4,267 matches
-
text cu intriga din No Time for Romance/ Vremuri fără dragoste (menționat, de altfel, de către McEwan în bibliografia lui Atonement!) al Lucillei Andrews a dus la iritarea unei părți a presei care nu a ezitat să dea verdictul furtului intelectual. Polemicile virulente au durat mult și nu au clarificat în totalitate situația. Cert rămîne însă că McEwan a avut alături de el elita umanistă anglofonă, care a refuzat, din start, ideea unui plagiat (la vremea respectivă, însuși Thomas Pynchon și-a sprijinit
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
devine necesară în acest punct. Prozatorul a apelat frecvent, în romane, la astfel de "reconfigurări" ale "culorii locale", bazîndu-se pe vechi scrieri turcești. Acuzația de plagiat din partea unor conaționali nu a întîrziat să apară, ducînd, în ultimii ani, la veritabile polemici în presa mondială. Orhan Pamuk a tratat problema destul de detașat, spunînd că, în Turcia, tehnicile intertextualității postmoderne sînt, deocamdată, neclare. Reacția sa superficială nu a rezolvat însă controversa, discursul despre posibilele fragmente plagiate din cărțile sale continuînd să se dezvolte
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
cel mai intim: acela al limbajului"41. Canonul textual lingvistic devine, astfel, mai mult decât o simplă cale spre canonul literaturii, înțeles ca un canon estetic, o parte din acesta, fiind indisolubil legat de existența vie a lui. O întreagă polemică poate fi dezvoltată de aici, cu privire la relația care se impune între text și operă și care, după cum bine se știe, este una ascendentă: "În concepția lui Lotman, trebuie să renunțăm definitiv să concepem textul ca fiind unul și același lucru
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Totuși, deconstrucția supune analizei și pune la îndoială distincțiile conceptuale fundamentale sau opozițiile, din filozofia occidentală, printr-o examinare detaliată a limbajului și a logicii textelor literare și filozofice. În studiile literare, deconstrucția se manifestă prin parodie, ironie, pastișă. În polemicile cu privire la tendințele intelectuale ale sfârșitului de secol XX, termenul de deconstrucție a fost, uneori, folosit, în mod peiorativ, pentru a sugera scepticismul frivol sau chiar nihilismul, în timp ce, în uzanță populară, termenul a ajuns să însemne de-montare/desfacere critică a
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
literare, 144, apr. 2010, nr. 4, p. 32-36. Varujan Vosganian. Cartea șoaptelor. Iași: Polirom, 2009. SOROHAN, Elvira. Povestea face suportabil Infernul. În: Convorbiri literare, 143, ian. 2010, nr. 1, p. 18-21. Andrew Davidson. Gargui. București: Allfa, 2009. SOROHAN, Elvira. Retorica polemicii călinesciene. În: Convorbiri literare, 144, dec. 2010, nr. 12, p. 26-29. G. Călinescu. Gîlceava înțeleptului cu lumea: pseudojurnal de moralist: vol.1(1927-1939). București: Editura Minerva, 1973. SOROHAN, Elvira. Scriitorul și multidisciplinaritatea. În: Convorbiri literare, 144, sept. 2010, nr. 9
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
a ajuns justițiarul vampir? În: Convorbiri literare, 147, mai 2013, nr. 5, p. 57-60. Despre Vlad Țepeș. SOROHAN, Elvira. Cum și ce comunică literatura? În: Convorbiri literare, 147, iun. 2013, nr. 6, p. 16-19. SOROHAN, Elvira. G. Ivănescu și retorica polemicii academice. În: Anuar de lingvistică și istorie literară, 53, 2013, p. 363-369. SOROHAN, Elvira. Jurnalul epistolar al Ecaterinei Bălăcioiu Lovinescu. În: Convorbiri literare, 147, mart. 2013, nr. 3, p. 21-24. Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu. Scrisori către Monica: vol. 1 (1947-1951). București: Humanitas
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
Dar, ca în orice act artistic, fixarea unor repere formale rigidizează perspectiva. Romancieri redutabili la nivel mondial (Marguerite Yourcenar sau Lion Feuchtwanger, Thomas și Heinrich Mann, ori Maurice Druon) au atras atenția asupra acestei exagerări. Această idee a dus la polemici frecvente, cunoscute istoriei și teoriei literaturii, în ceea ce privește încadrările tipologice ale unor romane istorice 45. Prin constrângerea semnalată, − respectiv redarea veridică a adevărului documentar (narativ și prelucrat lexical) al evenimentului istoric major descris −, nu înțelegem limba contemporană evenimentului narat. Este suficient
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
a urării "Iisus și smerenia noastră" impune, deja, autoritatea, legitimând-o prin apel la o referință imuabilă, absolută. Remarcabilă această foarte fermă luare de poziție și pentru că ea întărește, succint, dar sigur și fără a lăsa loc de contestare, de polemică ori interogare, însuși rolul cărții ce consacră datoria preoților, dar și rolul arhiereului lumesc: să învețe, să îndrepte, să întărească, să corecteze (să dezvețe, să dezrădăcineze). La acest nivel, postulează mitropolitul, lucrurile nu sunt interpretabile, și nici nu există libertăți
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
