5,132 matches
-
scoate pe tine însuți la mezat dacă ți-ar ieși ceva din asta. — Gândește-te, dominus, că unde a fost cândva izvorul sacru dorm acum în fân evreii... — Iar tu dorești, probabil, să dai cu chirie umbra arborilor roditori, nu? răsună un glas batjocoritor în spatele lui. Germanicus ridică surprins ochii și, pentru o clipă, inima i se oprește în piept. Are aievea în fața sa trăsăturile mult jinduite de azi noapte, însă într-o versiune masculină. Tânărul Agrippa, fratele Mariamnei, împărtășește cu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
apoi cu glas mieros: — I-am zis că dacă vrea să obțină ceva de la tine să vină mâine dis-de-dimineață înaintea celorlalți și să se gândească în noaptea asta la cele mai meșteșugite vorbe cu care să laude cât de frumos răsună udul în olița ta de noapte. — Ai înnebunit? se tulbură celălalt. Izbucnesc amândoi în râs. — Tu vrei să nu mai scap în vecii vecilor de el? își mustră prietenul. Aruncă o privire către puhoiul de oameni ce continuă să se
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și Bathyllus, nebunii ăia de actori, care asurzesc Roma cu vrajba și disputele dintre ei? Scena nu le mai ajunge! Nu, Bathyllus n-a jucat ieri. De unde a pornit răzmerița atunci? Un zgomot surd, amplificat de mii de voci, îi răsună din ce în ce mai clar în urechi, ca un răpăit de tobe: „Capul lui Celer! Capul lui Celer!“ Și dintr-odată se face lumină. Mulțimea s a răsculat la teatru împotriva fostului consul Propertius Celer, însărcinat cu îngrijirea malurilor și albiei râului Tibru
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
iasă afară, așa, cu burta la gură, se căinează întruna bărbatul, frângându-și mâinile. Trucul este grosolan. Scârbit, Tiberius zice către Lygdus: — Dă-i dublu! și trece mai departe. Printre nenumărații dominus din jurul lui, rostiți în șoaptă și cu umilință, răsună dintr-odată cu putere un: — Nero! Toate privirile se întorc, mirate, spre nou-venit. — Mă, băiatule, ce mult mă bucur să te revăd! Un bătrân încă verde înaintează prin mulțime către el, în spa tele unui sclav african care îi îmbrâncește fără
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
au pentru zei aurul și argintul, când plebeele le poartă pe post de brățări la glezne? Când soldații, di sprețuind chiar și fildeșul, pun să se cizeleze din argint mâne rele săbiilor, când tecile sună la clinchetul lănțișoarelor, iar cingătorile răsună de plăcuțe? Când cu argint se protejează sclavii ajunși la vârsta adolescenței, în timp ce femeile îl folosesc pentru a se spăla și privesc cu silă ligheanele care nu sunt din acest metal, chiar dacă servesc doar la mâncare ori la alte nevoi
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pe punctul să înceapă. — Să ne grăbim, spune Nero scurt. Distanța până la ziduri nu e mare, dar pare imposibil de stră bătut. Unii îl recunosc pe fiul adoptiv al împăratului. O șoaptă ca un val străbate primele rânduri. Câteva saluturi răsună ici și colo, mulți încearcă să le facă loc. După câțiva metri sunt nevoiți să se oprească. Trece un grup de victimari, despuiați până la brâu, trăgând după ei un taur alb, cu coarnele încoronate de frunze și încins peste burtă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
mai rămas decât anemicul Tibullus. — Am crezut în el... Ce actor desăvârșit, se strâmbă Nero. Ovidius Naso a făcut greșeala să nu înțeleagă că Noua Literatură trebuie să fie civică, mai degrabă decât individualistă, folositoare, nu doar ornamentală. Glasul împăratului răsună cu duritate: — Ovidiii sunt o ramură reputabilă a familiei Paeligni. Un neam viril și rezistent. Sărmanul Ovidius! îl căinează fără să vrea Tiberius Nero. Se crispează imediat. Nu are de ce să se înduioșeze de soarta unuia care a făcut parte
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
locului, refuză brusc să asculte mai departe și pornește mânios spre trăsu rică. Când dă să se cațere înăuntru, își prinde piciorul în curelele scării, se dezechilibrează și alunecă. Reușește, din fericire, să se țină de un slujbaș. Semn rău! răsună vocea răzbunătoare a Medullinei în urma lui. Augustus se preface că nu o aude, cu atât mai mult cu cât în capul treptelor a apărut Livia, însoțită de tot alaiul. Încearcă chiar să glumească puțin cu cei din jur: — Sunt sigur
