3,066 matches
-
în plin proces de divorț. Lent și penibil, ca orice divorț. Astfel, am realizat că literatura, mai degrabă decît iubiri, naște orgolii. și că, oricum, e un spațiu al individualis mu lui. A fost, probabil, momentul maturizării noastre.“ După ce am recitit textulețul de mai sus, mi-am dat seama că am bravat cînd am spus că nici o atitudine nu trebuie luată prea în serios. De fapt, lucrurile nu sînt, nici într-un caz, nici în altul, o glumiță și ar fi
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
cap puțin mai sus de ceafă, executându-se în același timp o elegantă sărutare“. Asta era tot. Nu știam cine era Rogerios, dar trebuie că fusese un om renumit. Nu înțelegeam prea bine nici cum trebuie puse mîinile, așa că, în timp ce reciteam pasajul respectiv, făceam mici apli ca țiuni practice, exersînd cu capul unei ființe ima ginare. Numai că toate acestea - cu mîna pe bărbie și cealaltă la ceafă - reprezentau doar etapa pre li mi nară. De aceea, „eleganta sărutare“, neexplicată de
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
adică m-am considerat ca și cum aș fi aparținut mișcării și nu m-am gândit deloc că n-am figurat în registrele clubului. Astfel într-o cuvântare politică cu ocazia unei reuniuni la Iași, prin 1908, al cărei text l-am recitit zilele aceste în colecția ziarului "Opinia" (căci verificarea amintirilor mele despre Iași mă obligă să scormonesc mereu documentele trecutului), spuneam; "Eu sunt dintre aceia care și-au făcut școala vieții la lumina marilor revoltați". Într-un articol din revista "Îndrumarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
prezența sa accidentală ia astăzi în ochii mei o semnificație aparte. "Trente ans de Paris" e o carte pe care am citit-o când aveam 20 de ani. S-ar fi putut, cum mi s-a întâmplat cu alte cărți recitite după o lungă trecere de timp, să nu mai găsesc în ea ceea ce-mi plăcuse altădată sau ceea ce mă înduioșase la prima lectură. N-am avut însă decepția aceasta. N-am avut-o, nu numai din cauza conținutului ei simplu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
nu putea ști ce anume lucruri din amintirile mele proprii vor răscoli paginile acelei cărți. Așa de pildă, în ultimul capitol din "Trente ans de Paris", intitulat "Turgheneff", fiindcă în el e mai ales vorba de celebrul scriitor rus, am recitit pasagiul acesta: "...Cam în timpul acela ne-a venit ideea de a ne aduna laolaltă, o dată pe lună, în jurul unei mese bune. Întâlnirilor și meselor acestea le-am dat numele de "le dîner Flaubert" sau "le dîner des auteurs sifflés". Căci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
un model de stil birocratic, o capodoperă a genului. Vorbesc fără cea mai mică umbră de pasiune, ca despre lucruri care nu m-ar privi. Vorbesc pe seama unor oameni care mi-au fost dragi, despre Penescu, bunăoară. Dar nu pot reciti actul acesta fără să nu văd renăscând în mine veselia zgomotoasă care ne-a cuprins când l-am citit pentru întâia dată. Revista a fost respinsă, "pentru motive că nu are nici o valoare literară" (ceea ce, trebuie s-o recunosc fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
care azi ar șovăi, cred, de a-l semna, tot așa cum eu însumi, ca și nefericitul meu amic colaborator dac-ar mai fi în viață, am șovăi de a semna copilăria, nebunia noastră de atunci? În schimb, cred c-a recitit cu ușoară emoție documentul de demult uitat, care dacă nu prin alte lucruri, apoi în tot cazul pentru faptul că invocă numele (uitat și el, aproape) al filozofului poet Guyau, i-a reamintit și evocat un întreg sistem de gândire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
ca poziție în fața vieții, "Epigonii" se deosebea senzibil, atât de publicațiunile de până atunci cât și de cele care i-au urmat. Deviza "pentru frumos și adevăr" arată, în mod clar, linia sigură și dreaptă pe care și-o trăsese. Recitind-o astăzi, mă găsesc puțin surprins să constat că ea nu cuprinde și cuvântul dreptate (nu drept, care e cu totul altă ceva). Surprins, pentru că nu mă pot înșela deloc în privința principalelor obiective ale gândirei noastre ca și în privința atitudinei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
