22,065 matches
-
înțepenit, nu alta. I-a sărit țandăra, domnișoară, alelei, m-a lovit pe unde a apucat, până la urmă am reușit să mă scol din pat și să pun ceva pe mine și să mă închid în camera copiilor, că numai somn nu mai aveau ei, mititeii, cu bușeli și cu trânteli. Mariana mea, aia mijlocie, era cu ochii deschiși, n-a zis nimic, n-a întrebat o vorbuliță, doar m-a apucat de mână și atât când m-am întins lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ele. Era caldă, avea carnea pufoasă, mirosea a leșie. Era multă liniște. Elena o prinse de mână și o strânse. Carmina răspunse strânsorii. Era ca și cum și-ar fi vorbit. Nu dormi? Nu dorm. Își controlă respirația. Elena credea că în somn omul respiră mai greoi de aceea sufla des și șuiera pe nări. Părea foarte expertă. N-au așteptat mult. Bâjbâind, tatăl deschise ușa cu infinite precauții. Zăbovi mult până se strecură dincolo de prag. Fetelor le băteau inimile, erau curioase și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
între cele două tabere și mama neputincioasă, alertată, cu mâinile atârnând de parcă erau tăiate, luptându-se să-și stopeze lacrimile, să poată și ea să scoată o vorbă ca lumea... Reveniți în casă mama se culcă. E așa de dulce somnul după plâns... Tatăl împietri în fața ziarului pe care-l găsise în poartă, împietri cu privirea în gol, ochiul drept se îngustă în timp ce celălalt rămase larg deschis. Stătea acolo, cu capul plecat într-o parte în fața ziarului,pierdut în gânduri. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pe care o urmărea seară de seară cum se schimonosește în cămașă de noapte în fața oglinzii, cum, sora ei să aibă atâtea ascunzișuri, atunci ce era adevărat din vorbele ce și le spuneau în pat, pe întuneric, până le cuprindea somnul, ce era adevărat și ce nu? Prin fuga Elenei parcă se simțea și ea pângărită, se gândea că, desigur, Elena nu mai era de multă vreme fecioară și dormiseră una lângă alta în pat, nopți la rând fără ca măcar a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
numai imaginația ori amândouă deopotrivă ele visau bărbați în haină militară toți căpătând fețele imprecise din fotografiile boțite, ținute sub pernă... Era plăcut dimineața, strugurii erau reci, aproape brumați, se retezau ușor, târnele se umpleau imediat. Mâinile se dezmorțeau de somn și treptat corpul se umplea de transpirație. Începea să dogorească iar brațele nu mai erau umede ci ardeau. Te înăbușea praful scuturat din butuci, foșnetul uscat aproape metalic al frunzelor, metal prin metal, soarele usca. Degetele păreau calcaroase, străine. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
avea loc printre ele. O simțeau străină, ieșită din sfera lor îngustă, rotundă și o respingeau. Carmina se întorcea acasă și se așeza pe scaun, în fața mesei, cu pumnii strânși, cu sufletul contorsionat. Simțea cum oboseala îi cerne în creier somnul. La masa de seară se lăsa o tăcere de moarte. Își auzeau unul altuia sorbiturile. Tatăl rămânea cu privirea în gol, cu lingura spânzurând în fața gurii. Pe urmă Carmina se retrăgea în camera ei. Apa și săpunul intensificau iritațiile de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Nu mai simțea nici un gust la mâncare. De fapt nu-i era nici foame. Mânca doar pentru că gesturile mecanice din fața farfuriei o reconfortau, îi ofereau sentimentul că a dus o zi la bun sfârșit și poate să se retragă la somn împăcată. Nu se mai frământa deloc, parcă ceva în ea ațipise, poate, spera ea, cu timpul va reuși să capete acea simplitate a muntencelor. Atâta doar că în mintea ei totul se petrecea ca în ceață, o noapte fără nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să aibă o gripă, o gripă puternică, așa, să aiureze de febră, să zacă în pat câteva zile, să i se dea supă de pasăre iar ea, somnolentă, să perceapă din când în când prezența părinților, îngrijorarea lor, neputința și somnul s-o târască de-a lungul mai multor zile. Deja își simțea coloana vertebrală scuturată de frisoane. Să fie febra? Febra comandată, dorită de creier? Nu, astea sunt simple impresii sunt subterfugii puerile și ea nu trebuia să recurgă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și, dintr-odată se trezea tot cu mâinile goale bâjbâind în vid. I se pleoșteau umerii, respira sacadat ca după un urcuș greu, fetele cu greu reușeau să-l facă să râdă la masă. Pe urmă observa, ca trezit din somn, noul aranjament floral din vasul de sticlă așezat pe măsuța dintre fotolii, o îmbinare de culori de un bun gust desăvârșit, rămânea mereu extaziat, uneori se întreba cum poate o femeie, așa lipsită de grație să facă niște lucruri atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
