17,708 matches
-
căsuțele sale negre pline cu povești dantelate, literele precum niște păsări aliniate pe firile de telegraf, în jurul lor, chenar auriu. Poveștile frumoase, la un moment dat, se amestecă, se omogenizează, se topesc în același tipar al așteptărilor, poveștile frumoase se rostesc singure. Dai prima pagină, intri într-o lume uniformă, umbrele răzlețe se descompun aproape identic. În locul lor, lumina îmbracă, repetabil, aceleași tipare. Tabloul, frumos înrămat, întregește definitiv memoria. Pe sobă, în casa bunicilor, iarna, păsări multicolore ciripesc în cor despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
nici în grădina lui Dumnezeu nu-i singur, Ionel a rămas fără părinți și pe lumea cealaltă. Iau de la unul lumină și duc la celălalt, copii nu se supără când își împrumută unii altora jucăriile. Petru în fiecare seară își rostea incertitudinea: Tatăl nostru... De ce al nostru și nu al lor? Pentru a-l putea revendica când ni se face de oameni singuri cu titlu de proprietate? Tatăl nostru, om de zăpadă, ne ascundem după tine ca după o redută, rupem bulgări, aruncăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
răspuns concretizează intenția de a culege nimicul, cenușa nu lasă nici măcar o dâră de cretă în oglindă. Ascult! Amintirile sunt furtuni șoptite, amintirile sparg timpanele cerului. De 18 ani, fără tine, secundele te numără pe silabe. Ascult. Rugăciunea inimii se rostește singură, nimic mai fluid decât un sânge ce se caută în icoană. Cerul s-a zgâriat într-un vârf de brad deasupra bisericii, nimic mai albastru decât hemoragia dimineții de mai. Am crescut cetate în jurul unor ferestre cu obloanele trase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
făcut mumele voastre în bocancii statului?! Era vremea Vecerniei. Arhimandritul a coborât din duba jandarmeriei, a pășit în pronaos (mai departe se simțea necurat să treacă, chiar dacă biserica semăna cu un schelet devorat de corbi), a căzut în genunchi, a rostit canonul sfântului Efrem Siru, psalmii 50, 103, 140: "Soarele și-a cunoscut apusul său. Pus-ai întuneric și s-a făcut noapte. Cât s-au mărit lucrurile tale, Doamne, toate cu înțelepciune le-ai făcut." A privit cerul: "Doamne, cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cerul: "Doamne, cât de departe ești fără acoperiș deasupra capului!" Arhimandritul s-a apropiat de mașina procurorului. Petru, legat de o banchetă, îngâna versetul 22 din cartea lui Iov: "Și întru toate acestea, Iov nu a păcătuit și nu a rostit nici un cuvânt de hulă împotriva lui Dumnezeu." Plângi părinte, plângi până când lac va crește sub picioarele tale, dar nu deznădăjdui! Vei trece și peste această cumpănă și vor veni altele și mai grele. Te rog, părinte Petru, nu dispera! Rămâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ceresc până la capăt! Doar așa vei putea păși cu sufletul curat la cei dragi. Iartă-mă, părinte arhimandrit, eu am pus foc sub tălpile lumii. Arhimandritul a binecuvântat valea, făcând semnul crucii în văzduh și peste creștetul lui Petru. A rostit ca pentru sine: Aici va crește cea mai frumoasă livadă de meri." Apoi a urcat din nou în duba jandarmeriei. Precum un lup cu burta plină hăituit de vânători, mașina poliției, alergă spre Dorna. Farurile, două lumânări aprinse parcă pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
reabilitării geniului politic al Florenței, cel care a distrus masca de aparentă moralitate sub care s-a deghizat întotdeauna puterea principilor. Italianul Boccalini, un contemporan al lui Bacon, un antimachiavelic în vorbe și machiavelic în fapte, în Izgonirea din Parnas, rostește acoperit același adevăr în limbajul oblic al alegoriei. El imaginează un Machiavelli acuzat și adus pe rug și care, apărîndu-se, uimit, ar spune: "Eu nu știu pentru ce vor să mă ardă, pentru a fi scris despre acțiunile obișnuite ale
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
mi-ar vorbi fără cusur. Scriu pe claviatura unui ordinator obișnuit, unde Însă fie care tastă se prezintă vocal sub tușeu, În chiar clipa proiectării semnului ei pe ecran. Apoi, la o altă apăsare pe taste, textul astfel cules se rostește singur pe sine de la un capăt la altul sau pe fragmente, după gust și aflările omului În treaba cu pricina. Vasăzică, scrisul gravat În memoria ordinatorului, trimis prin poșta electronică sau postat pe internet, e pre schim bat cît ai
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