d-lui Mârzescu tratează despre " Condiția juridică a străinilor în România". Curios! Aproape subiectul tezei mele, de mai târziu ("Condiția juridică a străinilor în evoluția Dreptului"). Am știut-o? Poate... N-o mai știam însă în orice caz, când am recitit informația din Noutatea. Mai departe, ziarul anunță sosirea la Iași a hidrologului Lindley. Sosirea lui Lindley, unul din cei mai mari specialiști ai timpului, pentru un ieșean, ce eveniment! E toată epoca de frământări, de explorațiuni, de proecte, de speranțe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
Discursul unui parvenit" și a apărut în Opinia din 25 Decembrie 1910. În el e vorba de Alexandru Marghiloman și de un discurs, un fel de "discurs-program" pe care fostul fruntaș conservator îl pronunțase de curând la Brăila. L-am recitit acum, într-o colecție veche a ziarului, aparținând amicului Scrutator. De prisos s-adaug că nu mi-l însușesc. Nu renegându-l ca pe-o operă de tinerețe, care n-ar mai concorda cu ideile și sentimentele mele de azi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
și a intrat la noi un tânăr de vreo 20-22 de ani, subțirel și blond, s-a așezat pe bancheta din fața mea și a început să se uite la mine. Eu nu prea l-am băgat în seamă, căci reciteam pentru a nu știu a câta oară cartea „Aventuri în insula naivilor”. Eram nemulțumit de unele pasaje și îmi propuneam să mai schimb câte ceva la o ediție ulterioară. Pe de cealaltă parte citeam ce au scris coautorii la carte, și
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
nu mai are nici o datorie. Deși, pentru a mă convinge că un asemenea erou și-au dorit grecii, n-ar trebui, probabil, decît să deschid unul din albumele de artă antică pe care le-am adus cu mine. Sau să recitesc din Plutarh povestea acelui cuceritor macedonean care a scris la Atena, anunțînd că vroia să fie inițiat, Îndată ce va sosi, atît În micile mistere eleusine cît și În cele ce presupuneau revelația ultimă; dorință contrară legilor de la Eleusis; micile mistere
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
i-au atribuit păsării Phoenix puterea de a se regenera singură, cel puțin de la Herodot Încoace, n-a văzut-o vreodată. Unică În specia ei, ea renaște sub semnul celei mai teribile singurătăți. Avînd Însă Într-o zi curiozitatea să recitesc legenda inițială, de la Heliopolis, am avut surpriza să aflu că, de fiecare dată cînd apărea, pasărea Phoenix era alta, adu-cînd În templul soarelui cenușa tatălui ei, Învelită În smirnă și modelată În forma unui ou. Și, Într-adevăr, nimeni nu
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
pentru că noi avem nevoie să privim cîteodată lumea prin ochii lui. Și tot pe el să-l răstignim de o moară de vînt?... Constat În această dimineață că afecțiunea mea pentru Don Quijote o datorez În mare măsură scutierului său... Am recitit cîteva pagini din Heraclit. Într-adevăr, nu ne putem scălda de două ori În același rîu. Nici marea care se leagănă acum lenevoasă nu e aceeași mare de azi noapte. Însă inima Își cere drepturile. Daca n-aș crede În
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
facă pe zei să zîmbească și să poată clădi Parthenonul! Dar gîndul că același destin i-a așteptat și pe judecătorii lui Socrate și pe Socrate Însuși nu e destul pentru a da o certitudine. E ca și cum m-aș amuza recitind din Sofocle cum Aiax, căruia Atena i-a tulburat mințile ca să nu se răzbune, masacrează o turmă de vite crezînd că masacrează căpeteniile ahee; rîde demențial acoperind cu invective și biciuind pînă la moarte un berbec pe care-l ia
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
părintească” 3. Potrivit acestei intenții, Istorisirea ignațiană poate fi citită ca un testament în care sunt ușor de identificat cele mai importante lucruri lăsate drept moștenire. Cea dintâi „moștenire” privește viața spirituală și constă în transmiterea unei convingeri de neclintit: recitindu-și „pelerinajul” vieții, Ignațiu recunoaște că Dumnezeu l-a călăuzit neîncetat pe căile sale, motiv pentru care nu ascunde nici excesele primei perioade după convertire și nici ceea ce ar putea apărea drept „erori de parcurs”, cu atât mai mult cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
simțit în mine o înaintare și o înălțare înaintea Tatălui, și în această înaintare mi s-a ridicat părul în cap simțind ceva ca o înflăcărare nemaiîntâlnită în tot corpul, urmată de lacrimi și evlavie cât se poate de puternice //. Recitind mai apoi și găsind că era bine scris, am fost năpădit din nou de evlavie, nu fără lacrimi //; apoi, dându-mi seama de harul primit, din nou evlavie. După-amiază, timp de o oră și jumătate sau mai mult, parcurgând de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
