8,496 matches
-
dorinței sexuale, iar În curând și fără nici un pic de intimitate. Ce se auzea? Strigăte de bărbați, pași tropăind pe podețul de lemn! Harry și Marlena Începură să-și caute disperați hainele numai cu câteva minute În urmă abandonate pe podea cu gesturi grăbite și fericite. Harry reuși să-și găsească pantalonii și se chinuia să-și introducă un picior. Marlena, În schimb, nu găsi decât un cocoloș de voal portocaliu Înnegrit și-și dădu imediat seama că era tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
pe ea, un bufet pe rotile cu chiuvetă din cupru cu patină, un blat de lucru din marmură roasă care arăta ca și cum generații Întregi de italieni ar fi frământat cocă pe el Începând din Renaștere. Apoi mai era și problema podelei. Nu, după părerea ei linoleumul anilor ’50 nu era nici prietenos, nici amuzant, nici plin de istorie. Spunea despre el că arată ca niște „râuri de vomă“. „Pardon“, Îi spusese el. „Vomă? E cumva un americanism și ăsta?“ Ea continuase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
50 nu era nici prietenos, nici amuzant, nici plin de istorie. Spunea despre el că arată ca niște „râuri de vomă“. „Pardon“, Îi spusese el. „Vomă? E cumva un americanism și ăsta?“ Ea continuase să-i spună cum vrea o podea din dale de calcar incrustate cu mici creaturi marine fosilizate. El glumise atunci: „Și, mă rog frumos, pentru ce? Ca să se Împrietenească cu pastele scăpate pe jos Într-o mare de pesto vărsat din neatenție?“. Mare greșeală din partea lui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Esmé bucuroasă. Mai căzură câțiva stropi pe umbrelă. Asta Îi aminti Marlenei de Încercarea lui Harry de a stinge focul. Se gândi la rochia Îmbibată În apă pe care o folosise ca să stingă flăcările, picăturile gri care se scurgeau pe podea și pe pat. Și-l imagină pe Harry gol și dezorientat Încercând să Înțeleagă semnificația plasei de țânțari carbonizate ca și cum ar fi fost un mobil de Calder Într-un muzeu. Părea atât de pierdut, ca un băiețel. Apoi Își imagină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
pături verzui Împletite din măduva tulpinilor fragede de bambus, iar bucățile erau legate cu sfoară grosolană. Rupert, Wyatt și Wendy zâmbeau cu gura până la urechi auzind că vor Înnopta În „bungalow-urile“ din smochinii strangulatori. Bennie remarcă dintr-o privire că podeaua era de fapt o platformă de ratan Înaltă de vreo cincisprezece centimetri, iar deasupra era un pat elastic făcut din straturi de fâșii subțiri de bambus, care, urma el să descopere Întinzându-se Întâi pe spate, apoi pe-o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Dar interiorul casei Îl uimi. Mobila era confortabilă și simplă, fără pretenții, cum și-o imaginase el. De fapt, În cameră domnea dezordinea dintr-o cameră locuită, o dezordine plăcută, cu un teanc de ziare pe masă, Încălțări Împrăștiate pe podea, o cutie de șervețele Kleenex și albume de poze unele peste altele, la grămadă, pe măsuța de cafea. Era uimitor, ținând cont de cât de inflexibilă era pe vremea când erau căsătoriți În legătură cu lustruirea impecabilă a tuturor suprafețelor. Avea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
se așteptase de la câinii lui să știe tot felul de trucuri folositoare, cum ar fi să aducă ziarul. Nu se așteptase să dărâme cu coada piesele de artă valoroase așezate pe măsuța de cafea. Plus că Îi găsea zăcând pe podea În cele mai nepotrivite locuri. Iar În cele mai confortabile locuri stăteau tolăniți cei doi papucei de blană, Pup-pup și dragul de Poochini, care, eram bucuroasă să constat, se acomodase complet. Nu mai stătea lângă ușă așteptându-mă să vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
