KorAP: Find »[drukola/base=rimă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...101 102 103 ...135 >

3,363 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365

să spun că doar o revoluție aici ne poate schimba programul. Nu am alte alternative? — Rămîi cu noi, dacă vrei. îți putem găsi de lucru. Sau pleacă și rătăcește. Pentru oamenii fără destinație, spațiul e infinit. Lanark gemu și zise: — Rima, ce-ar trebui să facem? Ea dădu din umeri nerăbdătoare. — O, nu mă întreba. Știi că-mi place aici, și asta nu ți-a schimbat deloc ideile. Dar refuz să rătăcesc în spațiu. Dacă vrei s-o faci, mergi singur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
Munro. — Dă-mi cerneala, o să-i ștampilez. Munro deșurubă măciulia bastonului îîn formă de aripi întinse) și-l întoarse cu susul în jos. Wilkins își vîrî degetul mare în orificiu și-l scoase cu vîrful muiat într-un albastru sclipitor. Rima se apleca să privească, iar Wilkins îi atinse ușor fruntea, făcîndu-i un semn, ca o mică vînătaie, între sprîncene. Surprinsă, scoase un chițăit. — N-a durut, nu-i așa? întrebă Wilkins. Și tu, Lanark. Lanark, prea deprimat să mai pună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
dar spune celor educați că ați lucrat pentru institut și sînteți sub protecția consiliului. Nu o să placă tuturor, dar or să vă trateze cu respect, iar la căderea Unthank-ului nu o să aveți probleme cu transportul spre Provan. — Se șterge? întrebă Rima. — Nu, doar soarele puternic îl poate șterge, și n-o să găsiți asta pînă nu ajungeți în Provan. La revedere. O porni prin sală, micșorîndu-se pe măsură ce se apropia de micul tron din depărtare, unde Moboddo, ca o păpușă în verde și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
murmurul și huruitul motoarelor. Bărbați și femei vioaie, bine îmbrăcate veneau și treceau prin uși pe ambele părți, iar rucsacurile pe care le căra îl făceau pe Lanark să se simtă nefiresc printre cei care duceau mape și serviete. Dacă Rima s-ar fi oferit să și-l ducă pe-al ei, l-ar fi făcut să simtă că are un aliat, dar ea trecea pe coridor ca o lebedă pe ape. Chiar Munro părea un servitor care-i făcea loc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
dau sfaturi pentru drum. își vîrî bastonul în pămîntul dintr-un ghiveci, se așeză la o masă și făcu semn unui chelner. Rima și Lanark i se alăturară. — Presupun că n-o să refuzați o gustare ușoară. — Cu mare plăcere, zise Rima. Lanark căută din priviri ieșirea. — Se pare că Lanark e supărat pe mine, spuse Munro. — Nu-i de mirare! rîse Rima. Mi-a plăcut cînd l-am auzit cum se ceartă cu tine și cu Monboddo și cu secretarul ăla