-i deschidă. Era tocmai pe punctul de a porni către trepte când auzi papucii profesorului târâți către intrare. Îi deschise chiar el, o invită înăuntru, la lumina becului din hol văzu că avea pleoapele umflate, probabil că îl trezise din somn. Era liniște în sufragerie. Draperiile grele, plușate, înăbușeau lumina săracă a serii. Alexe aprinse veioza de pe birou și atunci Carmina observă chiar deasupra brațului canapelei o tapiserie cu măști, o achiziție nouă. Îl întrebă din priviri și el îi spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
la pământ neputincioase. Sidonia avusese o perioadă tulbure, era obsedată de viziuni amoroase, dorința se zvârcolea în ea ca un șarpe, mușca din intestine, simțea înțepături în sâni, pielea îi era cutreierată de frisoane, privea la bărbatul ei prăbușit în somn, cu părul lui blond fără nici un fir alb, cu fața întinsă, ca de copil, cât de mult o impresionase cândva cu figura lui de scandinav, cu ochii serafici, așa de sensibil, îndatoritor. Tu chiar dormi, măi omuleț? întrebase cu voce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fir alb, cu fața întinsă, ca de copil, cât de mult o impresionase cândva cu figura lui de scandinav, cu ochii serafici, așa de sensibil, îndatoritor. Tu chiar dormi, măi omuleț? întrebase cu voce tare și el trezit din primul somn o privise mirat printre gene și bolborosise: Dorm, ce-ai vrea să fac la ora asta? Ea își așeză mâinile sub cap, zâmbi copleșită de o senzație de amețeală, nu, nu era drept să treacă anii și ea să continue
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Fana iese de sub control și se îngheboșează sub plapumă, își cuprinde în brațe genunchii și mușchii feței se relaxează și atârnă moi către pernă, poate bărbatul ei alături doarme, ori rememorează absent ultimele evenimente ale zilei, înainte de a se da somnului, în tot cazul, respiră regulat, puțin șuierat pe nări și nu este conștient de ființa ce se metamorfozează alături, pe jumătatea ei de pat, își scoate masca, o lasă să cadă jos, pe covorul grena, ca să rămână lângă el goală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
făcea un salt peste trupul Carminei, poalele albe ale cămășii de noapte fâlfâiau ca aripile unei păsări, arcurile patului pocneau, intra imediat sub plapumă, se cuibărea acolo și o auzeai cum respiră ușor, ușurel și cum așteaptă cu ochii închiși somnul. Poate, intimidată de prezența lui Ovidiu, amintirea Elenei rămăsese pitită pe undeva, la pândă, după șifonier sau după ușă, spiona curioasă, încrețindu-și nasul pistruiat, de încordarea cu care-i urmărea pe cei doi intruși, gata, gata să izbucnească în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
sub bărbie, Carmina adormi cu greu, o deranja aerul închis din cameră, avea impresia că se sufocă, simțea că-i pătrunde în păr și în carne ca o pecete de neșters, dar într-un târziu, când reuși să respire normal, somnul o găsi împăcată, liniștită, ieșită din starea depresivă care o mânase spre casa părinților ca spre un liman mult dorit, unde va găsi alinarea, uitarea. Firește, nu le spusese nimic de temerile și îndoielile ei, nici nu avusese vreme s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
la poartă și cum pășise în strada unde era așteptată? Era o sanie? Poate era o sanie care i-a făcut plecarea ușoară, trecerea pe nesimțite către viața de dincolo, un miraj pentru ea ce-o făcea să-și piardă somnul. De ce viața de dincolo? Elena murise? Da, Elena aceea murise. Tatăl s-a întors cu un coșuleț de struguri din podul casei. Ce grozavi sunt! a exclamat Carmina Erau reci și sucul din interiorul bobiței devenise mai dens și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să-mi fie frig. Ar fi fost imposibil ca ea să nu se gândească mai întâi la vestimentație, la poză. Diminețile de toamnă sunt foarte friguroase și s-ar putea ca nimic acolo, pe malul lacului, să nu egaleze dulceața somnului tău de la acea oră. Și atunci care ar mai fi gustul deplasării? Trebuie să încerc, se ambiționă ea. Trebuie? Întrebă el și-și