KorAP: Find »[drukola/base=scaun & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...101 102 103 ...1368 >

34,178 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183

atât de densă, Încât părea palpabilă. Chiar dacă trecusem prin cea mai groaznică experiență din viața mea, mi-era clar că nu Îmi rămânea de făcut altceva decât să mă fac invizibil, cât mai invizibil. Așa că m-am așezat pe un scaun și am cotrobăit prin buzunare. După câteva Încercări jalnice, am reușit să-mi aprind o țigară. Imediat, Else Oloaga se deplasă spre proiector, cărând filmul serii În poală. Era același film, Refugiu, pe care Îl difuzam Încă o săptămână. Acționă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Întotdeauna la fel, ori de câte ori Otto interpreta o „victorie eroică“, caracterizată de tipica „demnitate germană“ - și imediat după aceea, ecranul a strălucit gol și uluit, deasupra audienței surprinse. Cinematorgraful era plin doar pe jumătate. Câțiva bărbați Își luară mâinile de pe spătarul scaunelor În care au stat partenerele lor - majoritatea infirmiere de la Miséricorde, marele spital pe care, de obicei, Îl numeam doar Mizeria. O femeie Își aranjă părul sub o pălărie În formă de clopot, o alta Începu să cotrobăie prin poșetă după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Zice lui Else. Else apoi lui Otto. Se duse mai Încolo și puse paharele pe masă. Otto terminat, În sfârșit. Gheața zornăi calm și frunzele de ceai se rotiră și se cufundară Încet pe fundul paharului. Așa stăteam, Else În scaunul cu rotile, eu pe scaunul meu. Totul părea neschimbat. Colega mea filosofa, eu murmuram aprobator, și din când În când Îl ascultam pe fiul ei interpretând tema filmului difuzat. Ceaiul cu gheață avea gust de mentă. Singura diferență era că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
lui Otto. Se duse mai Încolo și puse paharele pe masă. Otto terminat, În sfârșit. Gheața zornăi calm și frunzele de ceai se rotiră și se cufundară Încet pe fundul paharului. Așa stăteam, Else În scaunul cu rotile, eu pe scaunul meu. Totul părea neschimbat. Colega mea filosofa, eu murmuram aprobator, și din când În când Îl ascultam pe fiul ei interpretând tema filmului difuzat. Ceaiul cu gheață avea gust de mentă. Singura diferență era că În capul meu acum domnea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
devreme după-amiaza aceasta. În spatele tejghelei, Helmut lustruia pahare cu gesturi economice. Ținând unul În lumină, Îl cercetă de parcă ar fi fost din cristal de Boemia, apoi continuă să toarne bere Înainte să am timpul sau promptitudinea de a comanda. Pe scaunul de lângă mine era un ziar. Însă, cum gândurile-mi zburdau În minte,reluate la nesfârșit, Îmi venea greu să mă concentrez pe titluri. Poate n-ar fi trebuit să sun de la Apollo. Else m-a obligat s-o fac, Între

