4,151 matches
-
de lectură, apare printr-o activitate intențională, fie a scriitorului care își desenează chipul în/prin operă, fie a cititorului care (re)compune "autoportretul în mozaic"), și de valoarea estetică (privită atât funcțional, ca efort de punere în discurs a sinelui, cât și din punctul de vedere al finalității, ca mesaj elaborat, orientat spre receptor). Ambele aspecte personalizează și estetizează atât instanța creatoare, cât și activitatea în care este angajat cititorul. Acest caracter estetic și personal al autorului se consolidează și
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
a te deschide în fața ambiguității cuvântului, caracterelor, moralei, adevărului. Iar lucrul cu variabilele nu poate decât să se plieze foarte bine pe profilul unui critic literar. Căci, în formele ei elegante și rarisime, critica literară e o continuă reconfigurare a sinelui, generată de trăirea în apropierea unor aristocrați ai minții. Numai despre autorii fundamentali merită să scriem, pare a fi lecția doamnei profesoare, căci aceștia ne vor oferi prilejul de a ne sonda propria ființă, construind-o în cea mai bună
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
oferi prilejul de a ne sonda propria ființă, construind-o în cea mai bună variantă posibilă. Altfel, e un exercițiu steril nu doar pentru obiectul studiului, ci, mai ales, pentru personalitatea criticului, privată de acest provizoriu spațiu de extindere a sinelui. Cu multă modestie și precauții trebuie să scriem, căci nimic din ce vom descoperi nu va închide scriitorul respectiv într-un adevăr absolut. Din fericire pentru el, din fericire pentru noi, căci doar relativitatea permite perfecționarea, deschizând apetitul generațiilor următoare
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
restrictivă față de posibilitatea recuperării trecutului 109. Această investigație, realizată cu ajutorul unei capricioase narațiuni pline de analepse, întreruptă de porțiuni eseistice care nu sunt decât prefețe ale unor noi retrospecții, nu va duce la o formă sau alta de totalizare a sinelui sub forma unei fișe morale complete sau a unui destin unic, inimitabil, care să fixeze caracterologic personajul în panoplia umanității romanești esențiale. Dimpotrivă, tocmai lipsa de trăsături singulare a personajului reține atenția, critica vorbind despre o "ființă-burete"110 sau despre
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
de dincolo Cuprins PORTIC 7 1. STUDII ȘI ESEURI 11 Locuri și nelocuri ale francofoniei 13 Identitate multiculturală în literatura francofonă. Cazul lui Atiq Rahimi 19 Limbă majoră, destin minor? Spațiul libertății francofone. Cazul lui Marius Daniel Popescu 30 Spațiul sinelui "gemelofagia" 49 Politica și condeierii 54 Dominique StraussKahn și literatura, sau sclava Isaura în variantă franceză 58 Cine face cărțile? 63 La ce bun romanul? 67 Literatura rescrierii 72 Subiectivitate și limbaj 76 Bejamin Fondane, cu moartea pe moarte călcînd
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Semunjanga (Dynamique des genres, 1999) introduce noi concepte operatorii pe care le numește transculturalitate și trans genericitate, urmărind studiul relației transversale care se negociază între diferite producții culturale într-o operă romanescă, modul în care o operă artistică dezvăluie cultura Sinelui și a Celuilalt. Este evident de multă vreme mult înainte de a fi fost creat conceptul de intertextualitate că orice operă artistică este determinată de relațiile sale cu alte opere, atît pe plan formal cît și pe plan tematic. Sprijinindu-se
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
o spațialitate și de o temporalite geo-istorică concretă, o arie complexă în care scriitorul explorator trăiește o experiență majoră: descumpănirea în fața stranietății limbii și negrăita plăcere de a crea una nouă. (Articol apărut în RCIS vol.44, martie 2014) Spațiul sinelui "gemelofagia" Spațiul și identitatea nu sunt, a priori, doi termeni a căror articulare să țină de evidență. Ar fi prea ușor de asociat un teritoriu, o moștenire culturală și identitatea individuală. Noțiunea de "identi tate" de altfel este prea fluidă
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
lévinasian, pe care autoarea le parcurge cu admirabil curaj. Acolo unde limbajul rațional și intelectul devotat logicii binare nu mai pătrund, pătrunde în schimb terțul tainic ascuns, ce leagă armonic tot ce pare discontinuu și fragmentat. Celălalt ca neuitare a sinelui profund, celălalt ca incitare permanentă la responsabilitate, tocmai prin fragilitatea și vulnerabilitatea sa. În esență, existența suferinței celuilalt împiedică subiectul să se stabilizeze, să se "posede" integral și statornic. Pentru ca eu să devină altul pentru sine, pentru introducerea acestei distanțe
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
