2,826 matches
-
rost pe strada Dame. Pufni gândindu-se la asta. Patetic, într-adevăr, o femeie în toată firea holbându-se la un ecran, în toiul nopții, ca să-și amintească de casă. Ar fi trebuit să renunțe la toate astea, la această rătăcire în jurul globului, și să prindă rădăcini alături de Edward la Washington. Totuși, iat-o acolo, în lumina albastră a unui centru de afaceri dintr-un hotel, la aproape trei dimineața, tânjind după orașul ei natal mulțumită unui atât de lăudat joc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
comunicare prezentată, Într-o primă formă, cu șase luni Înainte În Olanda. Nimic neobișnuit până aici. Mergem mai departe. Plecarea spre Franța, zborul, Elvira, conversația, Codul lui Da Vinci, prostii cu români - la fel, nimic deosebit de semnalat, cu excepția Întâmplării cu rătăcirea bagajelor și cu enigmatica lor apariție În acel birou, ori salon, ori ce vroia să fie. Acum să se fi produs fractura? Probabil că da. Mai greu de stabilit era unde anume: la București sau la Paris? De pe mânerele geamantanelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
gura schimonosită de furie: - Dar nu Înțelegi că În momentul când nu vor mai avea nevoie de noi, demenții ăia or să sisteze experimentul? Că tot ce ține În viață Pământul nostru sunt perpetuarea răului, a imperfecțiunii generale, bâjbâielile și rătăcirile oamenilor, căutarea continuă, dar fără finalizare? Astea ne asigură supraviețuirea, nicidecum binele mălăieț și cretin după care suspini tu și alții ca tine? Apropierea de el Înseamnă sfârșitul, Înțelegi? Kaput! Aleluia! Ăsta ar fi adevăratul sfârșit al lumii! Fără recurs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
de crize, nici de sacrilegii. Părinții lui erau oameni de o moderată experiența religioasă, tipul pietății catolice populare. Oliveira Salazar nu și-a pierdut niciodată credința - în copilărie sau la începutul adolescenței - ca s-o regăsească mai târziu, după îndelungate rătăciri și lupte. Religiozitatea lui e cu totul lipsită de dramatism. Este un lucru pe care l-a învățat în copilărie și l-a înțeles la maturitate. L-a "învățat", e spus aici fără nici o nuanță peiorativă; a învățat religia, iubind
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
de pasageri (ca și cum singularul ar fi fost prea fragil ca să suporte greutatea dragostei ei), ci cu franchețea politicoasă a unui bărbat vorbind Altuia pe care nu-l cunoaște suficient de bine pentru a-l tutui. Revoluționar Înfocat, vocifera vehement la adresa rătăcirilor țării noastre și vorbea despre umanitate și libertate, despre răul pe care-l produc războaiele și despre trista (dar interesanta, credeam eu) necesitate de a Înlătura tiranii, iar uneori ne arăta pe atunci populara carte pacifistă Doloi Orujie! (o traducere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
încă teamă să modelez. Frământ deocamdată, absent, cu plăcerea doar de a simți cum lutul meu se joacă, prin mâinile mele, cu mine. Nu-i doar un meșteșug literar să mărturisesc sentimentul că, în astfel de dimineți, cu nehotărâri și rătăciri, simt cum, de fapt, lutul frământat mă modelează el pe mine. 8tc "8" Începusem să descopăr Biblioteca încă din primele zile ale studenției. M-a dus Lia la Universitară și mi-a arătat fișierul. Am rămas descumpănit văzând puzderia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-i invidia altuia reușita. Mi-a dăruit adevărata putere de a nu fi singur, chiar în grele clipe de însingurare. M-a adunat Biblioteca din risipiri, m-a primit întotdeauna răbdătoare, îngăduitoare, lăsându-mi mereu lumini în cele mai pustiitoare rătăciri ale beznei. M-a adunat mereu din risipiri, redându-mă din cioburi, sprijinindu-mă să mă înalț, să fac iarăși acel dintotdeauna greu, copleșitor, nou pas întru coborâre. Biblioteca, într-un minunat fel, cu blândețe și statornică îngăduință, mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
condus întruna pe drumul deja scris. Nu cunosc, mărturisesc acum, când suflarea Morții este în ceafa mea, altă libertate decât a supușeniei și a ascultării față de Domnul zilelor tale. El te îngăduie și-ți lasă toate răzvrătirile, toate semețirile, toate rătăcirile, îți lasă toți spinii și toate biciuirile, durerile și disperările toate ție ți le priontinde, ți le scoate în cale, ți le lasă să le încerci tăria așteptând doar ca, într-un târziu, când toate încercate au fost, să revii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