pe moment nu mi-am dat seama. Nu am simțit nimic. Toți călătorii tușeau, de parcă cineva lăsase în urmă ceva care se evaporase în aer. Cu toate astea, nimeni nu-și schimba locul. După ce a plecat metroul, am văzut că podeaua încă era murdară, așa că m-am tras patru-cinci metri mai în spate. Nu am observat nimic neobișnuit în metrou până să ajung la stația Kokkai-gijidōmae. Erau mai mulți oameni care tușeau, dar nimic altceva. N-am dat prea multă atenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Am simțit un miros ciudat. Apoi am văzut mulți oameni care se îndreptau spre vagonul următor. Închideau și deschideau ușile dintre vagoane. Când am deschis ochii, am văzut un angajat îmbrăcat în uniformă verde care intra și ieșea din metrou. Podeaua era udă. Lichidul de pe jos se afla la vreo cinci metri de mine. Criminalii au înțepat punga cu gaz sarin și au coborât la Shin-ochanomizu. Dormeam profund și nu am observat nimic. Polițiștii m-au interogat de mai multe ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
meargă până la capăt și s-a urcat în același metrou, al treilea vagon, pentru că îi era frică de școlărița curioasă. În timp ce trenul se apropia de Ochanomizu, a scos pungile cu sarin dintr-o geantă și le-a dat drumul pe podea. Când a scos pungile, ziarele în care erau împachetate au căzut și acestea au rămas descoperite, dar nu i-a păsat. Nici n-avea timp să-și facă griji. A repetat de nenumărate ori rugăciunea Aum ca să se liniștească și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
am gândit că se va întâmpla așa, deci asta a fost!“ „Învățăturile ne spun că sentimentele umane sunt rezultatul faptului că vedem lucrurile greșit, deci trebuie să trecem peste aceste sentimente“, spune Hirose. A înțepat și a doua pungă. Pe podea s-au scurs 900 ml de lichid sarin. Un om a murit și 358 au fost afectați mai mult sau mai puțin. La stația Nakano-sakaue un pasager a anunțat că o persoană era căzută la pământ, altele două, cu intoxicație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Akashi Shizuko, poreclă). Pungile au fost luate și duse din stație de către un angajat al metroului (domnul Nishimura Sumio, care apare și el mai încolo în carte). Dar metroul și-a continuat traseul, cu toate că lichidul sarin se afla încă pe podea. La 08.38 metroul a ajuns la Ogikubo (capăt de linie), apoi s-a întors pe aceeași linie cu alți călători. Și printre călătorii aceștia au fost câțiva cărora li s-a făcut rău. La Ogikubo mai mulți angajați de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Ogikubo (capăt de linie), apoi s-a întors pe aceeași linie cu alți călători. Și printre călătorii aceștia au fost câțiva cărora li s-a făcut rău. La Ogikubo mai mulți angajați de la metrou s-au urcat și au șters podeaua cu mopul, dar și lor li s-a făcut rău și au fost transportați la spital. Metroul a fost scos din circulație la stația Shin-kōenji și a mers direct la stația Kōrakuen. Parcă urmăream un program TV, e în regulă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Mi-am dat seama că ceva nu era în regulă. Imediat ce m-am urcat, am văzut doi tipi dubioși mai în spate. Un bărbat, aproape leșinat, de-abia mai stătea pe scaun. O altă femeie stătea ghemuită, cu fața spre podea, cu mâinile încolăcite în jurul genunchilor. Apoi am simțit un miros ciudat. Prima oară m-am gândit că era vreun bețiv care vomitase prin metrou și de aceea mirosea așa. Nu era un miros foarte puternic, era un pic dulceag, aducea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
ciudată. „Ce curios. S-o simți rău?“ Apoi, chiar înainte de stația Nakano-sakaue, am auzit un zgomot puternic. Eu citeam un ziar și, când am ridicat ochii să văd ce s-a întâmplat, l-am văzut pe bărbatul respectiv căzut pe podea, cu fața în sus. Stătea pe scaun, a alunecat și a căzut. „Asta nu e de bine“, mi-am zis, încercând să-mi dau seama ce se întâmpla. Trenul aproape că ajunsese în stație. Cum s-a deschis un pic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
lase postul lor nesupravegheat și să vină. Așa că m-am dus eu. În vagonul al treilea din față, doi călători zăceau la pământ. M-am urcat pe la ultima ușă a vagonului, a treia, și am văzut un bărbat întins pe podea. În fața lui, o femeie la vreo cincizeci de ani, aproape că se scurgea de pe scaun. Gâfâiau, bolboroseau ceva, la gură aveau o spumă roz amestecată cu pete de sânge. Bărbatul nu era conștient. Mi-a trecut prin cap: „S-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
