21,807 matches
-
compus în latină literatură de erudit, dar și în polonă poezie în diferite registre, poezie didactică ori poezie lirică de atmosferă tragică; așa-numitele Trevy din 1580 au făcut din Kochanowski primul mare liric al literaturii sale. Proiectele și realizările poetice ale lui Dosoftei vor fi și ele numeroase, însă gravitează exclusiv în orbita religiosului. Sfirșitul vieții amîndorura a fost copleșit de tristețe. Mitropolitul se stinge în exil, fără a-și mai revedea patria, iar Kochanowski, lovit adînc de moartea prematură
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
trecerii sale prin lumea poeziei italiene (unii dintre cei mai reușiți psalmi vor fi traduși în endecasilab, precum Psalmii 2, 15, 16, 19, 20, 35 etc.). Preferința netă pentru metrii impari domină Psalterz Dawidowy, poate ca un reflex al tradiției poetice locale. în schimb, exact ca la Dosoftei, rimele se prezintă și la Kochanowski aproape întotdeauna împerecheate - semn al unei faze incipiente de poezie. Ceea ce găsim din belșug la Kochanowski și rareori la Dosoftei vor fi anumite fantezii prozodice purtînd marcă
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
vor fi însă superioare, chiar dacă prețul l-a reprezentat îndepărtarea, uneori sensibilă, de proza ritmată și uniformă a psalmilor biblici. Resursele de poeticitate găsite de Dosoftei în Biblie nu prezentau un evantai prea larg, în comparație cu nivelul de subtilitate a mesajului poetic atins de literatura secolului al XVII-lea. În traducerea slavonă de la care pleca (coroborată, poate, cu cea grecească, eventual chiar cu originalul ebraic, cum e înclinat uneori Mihai Dinu să creadă), poetul român nu întîlnea mai mult decît o vagă
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
Pre munți cu dealuri nalte, Și iepurilor scăpare Le-ai dat s-aibă supt stînci tare. Luna ai făcut cu rază, Să crească-n vremi și să scază, Și soarele ș-nemerește Apusul ce odihnește” (Ps. 103). Cele două teritorii poetice originale, autobiografia și concretizarea nelimitată, fac din Psaltirea dosofteiană monumentul de bogăție barocă pe care îl admirăm pînă astăzi. Dosoftei nu a fost însă doar un simplu poet, ci un înalt prelat care scria poezie; a rămas deci apropiat de
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
rămîne cea prozodică. Dacă rudimente de limbă literară românească începuseră să se coaguleze în diversele provincii ale vechii Dacii, limba poeziei aștepta încă să se nască - și ea se naște cu Dosoftei. E uimitor faptul că, după cîteva naive încercări poetice, aproape toate compuse în versuri șchioape și tărăgănate, fără urmă de fior, cum fuseseră cele ale lui Varlaam sau ale stihuitorilor „la stema țării”, s-a ivit deodată Psaltirea în versuri. Majoritatea formelor metrice adoptate de Dosoftei sunt pare (cu
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
pare (cu puține excepții); preferința lui indica o origine a versurilor predominant romanică - să reamintim că versul lui Kochanowski avusese mai ales 13 Ar fi greu de stabilit modul concret în care autorul român a intrat în contact cu legatul poetic neo latin, însă e sigur că acest contact a existat. În versurile dosofteiene, unde nu întîlnim decît rudimente de ritm stabil, dar unde numărul de silabe din fiecare metru - ca și rima - rămîn scrupulos respectate, regăsim principalele tipuri de vers
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
21). În astfel de versuri, care prefigurează mari piese ale poeziei românești din secolul XX, expresivitatea stilului atinge cote înalte. Decasilabul este majoritar față de ceilalți metri la nivelul întregii Psaltiri în versuri, el întrunește cîteva dintre cele mai reușite transpuneri poetice ale psalmilor. Al treilea metru par, alexandrinul, prezent în Franța și în Provence încă din secolul al XI-lea, a atins gloria începînd cu secolul al XIIlea. Lungimea sa l-a destinat exprimării aulice, stilului nobil, poemelor patetice. Asemenea valori
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
absentă pînă atunci din limba română. Căutarea unor tipare preexistente fusese în acele împrejurări vitală, iar coborîrea la sursele poeziei europene occidentale pare să fi constituit o opțiune deliberată. Între fidelitatea teologică față de textul sacru și invenția de natură pur poetică, Dosoftei a optat deseori pentru poezie. Asta nu înseamnă că un Mitropolit al Moldovei și-ar fi putut permite derogări doctrinare, ci că vocația sa ultimă a rămas mai degrabă poezia. Cel puțin două argumente pledează în acest sens. În
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
Psaltirea, Dosoftei nu s-a limitat la o astfel de operațiune teologal - culturală, ci a întreprins traducerea textului sacru și în versuri. În al doilea rînd, efortul autorului s-a exercitat în aria prozodiei și a lexicului, domenii caracteristice regimului poetic. De ce a ieșit Dosoftei din aria răsăriteană, slavonă, atunci cînd a scris versuri, pentru a se încadra celei occidentale? Probabil că un instinct superior și ascuns, ținînd de inspirația pură, l-a condus spre cultura apuseană. Luînd ca textbază varianta
