5,162 matches
-
filosofiei. Dintre reprezentanții cei mai cunoscuți, îl menționăm aici pe Gianni Vattimo, cel care semnaliza în Italia "sfârșitul modernității", și care a introdus conceptul operațional definitoriu pentru postmoderni, anume cel de "gândire slabă". Ceea ce atestă "un mod de reflecție tipic postmodern", care se opune direct metafizicii ("gândirea tare", universală, atemporală, intolerantă față de tot ceea ce o contrazice). Mergînd mai departe, ajungem la o altă diferență fundamentală, cea dintre epistemologie și hermeneutică, promovată, printre alții, de Richard Rorty, susținătorul ideii că "dacă se
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
timp încoace o separație între postmodernismul vestic (incluzându-se aici nu doar reprezentările occidentale, ci și cele de peste Ocean) și postmodernismul estic, ale cărui forme vor fi căutate în fostele state aflate sub dominație sovietică. Astfel, bună parte din creația postmodernă (și ne referim aici la toate domeniile artistice) aparține în postmodernismul vestic exclușilor, marginalizaților (literatura celor de culoare, pictura și sculptura gay, importanța pe care și-o adjudecă în cinematografie perspective precum cea feministă, asiatică, amerindiană, etnică etc.). Într-un
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
lui Kafka, pe o altă scenă, cu alte măști, însă prezervând aceeași viziune centrală asupra societății opresive, labirintul, și aceeași problematică a protagonistului, emblematic pentru condiția umană în genere. Trebuie să adăugăm, în acest context, că la noi sunt considerate postmoderne îndeosebi romanele optzeciste, grație componentei lor accentuat textualiste, sub influența școlii franceze a anilor '60 și '70313. Să amintim doar câteva care, deși la început au fost considerat simple "ciudățenii", tind astăzi spre o recuperare valorică, bucurându-se de priză
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
adevăr rostit, până la ei, doar pe jumătate: literatura se mai poate face azi doar ca "artă conștientă în interiorul arhivei", iar acea arhivă este istorică și literară deopotrivă 321. Criza subiectelor i-a condus pe mulți la afirmația exagerată că parodia postmodernă, ca de altfel întregul postmodernism, ar fi o exagerare lipsită de profunzime, un uriaș kitsch trivial, care se vinde bine unor cititori dispuși, după modelul societal în care trăiesc, să prefere "literatura de consum". Nimic mai neadevărat... Vom vedea cum
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Interpretarea faptelor, nu faptele, iată centrul de greutate al romanelor din această perioadă. Istoria nu funcționează ca un depozit al modelelor perfecte; de aici și orientarea politică pe care o capătă parodia în postmodernism. Reținem ca foarte importantă tendința parodiei postmoderne de a interveni ideologic și social. În fostele state comuniste din estul Europei, unde operele de această natură aduceau cu sine prin disimulare și promisiunea (timidă) a publicării (fără a mai vorbi de samizdat), nu numai fuga de cenzură, prin
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
politic opresiv, îi motivează pe parodiși, ci și interioara rezistență la un "limbaj de lemn" al literaturii, descongestionarea artistică. Găsind modalități subtile de a-l implica pe observatorul ce decodifică mesajul textului (cititorul) în procesul de generare a semnificației, parodia postmodernă activează, implicit, și împotrivirea lui la sistemul politic dominant. Scriitori precum Umberto Eco sau David Lodge aderă la parodie respingând opinia reductivă după care orice invocare a trecutului trebuie să fie, prin definiție, nostalgică și sentimentalistă. Acesta este și motivul
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
a dispărut, ea se bucură, dimpotrivă, de un nou statut, matur și complex: exemplul cel mai nimerit este tocmai cazul "metaficțiunilor istoriografice", cum numea Linda Hutcheon romanele având ca punct de pornire "istoria" reală, care au devenit practic marca fenomenului postmodern, așa cum se disimulează ea sub lupa teoreticianului literar (la noi, Femeia în roșu de Mircea Nedelciu, Adriana Babeți, Mircea Mihăieș). Eco, Fuentes, Barth, Fowles recunosc, atât direct, în interviuri sau eseuri, cât și indirect, prin opere, că textele lor originează
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
propriei condiții literare, lăsând osatura textuală la vedere". Din lista de concepte pe care Ihab Hassan le enumeră drept fundamentale în ceea ce privește retorica postmodernismului în postfața cărții The Dismemberment of Orpheus, se poate observa cu ușurință modul în care produsul literar postmodern (a cărui acțiune, la acest nivel, poate și trebuie să fie comparată cu cea a parodiei) își face simțită prezența dinamitând produsele literare anterioare. Se încadrează aici termeni precum "decreație, dezintegrare, deconstruire, descentrare, deplasare, dizlocare, diferență, discontinuitate, disjuncție, dispariție, descompunere
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
