5,253 matches
-
mari sfințite, Tu plângi că lacrimile-n cor Cu jalea-s înfrățite. În viață omul e dator Cu plânsetul la vreme, Atunci când purul său fior E plin de diademe. 24 iulie 2004 IERTAȚI-MĂ! Am strâns și bani de-nmormântare; Scuzați că n-am putut mai mult, Dar nici nu vreau „piper și sare”, Ci cât mai simplă, făr’ tumult. Am strâns, vă rog, fără de chetă, Pentru sicriu, transport, gropari, Să nu se pună etichetă, Doar cruce simplă din doi pari
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
ușor răgușită, și îi veni în întâmpinare, prompt, cu brațele deschise simplu, pregătite pentru o îmbrățișare. Așadar, îmi aduci vești de la Magister militum! Sebastianus îngenunche ca să sărute inelul episcopal și, ridicându-se, consideră că era de datoria sa să se scuze: — Da, Excelentissime, mă îndurerează să știu că ți-am întrerupt odihna, dar e vorba de vești importante. Ochii bătrânului prelat se luminară și, cu o forță nebănuită, prinse în mâinile sale mâinile romanului: — Deci, armata lui Etius a sosit? Sebastianus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
textului o greutate și o prețiozitate suplimentare. Domnișoara S râde fericită cu toată fața, deschide larg ușa, își lasă sărutate "mânușițele", primește încântată florile, le privește bucuroasă, după care invită comisionarul de flori înăuntru și dispare în salon, cerându-și scuze și rugându-l să o aștepte câteva clipe. Comisionarul se oprește în vestibul, acea încăpere-tampon între larma străzii și liniștea casei. Salonul era pentru el un loc interzis, un spațiu unde oamenii trăiau drame și bucurii nepermise lui și de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
probeze cât de neplăcută e această activitate când nu ai dinți, în timp ce acolo, în vestibulul acela mic și întunecos, naftalina se amesteca cu mirosul de tânără femeie emoționată. Puse apoi farfurioara pe tavă, sărută mâinile cu gura plină, mulțumi, se scuză pentru firimituri, aduse aminte femeii că melonul său continuă să fie la ea în mână și ieși cu spatele în stradă, dispărând pentru totdeauna din viața domnișoarei S. Dacă ai fi avut răbdarea și curiozitatea de a-l aștepta pe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
să-l crească, decât să trimită flori și urări "mamei fericite"! îl apostrofă femeia. Vreți să-i transmit acest mesaj? întrebă Filip pus în încurcătură. Sunteți rudă cu el, sau amic? Nici una, nici alta. Sunt comisionar, încercă Filip să-și scuze parcă gestul atât de intim de a fi oferit flori unei femei străine. Pe domnul D l-am cunoscut azi-dimineață, la florărie. Era foarte agitat. Mi-a repetat de câteva ori să fiu foarte respectuos cu dumneavoastră, ceea ce vă închipuiți
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
gândi Carol. "Și ce-mi pasă mie! Un gardian mai puțin pe lume. Și încă propriul meu gardian. Cadavrul unui om peste cadavrul unui leu. O să-și țină unul altuia companie... Eu am puțină treabă, domnilor. Vă rog să mă scuzați!" își aruncă haina pe umăr și se îndreptă spre ușă. Nu pleca! auzi Carol în urma sa și se opri în prag, surprins că ligheanul știe și alte cuvinte decât propriul său nume. Te rog, Carol, nu pleca! Îngăimă cu greu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
se produce stârnind din nou o ploaie de ezitări, autorul ei desfășurând toate posibilitățile ce le-ar putea declanșa. Cum vedem, memorialistul prinde fără milă în insectarul amintirii toate acele detalii menite să-l explice. Se acuză, dar se și scuză. Un organism deficitar într-un mediu ostil. Imaginația sentimentală, subsecventă, a acestor pagini poate fi înțeleasă și altfel, situîndu-ne la nivelul destinatarului: familia Stere, probabil, față de care avea interese complexe, importantă fiind afecțiunea pentru Maria Stere. Iată cum stilul fără
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
asigur puțină intimitate șiă Of, Doamne! E îngrozitor. Doamna Silsburn a scos un râs scurt, înțepat: — Mi-e teamă că eu sunt una dintre mătușile țicnite. Era, în mod clar, ofensată. Doamna de onoare i-a aruncat o privire: — Ah, scuzați-mă. Nu m-am referit la dumneavoastră. A continuat apoi, rezemându-se de speteaza banchetei: — Voiam doar să spun că apartamentul lor e atât de strâmt, și dacă lumea o să înceapă să năvălească cu zecileă înțelegeți ce vreau să spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