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
ca textbază varianta slavonă a Bibliei, familiar fiind al Septuagintei, Dosoftei părea integrat lumii răsăritene: dar n-a fost așa! Introducerea neașteptată, aproape subreptice, a prozodiei occidentale în versul românesc incipient s-a cuplat fericit cu structura etimologică a lexicului poetic dosofteian, latin în proporție strivitoare. Se producea astfel actul fondator, greu de consecințe, al poeziei noastre culte. Intuiția profundă a poetului moldovean a frizat aici geniul: el a pus bazele limbii poetice românești extrăgînd de la început lexicul ei din fondul
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
a cuplat fericit cu structura etimologică a lexicului poetic dosofteian, latin în proporție strivitoare. Se producea astfel actul fondator, greu de consecințe, al poeziei noastre culte. Intuiția profundă a poetului moldovean a frizat aici geniul: el a pus bazele limbii poetice românești extrăgînd de la început lexicul ei din fondul latin de bază, fără concesii contextuale majore. Crescut în spiritul monastic moldovenesc, îmbibat de slavonă bisericească, traducător din aceeași arhaică slavonă, prelat ortodox avînd limba greacă drept model, cunoscător al culturii polone
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
prelat ortodox avînd limba greacă drept model, cunoscător al culturii polone și urmînd exemplul lui Kochanowski —totul l-ar fi împins pe Dosoftei la conceperea unui limbaj plin de slavonisme și de grecisme, de cuvinte ucrainiene și poloneze. Geniul său poetic a fost însă mai puternic. Să nu uităm că Psaltirea în versuri datează dintr-o epocă în care - cu excepția lui Miron Costin - latinismele culte, sub formă de neologisme, nu pătrunseseră încă în limba noastră; va trebui să așteptăm pentru asta
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
de o circulație restrînsă la mediul bisericesc și la un public specializat (vezi Apostrof-ul lui Miron Costin, singurul poet comparabil cît de cît cu Dosoftei, Apostrof inspirat de unele dintre cele mai celebre versuri dosofteiene), prima noastră mare operă poetică n-a fost urmată de alte încercări, nu a creat o tradiție semnificativă. Ca și celelalte două scrieri literare importante ale literaturii noastre dinainte de secolul al XlX-lea, semnate de Cantemir și de Budai-Deleanu, Psaltirea în versuri, monument izolat, înconjurat
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
sprijinită de un perete, printre alte ustensile gospodărești. În „Stea mângâind sânul unei negrese” (1938) reprezintă, poate, o constelație. În fine, dând titlul manifestării de la Washington, „L’Echelle de l’évasion”, o guașă din seria „Constelațiilor”, este o adevărată „Ars poetica” în versiunea Miró. Introdus în cercul suprarealiștilor de colegul său de atelier, André Masson, Miró este rapid apreciat de Breton care-l consideră „cel mai suprarealist dintre noi toți”. Cu toate acestea, artistul n-a făcut parte integrantă din mișcare
Universul lipsit de constrângeri al lui Joan Miró by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/4312_a_5637]
-
Cosmin Ciotloș Leonid Dimov, Opera poetică III, Ediție și studiu introductiv de Ion Bogdan Lefter, Pitești, Editura Paralela 45, 2012, 340 p. Începută în 2010, aventura publicării Operei poetice a lui Leonid Dimov a ajuns astăzi la al treilea volum (panoramând intervalul 1975 - 1982). M-am
Măștile lui L.D. by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4318_a_5643]
-
Cosmin Ciotloș Leonid Dimov, Opera poetică III, Ediție și studiu introductiv de Ion Bogdan Lefter, Pitești, Editura Paralela 45, 2012, 340 p. Începută în 2010, aventura publicării Operei poetice a lui Leonid Dimov a ajuns astăzi la al treilea volum (panoramând intervalul 1975 - 1982). M-am abținut să comentez una câte una etapele acestei întreprinderi, preferând să aștept momentul când voi putea, ca acum, să schițez un raport de
Măștile lui L.D. by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4318_a_5643]
-
marginaliile de aici sunt, critic vorbind, strălucite. În chip neobișnuit, Lefter nu le supralicitează, preferând să le mențină într-un registru, mai sănătos, de moderație. Opțiune cu atât mai potrivită cu cât, dintre toate, acest al treilea volum de Opere poetice pune, ca selecție a conținutului, cele mai mari probleme. Mă gândesc la cele două volume care ies din rând. Două surprize. Cel dintâi, Litanii pentru Horia, e și cel mai șocant. După mărturisirea poetului, sunt acolo poeme de tinerețe, regăsite
Măștile lui L.D. by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4318_a_5643]
-
acum motolit, Am chemat chelnerul și i-am spus Să-l înapoieze celui de sus, Celui care mi l-a trimis” (p. 316). Necesar în ansamblul său, proiectul devine, prin medierea prefațatorului, un memorabil dialog editorial și interpretativ cu opera poetică a lui Leonid Dimov.
