
-
tot mai chealfădă. Așa că trimisese akingii să iscodească împrejurimile, pentru a găsi niște sate pe care să le prade... Sau măcar să dea de urma oștirii ghiaurului pe care să o zvânte în bătaie. Dar soarta lor a fost nemiloasă. Erau pândiți din apropiere de cete de viteji care îi răpuneau. Nimeni nu risca să rămână în urmă. Erau hărțuiți din toate părțile. Voinici călare apăreau și dispăreau, ca niște năluci, din pâlcurile de pădure. Îndoiala se adâncea cu fiecare zi petrecută
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
însemna refacerea, într-o anumită măsură, a spațiului românesc, prin apartenența comună la zona euro atlantică. d. Frontiera internă Deși ne-am găsit calea care ar trebui de urmat în afară, nu putem spune că înăuntru totul este lămurit. Suntem pândiți acasă de pericole pe care dacă le ignorăm ne pot fi fatale. Să ne gândim că între brațele vânjoase ale Carpaților ne-am aruncat adesea, pentru a ne ascunde din calea vrăjmășiilor ce ne puteau răpune. Dar progresul tehnologic a
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
margini de interconectat: Craiova de Galați; București de Constanța; Suceava de Satu Mare; Oradea de Timișoara. Pe drumuri de la o margine de lume Nimic nu îndemna străinul a se aventura în ținuturile noastre aflate în acest colț uitat de lume. Era pândit, chiar la drumul mare, de tâlhari mărunți, puși pe căpătuială, care jinduiau la averile lui. Ticăloșii visau să ascundă în peșteri, neștiute de nimeni, avuții închipuite. Tânjeau să fure trăsuri cu domnițe frumoase și fandosite chiar..., dar rătăcite în promenade
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
după locuri nespurcate de umblătura de multe ori netrebuincioasă a omului. Aveau pe alese, prin codri și câmpii, unde nimeni nu îndrăznise să le calce sfințenia. Sânzienele coborau lin și tăcut în cerc. Priveau în jur pentru a nu fi pândite de feciorii curioși care s-au furișat prin apropiere. Se dezbrăcau cu mișcări delicate, trăgând de șiretul ce lega cămășile albe de in. De pe umeri, veșmintele se rostogoleau ușor peste sâni, coapse și genunchi, căzând pe glezne. Nuduri și chipuri
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
amintim mereu că în acest colț de Univers, în care trăim, s-a întâmplat miracolul vieții. Este o minune fragilă din care simțurile noastre se înfruptă cu poftă și pe care diverse pericole o pot ucide. Terra, casa noastră, e pândită în tăcere de monștrii înfiorători 157, ascunși în bezna cosmosului. Altădată, i-au dat viață, dar sunt pregătiți acum pentru a o omorî. Oricând, riscă să fie zdrobită, pârjolită și înghițită, iar, odată cu demolarea casei, noi înșine vom fi dispărut
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
s-a schimbat: astăzi, mobila contemporană se bucură de mai mare succes decât mobila rustică sau „stil”, ca răspuns la gustul pentru nou și la plăcerea de a schimba decorul. Pentru ca locuința să nu mai dea o impresie impersonală, hiperconsumatorul „pândește ocazia la târguri și la talcioc”12, amestecă obiectele, combină stilurile pentru a compune un decor original, o ambianță „creativă” „care să-i semene”. Decorația casei s-a desprins de imperativul ostentației în beneficiul valorii de ambianță: logicii expunerii statutare
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
Oreste cel cu mâinile pătate de sângele mamei sale va cădea pradă furiei altor erinii, cele ale Clitemnestrei, devenită la rândul ei fantomă răzbunătoare. Hăituit de ele, Oreste va fi condamnat să rătăcească de colo-colo fără să-și afle liniștea, pândit de nebunie la tot pasul. Prins între două fantome, prizonier al acestora și bântuit de vedenii pe care nu are cui să le împărtășească și nici cu cine să le împartă, eroul lui Eschil trăiește o experiență a tenebrelor, pătrunde
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
sa valoare de adevăr sau de minciună, de prezență a unei realități efective sau a unei imagini inconsistente și înșelătoare, ambivalența aceasta, așadar, se transformă într-o armă redutabilă, manipulată de zeitățile tragediei. În experiența nopții sângeroase în care fusese pândit la tot pasul de închipuiri ale minții sale, de vedenii în care crezuse, Aiax recunoaște o criză de nebunie ce-l târâse până aproape de tărâmul morții, simte lucrătura zeilor, priceperea lor de a zămisli făpturi ireale și ademenitoare. Heracles, eroul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Asahina (după numele fiului neîmblânzitei Tomoe) este construit pe ideea luării în derâdere a împărăției morților. Cum în Infern foametea face ravagii, Emma e nevoit să-și cerșească hrana zilnică și, în acest scop, așezat la răspântia a șase drumuri, pândește trecerea pe acolo a vreunui pescar pe care l-ar putea înfuleca, după ce l-ar azvârli în Infern cu o lovitură de măciucă. Atunci când apare Asahina, acesta nu-l cruță pe Emma de un comentariu batjocoritor la adresa înfățișării jalnice a