o fi uitat Îndelung la mine cum soseam năucit În vacanță de undeva din nourii depărtărilor, o fi Înțeles repede totul, drept care m-a luat cu el În toate jocurile și peregrinările, pretutindeni. Ei bine, acum, desfăcîndu-se din Îmbrățișare, a rostit primul gînd care i-a trecut prin cap după aproape patruzeci de ani de despărțire: — Mai ții minte cînd era să ne Înecăm În spatele școlii? Crescuse Valea Măriei... Noroc că m-ai Împins tu tare și te-am tras și
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
și vorbeam bine maghiara jocurilor și a hoinărelilor noastre, făceam față discuțiilor cu oamenii mari, dar din bisericeasca popii nu Înțelegeam o boabă. Bănuiam că e vorba de un tărîm minunat al păt lăgelelor roșii: „Paradicsom, a paradicsomba fogunk jutni“ rostea din cînd În cînd preotul. MÎncasem cu plăcere atîtea „paradicsom“, ba pe unele le și furasem prin gardul grădinilor, le ștersesem de praf cu mîna și-mi Înfipsesem dinții În ele umplîndu-mă de zeamă fără prea multă bătaie de cap
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
edificat cu timpul că tomatelor li se spune În maghiară paradicsom, cuvînt care desemnează de asemenea Paradisul, Raiul. Iar de la acest faimos „paradis unguresc“, sătmărenii și moroșenii au derivat pentru pătlăgeaua roșie un nume pe care ar trebui să-l rostească pios ca pe unul de sfîntă: porodică. Afară de Zoli și de Caița care-mi erau vecini, cu camarazii clasei Întîi m-am reîntîlnit rar. Cu gemenii, bunăoară, nu m-am mai regăsit niciodată. Peste Gheorghe Grosoș Însă am dat Într-
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
l-ai luat să-l ții pînă se Întremează, arăți medaliile de la Împăratul, dacă te Întreabă careva. — Mergeți cu Dumnezeu! Șvabul din Moftin l-a ținut ascuns pe Weisz pînă prin aprilie 1945, cînd se vorbea deja În gura mare, rostindu-se nume de oameni și de așezări, că unii dintre evreii deportați se Întorseseră acasă. Jidovul rătăcitor Weisz a ajuns atunci la Rătești, intrînd În sat pe jos și amuțind pe toată lumea. Cu nările, Încerca să simtă dacă aerul e
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
situația, perindau prin fața lor vorbitori de fel de fel de limbi, pînă cînd au găsit pe undeva un ungur din tălmăcirea căruia le-au Înțeles povestea. A apărut Îndată și un domn care s-a Întreținut Îndelung cu interpretul. — Chicago, rostea foarte des a mirare acesta. — Da, la Cigagău, confirma candidata la intrare În Sta tele Unite. Domnul a semnat niște hîrtii și i-a luat pe cei patru, cu tălmaci cu tot, În trăsură pînă la restaurantul pe care-l
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
niciodată ea nu arătase cine-l trăgea după el ori cine-l mîna la vale. De cum zvîntau butoiul, muncitorii Își schimbau hainele, dar nu tocmai cu cele de sărbătoare, și mergeau la bal În - spunea mama Floare - „Pemnița lui Levandowsky“. Rostea Însă acest nume ungurește, cu accentul pe prima silabă și cu gura căscată bine ca să poată slobozi vocalele deschise. Mai adăuga că „pemnița era bugăt de lată, da’ tare era lungă față cu cît era de lată. Iară trîmbițașii ședeau
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
printr-o astfel de operațiune ascunsă privirilor obișnuite, Încercam a tra fica peste frontierele timpului, din trecutul meu sau al altora, imagini ce mă prinseseră din urmă, ispitindu-mă să scriu. Din frînturi de povești și din țăndări de vise rostite cu voce tare, m-am Încumetat să refac mozaicul aventurii americane a mamei Floare, după cum mi-a fost ea istorisită de bătrînă, după cum am completat-o cu amănunte aflate de la fiica ei, bunica Maria Pomean, măritată Costin, și de la mama
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
din vecinătate, ca Îndată să se grăbească și el pe urmele camarazilor săi. Contingentele românești n-au zăbovit mult la Pișcari, văzîndu-și mai departe de front În Ungaria, iar soldatul rănit a murit după cîteva zile. Nu mai apucase să rostească vreun cuvînt coerent, acte asupra lui nu s-au găsit, iar de la ofițerii trupei, sătenii nu-i reținuseră numele. L-au Îngropat În locul În care Își dăduse sufletul, adică În curtea bisericii, așezîndu-i casca pe cruce. Încă un mormînt al
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
dispărea Într-un loc și apărea Într-altul. Nu trecu mult și auzi un glas Înalt de femeie cîntînd. Îi luase pînă atunci peste picior pe toți bisericoșii, dar acum porni să tremure fără voie. Se strecură În tindă și rosti În gînd Născă toarea... Pe măsură ce se apropia de sfîrșitul scurtei rugăciuni, i se părea că aude tot mai tare glasul acela de femeie. Ieși din nou În grădină... Îl auzea cu adevărat. Îl auzeau și alții, zărise lămpi aprinse la