un corp abject (dar Michel Tournier ca să nu mergem mai departe în urmă nu ilustra el, oare, deja "murdăria" infectă și sublimă totodată?) construiesc o viziune apocaliptică pe care nu o putem reduce la liniștitoarea etichetă de "fin de siècle". Polemica declanșată de acest terorism intelectual (care amintește de cea stîrnită în jurul afacerii Sokal și Bricmont, pe care Houellebecq îi apără), împinsă pînă la nivelul unui fel de linșaj compasional, împotriva unui scriitor cu umor rece și ambiguu, care se recunoaște
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
nevoie de ciorne sau de ani de ucenicie. Încă de la primele scrisori, talentul și siguranța tonului, mîndru și neliniștit, demn și dureros, se manifestă fără efort, într-o retorică discretă, echilibrată și pudică. Niciodată grosolan, chiar în miezul pătimaș al polemicilor sale, elegant și aristocratic în complimente ca și în execuțiile ferme și imparabile. Dincolo de imaginea cumva țeapănă, închisă pe care s-au străduit să o edifice exegeții săi de-a lungul timpului, Corespondența intimă a lui Mauriac ne arată un
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
este mult mai sigur ține de existența dezbaterii în jurul conceptului de postmodernism și a temelor sale predilecte. Terminologia și tematica postmoderne au cunoscut în ultimul timp o largă expansiune, fiindu-le dedicate cursuri universitare, lucrări românești de interpretare și critică, polemici în revistele de cultură, precum și o mai largă difuzare a textelor de bază ale postmodernismului prin intermediul traducerilor, astfel încât se poate vorbi cel puțin de conturarea unei istorii proprii în ceea ce privește receptarea fenomenului postmodern și hermeneutica aferentă acesteia. Cât despre conturarea unei
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
consens, textul său adoptă disensiunea, atacând atât anumite forme ale teoriei moderne, cât și oponenții săi postmoderni. Tonul său este în mod clar polemic și el caută foarte rar elemente comune sau puncte de acord, preferând să se angajeze în polemici de obicei pasionate și câteodată chiar exagerate. Chiar dacă Habermas apără consensul, textele sale filosofice de dată recentă pun în scenă disensiunea și polemicile"125. Urmărind disputa Habermas Lyotard, de cele mai multe ori transformată într-un triunghi teoretic prin prisma "arbitrajului" lui
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
polemic și el caută foarte rar elemente comune sau puncte de acord, preferând să se angajeze în polemici de obicei pasionate și câteodată chiar exagerate. Chiar dacă Habermas apără consensul, textele sale filosofice de dată recentă pun în scenă disensiunea și polemicile"125. Urmărind disputa Habermas Lyotard, de cele mai multe ori transformată într-un triunghi teoretic prin prisma "arbitrajului" lui Richard Rorty, Ihab Hassan reflectă asupra distincțiilor dintre cele două teorii, dintre care cele mai importante rămânând respingerea metanarațiunilor și a codurilor coercitive
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
investigația foucauldiană în legătură cu relaționările dintre discurs cunoaștere putere, teoretizarea "gândirii slabe" realizată de Vattimo sau deconstruirea metanarațiunilor legitimatoare întreprinsă de Lyotard (de remarcat că aceste poziționări teoretice enumerate constituie, în altă perspectivă, o parte a nucleului postmodernismului filosofic!). Identificând în polemica Habermas Lyotard "sâmburele" confuziei dintre cele două concepte, autoarea accentuează necesitatea distincției lor, bineînțeles în sensul oferit mai înainte, în special pentru a apăra critica de care dispune postmodernismul la chiar adresa postmodernității înseși, în pofida faptului că nu poate funcționa
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
discursurile moderne și cele postmoderne, accentul căzând aici pe particula "post-"; teoria modernă este respinsă în totalitate ca fiind universalistă, esențialistă și fundaționalistă. În această categorie sunt incluși teoreticienii din mai tânăra generație a postmodernilor, care se angajează în diverse polemici și dispute, în care apără un discurs bazat pe retorică și stil. A doua categorie pune accentul pe particula "modern" și lecturează postmodernismul în termenii unei mutații în interiorul modernismului însuși. Aici sunt incluși gânditorii care combină discursul modern cu cel
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
fost de cele mai multe ori redusă fie la funcția sa epidictică, fiind privită ca stilizare și ornamentare de suprafață ale unui discurs (devenind doar un studiu al tropilor), fie la euristică, fiind considerată drept metodă de aplicat în cazul disputelor sau polemicilor, fie la o tehnică de argumentare, exercițiu util în vederea câștigării unei dezbateri. Demersul retoric pare astfel alungat din spațiul raționalității, intrând într-o sinuoasă dezvoltare istorică. Observând seria de opoziții în relație cu care retorica a primit de cele mai multe ori
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