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Béatrice este o piesă care îi dă miracolului teatral dimensiunea unui miracol mistic. Ibsen sau multiplele chipuri ale strigoilortc "Ibsen sau multiplele chipuri ale strigoilor" Străinul ca avatar al fantomei Și pentru dramaturgia ibseniană, imposibila izolare a unui spațiu uman, pândit fără încetare de primejdioase forțe exterioare ce sălășluiesc pe tărâmul unei alterități înfricoșătoare, constituie, la sfârșitul acestui al XIX-lea veac, unul dintre principalii pivoți. Intrusul, străinul nu este nici aici, cum nu era nici la Maeterlinck, o fantomă, în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
va intui forța ademenitoare a Beatei și mai apoi a Rebekkăi, „fermecătoarea sirenă” ce-l va lua cu ea în adâncuri pe Rosmer, căci Brendel știe că vârtejul morii, râul și podețul sunt la fel de fascinante ca și marea. Fantoma invizibilă pândește și aici din umbră, atrăgând ființele vii pe meleagurile morții. Puterea invincibilă a morților - o putere ce subjugă și secătuiește viața celor ce trăiesc în casa lui Rosmer, casă tăcută, unde râsetele copiilor nu s-au auzit niciodată - e aceeași
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
vie se produsese cu adevărat. Mumia e, așadar, părtașă la săvârșirea păcatului: „Ne unesc fărădelegile și greșelile noastre ascunse...”. De aici și neputința personajelor de a-și despărți destinele, ceea ce le face să devină niște veritabile arătări, niște morți vii pândiți de nebunie. Tot astfel se explică și de ce în scena cinei spectrelor din salonul rotund, cina „celor pe jumătate morți”, așa cum spun servitorii, victimele stau alături de călăii lor, serviți la masă de o ciudată Bucătăreasă, ale cărei mâncăruri îi sleiesc
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
deopotrivă „vii și lipsite de viață”, veritabile fantome rătăcind între lumea celor ce trăiesc și lumea morților. Iar Pirandello, într-o admirabilă didascalie, notează gestul ce însoțește vorbele fetei, brusca ei tresărire atunci când, retrăind clipa în care propria-i fantomă pândise fiecare mișcare a acestui autor așteptând ca el să o însuflețească, să o transforme dintr-o închipuire într-o realitate, are deodată dinaintea ochilor „imaginea vie și luminoasă de care pare a se agăța cu disperare” a ceea ce ar fi
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
retrogradare a științei la neștiință, când forma cunoașterii dată prin vorbire se originează în entuziasme obscurantiste și explozii verbale ale ignoranței, în expunerea beției cuvintelor care ies direct din beciurile ignoranței, în delirul grandorii inspirate de ultima lectură. Economia este pândită, pe de altă parte, de mecanicizarea analizei venită pe calea excesului de preferință a expertizei, forțată să dea soluții miraculoase la bolile cauzate de decizii inadecvate, dar care, în regim de viteză amețitoare la care este pusă să evalueze, recurge
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
pentru cel ce se aventurează în viață cu dorința de a evita valea plângerii! Dorințele și pulsiunile asaltează trupul: unele țin pur și simplu de abuz, de crimă, precum incestul, paricidul sau infanticidul. Când nu suntem expuși acestor pericole, ne pândesc catastrofele naturale: inundațiile și anii secetoși, ciuma și foametea... În fața acestui tablou sumbru, lucrurile bune par rare și, ceea ce-i mai rău, perisabile, trecătoare. De asemenea, oamenii duc o existență limitată în timp, finalmente foarte scurtă în raport cu eternitatea. De ce să
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
nu se descurcă bine, mirosul nu înșală: urme de urină, de excremente, de glande marcatoare de teritorii, tot atâtea semne și semnale pentru a-ți găsi și ocupa locul într-o lume în care domnește violența și în care moartea pândește permanent, în virtutea logicilor de prădători din ordinea naturală. Mai târziu, când se ridică, încetează să mai meargă în patru labe și devine biped, strămoșul omului își eliberează mâinile, își dezvoltă creierul și adaugă un cortex creierului reptilian; mirosul i se
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
pune mai multe probleme decât rezolvă? Normal, așa-i lumea, și încă pentru multă vreme de aici încolo... Unii așteaptă schimbarea ei și speră o revoluție, o răsturnare provocată de presiunile sociale sau de forțele politice. Alții se mulțumesc să pândească schimbarea în comportamentul celorlalți, vinovați că nu corespund ideii pe care și-o fac despre ei înșiși. Cutare sau cutare mărturisesc o credință, predau o disciplină, vorbesc, înșiră lecțiile destinate semenilor ca pe niște perle și trăiesc ca niște schizofrenici