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Îl considera corespunzător, atingându-i cu buzele unghiile prelungite. Erau lucioase și tari, ca spinarea unui gândac. După ce femeia Închise ușa - În sfârșit eram aici, În sfârșit Înăuntru - arătă Înspre o canapea din pluș tocit și se așeză Într-un scaun asortat. Draperiile erau brăzdate de dungile tremurânde ale luminii de vară. Îndărătul lor trebuie să fi fost un geam deschis. — Ai sunat pentru anunț, iar acum te gândeai să... Abilă, lăsă Întrebarea suspendată În aer, ca o bulă strălucitoare a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
După câteva minute Își făcu apariția o cu totul altă persoană. — Măi să fie, e chiar Sascha Knisch. Confuz, mi-am stins țigara, deși abia mi-o aprinsesem. Anton trânti o pereche de bocanci pe masă, apoi luă loc În scaunul de lângă mine. — Pentru tine. Mi-a luat ceva timp, dar uite-le. Ridică două degete către Helmut și Îmi răspunse la o Întrebare pe care nu i-o pusesem. Cercetând Încăperea, strâmbă din nas când dădu cu ochii de doi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Întorcându-se, Îi dădu artistului un ghiont in coaste (acesta Își pierdu stăpânirea de sine și Începu să tușească), apoi se opri și li se adresă celor doi tineri. Dintr-odată, unul dintre ei se ridică atât de hotărât, Încât scaunul se răsturnă. Scormoni după ceva În buzunare și dacă prietenul lui nu-i punea o mână pe braț, seara putea să sfârșească așa cum se sfârșea uneori la Crama Albastră. — Trebuia să-i Învăț minte, se scuză Anton, punându-și berea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Valentino. Dar nu cred că exista fată cu care să nu vrea să se culce și, surprinzător de des, chiar să reușească. În principiu, o partidă bună de sex nu era de neglijat niciodată, nici dacă respectiva stătea Într-un scaun cu rotile și nu avea picioare. Amicul meu trebuie să fi Învățat câteva trucuri de la tatăl său, cizmarul cu vocea minunată și cu perciunii zburliți, sau poate că, pur și simplu, degaja un miros specific, de Anton la care, pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Ei, știi tu, o minette, i-am spus, folosind termenul francez atât de popular În ultima vreme. Descria o femeie dotată cu mâini moi, și nu aspre, empatie și nu bici, care ajuta bărbații să se transforme În lămpi sau scaune pentru picioare, pudeli, scrumiere sau, mă rog, mai știu eu ce - școlărițe, poate. Cel puțin, așa o cunoscusem pe Dora, ca minette. Am sunat-o abia la câteva săptămâni după prima mea vizită din august 1926. Îmi era imposibil să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Îmi vine greu să te imaginez cu călușul În gură și cu o coadă Înfiptă-n fund. În timp ce madame Își dresează... Drace, cum să-i spun? Poneiul. Sau, În rol de guvernantă, să-ți spună să te Întinzi pe un scaun și să numeri cu voce tare, timp În care ea ține o coală lipită de fundul tău, cu un decupaj În formă de „25“, și bate ritmul cu un bici. O singură greșeală dacă faci, o iei de la capăt. Fir-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
mine. Apoi am cercetat apartamentul, cuprins de o panică din ce În ce mai insuportabilă. În sufragerie, un disc se Învârtea În gramofon sub desenul kitschos cu femeia misterioasă În rochie roșie, executat de un maestru englez la care Dora ținuse cândva foarte mult. Scaunele erau aranjate la fel cum Îmi aminteam, obiectele decorative de pe rafturile cu cărți păreau neatinse și, cu excepția mucurilor de țigară din scrumieră și a banilor de pe masă, n-am găsit nimic care să fi indicat faptul că primise un musafir