familială, în ton molcom moldovenesc adresându-se cu „Mult iubiții mei părinți”, „Scumpii mei”, „Scumpul meu tătăică”, „Dragă tata” și încheind cu declararea dragostei față de aceștia. Cere și primește sfaturi de specialitate de la tata („n-am putut adormi citind și recitind scrisoarea mata, reflectând asupra fiecărui cuvânt și gata să pun în aplicare sfaturile matale atât de bune”, p. 24) și, la rându-i, se îngrijorează de starea de sănătate a acestuia („vezi de tine dietă care țineai până acum, căci
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
mai eficientă a cititului printre rânduri. Mesajul odată lansat prindea perfect pe suportul general de așteptare a schimbării și a nemulțumirii. Scriitorul era atunci o voce a celor mulți, a celor care socoteau că sistemul totalitar era, inevitabil, pe ducă. Recitite din perspectiva libertății de acum, romanele lui Constantin Munteanu par niște veritabile documente ale unui timp când absurdul înlocuia normalitatea. Este, de aceea, profitabil să le recitim, să le reedităm ca pe niște mărturii prețioase ale unui trecut de care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
celor mulți, a celor care socoteau că sistemul totalitar era, inevitabil, pe ducă. Recitite din perspectiva libertății de acum, romanele lui Constantin Munteanu par niște veritabile documente ale unui timp când absurdul înlocuia normalitatea. Este, de aceea, profitabil să le recitim, să le reedităm ca pe niște mărturii prețioase ale unui trecut de care, despărțindu-ne, să aflăm că nu toți dintre noi am tăcut din frică sau din lașitate. Personajele lui sunt vii prin autenticitate și marcate, unele dintre ele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
premiera la teatrul din Arad. Ghinionul meu! Peste vară, piesa a fost respinsă. Teatrul din Iași a mai inclus-o o dată în repertoriu, dar fără succes. Acum însă, în ajunul Crăciunului din 1970, eram fericit. Stăteam la masă și tocmai reciteam cele două-trei pagini modificate la propunerea teatrului din Arad. Se înserase și, afară, ningea liniștit, ca într-un basm. În cămăruța mea era cald și bine. Stăteam cufundat în scaun, cu un picior pe stinghia mesei și cu privirea pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
-și-o pe luciul mesei ovale. Capul ei brumat se scutură scurt, înghețîndu-mi sufletul, pălmuindu-mă ca un vînt de miazănoapte. Are dreptate Tamara, multă dreptate mai are! sîntem aici la masa unui mare joc. Ar fi trebuit să-l recitesc pe Dostoievski, în special Jucătorul, să văd ce simte un om într-o asemenea situație... Eu nu știu exact ce simt. Știu doar că sînt foarte stăpîn pe mine. La masa asta, acum, Tamara mi-e principalul adversar, un adversar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
După cum a mărturisit ea, „deși nădăjduiam că îi vor da drumul, cărțile noastre poștale exprimau atât de frenetic spaima de a nu ne mai vedea niciodată, încât nici azi, când au trecut 40 de ani, n-am curajul să le recitesc“ (La apa Vavilonului, p. 264). Având în vedere condițiile politice din țară, cele mai multe dintre scrisori au fost expediate și primite printr-o rețea de curieri secreți (în special prin valiza diplomatică franceză). Această bogată corespondență, descoperită după moartea Monicăi Lovinescu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
să vă aștepte: careul cu flori de aur, cu surtout-ul de oglindă, cu vasul de cristal și în ele mere chircite de toamnă săracă stau placid și înghețat. După masă, întâia lecție a anului; apoi Gaby. În sfârșit singure, am recitit scrisorile tale - în parte - împreună. Am vorbit de tine; i-am dat cozonac de la Mangalia, și ca în basmul cu copiii duși în pădure, am oftat: „Unde sunt copiii să mănânce și ei cozonac!“ Telefonul nu a mers două zile
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
tale, le cred, deocamdată, fără ecou posibil. Sunt bucuroasă că ai găsit pe Dard, că ai fost la Monique de la Bruchollerie, că ai văzut un colț nou din această Franță pe care eu o silabisesc acum cu elevele mele. Am recitit scrisoarea ta și iar s’a populat biuroul cu prezența ta; dac’aș fi singură, aș citi tare rândurile tale, pentru ca să se bucure casa toată, cărțile, lucrurile tale, tot, tot. Să-ți scriu acum lucruri concrete. 1) Sunt preocupată de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]