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
bună. Își făceau o cruce largă la fiecare ispravă de acest fel a cîte unui ren, spre hazul stăpî nilor vitei. Lui Gheorghe Pomean, Iuri cum Îi spuneau rușii, graiul acestui neam de păstori de reni Îi suna oarecum cunoscut. Rosteau cuvintele tare și apăsat, parcă ar fi rostogolit la vale fiecare zicere. Deodată, Începu să priceapă: un bărbat spu sese „hó“, după care „nap“. Alte vorbe nu Înțelese, pînă cînd o femeie prinse a se văieta că-i Înghețaseră degetele
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
dăn țu ielile Frumoaselor ca niște vîrtejuri de raze În asfințit, toate făpturi văzute și Întîlnite, chipurile, ci despre cea mai primej dioasă peripeție, una la care nu asistase, a străne potului cres cut de ea. Nu izbutise niciodată să rostească numele lui Zoli. Îi spunea Doli. Care o fi fost piedica rostirii negreșite, nu știu. — Mamă, spune Zoli, o Îndemnam eu. Voi spuneți-i cum vreți că io tăt cum știu Îi zîc! De mine, vasăzică, și-a amintit În
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
cam două zile, pe toate fetele le striga Kitty. Oricum, nu-și bătea ea capul să le țină minte numele: „Kitty, tu de-acolo, lasă mîța-n pace!“ „Good evening“ al meu din acele vremuri nu era unul curat lacrimă, parcă rosteam „gut evning“, dar era oricum mare lucru față de ce știau ortacii de joacă În altă limbă străină decît ungureasca, iar ungurii În alta decît româna. Încercînd să fac un inventar a ceea ce am Învățat de la Mrs. Flory, am adunat, cu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
papa Grigore cel Mare (mort în 604). În două omilii despre evanghelii, 25 și 33, Grigore face pasul decisiv, transformând simplele aluzii sau apropieri semiinocente din Luca și Ioan într-o biografie oficială, ca să spunem așa. Omilia 25 a fost rostită la San Giovanni in Laterano în Joia Mare a anului 591 și are ca temă principală Noli me tangere. A doua omilie, rostită la San Clemente în septembrie, același an, se oprește asupra episodului „ungerii” din Luca (femeia „păcătoasă”). Grigore
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
apropieri semiinocente din Luca și Ioan într-o biografie oficială, ca să spunem așa. Omilia 25 a fost rostită la San Giovanni in Laterano în Joia Mare a anului 591 și are ca temă principală Noli me tangere. A doua omilie, rostită la San Clemente în septembrie, același an, se oprește asupra episodului „ungerii” din Luca (femeia „păcătoasă”). Grigore amalgamează cele trei personaje, declarând: Hanc uero Lucas peccatricem mulierem, Iohannes Mariam nominat, illam esse Mariam credimus de qua Marcus septem daemonia eiecta
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și Iuda, spuneam, se desfășoară într-un registru oficial: unul își recunoaște Învățătorul, ghidul spiritual, celălalt își recunoaște elevul: îEta‹re, ™f’ Ö p£rei înseamnă „Tovarășe/prietene, șîntâmplă-seț lucrul pentru care ești aici!” Formula îl presupune pe acel genetheto, rostit de Isus în rugăciunea către Tatăl câteva momente mai devreme. Nu mi se pare că scena ar justifica tonul ironic al protagoniștilor. Dimpotrivă! Cred că tonul oficial cadrează perfect cu tensiunea și caracterul dramatic al momentului. Isus și Iuda încheie
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
este trădător; așadar iudeii sunt trădători” va domina, cu puține excepții, polemica creștinism versus iudaism aproape o mie opt sute de ani47. Cel mai celebru text în acest sens îi aparține lui Ioan Gură de Aur. E vorba despre o predică rostită în Joia Mare, cândva la sfârșitul secolului al IV-lea (anul nu se poate preciza)48. * Origen constituie o fericită excepție și în materie de „iudalogie”49. Celsus, în vestitul său Discurs adevărat, printre alte acuze împotriva creștinismului, se oprește
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în greaca clasică, nu are un sens specific religios, ci înseamnă „a înjura, a vorbi de rău pe cineva, a calomnia”. Este sinonim cu loidorein, „a ocărî”. În opoziție cu euphemein („a vorbi de bine, frumos pe cineva”), înseamnă „a rosti cuvinte de rău augur” sau „a rosti cuvinte care nu trebuie rostite în cursul unui sacrificiu”. Sensul religios al termenului, așa cum s-a tehnicizat cu timpul, este exact „a rosti cuvinte ofensatoare la adresa zeilor sau la adresa unor realități sacre”. În
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]