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Kilburn Herald; ea a fost prima persoană căreia i-a spus imediat ce a aflat că a primit postul. ― Ben, a auzit el o voce la telefon. Sunt Diana Macpherson. Lui Ben i s-a oprit respirația, iar râsul Dianei a răsunat liniștea care se lăsase. ― Ei bine, a spus ea atunci, presupun că vrei să știi ce părere am despre probă? ― Da, a răspuns Ben, neștiind ce să înțeleagă din tonul ei. ― Tocmai am văzut-o, a continuat ea, și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
a dat la hotelul Carol un banchet care a produs studenților o mare mulțumire"1847. Redactorii săptămânalului Santinela Dobrogei apreciau, în încheierea articolului dedicat acestui eveniment, că "venirea studenților în Constanța a avut o mare importanță, căci a făcut să răsune și aceste locuri de glasul patriotic al acelora cari vor lua mâine frânele puterei. Ei ne-au ridicat inimile nouă românilor, ne-au dat curajul să luptăm pentru întărirea neamului pe aceste locuri și au zdrobit prin glasul lor, prin
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
un Traian. Cad putredele tronuri în marea de urgie, Se sfarmă de odată cu lanțul de sclavie Și sceptrele de fier; {EminescuOpI 25} În două părți infernul portalele-și deschide, Spre-a încăpea cu mia răsufletele hâde Tiranilor ce pier! În darn răsună vocea-mi de eco repețită, Vă sgudue arama urechea amorțită Și simțul leșinat; Virtutea despletită și patria-ne zeie Nu pot ca să aprinză o singură scânteie În sufletu-nghețat. Și singur stau și caut ca uliul care cată În inima junimii
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
arme pătrund marea cea caldă, Evul e un cadavru - Paris al lui mormânt. Pe stradele-ncrușite de flacări orbitoare, Suiți pe baricade de bulgări de granit, Se mișc-batalioane a plebei proletare, Cu cușme frigiene și arme lucitoare, Și clopote de-alarmă răsună răgușit. Ca marmura de albe, ca ea nepăsătoare, Prin aerul cel roșu, femei trec cu-arme-n braț, Cu păr bogat și negru ce pe-umeri se coboară Și sânii lor acopăr - e ură și turbare În ochii lor cei negri, adânci
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
o stea în frunte poartă. Socrul roagă-n capul mesei să poftească să se pună Nunul mare, mândrul soare și pe nună, mândra lună. Și s-așează toți la masă, cum li-s anii, cum li-i rangul, Lin vioarele răsună, iară cobza ține hangul. {EminescuOpI 86} {EminescuOpI 87} Dar ce sgomot se aude? Bâzâit ca de albine? Toți se uită cu mirare și nu știu de unde vine, Până văd păinjenișul între tufe ca un pod, Peste care trece-n sgomot
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
pânză se înfășură, cu pământ se acopere. Sub bolta cea înaltă a unei vechi biserici, Între făclii de ceară, arzând în sfeșnici mari, E-ntinsă-n haine albe cu fața spre altar Logodnica lui Arald, stăpân peste Avari; Încet, adânc răsună cântările de clerici. Pe pieptul moartei luce de pietre scumpe salbă Și păru-i de-aur curge din raclă la pământ, Căzuți în cap sunt ochii. C-un zâmbet trist și sfânt Pe buzele-i lipite, ce vinete îi sunt
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
arată a lui cale. {EminescuOpI 93} Ajuns-a el la poala de codru-n munții vechi, Izvoară vii murmură și saltă de sub piatră, Colo cenușa sură în părăsita vatră, În codri-adînci cățelul pământului tot latră, Lătrat cu glas de zimbru răsună în urechi. Pe-un jilț tăiat în stâncă stă țapăn, palid, drept, Cu cârja lui în mână, preotul cel păgân; De-un veac el șede astfel - de moarte-uitat, bătrân, În plete-i crește mușchiul și mușchiu pe al lui sân
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
cununa ta de raze, Pe când mâna ta cea albă părul galben îl netează. {EminescuOpI 153} {EminescuOpI 154} Vino! Joacă-te cu mine... cu norocul meu... mi-aruncă De la sânul tău cel dulce floarea veștedă de luncă, Ca pe coardele ghitarei răsunând încet să cadă... Ah! E-atît de albă noaptea, parc-ar fi căzut zăpadă. Ori în umbra parfumată a buduarului să vin, Să mă-mbete acel miros de la pânzele de în; Cupido, un paj șăgalnic, va ascunde cu-a lui mână
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
strigări iregulare Vechiul cântec mai străbate, cum în nopți izvorul sare. {EminescuOpI 158} P-ici, pe colo mai străbate, cîte-o rază mai curată Dintr-un Carmen Saeculare ce-l visai și eu odată. Altfel șuieră și strigă, scapără și rupt răsună, Se împing tumultuoase și sălbatece pe strună, Și în gîndu-mi trece vântul, capul arde pustiit, Aspru, rece sună cântul cel etern neisprăvit... Unde-s șirurile clare din vieața-mi să le spun? Ah! organele-s sfărmate și maestrul e nebun! {EminescuOpI