Măștile lui L.D. by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4318_a_5643]
-
de ani ar exagera. Există, însă, un „aer de familie” menit să diferențieze experiența lor de cea douămiistă. Față de „predecesori”, Nițescu sau Văsieș sunt vădit mai relaxați în ce privește mizele literaturii. Lipsește, din versurile lor, atât preocuparea de a se defini poetic, cât și nevoia de a plasa literatura în contexte ideologice hard. Cei doi - și există semnalmente că trăsătura e generalizabilă și la alte nume tinere - nu mai simt deloc nevoia de a se război nici cu istoria literaturii, nici cu
Schimb de experiență by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4322_a_5647]
-
imaginea despre Caragiale. Mă voi opri, dintre ei, la Mircea A. Diaconu în a cărui carte recentă despre Caragiale (I. L. Caragiale. Fatalitatea ironică, Ed. Cartea Românească, 2012) găsim enunțată în chiar punctul de pornire teza despre „inconsistență”. Iată: „...în centrul poeticii lui Caragiale se află fatalitatea ironică: o conștiință lucidă a inconsistenței care capătă formă și sens prin text”. Am subliniat ultima parte a frazei pentru că trimite semnificativ la grila textuală (textualistă) de interpretare critică, proprie cărții lui Diaconu. Ce e
Cheia textuală by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4324_a_5649]
-
accent fix la sfîrșitul cuvîntului - un vers fără rimă al cărui suflu este asemănător cu cel al versului alb în engleză, germană și română, limbi cu accent mobil. Pare un subiect tehnic, dar de fapt este direct legat de elanul poetic și de magia lumilor evocate. Pe mai lungă durată, pun la punct sutele de pagini de articole publicate în ultimii zece ani pe tema legăturilor dintre literatură și idealurile umane, sperînd să le pot lega într-o carte pe acest
Toma Pavel: „Ființa umană nu trăiește numai și numai exact unde și cînd se află” by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4321_a_5646]
-
Vilar răspunde unui apel venit din partea acelui mare poet și fost luptător în Rezistență care era René Char, apel prin care i se propunea organizarea unei „Săptămâni a artelor” la Avignon. Ideea fondatoare a celebrului festival este, așadar, de sorginte poetică! De aici își trage, de altfel, și forța! Un reputat critic de artă, Christian Zervos, li se alătură inițiatorilor în această tentativă de reunire periodică a artelor, destul de firavă, însă, din moment ce, sub bagheta autoritară a lui Vilar, teatrul se instalează
Jean Vilar, o legendă by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/4342_a_5667]
-
Chaillot: ea învăluie actorii și face ca vorbele lor să răsune în fața unui public vrăjit de puterile magice ale teatrului. Platoul pe care Vilar a lăsat doar câteva accesorii exploatate cu parcimonie, dar cu un simț acut al resurselor lor poetice, e traversat de siluete eroice, care evocă patetic bătălii și înfrângeri, iar vorbele le trădează paroxismul trăirilor. Teatrul - acel loc unde, pentru Vilar, spiritul se întrupează, vântul acompaniază cuvintele, omul se încordează înfruntându-și eroic destinul. Da, într-adevăr, Vilar
Jean Vilar, o legendă by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/4342_a_5667]
-
Ilin - Hârlav, după cum precizează editorul în Cuvânt înainte. Epistolele nu sunt alese pe criteriul cronologic, nici pe cel al relevanței documentare. Ele ilustrează, însă, cu maximă precizie multitudinea fațetelor spiritului caragialean și modul straniu în care corespondența dublează, la nivelul poeticii, opera. Mutația este de proporții: în locul profilului literar static, impus de tradiție, facem cunoștință cu un Caragiale dinamic, adaptându- se, ca stare de spirit și poetică a epistolei, fiecărui interlocutor și fiecărei situații. Intuiția lui Dan C. Mihăilescu este cu
Caragiale reinventat by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4208_a_5533]
-
precizie multitudinea fațetelor spiritului caragialean și modul straniu în care corespondența dublează, la nivelul poeticii, opera. Mutația este de proporții: în locul profilului literar static, impus de tradiție, facem cunoștință cu un Caragiale dinamic, adaptându- se, ca stare de spirit și poetică a epistolei, fiecărui interlocutor și fiecărei situații. Intuiția lui Dan C. Mihăilescu este cu adevărat remarcabilă, deoarece, dacă ne scuturăm de prejudecata unui „nenea Iancu” comic și satiric, a unei lumi caragialiene populate exclusiv cu Mitici, descoperim formidabila suplețe a
Caragiale reinventat by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4208_a_5533]