2,745 matches
-
memoriei“ - vospominania jalo (pe care o vizualizasem de fapt ca ovipozitorul unei muște ihneumonide călărind o omidă de varză, dar nu Îndrăznisem s-o redau așa) - și ceva despre parfumul vechii lumi adus din depărtare de o flașnetă. Cele mai penibile dintre toate erau rușinoasele spicuiri din textele cântecelor lui Apuhtin și ale marelui duce Constantin, de tipul țiganski. Acestea Îmi erau insistent băgate pe gât de o mătușă tinerică și destul de atrăgătoare, care știa de asemenea să recite celebra poezie
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Cucoana cea hotărâtă nu și-a putut imagina că există și timizi de asemenea calibru. Desigur, și celebra epocă a anilor ’50, - a cărei rigoare o simțisem chiar pe pielea mea - a jucat un rol deloc neglijabil în producerea acestui penibil - pentru mine - quiproquo. Și totuși, cu toate situațiile false în care m-a vârât și cu toate necazurile cu care m-a procopsit, îi sunt, în continuare, recunoscător timidității mele salvatoare. Fără ea, care m-a ferit să cad în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
rău”, „acum ești singură și așa o să rămâi”, părea să spună acel zâmbet ostentativ persiflator, ce m-a revoltat și pe mine când Jeni mi l-a evocat. Ciudată e memoria noastră! N-am fost de față la acea întâlnire penibilă și deci nu am văzut zâmbetul acelui om probabil de nimic... De ce țin minte atunci atât de bine o scenă doar povestită și nu trăită? Ce nevoie am eu de strâmbătura aceea arogantă și grobiană? Și totuși, zâmbetul josnic, răzbunător
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
obicei această treabă, corpul ei rigid acum a început să alunece pe căptușeala coșciugului, s-o ia la vale, ca o sanie, gata-gata să iasă afară din el... N-am fost în stare s-o scutesc pe mama de această penibilă pățanie postumă... * Nu am purtat doliu după mama. Sau nu multă vreme. Și totuși, un semn de doliu există, undeva printre hârtiile mele. Mai exact în manuscrisul Dicționarului personajelor lui Dostoievski. Când mama s-a îmbolnăvit pe neașteptate, lucram la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
aceeași vreme, pe lângă demonetizare și ieșirea din vogă a avut parte de un foarte trist sfârșit de viață (pe care de altminteri Simone de Beauvoir l-a consemnat pentru public și posteritate cu grija de a nu omite nici un detaliu penibil al decrepitudinii fiziologice ce a acompaniat acest sfârșit). Pe lângă aceste nefericiri și ca un efect al lor Sartre devenise intelectualmente nu diminuat, dar vulnerabil și ̀ și pierduse putința sau poate (ceea ce e și mai trist) dorința de a străluci
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
care n-am avut «comerciu» lung, mă simt imbecil, vorbesc lucruri de pe lumea cealaltă, conștient că spun prostii și mă fac de râs. Scrisorile, după ce le scriu, îmi fac impresia unor lucrări dizgrațioase și le dau la cutie cu un penibil sentiment că am comis un lucru ireparabil. Noroc că nu sunt un personaj ale cărui scrisori să devină odată publice. Nu-i vorba, că ele n-ar avea ce compromite, căci nu sunt cu mult mai prejos de lucrările pe
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
începea ! Eram atunci totalmente captat de alte două efecte ale „dezghețului”, care mă umpleau de entuziasm și de optimism ; apariția Sonetelor lui Voiculescu (în foarte frumoasa ediție prefațată de Perpessicius) și reeditarea lui Ion Barbu (în acea primă formă destul de penibilă, dar promițătoare pentru viitor). Aceste două evenimente, plus propria mea reintrare, timidă încă și lentă, în sfera unei munci intelectuale cât de cât atestată public, mă absorbeau atât, încât disponibilitățile mele rămâneau mai mult virtuale ; primeam în alb, cu încredere
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
SE face poezia). Evident, orice poet creează după o „inspirație” ; dar nici un poet nu creează în totală inocență, ci șlefuiește, prelucrează produsul primului impuls ; de multe ori acesta e inform și pretinde o căutare, cu ezitări și reveniri, deseori dificile, penibile. Acestea merg de regulă în sensul perfecțiunii. Evident, nici Mazilescu nu era chiar inocent, evident, își „prelucra” și el poeziile, dar o făcea în sensul „imperfecțiunii”, în sensul luxării debitului poetic ; era mai curând o operație de organizare a tăcerilor
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
însemna viață autentică, ieșire din condiționarea mecanică a existenței lui de gardian, dar nu poate decât să cadă în condiționarea cealaltă, bovarică, a cititorilor de magazine ilustrate, fascinați de gloria „monștrilor sacri”. Don Juan ̀ i explică ce iluzorie și penibilă e această presupusă fericire, simplă supunere mecanică la un model mitizat, la un clișeu „cultural”, adică la o „idee”. Don Juan e liber în măsura în care e subiectiv distanțat de „ideea” pe care o reprezintă, dar e constrâns de rolul său, adică