și eu nu m-am uitat la ea ca să văd cât de serios fusese jignită de remarca doamnei de onoare. Îmi aduc aminte, totuși, că am fost impresionat într-un chip ciudat de tonul doamnei de onoare când s-a scuzat pentru mica ei gafă cu „unchii și mătușile țicnite“. Fusese o scuză sinceră, dar nu stânjenită și, în nici un caz, mieroasă, și preț de o clipă am avut senzația că, în ciuda indignării ei teatrale și a durității ostentative, avea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
și un pliculeț de chibrituri. Soția sa a luat o țigară și a așteptat un foc, care i-a fost oferit pe dată. Doamna Silsburn și cu mine urmăream aprinderea țigării de parcă ar fi fost o noutate oarecum fascinantă. — Ah, scuzați-mă, a sărit locotenentul și i-a întins doamnei Silsburn pachetul de țigări. — Nu, mulțumesc, nu fumez, a replicat iute doamna, aproape cu regret. — Soldat? mi s-a adresat locotenentul, întinzându-mi pachetul după o imperceptibilă ezitare. Mi-a plăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
comanda! mi-a poruncit. Noi o să te urmăm. Dar tot ce pot spune e c-ar fi preferabil să nu se găsească ticălosul ăla acolo, când ajungem, că sunt în stare să-l omor. Apoi, uitându-se la doamna Silsburn: Scuzați-mi limbajul, dar nu glumesc. Așa cum mi s-a indicat, am preluat comanda aproape fericit. O clipă mai târziu, un joben de mătase s-a materializat, din aer, lângă mine, foarte jos, în stânga, și escorta mea specială, numai teoretic neoficializată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
singură persoană, care investiga cauza întârzierii băuturilor. — A, desigur! am răspuns. — A fost un accident? m-a presat doamna Silsburn. Nu a fost ceva intenționat, nu-i așa? — Oh, Dumnezeule, doamnă Silsburn! — Poftim? mi s-a adresat ea cu răceală. — Scuzați-mă. Nu-mi acordați atenție. Sunt puțin amețit. Am dat pe gât o băutură tare, în urmă cu cinci minute, în bucătărieă Mi-am curmat vorba și m-am întors brusc. Auzisem un pas greu, familiar, pe podeaua neacoperită a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
ceea ce e mai bun, într-un anumit sens, nu numai în Kafka și în Kierkegaard, dar în toți cei patru morți, cei patru felurit notorii Bolnavi sau celibatari subadaptați (probabil, dintre cei patru, numai Van Gogh va trebui să fie scuzat pentru neapariția lui ca oaspete în aceste pagini) la care apelez foarte des - uneori la mare nevoie - când doresc unele informații perfect credibile în legătură cu procesele de creație moderne. Ca să vorbesc în general, am reprodus cele două pasaje pentru a sugera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
el sau Les sau oricine altcineva trimite totul la dracu’? Nu cred că Dumnezeu e conștient de vreo formă de blasfemie. E o expresie trivială inventată de cler. Îmi pare rău de schița asta. N-am ascultat-o cum trebuie. Scuză-mă. Prima frază mi-a furat gândurile. „Henshaw s-a trezit în acea dimineață simțind că-i crapă capul de durere.“ Mă bizui pe tine să-i faci praf pe toți șarlatanii de Henshaw din povestire. Nu există Henshawi. O să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
am trezit pe toți? Aș dori să știu. În cel mai bun caz, un îngrijorat. Mă îngrijorează salturile pe care nu le pot măsura cu ochii mei. Cred că visez la îndrăzneala ta de a sări dincolo de limitele văzului meu. Scuză afirmația asta. Acum scriu foarte repede. Cred că această nouă povestire a ta este cea pe care ai așteptat-o. Și pe care, într-un fel, am așteptat-o și eu. Știi bine că mândria e cea care mă ține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
-i ceea ce încerc să spun. Nu mă mai ține niciodată treaz din mândrie. Dă-mi o povestire care să mă țină doar atent. Ține-mă până la cinci dimineața doar pentru că toate stelele tale sunt aprinse, dar nu din alt motiv. Scuză-mi sublinierea, dar acesta e primul lucru spus despre o povestire de-a ta care-mi învârtejește capul. Dă-mi voie să nu mai adaug altceva. În noaptea asta cred că tot ce-i spui unui scriitor, după ce l-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
am bănuit-o că ar păstra, în ascuns, un mănunchi de mici vanități supărătoare și agasante. Găsesc că-i îngrozitor - chiar sinistru -faptul că stau și mă întreb dacă nu cumva în aceste pagini încerc uneori să-i diminuez popularitatea. Scuzați-mă că spun acest lucru, dar nu toți cititorii sunt la fel de bine pregătiți. (Când Seymour avea douăzeci și unu de ani și devenise aproape profesor titular de engleză, după ce predase deja doi ani, l-am întrebat ce anume îl dă gata în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
