2,788 matches
-
ființeze și un "subiect", ci despre un act de constituire, în același timp, a celor două instanțe (poziții judicative: subiect și obiect), dar nu în separația lor, ci în unitatea lor originară, ele putând căpăta un sens abia pe seama a priori-ului originar reprezentat de propria lor unitate. În scopul de a răspunde întrebărilor de mai sus, am putea presupune că lui Heidegger îi trebuia un punct de pornire puternic, cumva, apodictic, chiar dacă acesta ar purta un rost preeminent metodologic, în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sine constituind el însuși "lumea", adică punând în sens celelalte ființări. Acum putem înțelege și motivația în virtutea căreia Heidegger nu este interesat direct de temei, cât de "scoaterea la iveală" a acestuia: Dasein-ul reprezintă ceea ce corespunde "sensului de originar a priori".163 Într-un fel, acesta este temeiul însuși, dar un temei care nu poate fi în poziția "primului principiu" etc. din metafizică, pentru că el nu este deja dat desăvârșit, conservându-și cu grijă caracterul de transcendență. Dimpotrivă, el este ceva
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ale nimicului (nihil negativum și ens rationis) prezente la Kant, în sistematica speciilor nimicului de la sfârșitul "Analiticii transcendentale" (Critica rațiunii pure); și nici aceea la intelect, înțeles ca facultate de operare a unor distincții, facultate care posedă drept forme a priori categoriile (cum se cunoaște, în număr de douăsprezece). Heidegger a încercat, precum se știe, o interpretare fenomenologică (așadar, "ontologică") a Criticii rațiunii pure, prin care construiește câteva argumente în favoarea ideii că în demersurile acestei lucrări ar trebui să sesizăm sensul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
existențial-ontologică a Dasein-ului.174 Deși Heidegger nu o spune răspicat, dintre cele trei "descoperiri fundamentale ale fenomenologiei"175, pe lângă intenționalitate se-nțelege, și prin forma sa ca intuiție categorială (în sens fenomenologic) operează în tot acest scenariu și originaritatea a priori-ului. Originar pare a fi Dasein-ul; cel puțin pentru o analitică existențială ca ontologie fundamentală. Dar dacă aceasta din urmă oferă doar propedeutica ontologiei în toată puterea cuvântului, atunci trebuie găsit altceva decât Dasein-ul în poziția celui a priori în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a priori-ului. Originar pare a fi Dasein-ul; cel puțin pentru o analitică existențială ca ontologie fundamentală. Dar dacă aceasta din urmă oferă doar propedeutica ontologiei în toată puterea cuvântului, atunci trebuie găsit altceva decât Dasein-ul în poziția celui a priori în mod originar. Și nu poate fi astfel decât ființa. Numai că aceasta apare încă învăluită în analitica existențială, în măsura în care Dasein-ul, tocmai prin exercițiul ființei (sale), își constituie (dezvăluie) structura sa existențială (făptuitoare). Indiciul unei asemenea substituiri este cuprins în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
originară a lor; strict fenomenologic, el este act (constitutiv) de judecată. Ceea ce înseamnă că, în aceeași ordine de semnificații, judecata, ca act constitutiv universal (orice "obiect" de gândire, rostire și făptuire este constituit prin ea), este necesară și, desigur, a priori; iar obiectul acesteia de diferite niveluri de constituire este, întotdeauna evident. Neîndoielnic, evidența aceasta trebuie interpretată ca o evidență judicativă; așadar, am putea spune mai bine "obiect acreditat" și "acreditare", în loc de "obiect evident" și "evidență" (obiectuală). Dacă există un sens
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
formează"; nu însă pe el ca atare, ci veșnicia: aceasta este cu adevărat, iar timpul reprezintă "imaginea" sa prin facultățile sufletești ale omului. O îndepărtare de teoria temporală a facultăților sufletești observăm la Husserl. Acesta socotește că timpul originar, a priori-ul transcendental al oricărei constituiri obiectuale, deși este curgere fără oprire și fără gol "subiectiv", constituie ("formează") el însuși totul, așadar și ceea ce ar putea fi o facultate sufletească. Fără îndoială, curgerea temporală originară, îngăduind alături temporalitatea obiectivă a duratelor
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sa de forme ale vieții (Lebensformen), prin care încearcă să explice sensurile cuvintelor, așadar, natura rostirii (logos-ului); teoria despre denotare a lui Russell; teoriile referinței, semnificației și adevărului ale lui Tarski, Quine, Davidson; teoria despre adevăr, necesar și a priori, a lui Kripke etc. În toate acestea regăsim problematizate tocmai actele de constituire subordonate fenomenului reformalizării logos-ului. Fără îndoială, argumentele cele mai puternice în sprijinul ideii despre încadrarea judicativă a logicii noi vizează sensurile pe care aceasta le propune
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