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
chelner. Rima și Lanark i se alăturară. — Presupun că n-o să refuzați o gustare ușoară. — Cu mare plăcere, zise Rima. Lanark căută din priviri ieșirea. — Se pare că Lanark e supărat pe mine, spuse Munro. — Nu-i de mirare! rîse Rima. Mi-a plăcut cînd l-am auzit cum se ceartă cu tine și cu Monboddo și cu secretarul ăla. Mi-am zis: „E bine! Sînt apărată de un om puternic!“ Dar ai fost mai isteț decît el, nu-i așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
o regulă a consiliului subminează un proces al institutului. Lanark împături ziarul și-l puse în buzunar, apoi se uită lung în sus. Grupul încă se sprijinea de zidul balconului, iar gesticulația bărbatului din mijloc era familiară, batjocoritoare și expansivă. Rima acceptase o țigară de la Munro, care-i ținea acum bricheta. — Ozenfant e cel care ne urmărește? zise Lanark ascuțit. Acolo, în balcon? Munro se uită în sus. — Ozenfant? Nu știu. Nu pare; nu este popular la etajul opt. Poate că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
la etajul opt. Poate că e unul dintre imitatorii lui. — Dar de ce-l imită lumea, dacă nu-i popular? — Are succes. Chelnerul puse un pahar plin cu vin în fața fiecăruia și o farfurie cu ceva care părea a fi omletă. Rima își luă furculița și începu să mănînce. După o pauză sumbră, Lanark era gata să-i urmeze exemplul, cînd se auziră huiduieli, rîsete și ovații ironice. în spațiu, dintre mese și monument înainta o procesiune de tineri și tinere neîngrijite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
ca și ceilalți, dar asta nu-i oprește să ne denunțe. Bineînțeles că argumentele lor sînt ridicole. Noi nu mîncăm oameni. Mîncăm părțile procesate ale anumitor forme de viață, care nu se mai pot numi oameni. Lanark o văzu pe Rima dîndu-și farfuria la o parte. Părea gata să izbucnească în lacrimi, și cînd îi luă mîna, ea i-o strînse. — Intenționați să ne dați cîteva sfaturi de călătorie, zise el țeapăn. Munro îi privi, oftă și-și puse furculița jos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
și simplu ușoară sau extenuantă sau o combinație între cele două. — Dar dacă proviziile se epuizează? — Unele rapoarte sugerează că oamenii cărora călătoria li se pare dificilă ajung în partea cealaltă chiar în ultimele momente ale disperării. — Vă mulțumim, scînci Rima. E foarte încurajator. Ați face bine să vă îmbrăcați. Acolo-i frig. Hainele erau pînă la gleznă, cu glugi și căptușeală mițoasă. își traseră rucsacurile, își zîmbiră nervos, se sărutară la repezeală, apoi îl urmară pe Munro și suiră treptele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
la grosimea unui deget, în timp ce plafonul era ascuns de cabluri și conducte de ventilare. Trecură printr-o ușă dintr-un stîlp de cărămidă, ajungînd pe o pasarelă de metal care traversa conductele. Munro o luă în jos, iar Lanark și Rima îl urmară, cățărîndu-se cu mîinile și picioarele pe o scară arcuită din metal, sprijinită de o țeavă neobișnuit de groasă. Mult timp, singurele sunete care se auzeau erau un zumzăit amestecat cu bolboroseli, gîlgîieli și ecourile propriilor pași. Mă doare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
mîinile și picioarele pe o scară arcuită din metal, sprijinită de o țeavă neobișnuit de groasă. Mult timp, singurele sunete care se auzeau erau un zumzăit amestecat cu bolboroseli, gîlgîieli și ecourile propriilor pași. Mă doare spatele de la aplecare, zise Rima. — Se vede un perete la depărtare. O să ieșim repede de-aici. — O, Lanark, ce mizerabil e aici! M-am simțit atît de emoționată cînd am urcat la Mobonddo. Mă așteptam la o viață strălucitoare. Acum nu știu la ce să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
zile se întoarce în asemenea zone. — Atunci, înseamnă c-ar trebui să fie mai strălucitoare. — Nu. Cînd razele de lumină se întîlnesc la anumite viteze și unghiuri, se anulează reciproc. — Nu sînt om de știință și nu înțeleg asta. Haide, Rima. — La revedere, Lanark. Poate-o să ai încredere în mine cînd o să fii mai bătrîn. Lanark nu răspunse. Ușa se trînti în spatele lui. Merseră în ceață, ghidați de linia galbenă dintre ei. — îmi vine să cînt, zise Lanark. Știi vreun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
ceva prin albeața groasă și amușină adierea. Peisajul era invizibil, dar mirosea a mare și auzea valuri în depărtare. Drumul părea să pornească în pantă abruptă, pentru că îi venea greu să meargă repede, așa că fu surprins cînd o văzu pe Rima dispărînd în ceață, la cîțiva pași de el. Cu un efort, ajunse lîngă ea. Nu părea să alerge, dar pașii ei acopereau distanțe imense. O prinse de braț și-și trase sufletul. — Cum... cum de poți merge... atît... de repede