face simțită prezența dinamitând produsele literare anterioare. Se încadrează aici termeni precum "decreație, dezintegrare, deconstruire, descentrare, deplasare, dizlocare, diferență, discontinuitate, disjuncție, dispariție, descompunere, demistificare, detotalizare, delegitimare, dezmembrare": ce altă ilustrare mai bună pentru întreaga listă decât parodia? Prin parodie, romancierul postmodern își îngăduie toate libertățile pe care și le dorește, rămânând în același timp înscris în sistemul de texte care îl precede și care fatalmente îl va depăși. El apelează la experiența tuturor școlilor, curentelor, stilurilor, genurilor și speciilor literare, afirmându
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
experienței "primite de-a gata" din textele anterioare. Vastitatea fenomenului nu putea să rămână fără ecouri nici în teoria literară a secolului XX, unde numeroși cercetători s-au grăbit să "producă" noi teorii care să-l susțină. Astfel, romanul parodic postmodern debutează prin a intra într-un inspirat dialog cu romanele epocilor anterioare la care nu poate să nu facă referiri. Îl susțin hotărâtor teorii precum cea a dialogismului cu necesarele referiri la intertextualitate, procedeu al maximei sincerități cât privește raportarea
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
de asemenea asupra aspectului fonic, precum și asupra sintaxei și logicii imanente a textelor tratate, asupra relaționării tuturor suprafețelor textuale"333. Re-contextualizarea, schimbarea, dezacordul sunt, de altfel, datele centrale ale doctrinei promovate de Jean-François Lyotard, a cărui lucrare din 1979, Condiția postmodernă, dar și mai recenta carte Postmodernismul pe înțelesul tuturor (1986), interrelaționează, cum vom vedea, cu marile stratageme folosite de autorul-regizor al spațiului romanesc. Filosoful francez postulează existența a două tipuri de mari povestiri ("grands récits") sau metanarațiuni ("métarécits") care legitimau
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
cale ce-i mai rămâne vreunui autor, acum, de a tinde (cât de cât) spre originalitate e tocmai realitatea discursivă a textului său sau, cu un alt termen, stilul. Alegerea îi aparține fiecăruia, dar nu este întâmplător că cei mai mulți romancieri postmoderni se raportează la trecut (care include cu precădere suma subiectelor ce au dat naștere operelor literare canonice) parodic. Postmodernismul preferă parodia, dar nu pentru că ar fi lipsită de profunzime (căci realizarea unei parodii viabile nici nu stă la îndemâna oricui), ci
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
nevoie. Cu o condiție: să fie "funcționale", adică viabile estetic, să se recunoască în ele amprenta proprie a unei mentalități. Chiar dacă ea merge, așa cum face și romanul lui Saramago, în linii mari, după evenimențialul Noului Testament. Ca și alți romancieri postmoderni, Saramago face, parodiind, din Biblie o "metaficțiune istoriografică", adică o ficțiune extrem de conștientă de statutul ei de ficțiune, și totuși luând drept obiect evenimentele unei istorii văzute în calitatea sa de construcție umană (și narativă) care are multe în comun
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
-și împrumută unele personaje din La Chanson de Roland, dar le modifică esențial]); • devierea sensului anterior al acelui text-matrice; relația cu textul precedent este una "de alter(n)are, distorsiune, schimbare, diferență"338; de aici rezultă caracterul paradoxal al parodiei postmoderne, duplicitar pentru că unește continuitatea și schimbarea, autoritatea și transgresarea ei; • intenția distorsiunii este, de obicei, umoristică, satirică, ironică; sunt găsite modalități pentru a-l implica pe cititorul ce decodifică textul astfel încât acesta să nu se simtă plictisit, ba chiar să
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
implica pe cititorul ce decodifică textul astfel încât acesta să nu se simtă plictisit, ba chiar să se amuze. Semnificația de închidere a textului e generată deci, oximoronic, tocmai de ambiguitatea și plurivalența lui. Altfel de ce ar fi simțit numeroși romancieri postmoderni nevoia să-și dubleze susținerea textelor proprii printr-o armătură teoretică atașată? Se îndoiau ei de lecturile publicului larg, se temeau că "vulgul" nu s-ar putea apropia de o justă percepție? Scriau pentru public sau se fereau să-și
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Italia Italo Calvino și Umberto Eco; în Marea Britanie, John Fowles, Michel Tournier în Franța (caz special, pentru că majoritatea romanelor sale funcționează parodic) sau așa-numiții scriitori "extrateritoriali" de calibrul lui Milan Kundera. 4.2.1. Parodia ca formație: cazul romancierilor postmoderni Dar au acești romancieri și altceva în comun, în afară de aderența lor la un curent (postmodernismul) sau la o identitate generică (parodia), care ne-ar putea îndreptăți să-i punem laolaltă sub incidența unui model de funcționare estetică? Răspunsul ni-l
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
procedeele parodice amintite mai sus, o importanță deosebită o au, credem noi, dublarea și/ sau multiplicarea începuturilor, finalurilor sau a acțiunilor narate. Dubla codificare din domeniul arhitectural se transferă, în zona literarului, în termenii narațiunii dialogice mare parte din textele postmoderne "dialoghează" cu altele, dintr-un trecut mai mult sau mai puțin îndepărtat, așa cum o face Ulysse a lui Joyce cu Odiseea lui Homer și ai intertextualității. Estetica postmodernismului literar e, ca și cea arhitecturală, esențialmente "citaționistă"; un roman precum Cartea