tot mai puține, de aici, din partea capătului de viață, de sub adierea Morții, pot crede că eu i-am fost celui de demult împlinitorul de destin. Nu mă simt vinovat față de el. Dimpotrivă, îi sunt recunoscător pentru că din chinurile lui, din rătăcirile lui, din umilințele lui, din neîmplinirile lui, din toată pierderea lui m-a lăsat să-mi împlinesc viața, să mi-o fac adevărată. M-a pregătit ca acum, când a venit timpul plecării, să fiu împăcat, să mă pot bucura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
dreptul să zburd. Puteam să fac oricâte năzdrăvănii în țarcul meu. În facultate, am simțit și m-a înrăit sufletește, într-un fel, frica. Un altfel de frică, dar tot păcătoasă. Intrasem din nou la facultate, după un șir de rătăciri care mă duseseră în armată. Intrasem în partid la îndemnul colonelului comandant (el mi-a dat și recomandarea) și în freamătul general de entuziasm de după atitudinea lui Ceaușescu în augustul acelui an, când rușii invadaseră Cehoslovacia. Abia revenit la facultate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Privesc spre cel rămas în ușa crâșmei. Îl văd cum șovăie, copleșit de o tristețe cu adevărat împovărătoare. Manuscrisul pierdut îl face să simtă dintr-odată mâzga în care colcăie cu toate visele lui, cu toate semețiile lui, cu toate rătăcirile lui, cu toate înfrângerile și bucuriile lui. Aici, de la capătul textului, din locul în care Moartea încă șovăie să vină, lăsându-mă să-i simt doar vălătucii respirării, mi-e ușor să-l scriu pe cel de atunci. Mi-e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a fost să fie drumul celor care m-au adus pe lume. Îmi vorbeau cu indiferența cu care știi că tot nu are ce să ți se mai întâmple când deja ai pierdut demnitatea rosturilor tale. În acele nopți de rătăcire prin piețe, bând alături de acei țărani veniți să vândă și să-și apere mărfurile, am cunoscut o Românie pe care, probabil, ani mulți de trăit în rosturile mele de zi cu zi din multilateral dezvoltata nu mi-ar fi dezvăluit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
se mistuiau zilele, una după alta, într-un dus despre care nu mă întrebam dacă este pierdere sau câștig, înălțare sau prăbușire. Nici nu-mi păsa, de altfel. Îmi pare rău că am distrus acele carnete, într-o clipă de rătăcire, când am crezut că viața mea chiar că nu mai avea rost. Mi se părea că ajunsesem la capătul tuturor prăbușirilor, al tuturor umilințelor și că nu mai erau deznădejdi, altele în Lume, decât cele trăite în acele clipe când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
întors la matca lui prăbușindu-se în tine. Moartea, îți dai seama atunci, nu înseamnă nimic. Nici măcar despărțire. E doar revenirea ta deplină în text. Poarta s-a închis în urma ta. Cerurile s-au prăbușit. Începe un alt timp al rătăcirilor, al așteptărilor, al altor reveniri care ți se vor oferi, al altei porți care, poate, cândva se va deschide iarăși pentru tine. Înaintez în astfel de dimineți cu molcome zăbave în fața vitrinelor, a intrărilor în clădiri, a gangurilor, a crâșmelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ușa berăriei. Știu că voi intra? Știu că nu voi intra? Până și tristețea care se pogoară acum în această pagină o simt ca o boare dinspre text. O tristețe mai grea decât pot duce cuvintele. O tristețe indiferentă ca rătăcirea frunzelor, poate. Fără timp, fără duh, fără corp. Tristețe a coborârii, poate, dacă ai simți-o. Dar nu simți cum cobori. Simți doar cum hălci de text se tot adună, se ordonează și se reordonează continuu, într-un multiform și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pe mai departe contradicția scriind în continuare pentru oameni, fiindcă împotriva lor (și niciodată nu îți vor fi mai fideli, ignorându-te). Dar oamenii au un capital de credință în mod stupefiant greșită, împestrițată de bucuriile superstiției, sporită de mirajul rătăcirii și întunecată de grozăviile moralei. Pentru că nu cred în scrisul meu, oamenii mă fac mai fericit decât dacă m-ar adopta - asta nu înseamnă că pentru mine a fi fericit este altceva decât o stare de nepăsare față de a fi
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
nimicul astfel exprimat ar trebui să ne suporte supraviețuirea - și abia atunci adevărul, fiindcă destinația noastră, presupunând o moarte autonomă, ar fi colosalul efort al unei lumi de morți cerându-și, ca în cel mai negru paradox, dreptul la inexistență, rătăcirea unei specii care și-a revendicat deja posteritatea. * Vom descoperi cândva că ne putem dematerializa și că putem trăi independent de natură. * Să nu crezi niciodată în ceva până la capăt, vreau să spun până la dezamăgire. Dacă ții să crezi în
