3,443 matches
-
pentru distincția omului modern. Distincția - asta-i superstiția unui gen corupt. Dar încordarea spiritului cere un anumit nivel de barbarie, fără de care se moleșesc arcurile gândirii, un vulcanism ce nu trebuie domolit decât în lașități voite. O idee să se rostogolească în avânturi de imn, cu o vrajă de delir sau de fatalitate, așa cum se întîmplă în incandescența blestemelor - aceste limbi de foc ale spiritului. Modernii sânt călduți, prea călduți. N-a bătut ceasul să-nvățăm iubirea și ura, ca dimensiuni
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și să-mi sugă sîngele? Doar numai așa s-ar împlini visul de groază care mă așază sub greul munților și mărilor. Nu sânt un stârv care zărește din fundul lumilor cum se zdrobesc tării și bolți, spre a se rostogoli pe el și a-l turti? Sub ce stea n-am murit, sub ce mare și sub ce uscat? Ah! totul a murit, în frunte cu moartea! - Universul? Parcă zăresc năluci din fundul unei măsele stricate... Un vampir - sugîndu-mi ultima
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o lipsă de mândrie creaturală în a nu-ți oferi inima istovirii voluptuoase a morții. Doar stingîndu-te neîncetat o stingi în tine, îi reduci din infinit. Cel ce n-a cunoscut intimitatea morții înainte de-a muri, minor sfârșitului, se rostogolește umilit în necunoscut. El sare în vid; pe când, prins în ondulația muririi, luneci în moarte ca spre tine însuți. Când știi ce-i gustul morții, nu mai poți crede c-ai trăit vreodată fără să-l cunoști... sau c-ai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
spre un cer înlemnit de propria lui lipsă? Iar tu, Natură, ce plânsuri mai aștepți de nu te răzvrătești cu rugi și cu blesteme? Și voi, obiecte fără suflet, de ce nu urlați soarta vrăjmașă a sufletului? Sau vreți să moară rostogolindu-se pe voi, pe voi care nu cunoașteți frica de a deveni obiect? Și nici o stâncă nu zboară spre bolți ca să-ți cerșească îndurarea! Pe vremuri, lucrurile se rugau pentru muritori și mările deveneau furioase pentr-un suflet. Azi, toate
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
poezia și din muzica noastră populară și nu mai găsiți decât o țopăială lirică, fără nici o marcă originală. Ce departe am fi fost astăzi, dacă infinitul din acest dor lua forma unei expansiuni eroice a sufletului, dacă ne-am fi rostogolit, cu o înflăcărare fără margini, peste ruinele noastre! Dorul exprimă un raport negativ cu lumea, el este o lunecare leneșă și orizontală sau o ondulație minoră pe suprafața mobilă a vieții. Eroismul este ascensiunea spiralei, sinuozitățile în înălțimi. Prin dor
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
printre dinți și din frunze câte - o doină adâncă și plină de foc. Astfel treceam înainte alături cu zidurile de piatră a muntelui, pe-o cărare îngustă ce ducea mereu în sus, năruită pe - alocurea, pe - alocurea baricadată de bolovani rostogoliți din creștetul munților și înțepeniți în albia cărărei. Săream peste năruituri și baricade și-am mers mereu, până ce luna apusese, focurile se stingeau, cântecele încetară, iar răsăritul se roșea slab de faptul zilei. Aerul răcoare al dimineței îmi pătrundea pieptul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sese. Impregiurul focurilor vedeai șezând cete întregi de oameni, lăncile culcate pe umere străluceau în aer... lănci de coase cari-n urmă erau să devie spaima inamicilor. Din creștetele munților românii slobozeau roți înfășurate-n paie și aprinse, cari se rostogoleau cu o repejune demoncă până se pierdeau hăulind în prăpastiile adânci, în inima pământului. Buciumele sunau din vârfuri astfel încît ți se părea că sufletele de aramă a munților se trezise și suna a moartea lumei. Culme cu culme ardea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
plutea o moară a unui sas de la care noi obicinuiam a ne aproviziona cu faină, ceea ce-l făcuse pe sas să tacă față de patrulele maghiare ce cutreierau ținutul. Moara se legăna liniștit pe Mureș, cu roțile ei asurzitoare ce se rostogoleau ca doi balauri negri scăldîndu-și oasele de lemn mucegăit în apa albită de spume a râului, și sasul, gras și cu fața cât o lună plină și roșie, sub o pălărie largă ca o streșină se primbla cu șorț alb
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
