KorAP: Find »[drukola/base=palid & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...101 102 103 ...261 >

6,523 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

pălării adevărate în cap, făceau zarvă și se jucau cu nuci în tocurile scobite la marginea șanțurilor; daruri de turtă dulce treceau de la prietin la prietin. O tinereță bucuroasă izvora, furnica în toate părțile pe uliți. Până acum flăcăuașii aceștia palizi lânceziseră în odăi umede și murdare, plecați asupra acului, bătând încordați cu ciocanul, trudindu-se în toate meseriile, săraci și umiliți; iar acuma umblau încet, se odihneau parcă în soarele auriu de toamnă, care frângea raze și-n ochii lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
nici capul nu-l pot scoate afară, în lume, cu cinste; știe toată lumea de pătărania mea; și copiii m-arată cu degetul... De ce n-ai făcut o leacă de mâncare?... De unde să fac? întrebă într-un rând, încet, Tudorița. Sta palidă și tristă, într-un colț. El se întoarse spre dânsa și o privi lung; îl privea și ea țintă, cu ochii plini de văpaia suferinții. Ce fel de vorbă-i asta? Ce? în casa mea să nu găsesc eu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
muncesc pentru cel ce-a veni... Cum a vrea Dumnezeu și Maica Domnului! Ion Rusu prinse a mormăi cu nemulțămire prin casă, se întoarse în loc cu o privire de mânie spre fiică-sa; dar Tudorița închisese ochii, și pe obrazu-i palid, ca niște dungi albastre, se cunoșteau semnele bătăii trecute. În ziua aceea n-a mai spus nici un cuvânt; a plecat întunecat, fără să lase un ban pe colțul mesei. S-a dus cu straiele-i prăfuite și cu cortelu-i mare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
din Broscărie. Mai întăi un zvon lin a pornit dis-de-dimineață, apoi a crescut ca un vânt neliniștit. Era cătră mijlocul lui noiemvrie și femei jalnice călcau prin râurile de noroi, lăcrimând și clătinând din cap, petrecându-și la gară feciorii palizi. Se duceau la oaste feciorii lor; se duceau în alte târguri; se duceau spre întunericul acela, spre ocna aceea, la care se gândeau de multe zile, de multe luni, cu carnea încrâncenată pe ei. Ș-o femeie, o prietină, întoarsă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Pe după un geamlâc trecea din când în când umbra unei femei. —Asta-i madama care ține gospodăria boierului... mormăi încet moș Nastase. Umbra trecu iar. De data asta însă se opri, deschise ușa. Se arătă o femeie mică și subțirică, palidă la obraz, cu ochii foarte negri și cu nasul foarte ascuțit. Era îmbrăcată mohorât. O broboadă neagră îi ascundea părul cu îngrijire. — Ce este, moș Nastase? întrebă ea ascuțit. — Apoi am avea ceva de grăit cu boierul... —Așa? bine. Da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
boieru la târg înaintea ploilor, pentru niște târguieli de fierării... —Aber fost tocmai la Botoșani... mormăi Anton. — Da. Ș-acolo s-a uitat el, a ascultat, a fost pe la niște boieri... ș-a înțeles că cuconașu se însoară... Pe fața palidă a călugăriței, în ochii negri, tremura o umbră de neliniște și de ciudă. Și cu cine, mă rog? întrebă Isailă trăgându-și pe genunchi cojocul la care lucra. Este buier gros und bogat... gemu domnu Anton. Chiamă la dânsu cucon

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
mergem. Da’ tu nu mergi? întrebă călugărița pe fată. Marghiolița se trase îndărăt și zise pripit: Nu, eu mă duc acasă... M-a fi așteptând tătuca... —Bine, da’ vezi de mai dă pe la curte... Madama își întoarse spre lumină obrazul palid și ochii negri și ieși cu mișcări mlădioase. Moș Isailă încărcă în spate blănile de vulpe și se luă după ea rar, plecat din șale. „Hm! mormăi el... am să mă duc să întreb și pe Faliboga... Pe urmă dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
neclintit deasupra și pe cărări era numai un pospai subțire. Nu s-auzea nici un sunet: munte și codru parcă muriseră. Așa merseră multă vreme suind tăcuți până ce băgară de samă că lumina leșietică le punea pe obrazuri ca niște măști palide. Bătrânul se opri. Măi Dăvidel, zise el râzând, să mai stăm o leacă. E greu cu încheieturi ruginite. Și nu știu ce am, ori mi se pare mie, da’ n-am apucat așa codrul niciodată în zilele mele. Parcă-i pustiu și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ienicerii lui șahzadè n-au răspuns la chemarea de rugăciune a hogilor și, când i-a îndemnat la prânzare bătaia căldărilor, au rămas cu armele în mână îndârjiți. Sultan Soliman a poruncit să fie ridicat din cortul său leșul zeului palid, care fusese șahzadè Mustafa, iubitul său, și să fie lepădat spre marginea taberii, ca să se îndestuleze de vederea lui oștile de la Amasia. Crainicii au strigat: Dacă brațul meu nu m-ascultă, îl tai; și dacă inima mea nu m-ascultă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
furiș pe muți cu juvățurile lor. Dar muții nu se vedeau. Nu-i nimic, împărații au și alte mijloace tot așa de sigure ca să te scufunde dintrodată în umbra nopții. Împăratul și doamna Roxelana se aflau singuri. Doamna Roxelana tăcea, palidă ca niciodată. Stăpânul cel mare l-a primit sever. A intrat un icioglan cu cupe de băutură dulce pe-o tavă de aur. Ia și bea, l-a îndemnat bătrânul c-o voce care n-avea în ea nici dragoste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271