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
sufletul. — Cum... cum de poți merge... atît... de repede? Ea se opri și-l privi fix. — E ușor la vale. — Dar mergem la deal. — Ești nebun. Fiecare dintre ei se uită să vadă un semn că celălalt glumește, pînă cînd Rima se dădu în spate spunînd înfricoșată: — Du-te de-aici! Ești nebun. O luă în urma pașilor ei și se simți o amețeală totală. în același timp, ceva îl îmbrîncea într-o parte. Se clătină, dar stătu legînîndu-se puțin. — Rima. Drumul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
cînd Rima se dădu în spate spunînd înfricoșată: — Du-te de-aici! Ești nebun. O luă în urma pașilor ei și se simți o amețeală totală. în același timp, ceva îl îmbrîncea într-o parte. Se clătină, dar stătu legînîndu-se puțin. — Rima. Drumul coboară pe partea asta a liniei și urcă pe cealaltă. E imposibil! Știu. Dar așa e. încearcă. Ea se apropie, puse un picior peste linie ezitînd, apoi îl retrase zicînd: — Bine, te cred. — Dar de ce nu testezi? Ține-mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
în brațele celuilalt, apoi el se rostogoli într-o parte simțind izbiturile ritmice ale rucsacului. Cînd se opri și reuși să se ridice în picioare, pămîntul părea neted și rămase singur în ceață. Nu se mai vedea nici măcar linia galbenă. — Rima! Rima! Rima! țipă el și ascultă, dar nu auzi decît marea în depărtare. O clipă, se simți îngrozitor de pierdut. Scoase lanterna din rucsac, o aprinse și descoperi linia galbenă la un metru de el, apoi își aminti că, dacă Rima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
Rima! Rima! Rima! țipă el și ascultă, dar nu auzi decît marea în depărtare. O clipă, se simți îngrozitor de pierdut. Scoase lanterna din rucsac, o aprinse și descoperi linia galbenă la un metru de el, apoi își aminti că, dacă Rima ar fi căzut peste linie, s-ar fi rostogolit în direcția opusă. Gîndul era îmbucurător, pentru că făcea ca evenimentele să pară logice. Se întoarse și urcă dealul, cu lanterna în mînă, și după un efort considerabil, ajunse în vîrf, unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
să fi fost? — Nu știu. Buricele degetelor îi sîngerau. Lanark scoase trusa de prim ajutor, curăță juliturile și-i puse un plasture. Apoi rămaseră acolo, unul lîngă altul, epuizați și așteptînd să propună celălalt prima mișcare. în cele din urmă, Rima zise: — Ce-ar fi dacă am merge pe partea opusă a liniei și ne-am ține de mînă? Atunci, cel care o va lua la vale va fi domolit de cel care va merge în sus. Lanark se uită la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
o stîncă. — Eu am alunecat peste linia galbenă, nu tu, zise el. Se răsuciră și o luară de la capăt. Nu se depărtaseră prea mult, cînd auziră un sunet ciudat, tremurător, pe care Lanark părea să-l recunoască. — Cineva plînge, spuse Rima. El își scoase lanterna din buzunar și lumină în față, iar Rima trase brusc aer în piept. O blondă înaltă, cu o haină neagră și un rucsac, stătea ghemuită pe drum, cu mîinile peste față. — Eu sînt aia? șopti Rima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
Se răsuciră și o luară de la capăt. Nu se depărtaseră prea mult, cînd auziră un sunet ciudat, tremurător, pe care Lanark părea să-l recunoască. — Cineva plînge, spuse Rima. El își scoase lanterna din buzunar și lumină în față, iar Rima trase brusc aer în piept. O blondă înaltă, cu o haină neagră și un rucsac, stătea ghemuită pe drum, cu mîinile peste față. — Eu sînt aia? șopti Rima. Lanark dădu aprobator din cap, se duse la fată și îngenunche lîngă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
Rima. El își scoase lanterna din buzunar și lumină în față, iar Rima trase brusc aer în piept. O blondă înaltă, cu o haină neagră și un rucsac, stătea ghemuită pe drum, cu mîinile peste față. — Eu sînt aia? șopti Rima. Lanark dădu aprobator din cap, se duse la fată și îngenunche lîngă ea. Rima scoase un chicot isteric: — Ai uitat? Ai făcut asta deja. Dar tristețea celei din fața lui îl făcu să n-o bage în seamă pe cea din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
brusc aer în piept. O blondă înaltă, cu o haină neagră și un rucsac, stătea ghemuită pe drum, cu mîinile peste față. — Eu sînt aia? șopti Rima. Lanark dădu aprobator din cap, se duse la fată și îngenunche lîngă ea. Rima scoase un chicot isteric: — Ai uitat? Ai făcut asta deja. Dar tristețea celei din fața lui îl făcu să n-o bage în seamă pe cea din spate. El o prinse de umeri și zise insistent: Sînt aici, Rima! E-n

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
lîngă ea. Rima scoase un chicot isteric: — Ai uitat? Ai făcut asta deja. Dar tristețea celei din fața lui îl făcu să n-o bage în seamă pe cea din spate. El o prinse de umeri și zise insistent: Sînt aici, Rima! E-n regulă. Aici sînt! Ea nu-i dădu atenție. Cealaltă Rima, care era în picioare, trecu pe lîngă el spunîndu-i cu răceală: — Nu mai trăi în trecut. — Dar nu pot lăsa o părticică din tine pe un drum ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-o și pe ea. Bănuiesc că femeile neajutorate te fac să te simți puternic și superior, dar pînă la urmă o să descoperi că-i o pacoste. în voce pulsau atîta dispreț, neajutorare și umor, că se ridică în picioare. Cum Rima cea ghemuită părea că nu-l poate observa, el o urmă pe cea care mergea. Se luară de mînă și parcurseră o mare distanță în tăcere. Nimic nu era vizibil în afară de paloarea ceții, nimic audibil, în afară de oftatul mării. Aerul rece

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]