echivalează cu o deschidere a Altuia în Același. (Altfel decît a fi sau dincolo de esență) Această urmă a prezenței Altuia, reliefată de particula reflexivă se (alta decît impersonalul se heideggerian), postulează o distanțare de sine, o luare în calcul a sinelui ca fiind Altul, reflecție ce amintește în bună măsură de un alt filosof francez, Jean-Paul Sartre, cu deosebirea că la Sartre acea "distanță" marchează o ruptură, o zonă de neant, ce induce o "greață" metafizică, în vreme ce la Lévinas reprezintă deschiderea
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
furioase, fără viori și fără alexandrini. Direcția e menținută cu busola de marinar. Asta seamănă în sfîrșit cu viața adevărată, liberă și gratuită. Să deschizi drumuri spre necunoscut, dacă nu spre Dumnezeu sau spre tine însuți. Ridicola mică enigmă a sinelui. Cea pe care nu ai știut să o rezolvi în penumbra unui templu valdez. Histoire d'Oh În 2012, jurații Premiului Interallié, în frunte cu Jean-Marie Rouard, au făcut o excepție de la regula care vrea ca această dis tincție să
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
om fragmentar." (C) Împingînd la limită această logică, el convoacă în propriul text alte voci pre-existente, ceea explică mai bine utilizarea sistematică a interși intratextualității. Circularitate, punere în abis identitar, confuzie și suprapu nere temporală, distanțare tot mai mare de sinele turbulent de la început și totuși cu obsesia definitivă a lui eu, purtate de un idiom riguros și constrîngător. Întreaga operă a lui Cioran reprezintă lucrul unei aceleiași subiectivități ("Eu, iată obstacolul. Nu reușesc să-l depășesc. Sunt înțepenit acolo, fără
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
de sine, același disconfort vital, același dezgust față de gîndirea aridă, față de abdicările de tot felul, același echivoc în raporturile cu sine și cu cititorul și aceeași trăire a unui eu îngust, instabil și compozit. Este un spațiu polifonic unde plenitudinea sinelui incorporează o rețea vastă de prezențe invizibile care întind țesutul relațional la extrem, stricînd relațiile de simetrie și de ipseitate, permițînd o trăire intensă, inegalabilă. Sunt succesiunea stărilor, a umorilor mele, îmi caut "eul" în zadar, sau mai degrabă nu
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
ne permit să deslușim această trăsătură caracteristică a autoficțiunii: identitatea nu este un dat fix, ci un proces contradictoriu alcătuit din identități multiple. Acolo unde autobiografia caută retrospectiv o identitate unificată, autorul de autoficțiune își inventează eu-ri posibile, practică diviziunea sinelui. E un spațiu polifonic în care plenitudinea și înțelegerea de sine incorporează o bogată rețea de prezențe invizibile, care întind țesutul relațional la maximum, spărgînd relațiile de simetrie și de ipseitate, permițînd o trăire de o intensitate inegalabilă. În ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
unghi de abordare permite analiza imaginilor identitare reflectate de societate sau de mediul înconjurător, căci convențiile și oglinda exterioară sunt și ele motoare autoficționale puternice. Integrare, interogație, respingere, disimulare sunt tot atîtea mijloace de lectură indirectă a unei viziuni asupra sinelui. Și aici, cei doi scriitori se repun în discuție și în ficțiune în chip original, instituind în fapt, dincolo de aprențe, un joc provocator, uneori sadic, cu cititorul. Cioran este amuzat sau fals scandalizat de ceea ce contemporanii gîndesc despre el. A
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
acorda acestei îndeletniciri vreo virtute salutară ? "Dacă citesc atît, o fac cu speranța de a găsi într-o zi o singurătate mai mare decît a mea" (p.592), explică el. De fapt, Cioran citește pentru a încerca să-și epuizeze sinele instabil, pentru a fixa locul acestui eu alunecînd în diversele instanțe exterioare în care curge : "Eu, eu, eu ce oboseală!" (p.134). În fond, e un joc pierdut dintru început cu acest eu pe care nu-l va cunoaște nicicînd
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
de ideile mele. Mi se pare că abia acum le înțeleg cu adevărat [...] Am devenit propriul meu discipol." (AA) Deoarece, mai mult decît lectura altor texte, lectura de sine reprezintă adevărata răscolire, controlul scăpînd progresiv pînă la disoluția în scriitura sinelui. Punct esențial, căci deși a adoptat o civilizație care a avut dintotdeauna cultul limbii frumoase, Cioran nu i-a atribuit niciodată acesteia vreo întîietate de ordin ideologic, nici scriiturii ca atare vreo autoritate aproape religioasă asupra lumii. Mai puțin scriiturii
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
și de "modernitate radicalizată" (MR)132 PM MR 1. Înțelege tranziția actuală în termenii epistemologiei sau ca dizolvând epistemologia în întregul ei. 2. Se concentrează asupra tendințelor centrifuge ale transformărilor sociale actuale și asupra dislocării produse de acestea. 3. Vede sinele ca dizolvat sau dezmembrat de caracterul fragmentat al existenței. 4. Aduce argumente în favoarea caracterului contextual al pretențiilor de adevăr sau le consideră ca fiind "istorice". 5. Teoretizează lipsa de putere pe care indivizii o resimt în fața tendințelor globalizatoare. 6. Consideră
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