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
devastator; fapta lui nu comportă nici o justificare, tocmai pentru că ideea morții nu are nici un fel de prezență în el. Crima rămâne pe mai departe un fenomen al naturii. * Fascinația neîmplinirii îți dăruiește avântul unui Ulise a cărui odisee nu poartă rătăcirea spre casă, ci fuga de Ithaca. O chemare spre definitiva renunțare, din care prin tine însuți să confirmi consolarea, această iubire nepământeană și deci improprie omului - o dragoste care nu dorește nimic. Un oricât de neînsemnat adevăr - și instantaneu înțelegi
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
sfâșiat de obiective. În fond, panica intelectualului dinaintea timpului exprimă întreaga superficialitate a acestui monstru contemporan, rezervor inepuizabil de explicații la tot și la toate. Era, deci, inevitabil ca timpul, această inexistență în care ni se măsoară antum și postum rătăcirile, să arunce intelectualul în manifestările megalomaniei sociale, să îl batjocorească cedându-i iluzia și luându-i libertatea, principiu care nu gospodărește nimic pe lumea asta, care nu iubește decât copiii și nebunii. * Cei ce nu înțeleg de ce nu reușim să
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
din grija de căpătâi care îi împinge să rezolve în argument și terminologic probleme care nu poartă nevoia justificării și a căror îndreptățire devine artificială, gratuită, exasperantă. Chomsky vorbea de o necesară și cât mai grab nică serendipitate filozofică, de rătăcire, de pornirea pe un drum invers... * Divinul - sau împlinirea imperfecțiunii: numai imperfecțiunea poate pretinde așa ceva, o fără de sfârșit autocorecție și cizelare, o infinită nemulțumire. * Se plânge întruna că nu e publicat, că istoria literaturii lui V. l-a omis în
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
va repara fără îndoială nedreptatea asta strigătoare la cer. Nefericirea este că face totul ca să trăiască mult, cât mai mult... * Cel ce nu vine, mai ales dacă nu va veni vreodată, poartă cu el, pentru tine, numai pentru tine, întreaga rătăcire și suprema fidelitate. * Nu veți binevoi să auziți cum mi se sfâșie trupul în implorare, învinovățind și dezvinovățind abstracțiunea unei himere pe care principiul neîntrupării a părăsit-o, nesățios de paradox și de schizofrenie impersonală - iată boala semantică a unei
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
Nu are ce face cu amintirile, excrementul exemplar. Dacă mai poți filo zofa, o faci doar ca să te scuzi că mai trăiești. Până unde merge gustul morții pentru viață? Pregătit pentru moarte nu poți să fii gândind pe mai departe rătăcirile viului. * Mă gândesc la un papuaș. Pentru el, Derrida nu există. Derrida este omul sfârșitului de drum, papuașul este omul începutului de drum. Sau invers. Fiindcă, paradoxal, ambii spun același lucru despre sine însuși. * O zi din viața unui singur
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
toată puterea cuvântului. — Ba nu, i-am spus. Sunt doar un agent de asigurări ieșit la pensie, care nu are altceva mai bun de făcut. Face timpul să treacă mai ușor, atâta tot. — Aici te înșeli, Nathan. După ani de rătăciri prin deșert, ți-ai găsit în fine chemarea. Acum, că nu mai trebuie să muncești pentru bani, faci ce ai vrut mereu să faci. — Ridicol. Nu te faci scriitor la șaizeci de ani. Fostul doctorand și student în ale literaturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
să le înghițim pe nemestecate, a mai solicitat, prudent, G. Am mai fi pus noi pensia la cale, așa, ca ntre băieți, dar se făcuse miezul nopții și peste cîteva ore ne aștepta pe toți o nouă zi de muncă... Rătăcire J’arrive, bien sûr j’arrive... Am crezut că drumul va ocoli valea și va coborî apoi, pe versantul celălalt, înapoi la drumul mare. Dar n-a fost așa. De fapt, era un drum forestier care urca pe vale, devenind
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
străin. Bărbatul mulțumi și zâmbi cu dinții lui ca zăpada nouă, părând destul de nelămurit de tot ce i se spune. Dar femeia era la fel de sigură că bunul Dumnezeu îi va călăuzi pașii către locul potrivit, pe cât era de sigură că rătăcirea e scrisă în orice drum al vieții. Fusese și-ntr-al ei, din plin. 6 O voce, fără glas, pe care o aud doar eu, mai puternică decât bietul meu trup chinuit și decât bietul meu creier înspăimântat. Vorbesc cu
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]