cred, deși eu una sunt atât de scundă încât oricine altcineva mi se pare înalt. Chiar și dumneavoastră. (La naiba.) Fața domnului Coaster a împietrit de îndată. Dar am continuat, trebuia. Cum să îl descriu pe bărbatul misterios? —E destul de palid, dar nu dezagreabil, nu ca și cum ar fi bolnav. Are părul șaten-deschis acum, dar poți să fii sigur că a fost blond când era mic. Iar ochii, cred că s-ar putea să-i aibă verzi... Fața domnului Coaster a rămas

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
Apoi a bocit tot restul mesei, oprindu-se doar cât să comande prăjitură cu ciocolată amară și înghețată de vanilie în loc de cea de caramel din meniu. Prea multe arome la un loc, i-a zis lui Diego cu un zâmbet palid. Capitolul 7tc " Capitolul 7" „...a chemat-o pe mama, care mi-a zis unde-și ascunsese verigheta...“ „...am reușit să-mi iau rămas-bun cum se cuvine de la fratele meu și în sfârșit am închis bucla...“ „...eram atât de bucuroasă să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
mi-a șoptit: — O să ți-o trag. Și-a lăsat chiloții Calvin în jos și s-a ivit penisul lui în erecție. L-am împins înapoi pe pat, cu ultimii nasturi de la cămașă descheiați, cu pantalonii în vine, cu pielea palidă în contrast cu costumul bleumarin și pădurea de păr pubian închis la culoare. Penisul i s-a ridicat spre înălțimi și a întins mâna spre mine. M-am pliat deasupra lui, foarte excitată deodată, și, ținându-mă de tăblia de la pat, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
dar a fost rapid dezamăgit. Spune că Terri Hatcher nu se compară cu Kim Catrall. Prietena ciudată a lui Nell a început un nou tratament și acum nu mai e nici pe departe așa de ciudată. Într-o lumină mai palidă, ar putea chiar să pară normală. Mă întâlnesc regulat cu Nicholas. L-am adus la petrecerea de „Bun venit pe lume, micuțo!“ pentru Treakil și a cucerit întreaga încăpere, făcând conversație pe diverse teme, de la filmele lui Fassbinder (Nicholas un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

eu, Hassan. Mi-a explicat încurcată că niște bărbați veniseră câteva minute mai devreme; bătuseră insistent în poartă, cerând să li se dea voie să intre. Îi era frică, la fel ca și lui Mariam, care mi s-a părut palidă și fragilă. — Ce se întâmplă în casa asta? Mi se pare că ați plâns amândouă. Lacrimile începură să le curgă din nou; dar Warda își veni în fire imediat: — De două zile e un adevărat iad. Nu mai cutezăm să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
putea veni cu mine; am răspuns „da“ fără șovăială, în pofida surprizei. Mariam spuse că era fericită să mă revadă sănătos după o călătorie atât de lungă, dar mi se păru încă și mai îndepărtată decât la ultima noastră întâlnire, și palidă ca un cadavru. Am privit-o atent. — Dar tu, cum te simți? — Mult mai bine decât majoritatea vecinilor mei. — Nădăjduiam că la întoarcere te voi găsi acasă. Aveam prea multe de făcut aici. Sarcasmul amar care mă adusese la exasperare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
accent circazian pe care îl recunosc pe dată toți cairoții, deoarece este cel al sultanilor și al ofițerilor mameluci. Mai înainte ca eu să fi putut răspunde, negustorul se întorsese, oferindu-i un preț: — Șaptezeci și cinci de dinari. Ea se făcu palidă: — Piesa asta e unică în lume! Era o tapiserie murală lucrată cu acul la mare precizie și încadrată de o ramă din lemn sculptat. Înfățișa niște lupi care fugeau în haită spre culmea unui munte înzăpezit. Akbar mă luă martor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