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
somn. Dora scosese niște farfurioare și pahare de cristal. Lângă șervete erau niște lingurițe și un obiect de metal pe care nu-l puteam identifica, dar care părea o paletă pentru prăjituri. Pe masă era tabachera, iar pe podea, un scaun răsturnat. Habar n-am de ce am băgat tabachera În buzunar, știu doar că am ridicat scaunul pentru că tulbura impresia de ordine. Apoi m-am uitat În jur. Calmul, nu tre’ să-mi pierd calmul. M-am Întors pentru ultima dată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
obiect de metal pe care nu-l puteam identifica, dar care părea o paletă pentru prăjituri. Pe masă era tabachera, iar pe podea, un scaun răsturnat. Habar n-am de ce am băgat tabachera În buzunar, știu doar că am ridicat scaunul pentru că tulbura impresia de ordine. Apoi m-am uitat În jur. Calmul, nu tre’ să-mi pierd calmul. M-am Întors pentru ultima dată În dormitor. Ceasornicul ticăia neîntrerupt - 7. 07, 7. 08... - și cadavrul zăcea În continuare pe pat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Apăru și un reflector și mi-am dat seama că eram acasă, În Viena. Făcând echilibristică pe masa din sufragerie, am Întrebat-o pe maică-mea ce Înseamnă numele nostru de familie. — Bucură-te că ai așa ceva, Îmi răspunse de pe scaunul ei, scrâșnind din dinți, fără a se deranja să ridice privirea, ca să te poți executa când ți se cere. Și, apucându-mă de picioare, mă Îndreptă cu gesturi dure și adăugă: — Așa. Am privit În jos și am văzut că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
ghiulelele erau mari și grele. Ca să dovedesc că pot să joc rolul manechinului unei croitorese dacă sunt nevoit, mi-am Îndreptat spatele și, curajos, m-am prefăcut că sunt din tablă. Mama mea a continuat să lucreze tăcută și hotărâtă. Scaunul scârțâia când și când. Își lăsase ochelarii pe vârful nasului, ținând acele Între buze. Cu o mână netezea tivul rochiei, cu cealaltă schița gesturi scurte, exacte. Era imposibil să-ți dai seama dacă cosea, sau desfăcea ceva. Deși ultima variantă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
puteți să-nchideți ușa, spuse un bărbat de vârstă mijlocie, intrând direct În apartament și așezând o servietă elegantă pe masă. Numele meu este Wickert, Doctor G. Wickert, inspector adjunct la Brigada de Moravuri. Și investigăm un misterios... Permiteți? Șterse scaunul de praf și se așeză. Deces. Inspectorul afișă un zâmbet prostetic - din toată dantura strălucitoare. Aranjându-și ochelarii cu rame aurii, mă așteptă politicos să mă trezesc. Dar eram cu cel puțin jumătate de an lumină În urma lui, așa că mă Întrebam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
mai aveam nici zahăr, nici lapte. Mi-am Întrebat oaspetele nepoftit dacă Îi place cafeaua fără zahăr, dar Începu doar să bată În Încuietoarea servietei sale; manechiura Îi strălucea În soarele puternic de dimineață. M-am dus să iau un scaun din bucătărie și mi-am dat seama că un alibi nu mi-ar fi stricat acum. Sunteți Alexander Knisch, născut În Viena În 1899, domiciliat În Tresckowstraße nr. 39 În de doi ani jumate, mai exact, Începând cu data de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
un contraargument. Aranjându-și o bretea a sutienului, Îmi propuse altceva, ceva mult mai atractiv. Detaliile nu contează, dar, de dragul problematicii sexuale, ar trebui să menționez că, după un timp, Dora m-a rugat să-mi afund călcâiele În perna de pe scaun. Între timp Își scosese nu numai rochia și jupa, dar și ciorapii. Din fericire am reușit s-o conving să nu-și scoată sutienul și Încălțămintea. Îmi apucă gleznele și Îmi Împinse picioarele Înapoi, apoi Își plimbă palmele calde, Îmbrăcate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
care vizita mea Începuse s-o ia era la fel de ridicolă ca o mulțime de alte lucruri din viața mea. Din nou abia reușeam să aud ce se Întâmpla. Suna de parcă Dora și-ar fi făcut de lucru cu ceva pe scaun. Pantofii Îi căzură pe podea, după care se așternu tăcerea. Încercam să-i prind imaginea În oglindă, dar, din unghiul În care mă aflam, vedeam doar mănușile ei pe jos, mate și ondulate ca pielea lepădată de un șarpe - și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
context cu grijă - ceea ce mă făcea să mă gândesc la desenele din suplimentele de weekend: trebuia să unești niște puncte numerotate, care roiau pe un fundal nedefinit. Rezultatul putea fi un peisaj cu o barcă eșuată, un interior intim cu scaun pentru citit și șemineu, sau un teren de joacă spectaculos cu leagăne care se Învârteau, carusele și căluți de lemn stoici, montați pe arcuri gigantice. Aceste tableaux-uri aveau un singur lucru În comun: În mod ciudat, toate erau private de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
o mustață stufoasă ca din secolul al nouăsprezecelea. Avea niște ochi miopi, dar atenți și constituție viguroasă, pe care o controla cu o delicatețe surprinzătoare. L-am găsit Într-un salon oriental, cu un etaj mai sus, scufundat Într-un scaun voluminos, capitonat cu catifea, picior peste picior, ca un turc, sorbind cafea dintr-o ceașcă aurită. În picioarele mari și goale purta niște pantofi tociți de lac. Lângă el stătea Kurt Gielke, extraordinarul său asistent și, totodată, partener de viață

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
curând o purificare biologică, ne putem aștepta cu toții la o nouă Sodoma și Gomora. Karp chicoti, apoi deschise ușa spre bibliotecă și bătu Într-un pupitru. Dinspre o ușă lăsată Întredeschisă, care dădea spre coridorul din fundal, am auzit un scaun scârțâind. — Osram Röser, spuse persoana care apăru, Își smulse o batistă din guler și făcu o plecăciune solemnă. Am simțit-o pe Dora Încordându-se, probabil din cauza apariției tipului. Era Înalt și bine-făcut, iar pe căpățâna sa descoperită se vedea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
am auzit mustrându-l pe recepționer. Alungâdându-mi sentimentul de neliniște, am tăiat-o printre fetișuri și olisbos-uri spre biroul lui Karp, care se afla În spatele camerei cu picturile despre „surorile“ lui. Câteva minute mai târziu, m-am instalat comod În scaunul din fața celui mai bun prieten al Dorei, gândindu-mă dacă Încheieturile lui ar putea fi considerate neobișnuit de subțiri pentru un bărbat. Și dacă da, puteau fi socotite feminine doar pentru atât? Șoldurile lui Karp nu erau foarte proeminente, asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
pantaloni, chiloți, șosete și pălărie. — De ce nu ți-ai dat jos sutienul? — Așa. Închizând ușa, Dora stinse lumina. Și acum e rândul tău să te descotorosești de restul hainelor. Libertate, egalitate și așa mai departe. Am așezat hainele pe un scaun. Dora era Îmbrăcată Într-un set În stil studențesc, inclusiv cu puloverul de culoarea vaniliei, cu marginile În dungi pe care l-am simțit În mână chiar vinerea trecută. În timp ce mă dezbrăcam, ea dispăru În dormitor. O auzeam trăgând sertarele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]