tamponă buzele cu șervetul și ceva din tonul lui spunea că acest lucru nu se va întâmpla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și răscolitor. Era greu să poți realiza un asemenea moment de beatitudine cu mijloace atât de terne. Și totuși era posibil. Soarele arămea totul în jur. Să nu te lupți cu morile de vânt Știa că avea să plece, chiar dacă somnul lui părea adânc, semăna cu o eternitate. Una mică de tot. Bărbatul ședea cu fața în sus, poziție de om mulțumit. Lipită de el, Carmina îi simțea vena gâtului caldă, pulsând, plăpândă și vulnerabilă. Femeia nu închidea ochii, se temea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cu o eternitate. Una mică de tot. Bărbatul ședea cu fața în sus, poziție de om mulțumit. Lipită de el, Carmina îi simțea vena gâtului caldă, pulsând, plăpândă și vulnerabilă. Femeia nu închidea ochii, se temea să nu adoarmă și somnul să-i scurteze această imensă clipă de voluptuoasă tandrețe, nu, nu voia să adoarmă, voia să trăiască cu orice preț, minut cu minut, să prelungească în conștient prezența lui fizică, atât de certă, atât de aproape, știa că, oricum, peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
va spune ea în gând. Și oricum, până la ora aceea? Minciuni, minciuni, minciuni. Era plictisită de toate scuzele lui. Va răsuci butonul yalei și va lăsa zgomotos siguranța. Dacă n-ai bloca ușa asta nu te-aș mai deranja din somn cu soneria îi va spune el cu ton de reproș, Știi că-mi este frică de hoți, va mormăi ea cu același ton de reproș și ca o pată albă, mișcătoare, va străbate holul întunecat către dormitor, o va auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
în pat, cum își caută poziția și-și cuibărește obrazul în pernă... Deocamdată Ovidiu doarme împăcat, obosit și mulțumit după dragoste, îmbăiat, deocamdată e al ei, al ei fără nici o îndoială, celulă cu celulă, o ține în brațe, prizonieră a somnului său, deocamdată subconștientul său încă mai este scăldat de beatitudine, încă nu-l săgetează gândul că trebuie să plece, încă nu. Cei câțiva ani de căsnicie le lăsaseră un gust insipid, îi înlăturau din gândurile lor, preferau să nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
greu să știi ce gândește dincolo de cuvintele ei, dincolo de măștile grăitor alcătuite, ar fi fost edificator să știi ce se întâmplă cu ea seara, după ce întoarce demonstrativ spatele lui Trofin și își așază obrazul în căușul palmei, calmă, gata de somn, cu inima ticăind în interior în timp ce privea alene pantalonii lui Trofin așezați la dungă pe marginea scaunului. Oare cum își rememorează ea toate faptele zilei? Cu luciditate? Cu cinism? Se oprește asupra ororilor săvârșite și-și propune să le îndrepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
gândea mai ales la cât de corect acționase pentru satisfacerea intențiilor sale, care erau părțile slabe asupra căror amănunte trebuie să insiste în următoarele zile. Își trasa așadar o linie de conduită și abia atunci își permitea să alunece în somn, împăcată. Bineînțeles că uneori punea mult suflet în acțiunile sale, nu precupețea absolut nici un efort și uneori avea descărcări emoționale reale, lacrimile ei din după amiaza aceea fuseseră absolut autentice. Își amintise că tot așa venea împreună cu Ovidiu acum câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
goală, un ușor spasm în intestine, care-l face să tresară. Ea îl mângâie ușor la ceafă, acolo unde se află întregul ghem de reflexe, se va trezi? Nu, nu se va trezi, doarme și o poartă cu el în somn, îi răspunde spontan la mângâiere cu o apăsare pe șold, este cu ea, negreșit, îi presează mai departe cu degetele ceafa, coboară spre gât, spre vertebre, își rotește degetele încet, încet, îi percepe porii curați, știe că fiecare por are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
prestanță, care are un nas ca de copoi atunci când e să discearnă valorile sociale și folosește, poate din comoditate, clișee, le folosește fără să clipească, zâmbitor și amabil, cu fruntea sus, NU, NU, acum este un biet individ, răpus de somn, un pumn de reflexe amorțite, încă tensionate de spasmele amorului, de recenta eliberare a substanțelor organice, un om al cărui sistem nervos începe să se elibereze de starea de excitație, un om al cărui puls devine tot mai normal, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]