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
citarea unor versuri din poemele Cântec pentru mine al lui Walt Whitman și America a lui Allen Ginsberg. În ceea ce privește dublarea/ multiplicarea începuturilor, interesant e cazul lui Umberto Eco. Acesta chiar punea în directă legătură "sofisticatele combinații de stiluri din arhitectura postmodernă cu parodierea nostalgică a operelor secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea" pe care o încercase, după spusele sale, în Numele trandafirului. Romanul său are cel puțin trei incipituri, fără a mai vorbi de tehnica povestirii în ramă (din desfășurarea
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
așa), care nu este semnată (așadar presupunem că i-ar aparține lui Umberto Eco, auctorele), ci doar datată ("5 ianuarie 1980") și intitulată Firește, un manuscris (dar care face parte tot din corpul cărții, în buna strategie parodică a romancierului postmodern), o Notă (care face precizările necesare cu privire la "manuscrisul lui Adso, împărțit în șapte zile și fiecare zi în perioadele care corespund orelor liturgice"), urmată de un Prolog ce aruncă lămuriri cum altfel decât ironice 345 asupra ideii de Bildungsroman care
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
această Carte a lui Daniel. Deși conține câteva povești biblice bine cunoscute, în nouă dintre cele douăsprezece capitole se consemnează vise stranii și viziuni care de secole îi nedumeresc pe cititori". Nu sunt puține cazurile în care care strategia romancierilor postmoderni se bazează și pe triada de procedee alcătuită din tematizarea parodică a autorului (aceasta constă, altfel spus, în apariția instantanee a autorului, devenit brusc enervant, "sâcâitor și manipulator"352, dar și dispus să se autoironizeze la maxim), tematizarea, implicită, a
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
că penița asta a mea n-a fost rău aleasă de maica stareță: când și când bag de seamă că pana a început să alerge pe hârtie ca de la sine, iar eu mă țin după ea". Ca la majoritatea romancierilor postmoderni, tematizarea parodică a autorului este dublată de o glisare către autoreferențialitate ("După adevăr alergă amândouă, și pana, și eu, adevărul pe care-l tot aștept să-mi iasă înainte la începutul paginii albe, și la care nu voi putea ajunge
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Ruba, traducătorul cărții lui Tournier în limba română), strategic intitulată Serious Reflections during the Life of Robinson Crusoe... În cazul operei lui Tournier, parodia nu se explică nici prin înglobarea ironiei, nici prin folosirea umorului sau a satirei. Romancierul francez, postmodern cel puțin ca încadrare temporală, se rezumă pur și simplu să combine subiectul livresc preluat de la Daniel Defoe cu inovațiile specifice formației proprii și problematizărilor epocii sale, inovații întotdeauna realizate printr-o opoziție fățisă față de modelul amintit. Contrastul dintre cele
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
dedică numai cedând tentației de a le întinde cititorilor săi o capcană exclusiv copiilor. Toate cele de mai sus și, desigur, încă multe altele care nu și-au găsit locul aici sunt dovada vie a faptului că, în parodia romanescă postmodernă, la conturarea Cărții contribuie, cu propriile mijloace, scriitorul, protagoniștii, istoria și cititorul. Se reunesc două tipuri de date mai importante ce caracterizează atît fenomenul în mare, cît și literaritatea lui: continuitatea și ruptura. Majoritatea romancierilor postmoderni "adoptă" trecutul ca principală
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
că, în parodia romanescă postmodernă, la conturarea Cărții contribuie, cu propriile mijloace, scriitorul, protagoniștii, istoria și cititorul. Se reunesc două tipuri de date mai importante ce caracterizează atît fenomenul în mare, cît și literaritatea lui: continuitatea și ruptura. Majoritatea romancierilor postmoderni "adoptă" trecutul ca principală sursă inspiratorie. Se întorc, istoricizând, și recuperează parte din ceea ce s-a spus ori scris deja despre anumite evenimente (care pot fi și ficționale, și mai mult sau mai puțin reale), așadar continuă, dar în felul
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
a lecturilor unor autori canonici, chiar dacă situați la o distanță temporală considerabilă și clasicizați din punctul de vedere esențial al receptării. În fond, romanul parodic, așa cum l-am analizat pornind de la forma antică și până la cea mai apropiată contemporaneității, adică postmodernă, se afirmă întâi drept un depozitar al conținuturilor precedente, modest sau arogant "explorator" prin textele altora. Abia apoi își exhibă cu luciditate caracterul convențional, artificialitatea. În majoritatea cazurilor avute în discuție, se observă limpede cum romancierii caută să-și precizeze
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]