s-au aflat în atenția filosofului și teme despre ființă și ființare, despre diferența dintre acestea, despre relația lor etc. Nu este întâmplătoare, desigur, această situație. Acum o putem lămuri, ținând seama de faptul că timpul este "originea non-originară" (a priori "universal" în orizont "istoric") a dictaturii judicativului. Filosofia, urmărind întotdeauna ceea-ce-este-originar, ceea ce este anterior și constituie ceea ce urmează, adică a priori-ul, se ocupă, desigur, și cu timpul; de fapt, se ocupă predilect cu timpul. Și nu doar atât, ci
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este întâmplătoare, desigur, această situație. Acum o putem lămuri, ținând seama de faptul că timpul este "originea non-originară" (a priori "universal" în orizont "istoric") a dictaturii judicativului. Filosofia, urmărind întotdeauna ceea-ce-este-originar, ceea ce este anterior și constituie ceea ce urmează, adică a priori-ul, se ocupă, desigur, și cu timpul; de fapt, se ocupă predilect cu timpul. Și nu doar atât, ci uneori timpul ocupă o "poziție" fundamentală în reconstrucția filosofică, așa cum e cazul la Kant, unde timpul nu este doar o intuiție
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
însuși către ființarea în cauză, căpătând și ea sensul deschiderii către Celălaltul său; sensul judicativ-constitutiv este aici acela al Celuilalt radical, adică al "meu" în propria-mi moarte, fiindcă survenirea viitorului nu poate constitui, în primă instanță, decât prin a priori-ul reflexivității, așadar al unei anteriorități reflexive a constituirii mele prin chemarea trecutului. E drept, timpul timporizează și direct ca survenire a viitorului, însă Celălaltul care capătă chip astfel nu este "autentic", ci însăilat din fel de fel de sensuri
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
propria moarte; tocmai pentru că este vorba despre ceva "propriu" (constituit totodată prin identitate și diferență cu/față de "mine"), Celălaltul poate căpăta acum un sens. E drept, timporizarea prin chemarea trecutului este ea însăși constitutivă pentru Celălalt, însă nu este a priori constitutivă, ceea ce înseamnă că nu este suficient actul său pentru aceasta; fără survenirea viitorului, ea nu ar avea forța de a-l constitui pe Celălalt. Toate acestea au legătură cu ceea ce pare a fi potență ("fire"), dar una care se
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
firești și, cumva, necesare, raportat la reconstrucția filosofică heideggeriană, aliniată convențiilor dictaturii judicativului; de fapt, Dasein-ul uman "funcționează", prin structura sa factică în unitatea sa, ca un temei absolut, altfel spus, în limbajul fenomenologiei husserliene și heideggeriene, ca un a priori universal (și originar) și numai astfel el apare, în ordinea constituirii, ca "ceva" ce este și care, spre deosebire de însăși ființa, se constituie continuu sau este în curs de constituire factică. Transferul funcțional dinspre ființă către ființare, prin timporizare (dar prin
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
asemenea exprimare reducția judicativă a dictaturii judicativului. Nici o temă dintre cele scoase la iveală de reducție nu a fost dezvoltată aici, scopul meu fiiind doar acela de a semnala componentele unei structuri formale a dictaturii judicativului, de a indica a priori-ul originar și universal al acesteia și de a "reduce" (readuce) astfel ansamblul de elemente ale judicativului la acesta, adică la timp. Urmând o asemenea linie, pornind de la judecată, socotită, în orizont judicativ, forma fundamentală a gândirii, singura formă, de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
încât el să devină un sens întemeiat în cadrul reducției judicativului. 4.11. Re-condiționarea temporală a subiectului și predicatului: fenomenul celei de-a doua timporizări; individualul și universalul; saltul de la judecată la dictatura judicativului. Părtinire, ordonare și autorizare Timpul este a priori-ul universal și originar al judicativului, s-a spus de mai multe ori în această lucrare (și se va mai spune); dar el este, cum bine știm, element al aspectului alethic al judecății. Prima sa poziție, aceea de element originar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sunt, totodată, judicative (acte judicative, mai bine spus), iar pe de altă parte, actele de judecată nu pot fi ca atare decât timporizând. Tocmai această re-poziționare și redefinire operațională a timpului, datorită căreia timpul și judecata corespund împreună (întrețesute) a priori-ului universal și originar, constituie ghidul constituirii înseși căii de trecere de la judecată la judicativul constitutiv, adică la dictatura judicativului; căci această trecere trebuie discriminată în orizontul dictaturii judicative, chiar dacă ea se află aici de la bun început. Pe baza celor
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
înțeles aici în sensul că timpul este constitutiv tuturor acestor fapte, că timpul este "substratul"-"universal"-al-oricărei-"ființări" și că el este însăși "ființa" (timporizându-se pe sine). Dacă el este constitutiv fenomenelor raționalității publice (lumii), chiar în sensul de a priori universal și originar al acestora, alături de judecată, atunci el se află, în sens constitutiv, în orizontul dictaturii judicativului, în toate componentele acesteia, și atunci, mai departe, se află, în același sens constitutiv, în toate aspectele și elementele judecății, fiind, până la