dar nici unul din ei nu observase nimic. I-am dat pe cei doi călători jos din metrou și l-am lăsat să-și continue traseul. Nu putem opri prea mult trenul în stație. Nu aveam timp să ștergem lichidul de pe podea. L-am lăsat să meargă la stațiea următoare. Dar, era acel miros ciudat, pe jos era ud, așa că cei de la Ogikubo trebuiau să curețe. M-am dus în birou și le-am telefonat: „În metroul A777 e mizerie pe jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
patru stații: Shin-nakano, Higashi-kōenji, Shin-kōenji, Minami-asagaya. Durează cam douăsprezece minute. Pentru că trece pe linia opusă, trenului i se schimbă numărul, devine 877. Și călătorii care s-au urcat la Ogikubo în metroul 877 se simțeau ciudat. La Ogikubo au șters podeaua cu mopul - cred că au spălat și, în timp ce metroul se întorcea, ce să vezi, li s-a făcut rău și celor care făcuseră curat. Un coleg a fost grav afectat. De aceea, cei din metrou au spus: „Ceva nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
39 Yokoyama s-a urcat în metroul (cu numărul B701) de pe ruta Ogikubo-Ikebukuro, linia Marunouchi, la stația Shinjuku, în al cincilea vagon din față. A înțepat de mai multe ori cu vârful umbrelei pungile cu sarin, acoperite cu ziare, de pe podea. Totuși, doar o pungă a fost găurită. Cealaltă a rămas intactă. Dacă ambele pachete s-ar fi desfăcut, probabil că ar fi fost mult mai multe victime umane. A coborât la Yotsuya și a spălat vârful umbrelei, murdar de lichid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
cinci sau șase observatori. Au intrat de parcă fuseseră anunțați să caute ceva anume. Au ochit pachetul și au zis: Da, iată-l, iată-l!» Apoi au luat pachetul și l-au scos din vagon. Da, l-au ridicat cu mâna. Podeaua era plină de lichid sarin. N-au făcut decât să ridice pachetul și să șteargă un pic pe jos, după care trenul și-a continuat drumul. În cele din urmă am ajuns la stația Ochanomizu. Din nou, în metrou au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
că, pentru majoritatea călătorilor, data de 20 martie 1995 nu era o zi deosebită. Nimic special, doar o altă zi. A pus geanta lângă picior, a scos cu grijă pachetele de sarin împăturite în ziare și le-a lăsat pe podea. A stat foarte puțin în metrou. Doar două minute. Când trenul s-a oprit la următoarea stație, Ebisu, a înțepat fără ezitare, de mai multe ori, pungile cu vârful umbrelei, s-a ridicat și a coborât. A urcat în grabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
vârful umbrelei și mirosul care se impregnase în hainele lui Toyoda. Ebisu e foarte aproape de Shibuya, așa că nu au pățit nimic grav. Toyoda a găurit bine cele două pungi și tot lichidul sarin, nouă sute de mililitri, s-a răspândit pe podea. Când metroul a ajuns la stația Roppongi, călătorii din primul vagon au început să se simtă rău, iar la stația Kamiyachō panica atinsese cote maxime. S-au năpustit să deschidă geamurile, dar nici lucrul acesta nu a putut preveni nenorocirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
care practică medicina, cunosc foarte bine mirosul alcoolului medicinal sau al crezolului. Mi-am închipuit că un cadru medical scăpase pe jos o pungă în care era un astfel de lichid, cineva călcase pe ea și conținutul se scursese pe podea. Eram indignat. «De ce nu o ridică nimeni? Nu mai există nici un pic de moralitate?» Dacă m-aș fi simțit mai bine, aș fi luat cu mâinile mele punga și aș fi scos-o din metrou. Nu m-am gândit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
cele din urmă am simțit ceva rece în mâna dreaptă și am crezut că era peretele. Apoi mi-am pierdut cunoștința. De fapt, nici nu coborâsem din metrou. M-am prins de bara de fier și m-am prelins pe podea. Se pare că ceea ce crezusem a fi peretele, era de fapt podeaua. Asta era chestia aceea rece pe care o simțisem cu mâna dreaptă. După ce am văzut o poză de-a mea într-un cotidian sportiv, am înțeles ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
crezut că era peretele. Apoi mi-am pierdut cunoștința. De fapt, nici nu coborâsem din metrou. M-am prins de bara de fier și m-am prelins pe podea. Se pare că ceea ce crezusem a fi peretele, era de fapt podeaua. Asta era chestia aceea rece pe care o simțisem cu mâna dreaptă. După ce am văzut o poză de-a mea într-un cotidian sportiv, am înțeles ce se întâmplase. Eram întins pe podea, cu mâna dreaptă agățată de bară. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]