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
apare nicăieri în textele rămase - instalează o forță. Evident, acest postulat vine numai de la el - de altfel, este și ceea ce-l definește... -, dar de ce el și nu altul? După toate aparențele, pentru a salva materialismul de pericolul fatalist care îl pândește în caz contrar. Reducerea lumii la o pură și simplă cauzalitate mecanică ne obligă să facem din ceea ce se întâmplă - edificarea unei lumi, dar și gestul unui asasin - simplul produs al unei mecanici pentru care - și contra căreia - nu putem
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
neliniștit, umblând ca un mort viu, nemaiaparținându-și, cu mâinile și picioarele comandate de bunul-plac al celuilalt, aflat și el în aceeași tristă stare psihică și mentală. Nu e deloc grozav pentru cei doi protagoniști... Multe sunt durerile care îi pândesc pe cei care caută liniștea sufletească a filosofului și ataraxia înțeleptului epicurian! Amărăciunea, suferința, distrugerea asociate acestei experiențe-limită nu pot reprezenta ceva ideal și dezirabil în viața unui individ. Așa cum nu e de dorit nicio boală gravă, periculoasă și care
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
pe care se articulau resorturile vieții și morții, haosul și formele lui, războiul ca structură, ca schelet descărnat, evident, al giganticului paradox cosmic. Bărbatul care picta acea enormă frescă circulară, bătălie după bătălie, petrecuse ceasuri la rând din propria viață pândind o asemenea structură, ca un franctiror răbdător, la fel pe o terasă din Beirut, pe malul unui râu african ori la un colț de stradă din Mostar, așteptând miracolul care să deseneze brusc, dincolo de lentila obiectivului, În camera obscură - riguros
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
aceeași, clipa trecuse. Faulques a călătorit la Întoarcere cu cele trei poziții În gând, Întrebându-se dacă, după developare, aveau să apară așa cum crezuse că le vedea ori și le amintea. Mai târziu, În penumbra roșie a camerei obscure, a pândit ivirea liniilor și culorilor, molcoma configurare a chipului cu ochii care Îl priveau de pe fundul tăviței. Apoi, de cum s-au uscat copiile, Faulques a stat multă vreme cu ochii pe ele, conștient că se apropiase din plin de enigmă și
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
spunea, trebuie să pătrundem universul; și ca să pătrundem universul, trebuie să ne Înțelegem pe noi Înșine. Dar de atunci au căzut multe ploi. Divorțând de natură, noi, oamenii, ne-am pierdut puterea de a ne consola În fața ororii care ne pândește aici, alături. Cu cât observăm mai mult, cu atât mai puțin sens are totul, cu atât ne simțim mai deconcertați. Uite că, din pricina ciufutului de GØdel, nici măcar nu mai putem să ne refugiem În singurul loc pe care Îl credeam
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
cu ciment, o lege riguroasă și inevitabilă care avea să transforme, până la urmă, turnurile din depărtare, din oțel și sticlă, ce lâncezeau În ceața zorilor, Într-un peisaj similar colinei În flăcări; și că În cine știe ce loc din fisura aceea pândeau cai de lemn și avioane care zburau foarte jos spre turnurile gemene din toate Troile adormite. Olvido făcuse bășcălie de el când Începuse să spună asemenea chestii. Pe atunci, Faulques incă nu pătrundea În fisurile și sinuozitățile problemei, dar trăia
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
alte brațe. Bărbatul, Își amintea că o auzise spunând nu doar o dată crede că-i iubitul unei femei, când În realitate nu-i decât martorul ei. Aritmós kinesios. Atunci lui Faulques Îi fusese teamă să se Întoarcă În sigurătatea care pândea din vorbele „Înainte” și „după”, dar și mai frică Îi fusese că Olvido nu avea să supraviețuiască acelui război. 16. Nu l-a văzut pe Ivo Markovic În sat, și nici pe drumul de Întoarcere la turn. A lăsat motocicleta
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
la fel cum pumnul de nisip ce se scurgea printre degete până dispărea reprezenta, poate, un concept plastic precis al vorbei „nisip”. Durerea s-a insinuat iar, croindu-și drum din adâncuri. Pictorul de război a stat nemișcat două secunde, pândind-o, și când a avut confirmarea, abia a zâmbit În sinea lui, cu perversa malițiozitate de a ști ceea de durerea ignora. În orice caz, În noaptea aceea Faulques nu era dispus să-i ofere vreo șansă; n-avea vreme
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]