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și iremediabil convențiile logos-ului formal, rămânând deschise "influențelor" venite dinspre logos-ul ca atare. Dar există o diferență fundamentală între cele două rânduri de "fapte" constitutive și regulative: formele raționale kantiene sunt "ceva" de la bun început: sunt forme a priori ale unei facultăți, rațiunea. Judicativul, în ambele sale ipostaze, nu este "ceva" decât în exercițiul funcțiilor sale formale și alethice; el nu ține de o facultate anume, deși se exprimă prin "facultăți sufletești" diverse, prin habitualități etc. Am putea spune
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
intervenția ei. Așa se întâmplă, de fapt, pentru orice gând, rostire sau făptuire constituite judicativ: autorizarea nu mai are nici un rost, fiindcă ea validează judicativ un fapt, însă acesta este deja constituit judicativ. Este ca și cum teoria categoriilor ca forme a priori ale intelectului, din Critica rațiunii pure a lui Kant, ar fi autorizată filosofic, atâta vreme cât ea este de la bun început un fapt de sens filosofic, prin temă, metodă de reconstrucție, rezultate etc. Fenomenul inflației de autorizare seamănă foarte mult cu acest
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ivirea, prin vreun semn anume, a non-judicativului. Note finale Am încercat, în lucrarea de față, să descriu un paradox: judecata se află înaintea intuiției în privința constituirii fenomenale, în ambele ipostaze ale acesteia: cunoștința și fenomenul. Ea are o funcție a priori și față de toate elementele esențiale aparținând acestor două ipostaze ale constituirii fenomenale, enumerate la începutul lucrării: "imagine", "sens", "gând", "trăire", "fapt de existență" etc. Nu este vorba însă, în ceea ce am propus aici, despre o manieră raționalistă de lucru, căci
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
oricărei constituiri judicative, fie cunoștință, fie fenomen. Dar lucrul acesta nu este suficient pentru ceea ce căutăm acum; redarea prin imagine a "realității", dependentă, cum ar spune Husserl, de "atitudinea naturală" a noastră, are trebuie să aibă și o susținere a priori. Desigur, în acord cu cele susținute aici, elementul a priori este asigurat de judicativul constitutiv ca unitate a unei gândiri care se gândește pe sine. Toate acestea au fost arătate în lucrare. Exceptând obiectualitatea "imaginativă" a judecății. Dar, strict formal
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu este suficient pentru ceea ce căutăm acum; redarea prin imagine a "realității", dependentă, cum ar spune Husserl, de "atitudinea naturală" a noastră, are trebuie să aibă și o susținere a priori. Desigur, în acord cu cele susținute aici, elementul a priori este asigurat de judicativul constitutiv ca unitate a unei gândiri care se gândește pe sine. Toate acestea au fost arătate în lucrare. Exceptând obiectualitatea "imaginativă" a judecății. Dar, strict formal, fiind vorba despre gândirea autonomă, nu se poate vorbi despre
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Dar până să fie posibilă această "lucrare", este necesară o cercetare a legăturii (judicativ-regulative) dintre judecată și imagine. În felul acesta, judicativul regulativ poate fi înfățișat în ceea ce este el însuși, oarecum independent de judicativul constitutiv. Lucrând cu un a priori al cărui sens este legat de cunoaștere (așadar, de judicativul constitutiv, de adevărul corespunzător acestuia etc.), preeminența gândirii față de obiectul ei nu poate fi anulată, chiar dacă este relaxată într-o măsură considerabilă, cum se întâmplă în fenomenologia constitutivă husserliană, unde
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
subiectiv" sau "obiectiv" ca "lume trăită" (monde vécu). Fi-ul însă, spunându-se (arătându-se și descărcându-se) pe sine gândirii înseși care se reconstituie pe sine în sens conceptual, poate juca acest rol; de fapt, el este veritabilul a priori. Sensul unei "cochetării" cu înțelesurile religioase ale Fiului poate fi luat în seamă, dar numai atât cât gândirea nu s-a lăsat reconstituită conceptual prin spunerea (arătarea și descărcarea) de sine a Fi-ului. Cochetăria aceasta este posibilă doar în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sursa uimirii mele ("originare") din care s-au ivit întrebările ce susțin demersul acestei lucrări. 6 Paul Ricoeur, Memoria, istoria, uitarea, p. 17. 7 Husserl, Ideen I, § 94; Idées directrices pour une phénoménologie, p. 328. 8 Pentru sensul termenului a priori, în folosirea lui în acest context, a se vedea: Imm. Kant, Critica rațiunii pure; îndeosebi "Dialectica transcendentală", Cartea a doua, Capitolul al treilea: "Idealul rațiunii pure". M. Heidegger, Problemele fundamentale ale fenomenologiei; Partea întâi, Capitolul întâi: "Teza lui Kant: ființa
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]