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
incidente”: din greșeală, s-a găurit o țeavă de apă care mai funcționa și apa a curs de la mine direct în bucătăria vecinului de sub mine. Apoi, tot din greșeală, s-a tăiat firul de telefon, și asta a fost foarte penibil, dar și o bună ocazie ca să nu mai trăncănesc la telefon cu compatrioții care sunt în continuare excitați de interesul internațional acordat „patriei lor” - cât timp a curs sânge și ziarele își dublaseră tirajele -, interes care e pe punctul de
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
și pe ce rațiuni îmi fondez credința și maximele, dar nu voi uita niciodată concluziile trase cu aprobarea conștiinței mele și a rațiunii, de care mă țin de aici înainte”. „A gândi”, spunea Jean-Jacques, „e pentru mine o muncă foarte penibilă, neliniștindu-mă și displăcându-mi”. Subscriu de bunăvoie acestei declarații, chiar dacă trebuie ignorat efortul gândirii mele încercând să câștige ordinea logică ce nu îi e dată în mod natural. Am înțeles aproape tot ce mi-ai scris și semnele de
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
noștri, Vincenzo Lanza (corespondent italian de la Repubblica) și soția lui suedeză, Gitta. Suntem serviți regește, ca în Italia. La un moment dat, Andrei spune povestea penisului, a lui Creangă. Nu m-a amuzat deloc. În suedeză, totul părea de o penibilă vulgaritate. Rudolf Nurejev a murit la cincizeci și șase de ani, atac de cord se spune, dar noi, jurnaliștii, am aflat adevărul repede: SIDA! Corpul superb și geniul lui Rudolf nu i-au făcut viața ușoară. Există asemănări între viața
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
numai David a lucrat la psalmii săi, ci, de-a lungul timpului, mulți poeți dotați, având libertatea chiar de a recrea în cadrul canonic al cărții. Sunt fascinată de acest fel de creație, care-i scutește pe poeți de orgoliu, de penibile, egoiste închipuiri. Creația mi se pare strâns legată de iubire, de acel UNUM al universului despre care scria Novalis în Material pentru enciclopedie, 1798-99. Întuneric, frig, dar totuși este luna mea cea mai frumoasă. Sub semnul zăpezii, sub semnul lui
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
prezidențială a aterizat pentru o escală tehnică în Fidji, Pinochet s-a mai oprit în Hong Kong și s-a întors acasă cum se spunea în antichitate nu "cu scut", ci "pe scut", nu victorios, ci într-o situație periculoasă și penibilă, care avea să-l convingă o dată în plus de izolarea sa externă și să-l facă să se ferească pe viitor de "deplasări externe"! (N-a ținut cont de "semnalul" filipinez și în octombrie 1998 s-a dus la Londra
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
îmi produc o decepție. Suntem străini, nu mai găsim limbajul comun de odinioară. Nu mă interesează rețetele de fabricare a vinului în boxele de bloc, nici în balcon, nu sunt atras de apicultură și mă lasă rece pescuitul. Recunosc, sunt penibil de conservator. Panaitescu a rămas și el, același, cu aceleași preocupări ca și mine. Doi conservatori întârziați, dar întârziați într-o târzie tinerețe. Ne-am legat, în școala primară, după ce, o perioadă de vreo doi ani (ceea ce înseamnă o perioadă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
totdeauna o forță, în timp ce despre "țivilism" se spune că a fost o forță care nu reprezenta mare lucru. Să se mulțumească și ei cu un chil. Spre deosebire de alte străzi care au rămas, cum am văzut, într-un echivoc atât de penibil, încât oricine (indiferent de pregătirea intelectuală) își poate permite să viseze la ele fără nici o restricție, inventând tot felul de povești aiurite, despre strada "La zece mese" îți poți închipui fapte mult mai puțin fanteziste. Astfel, putem aprecia, cu oarecare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
întoarcă la Castelul Peleș, spre a nu fi considerat... șef al „rebelilor”, căci Antonescu nu dorea aplanarea conflictului și mai ales nu admitea ca Regele să devină arbitrul situației. Nu intenționez să descriu aici lamentabilul aspect al Bucureștilor în aceste penibile zile de nebunie, mărginindu-mă să însemn numai câteva dintre împrejurările cunoscute de mine [254] direct sau aflate de la martori oculari. Trebuie însă să accentuez că absolut niciuna dintre relatările generalului Antonescu, adevăratul provocator al dezordinilor, nu corespunde nici pe
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