al intruziunii sistemelor abstracte. 1. Identifică dezvoltările instituționale care creează un sentiment al fragmentării și al dispersiei. 2. Consideră modernitatea târzie drept un set de circumstanțe în care dispersia este legată dialectic de tendințele profunde spre integrare globală. 3. Vede sinele ca fiind mai mult decât un loc de intersectare a unor forțe; modernitatea face posibile procesele active ale identității de sine reflexive. 4. Argumentează că trăsăturile universale ale pretențiilor de adevăr se impun asupra noastră într-un mod irezistibil datorită
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de gândire, limbaj, cunoaștere cu forță opresiv-dominantă sau totalizatoare, astfel încât aceste mijloace ar trebui utilizate în mod constant pentru a revizui bagajul de presupoziții și seturi de norme ce funcționează într-o anumită perioadă în societate. 4. Lipsa-de-sine. Lipsa-de-adâncime. "Pierderea sinelui" pare a fi o constantă a literaturii postmoderne, pe care Hassan o vede originându-se din gândirea nietzscheană (""Subiectul" nu este ceva dat, ci o plăsmuire asociată, un artificiu de fundal. Este oare necesară în cele din urmă așezarea interpretului în spatele
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
adâncime și lipsit de un sens originar, care să reclame o interpretare pentru a-l releva; el dispersează sau chiar suprimă înțelesurile prestabilite și uneori chiar și procesul hermeneutic. Jocurile de limbaj și pluralitatea lumilor prezentate în discursurile postmoderne transformă sinele într-o formă impersonală sau chiar într-o "absență" (la fel cum literatura, pentru Hassan, devine o "literatură a tăcerii"). 5. Neprezentabilul. Nereprezentabilul. Textele postmoderne tind să eludeze referentul extern, să devină autoreferențiale, în dorința de a celebra dispariția conceptului
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
simțurilor noastre, în termenii lui McLuhan, sau intervențiile sporite ale omului în mediul înconjurător, care, prin intermediul limbajelor, reconstituie lumea. Hassan îl amintește pe Baudrillard, pentru care aceste imanențe capătă în societatea de consum un caracter "obscen" și poate excesiv. "Difracțiile sinelui", "dematerializarea existenței", imanența mass-media alcătuiesc așadar "evidențe" ale timpului nostru. Aceste 11 trăsături ale postmodernismului nu alcătuiesc o imagine completă a fenomenului și nu au nici pentru autorul lor statutul închegării vreunei definiții coerente sau al explicitării finale a diferențelor
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
opoziția dintre adevărul care există independent de toate perspectivele posibile și multiplele adevăruri care apar atunci când un punct de vedere particular s-a instalat "în forță" pe scena discursivă; opoziția dintre cunoașterea adevărată și cunoașterea incompletă și parțială; opoziția dintre sinele care este îndreptat către înțelegerea adevărului și a cunoașterii adevărate, transcendente, exterioare și sinele care este îndreptat către interior, în vederea cercetării propriilor prejudecăți și presupoziții. Fish subliniază că fiecăreia dintre aceste dispuneri opozitive i se poate atașa, în subtext, o
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
apar atunci când un punct de vedere particular s-a instalat "în forță" pe scena discursivă; opoziția dintre cunoașterea adevărată și cunoașterea incompletă și parțială; opoziția dintre sinele care este îndreptat către înțelegerea adevărului și a cunoașterii adevărate, transcendente, exterioare și sinele care este îndreptat către interior, în vederea cercetării propriilor prejudecăți și presupoziții. Fish subliniază că fiecăreia dintre aceste dispuneri opozitive i se poate atașa, în subtext, o opoziție dominantă, între două tipuri de limbaj: "pe de o parte, limbajul care reflectă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de la Africa de Sud) secondează mișcările de astăzi spre modernitate, nu lipsesc nici exemplele contrare. Capitolul 1 Sensurile noii modernități Avem în vedere sensurile lingvistice și ale altor științe umane, dar și sensurile/nonsensurile apărute în interacțiunile omului cu lumea și cu sinele relevat prin nevoi, năzuințe, idealuri. Acestea din urmă nu sunt numai imagini mentale ale unei realități date, dar și eforturi de voință și spirit, canalizate de idealuri atrăgătoare. Sensuri științifice Lingvistic, modernitatea este un derivat cam imprecis al cuvântului modern
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
ca știință sau ca schimburi active de opinii. Metodologic, autorul își afirmă concepția despre "știința istoriei" astfel: "episoadele-cheie ale istoriei sociale, care au transformat, fragmentat și, în mare parte, dacă poziția mea extremă e corectă, dislocat moralitatea făcând astfel posibil sinele emotivist, cu tipurile sale caracteristice de relații și de expresie au fost episoade din istoria filosofiei; că numai în lumina acestei istorii putem înțelege cum au apărut idiosincrasiile discursului moral contemporan de fiecare zi și cum a reușit sinele emotivist
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]