rugile la ceruri dar poate-s Doamne prea puține... D Lestine iterare 56 EDENUL TRĂDĂRII domnișoara Pogonat umblă despletită. polițistul treaz împușcă zilnic teroriști. orbul de la colț pictează albatroși de fum. în senat deliberează domnii altruiști. o duduie nașparlie croiește polemici. pe un șold mai evident voi visa diseară. Pufi scrie prin ziare despre-asasinate rozând calm un os de ros și se crede fiară. un nebun mai vinde intrigi, sau le dă pe gratis iar poetul de la curte încă nu e
George Filip. In: ANUL 6 • NR. 8-9 (16-17) • IANUARIE-FEBRUARIE • 2011 by Poezii () [Corola-journal/Imaginative/87_a_63]
-
Prin trăire el apăra domnia eu-lui primordial, a interiorității și a conștientizării de sine, cu care Gadamer nu a fost de acord. Dimpotrivă, Gadamer a vrut să reabiliteze prejudecata, autoritatea, tradiția împotriva subiectivității luată drept criteriu al reflexivității. Inițiind o polemică antireflexivă, Gadamer a ajuns să fie un apărător al dimensiunii istorice în existența umană, cam în același fel în care a învățat acest lucru de la fostul său magister, M. Heidegger. (2, pp. 28-29) Pentru că istoria precede și devansează reflecția, nu
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
O. Apel și J. Habermas, care par a fi ultimii exponenți, cu alte idei mai personale, la explicarea sociologică a evoluției culturii contemporane. Deși mai tânăr cu aproape trei decenii decât Gadamer, Habermas l-a provocat pe acesta într-o polemică ce s-a încheiat cu împrietenirea lor. În dialogurile purtate și în scrieri, cei doi filosofi au căzut de acord că prejudecata și precomprehensiunea conținute de tradiții, de la care pleca Gadamer pentru a întemeia cunoașterea, nu sunt chiar atât de
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
Tarski, K.R. Popper. Fragmente ori cărți intregi ale americanilor Th. Kuhn, W. von O. Quine, A. Plantinga au început să fie traduse în românește din anii '70. Se preferau cele de filosofia, logica și psihologia științei, pentru că nu intrau în polemici ideologice neplăcute conducătorilor foarte atenți la fluxurile informaționale care le puteau amenința autoritatea și prestanța. Textele de filosofie rusească și sovietică apărute mai ales la editurile Cartea rusă și Editura politică au fost dominante în primele două decenii după război
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
ca moștenire tendințele dezbinării intercomunitare. A mai nuanțat opinia aceasta descriind influențele "barbarilor" migratori, ale imperialilor din cele trei zări, ale efectelor celor două războaie mondiale "calde" și ale urmelor îndelungatului Război Rece care se văd în atâtea și atâtea polemici, rapoarte și alte "documente". Spre Est, Republica Moldova trece prin mișcări de separare a "teritoriului transnistrean" sub presiunile unei armate rusești de circa șase mii de militari bine echipați, susținuți de cazaci și de ucraineni, pentru înființarea și întărirea unei republici
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
tehnologia, ruinele vechii lumi capătă semnificație și impun exercițiul esen țial al memoriei: anticarul este, s-ar putea spune, o figură ur bană, înscrisă în logica schimbării ca un uzurpator subversiv al acesteia. Caygill dezvoltă posibilitatea experienței urbane plecând de la „polemica“ întreținută de Benjamin cu Kant: „On the one hand the experience of the city evokes a categorical framework or «theory of orders» which stresses movement and complexity. Instead of establishing a doctrine of categories on the basis of substance or
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
sensul unei numiri adamice a lumii celor trei eroi ai romanului, desenându-le parcă traseul încâlcit și certificându-le originea tensionată: o descendență nobilă, petrecută însă în mit și însoțită de semnele prezente ale facerii de rău și ale decadenței“. Polemica privitoare la identificarea, în rândul personajelor, a „crailor“, fie ei doi, trei sau patru, nu este, în acest loc, importantă. Importantă este însă o notație a autorului la sfâr șitul capitolului despre cele trei hagialâcuri și pe care M. Călinescu
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
considerat selecția drept singurul factor al modificării formelor vii. Ca gânditor pluralist, el ar fi respins o explicație strict selecționistă a istoriei vieții. Cu trecerea timpului, poziția lui Gould a evoluat de la formularea unor amendamente la teoria lui Darwin, în polemică cu darwiniștii ortodocși, la elaborarea teoriei evoluției speciilor în direcții noi. O elaborare înfăptuită, ce-i drept, pe baza teoriei lui Darwin, dar prin revizuirea unora dintre principiile și ideile formulate în Originea speciilor. Gould vorbește de o teorie a
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
creația lumii în sensul creației separate a speciilor, pe baza unui proiect. Este poziția care a fost exprimată clar, la o întrunire din iunie 1860 a Asociației britanice pentru progresul științei, de către episcopul anglican de Oxford Samuel Wilberforce, într-o polemică cu Thomas Huxley, în termenii următori: „Supremația derivată a omului asupra pământului, capacitatea de vorbire articulată, darul rațiunii, voința liberă și responsabilitatea... sunt toate în mod egal și pe deplin de neîmpăcat cu noțiunea degradantă a originii animale a celui
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]