-l omorî, îi ceru un glas abia șoptit. Nu-l ucide. Valerius se trezi cu o tresărire de spaimă. Privi în jurul lui, în peștera în care se refugiase; era în inima codrilor, nu departe de Rhenus. Zorii începeau să sclipească palid. Era singur. Din nou glasul acela, cuvintele acelea: „Nu-l omorî“. Le auzise ca și cum cineva - un spirit, o zeitate, o creatură infernală - s-ar fi aplecat deasupra lui și le-ar fi rostit în timp ce el dormea. Glasul acela răsuna în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
dintre celți, care părea un gigant, tocmai își scotea lama din pântecele unui roman ciopârțit, ce se zbătea la pământ. Soldații romani, fără coifuri și scuturi, înarmați doar cu pumnale și gladia, încercau să se apere, tot mai slăbiți și palizi. Ochii lor, în care se citeau teama și oboseala, aveau privirea celui ce cunoaște demnitatea de a muri cu arma în mână, sub comanda unui general întotdeauna victorios. Acolo însă, în pădurea aceea, erau singuri și condamnați, cu trupurile rănite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
murmură Valerius. Se înveli mai bine cu pătura de lână și-și cuprinse genunchii cu brațele. Își sprijini capul de mușchiul care acoperea bolovanul. Neînarmat, se simțea neputincios; își spuse că prețuia mai puțin decât mușchiul acela sub cerul imens, palid, acolo, la granița Imperiului deasupra căreia i se părea că poate zbura asemenea unui șoim. Închise ochii. Putea vedea ținuturile străbătute de Danubius, iar mai departe, spre apus, pe cele străbătute de Rhenus. Danubius și Rhenus erau două fluvii mari

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ieslea găinilor? — Nu, răspunse tare Antonius. Din Pretoriu ieșise și Rubellius Glaucus, iar Antonius văzuse cu coada ochiului că se apropiase de ei. — Legatul mi-a ordonat să merg spre miazănoapte. Vom merge spre miazănoapte, cu un singur manipul. Soarele palid se ivise deasupra câmpiei, când manipulul comandat de Antonius Primus se pregătea să iasă din castru prin Porta Decumana, unde se aflau locuințele trupelor. Prin fața inspectorilor trecură cele opt care cerute de tribunul Antonius Primus. Doar un ochi foarte atent

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
bolnavii să învingă, împreună cu ei, Moartea. Rămase așezat la masă, în lumina lămpii, cu mâna sprijinită de cartea pe care, în noaptea aceea cu vânt și bântuită de spirite, nu avea s-o citească. 14 Soarele apunea, un imens disc palid ce părea că se scufundă în câmpia Pannoniei. Pe cer se zăreau deja câteva stele. Pe malul Dunării, la câteva mile de castru, era un mithraeum. Construcția subterană - un templu care celebra nașterea zeului Mithra în adâncul Pământului - îi aștepta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Adierea primăvăratică se înteți, retezând corolele florilor. — Voi ajunge împărat la Roma? — Da. — Îl voi pune pe cel mai mare gladiator să lupte pentru mine? strigă Vitellius, cuprins de spaimă și de frig; cuvintele se desprindeau greu de pe buzele-i palide. Ăsta e secretul ca să dobândesc puterea? Ca să-l îmbunez pe Marte, va trebui să-mi pun gladiatorul să lupte în arenă? Campionul meu va trebui să învingă întotdeauna? Va trebui întotdeauna să ucidă adversarul pe care l-a învins? Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
nici măcar când Valerius trecuse prin fața lui. Julius Civilis îl pusese pe Valerius să se așeze alături de el, în coliba aflată pe malul unui izvor. Cu spatele sprijinit de peretele din lemn, Valerius contempla profilul Velundei, dincolo de ușa deschisă. Chipul ei palid și veșmintele albe erau luminate de focuri și de torțe. Se uita doar la ea, fără să-și dea seama că în jurul lui se așezaseră, unul după altul, preoții și războinicii, tineri și bătrâni, înarmați cu toții. Dintr-un vas aflat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ucidă fără asentimentul publicului. Arbitrul interveni, împiedicându-l pe Skorpius să taie beregata adversarului. Un medic și două ajutoare veniră și-l obligară pe Skorpius să se ridice, apoi se ocupară de Salix. Îi scoaseră coiful. Valerius contemplă înspăimântat chipul palid al prietenului său și nisipul îmbibat de sânge. Îl văzu pe Salix deschizând ochii. Amfiteatrul se cufundase într-o liniște ireală. Flautele și orga tăcuseră. Mulțimea îi privea pe cei doi gladiatori: Salix întins pe pământ, Skorpius lângă el, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]