nu sunt bărbat, domnule președinte!”. Vocația amândurora este evidentă, dar a ei îmi este mai limpede odată ce în momentul de față este percepută tot în vârful politicienilor activi, chiar și din pozițiea de relativ outsider. Pe deasupra, nu are nici atuul penibil al multor politicieni: acela de a substitui interesul pentru politicile publice cu cel pentru scandaluri politice, pentru circ politico-mediatic. Este remarcabil ce se petrece în prezența ei: lumea se adună în jur plină de speranță și îi cere: „Să nu
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
scurtând perioada încercării. «Cât îi privește pe ceilalți [cei care erau deja căsătoriți] nu ar fi oare potrivit dacă Biserica și-ar revizui practica în materie, permițând, în anumite cazuri, libertatea deplină? Atâția fii aflați în situații dintre cele mai penibile și la fel de periculoase pentru sufletele lor, au devenit pentru Biserică asemenea unei greutăți moarte; dându-le libertatea, ar putea deveni energii prețioase care ar sluji cauzei binelui...». Poate vorbi cu pricepere despre această problemă întrucât a experimentat-o în Casa
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
lor prezență, asasinului ca pe un vînat foarte ușor de doborît. Și mă întreb cum ar fi reacționat, în caz de atentat, această gardă de onoare și protecție, mai asemănătoare cu o sperietoare de vrăbii: o reacție întîrziată, după eforturi penibile de a scoate de la centură arsenalul desuet, ori o fugă prudentă? Bătrînul Mihai, de 70 de ani, ar fi fost cu siguranță la înălțime, căci era curajos și devotat, ca și Ali, turc albanez. Pentru ceilalți doi, fie-mi permis
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
pierduseră prospețimea și deveniseră afoni, cum era venerabilul tenor Winckelmann care, sub pretext că însuși Wagner îl învățase aceste roluri, se crampona de repertoriul de la Bayreuth fără a mai avea voce. El nu a părăsit afișul Operei decît în urma unei penibile reprezentații cu Tannhäuser, în cursul căreia, respingînd avansurile Venerei, într-un efort vocal pentru a scoate nota cerută, proteza din gură i-a sărit pînă în fosa orchestrei... Diplomații aveau dese ocazii de a întîlni aceste stele ale muzicii sau
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
arhiducele s-a văzut obligat să aibă o discuție cu diplomații prezenți: Franz Ferdinand, crezînd că vorbește cu ministrul Serbiei, primul din rînd, l-a întrebat: "Ce mai face regele dumneavoastră?", primind ca răspuns: "Altețea Voastră, eu reprezint Mexicul"..., evocare penibilă a luptelor de la Queretaro și a morții împăratului Maximilian, care l-a făcut pe arhiduce să se întoarcă brusc, îngrozit... Pe măsură ce dificultățile se înmulțeau în afara frontierelor și în interiorul lor, situația Cancelarului Goluchowski pierdea din favoartea imperială, tocmai din cauza acestei creșteri
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
fetelor lui Louis-Philippe. Regele se ocupa personal de grădină, pe care o crease singur și o prezentase el personal mamei mele, însoțit de grădinarul-șef, un englez din Insulele Canare, în redingotă de quaker. Acesta a trecut odată printr-un moment penibil: în timp ce Ferdinand ne arăta niște campanule răsărite din semințele adunate în excursiile sale prin Tirol și Corsica, englezul a rupt vîrful uneia din ele cu butonii de la manșetă; Regele, mînios, i-a interzis să se mai apropie de "micuțele" sale
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
și deconcertat de falsitatea profețiilor lui Berchtold, cît și de pendulările diplomației de la Ballplatz, se cantona într-o atitudine britanică de "wait and see" cu unele izbucniri intempestive. Voi relata mai încolo cum, datorită suveranului, am trecut printr-un moment penibil și neașteptat, cînd am fost chemat să apăr problema românească la St. Petersburg, la întrunirea ambasadorilor...). Celelalte mari puteri începeau să fie preocupate de răbufnirea încurcăturilor balcanice ce se conturau datorită neînțelegerii crescînde dintre București și Sofia, iar Anglia, prin
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
stînjenită de numărul mic de germanofili și de propaganda de la Berlin și Viena, generoasă în distribuirea de fonduri secrete, dar săracă în rezultate. În aceste condiții, treaba mea ar fi trebuit să fie ușoară. În realitate însă, era grea și penibilă. Continuînd un obicei încetățenit de regimul politic românesc, practicat de cei mai mulți șefi de guvern, discutarea problemelor dintre România și celelalte state care erau la ordinea zilei avea loc la București în cadrul întrevederilor dintre președintele consiliului și șefii misiunilor străine. Agenții
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]