risipiți. - Stați! strigă unul mai bătrân dintre copiii munților. Bolovanii în șir, copii! Într-un moment bolovanii erau puși în două șiruri, în ordine de bătălie, asemenea unui mur. Când inamicii începură a urca dealul, șirul întîi de bolovani se rostogoli în ei, astfel încît, pocnind, rumpând, lovindu-se de colțuri de piatră ce răsăreau prin iarbă și prin tufișe, bolovanii în urma urmelor rumpeau șirurile de oameni din vale {EminescuOpVII 216} sau, repezindu-se de pre câte - un vârf de stâncă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ochii lui bătrâni curgea lacrimi mari. - Frate Ioane, zise el încet și liniștit, fă-ți o cruce. Ioan [î ]și făcu încet și cu silință multă o cruce. In momentul acela sabia vâjâi prin aer și capul lui Ioan se rostogoli pe frunzele uscate. - Nebune! țipai, îndreptînd pistolul spre fruntea bătrânului, ce-ai făcut? - Ce-am făcut? zise bătrânul, căzîndu-mi în mâni și plîngîndu-mi pe piept ca un copil. Ce-am făcut? Dar ce era să fac? Tremurul său, gemetele sale
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
turturică albă zbură asupra capului meu croncănind și dând din aripi, apoi se - nalță rotindu-se în sus, în nori, speriat de prezința mea. Românul și-ntinse flinta și punctul cel negru, ce plutea, din aer și dete foc - atunci, rostogolindu-se prin aer, căzu vulturul cu turturică cu tot în prăpastie. - Răzbunarea! murmurai eu. De ce să mor pîn-a nu-l răzbuna. După aceea am vreme și de murit și de trăit de voi vrea. Împlui groapa cu țărână, frânsei o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nu răsunau de fel pe pietrișul și prundul cel mărunt si lesne de răscolit al căilor. Un munte arunca celuilalt umbra lui, cerul gândea nouri, iar stâncile - pocite schelete de piatră - șuierau coprinse de vânt. Din când în când se rostogolea câte - o piatră, se desprindea câte - o bucată de stâncă și vuia la vale-n jos. Coborârăm muntele și apucarăm prin câmpie până ajunserăm la moară. Moara era închisă, do [a]r cânele deslănțuit urla la lună a pustiu. Voacea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
caracterele absurde și smintite pe care indivizii le manifestă îndeobște în starea anormală de nebunie. Ele au atîtea în comun cu "pensionarii azilelor noastre"241, încît atunci cînd le vedem acționînd în timpul revoluțiilor, al mișcărilor de stradă, cînd le vedem rostogolindu-se la cel mai mărunt zvon, eroice sau panicate, ca în 1789, nu mai putem face nici o deosebire între credulitatea lor și nebunie. "Ele au adevărate halucinații colective: oamenilor adunați laolaltă li se pare că văd sau aud lucruri pe
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
inimă murg tînăr un Înțeles să bată, Din hamul de furtună să se desfacă vîntul. Îți treci ca un descîntec mîna prin evocare... Lumea capătă străluciri cristaline, devine diafană și muzicală: Ascultă: șlefuită În muzici sticla crăngii, Profund glasul iubirii rostogolit pe minge În floare, ireală e lacrima tălăngii Și-n scoarță suveniru-i răbojul pe meninge... A scrie Înseamnă Încă o dată pentru poet a contura, prin aproximări succesive, infinitele fațete ale trăirii, dezvăluite fără preconcepție, În Însuși actul producător al discursului
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
excepțional 354, dacă nu am avea în vedere ansamblul creației ivănesciene), cum „a umblat odată cu o amintire în mâini”: Și eu am umblat odată cu o amintire în mâini, strângând-o atent să nu-mi scape. (îmi alunecase odată - și se rostogolise de-a dura pe jos, am șters-o frumos, cu mâneca hainei, nu mi-a fost frică, amintirile mele sunt mingi - nu se sparg niciodată. numai că dacă-mi scapă din mâini se pot rostogoli foarte departe - și mi-e
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
îmi alunecase odată - și se rostogolise de-a dura pe jos, am șters-o frumos, cu mâneca hainei, nu mi-a fost frică, amintirile mele sunt mingi - nu se sparg niciodată. numai că dacă-mi scapă din mâini se pot rostogoli foarte departe - și mi-e lene să mai alerg după ele, sau chiar să mă întind la marginea mea, să-mi las mâna din ce în ce mai lungă în jos, să fugăresc amintirea. îmi iau mai bine o alta. și asta poate fi
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
codrii mișcători etc, pentru a sugera o agresiune În valuri și o rezistență de granit. Nici una din marile comparații romantice nu lipsește. Ele au ceva grandios și năprasnic: „Ca o stîncă naltă Ce din vîrf de munte saltă, Tună, se rostogolește, Cade, rumpe și zdrobește Codrii vechi din a sa cale PÎnă-n fund, În fund de vale, Astfel crunt ostașul meu...” Arta antitezei (Fiul Romei, de o parte, și nisipurile, codrii mișcători, hidra, negurile năvălitoare de cealaltă parte) angajează, dar Într-