rezervat. Până cu un minut în urmă, îmi întrezărisem locul meu doar de patru ori în viață. Acum a fost a cincea oară. Am de gând să mă întind pe jos pentru vreo jumătate de oră. Vă rog să mă scuzați. Toate astea îmi sună suspect, ca o factură pe care ar trebui s-o achit, dar, după acest ultim paragraf teatral, simt că nu pot ocoli nimic. Scriu acum, cu trei ore mai târziu. Cât am stat lungit pe podea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
la o ciudățenie... - Dar, dacă nu sunteți om, atunci ce sunteți? Mașa ar fi vrut să continue: „Increatul sau un alt frate al lui? Văd că-mi ghiciți până și gândurile...“. - Sunt, nici mai mult, nici mai puțin, ceea ce sunt. - Scuzați-mă, Îndrăzni să-l contrazică făcând-o pe isteața Mașa, sigur că sunteți ceea ce sunteți, că doar nu puteți fi ceea ce nu sunteți. - De unde știi? Ești chiar atât de sigură? Pot, cum să nu pot, ia pune-mă la-ncercare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ușor și tresări speriat, ducând după un timp mâna din nou spre păhărel. - Nu-i nimic. Dacă n-ai pâine, mă mulțumesc și cu firimituri, spuse Extraterestrul, arătând o coajă de pâine ce se afla lângă carafă. Mașa Însă se scuză din nou și se grăbi să intre În bucătărie. Pe drum, ciorapii săi de nylon, pe care-i trăsese În grabă, În cerdac, după ce scosese castraveciorii din borcan, se atingeau de genunchi și mai sus de genunchi, scoțând un foșnet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
mână o jumătate de țigară pe care cu greu o ținea În echilibru. În câteva rânduri era s’o scape jos, dar, de fiecare dată, sprijinindu-se de el, o prindea ca prin minune...! Cu regret, eu nu fumez...” - se scuză Tony Pavone, căutând să-și continue drumul. „Fi-ți amabil... Cât să fie ceasul...?” - Individul turmentat, scăpă din nou jumătatea lui de țigară și, Tony Pavone realizând de fapt, acesta Îi scotocea buzunarele! I se ridică sângele În cap, Înjurându
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
riscând să compromită toată lucrarea. Necăjit, Tony Pavone urma să plece urgent la Fabrica de Mobilă unde era așteptat. Atunci Însă, când se aștepta mai puțin, șeful de echipă intră cu fetișcana de mână, pe care o prezentă. „Domn’inginer...scuzați Întârzierea, am adus fata pentru angajare!” „Numai asta mai lipsea acum”, privi el Încruntat la noii veniți. Curiozitatea Însă, Îi temperă elanul nervos; o studie pe furiși, iar după primele investigații, rămase dezamăgit! Ochii de o culoare incertă nu-i
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Îi era rușine de el...!! „Mereu pe gânduri...?” - glumi sărbătorita ridicând paharul. „Încă odată, Atena - cer scuze. De ziua onomasticei tale m-am prezentat detestabil...!” „Haina? - nu contează. E atât de amăgitoare uneori...!” „Sunt nevoit să te las singură se scuză el ridicându-se dela masă - maximum cinsprezece, doăzeci de minute. Mai preciză.Să nu te alarmezi totuși dacă depășesc timpul propus, mă voi strădui să mă Întorc cât pot de repede...!” „Să nu mă lași prea mult singură, nu de
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
arătă unde urmau să fie amplasate barăcile, făcând În același timp o descriere amănunțită a terenului. Nando strâmbă din nas. Distanța mare de capitala țării, anotimpul friguros iar În ce privește condițiile grele de execuție nu-i oferea nici o perspectivă! Cerându-și scuze interveni În discuție, motivând. „De ce atâta grabă...? În primăvară, condițiile de lucru vor fi destul de grele dar acceptabile. La ora actuală, presupunând săpăturile terminate, cum vom turna betonul În fundații la o temperatură atât de scăzută...?” „Ne pare rău domnule
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
cuvinte la intercom, după care făcu o plecăciune. „Comandantul vă așteaptă...” Nu mică Îi fu mirarea când În biroul comandantului află maiorul care-l trimisese la munte.Neplăcut surprins, acesta se ridică și-i Întinse mâna. „Dumneata...?” „Cer scuze. Scopul scuză mijloacele...!” Cu ce vă pot fi de folos...?” „Doresc să mi se dea o copie după rezultatul analizei efectuat de morgă și care se află În arhiva poliției. Nimic mai mult...” „Ați mai fost bolnav...?” „Vă rog să priviți la
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]