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
ți-e plină. Nourii curg, raze-a lor șiruri despică, Streșine vechi casele-n lună ridică, Scîrție-n vânt cumpăna de la fântână, Valea-i în fum, fluere murmură-n stână. Și osteniți oameni cu coasa-n spinare Vin de la câmp; toaca răsună mai tare, Clopotul vechiu împle cu glasul lui sara, Sufletul meu arde-n iubire ca para. Ah! în curând satul în vale-amuțește, Ah! în curând pasu-mi spre tine grăbește: Lăngă salcâm sta-vom noi noaptea întreagă, Ore întregi spune-ți-voiu cât
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
stătea în putere să înfăptuiască un astfel de lucru. Pentru aceasta era nevoie să șteargă prejudecățile japonezilor. Nu trebuia să repete greșelile făcute de iezuiți. „Dacă aș fi eu episcopul Japoniei...” Imboldurile ambiției lumești de care se rușina necontenit îi răsunau din nou în urechi. Nu se putu abține să nu se gândească, deși rușinat, că dacă el ar fi numit episcop și ar avea cale liberă să planifice și să ducă la împlinire întreaga lucrare de propovăduire în Japonia, atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
acei oameni curioși. Străinii purtau toți haine de călătorie ca ale lor, pesemne că le primiseră la sosirea în Japonia. Dar aveau bărbi de culoarea castanei și fețe roșii de parcă băuseră. Toți se uitau cu priviri curioase înspre munții ce răsunau de trosnetele copacilor doborâți. Între ei era și un străin care știa japoneză și le vorbea însoțitorilor din dreapta și din stânga sa. Când suita trecu prin fața șirului de slujbași, cineva rosti numele tatălui său: Nu ești tu fiul lui Gorozaemon? Vorbise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Dumnezeu e singurul care vede în sufletul omului și îl judecă. Doamne, Tu știi prea bine că n-am vorbit așa din trufie vană. Am ales să mor în Japonia. Cred doar că e nevoie de mine pentru ca Japonia să răsune de glasuri care să Te preaslăvească.” S-a întâmplat ceva neobișnuit. În vreme ce mergeam pe punte recitând Sfântul Breviar, după cum mi-e datoria de preot, unul dintre negustorii japonezi s-a apropiat încet de mine. M-a măsurat cu ochi curioși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
sabia și urlă la negustorii care se năpusteau desperați pe scară. Negustorii șovăiră, dar se opriră. Corabia începu să miște înainte și înapoi, nu numai să se legene. Eu mă străduiam din răsputeri să rămân sprijinit de perete. De pe punte răsuna doar un vuiet năprasnic de talazuri ca o bubuitură de tun, iar cala vuia și ea toată de bufnituri și ciocnete de lucruri care cădeau și se spărgeau. Neîncetat se auzeau țipete desperate de oameni. Am încercat să mă întorc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
și silit să îngenuncheze. Negura se mai risipea dusă din când în când de vânt, dar apoi se îndesea la loc. Velasco stătea și el lângă căpitan și privea în tăcere pedeapsa. Arătau amândoi ca niște statui întunecate. Prin ceață, răsună un șfichiuit de bici și se auzi un geamăt. Biciul plesni mai departe de câteva ori și când în cele din urmă ceața se mai risipi în bătaia vântului, omul care-și primise pedeapsa zăcea acum chircit pe punte ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
din cabina cea mare și solii își urcară deasupra încărcăturii desagii de pe polițe și își legară strâns așternuturile și hainele tot deasupra încărcăturii, ca să nu se ude. Curând valurile începură să împroaște puntea. Se izbeau înverșunate de carena înclinată și răsunau în coastele corăbiei. Solii se pregătiră pentru ce era mai rău. Legară o funie de salvare între doi stâlpi, iar samuraiul își legă și el pe spinare cutia cu scrisorile Stăpânului și își înfipse bine sabia la șold. Ca să preîntâmpine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
în clipa în care se prinseră de încărcătură, vasul se înclină în față și apa din cabină năvăli pe culoar. Oamenii se loveau unii de alții, se izbeau de încărcătură și pluteau prin cabină. În clipa aceea un muget năprasnic răsună din capătul culoarului. Ordinele căpitanului și ale secundului nu se mai auzeau. Umflate cât un munte, valurile începură să potopească vasul. Pe punte, puhoiul înghițea totul în calea sa, se izbea de catarge, se învolbura și năvălea nebunește pe scara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]