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
tristeții, simțea că se sufocă, drept care se tot perpelea. Ca și cum o groază de păianjeni s-ar fi apucat să țeasă o pânză dar fără să aibă idee de ce va ieși. Se împingeau violent, rodeau, țâșneau iuți pe firele întinse, se rostogoleau amețitor într-o prefăcută încleștare asemenea unui dans. Își duse mâna la stomac, îl ardea. Gata, hotărâse: Giandomenico o să plece, iar el va să rămână să ia în piept opintirile vieții. Așa își repeta în pofida mâhnirii și pentru a-și
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
de conținut nu era pentru el, voia să dea ochii cu viața adevărată de zi cu zi și cu ideile ce străbătuseră veacurile privind subiectele teologiei și magiei, ale fizicii și ale esteticii. Nu voia să stea să privească lumea rostogolindu-se în mocirlă în timp ce imbecililor li se îngăduia să fie la cârma înfăptuirilor omenești. Izbuti să sară peste zidul incintei într-o noapte când vântul urla ca o jivină dezlănțuită iar sciatica și reumatismele îl supărau mai mult ca de
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
floreta ei surâdeau, dar dacă îi lovea cu vârful sabiei în plin, pentru o clipă, ei se înfiorau. Cutezi în continuare să ameninți? Crezi că poți vorbi precum un câine scăpat din lanț? Nu ameninț, văd cum capetele voastre se rostogolesc spre o prăpastie. Fiecare dintre noi va plăti la sfârșitul vieții, iar cel ce ne va spovedi n-o să dorească acuzații ce se bat cap în cap, ne va cere să răspundem la întrebarea dacă conștiința noastră de oameni l-
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
se scutură cabina... șopti Petrache, abia întredeschizând ochii. Nu te mai mișca atâta... — Dacă- mi vine... gâfâi Aurica. Atuncea mai bine strigă... Poate că ea nici nu-i auzi îndemnul și nici nu era nevoie. Erau nemărginiți, pluteau deasupra lumii, rostogolindu-se printre ceruri, o apă despicată ca o carne crudă. Când luminile se apropiară din toate părțile, de parcă veneau spre ei în același timp din adâncurile cerului și din măruntaiele pământului, Aurica scoase un țipăt scurt. Apoi tremurul ei dădu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
hârtiile pe care le găsise pe masă. — Vreau să spun, faptul că vrem să știm de ce a făcut-o ne-ar putea ajuta să-l vindecăm ? — Cu o condiție, spuse doctorul, aruncând moneda în sus și lăsând-o să se rostogolească, în cercuri tot mai mici, pe podea. Ca moneda să fi avut dreptate și omul să deschidă ochii. — Adică ? Să înțeleagă de care parte a frontierei se află și să nu încerce să treacă fraudulos dincolo. Spitalul nu-i hotel
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
despre plăcerile ascunse ale lui Papi se închisese și nimeni nu-l redeschise. La fel făcu și Cosmina cu subînțelesurile lui Filip. Privi către Shiva, care continua să danseze în cercul lui, îl lăsă și pe al ei să se rostogolească. Spuse, în schimb : Vecinul ăsta al meu... Cititorul în stele ? întrebă Efrem, ca să-și marcheze reintrarea în discuție. — Poți să-i spui și așa. Mai ales că iese din casă doar noaptea. Dacă mai adaugi că locuiește într-o odaie
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de ploi și rotunjite de vânt, cu oale sparte înfipte în ele. Poarta era prinsă de stâlpul gardului, ca totdeauna, cu un cerc de sârmă. Îl trase în sus, cercul sări, lăsând poarta slobodă, îi căzu la picioare și se rostogoli, ca o vietate scăpată din lanț. Poteca era acoperită de ierburi și de tot felul de flori colorate, creasta-cocoșului, portolaci, coada-șoricelului, maci, margarete. Ce fel de anotimp o fi ăsta, ar fi trebuit să întrebe, văzând florile de primăvară deschizându-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
spre Efrem. — Suntem oameni în toată firea, replică acesta. — Poate că n-ar fi trebuit să venim aici, interveni Papi, care se vedea că plânsese. Nu ne mai folosește la nimic... — Aiurea, spuse Efrem. N-a murit nimeni. Șarpele se rostogoli pe deasupra capetelor lor. Strălucirea globurilor de sticlă arăta că dansul putea să înceapă. — N-ai să te mai întorci, nu-i așa ? întrebă Filip deodată. Efrem ridică din umeri. — De unde să știu ? Nici n-am plecat. S-ar putea să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]