3,995 matches
-
mare. Porfiri puse cheia în buzunar și își scoase tabachera. Cu țigara neaprinsă în gură o studie pe Zoia pentru ceva timp încercând să se hotărască ce e de făcut cu ea și apoi se uită în jos la fața speriată a fetiței care se agăța încă de babushka ei. ă Cine este tatăl fetiței? întrebă el în cele din urmă. Un strigăt disperat veni din partea Liliei. ă Nu mi-a spus niciodată, spuse Zoia, înfruntând privirea lui Porfiri. și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
ale concertinei și nu își putea continua treaba până când următoarea notă nu se făcea auzită. Purta o rubashka murdară, a cărei țesătură se deșira. ă Cine e responsabilul aici? Băiatul răspunse interogării bruște a lui Salitov cu o privire de speriată. Patronul, prostule! Salitov bătu cu pumnul în masă, însă gestul nu fuses așa de înfricoșător pe cât ar fi sperat el, dar a fost îndeajuns să îl facă pe băiat să tresară a doua oară. Mai mult, reuși să o amuțească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
ascultându-și prietena. Această dependență de care se convinsese singură, ce capcană perversă! Multe femei se Îndrăgostesc nu de un bărbat, ci de ce ar putea face acesta pentru ele. Bărbații știu asta și fie le alimentează aceste așteptări, fie fug speriați. Dar ceea ce bărbații nu știu e că, cel mai adesea, femeile se conving singure că au nevoie de ei. Se agață de ideea că au nevoie de un bărbat pentru că le place sentimentul pe care Îl au când sunt cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
lui, pe dinăuntru. „Dar cine sunt eu ca să-l acuz?“, se gândi Kitty. Oare ea era diferită? Prin câte sute sau mii de Întâlniri trecuse, de la doisprezece-treisprezece ani? De câte ori nu găsise un tip drăguț, care o plăcea, și nu fugise speriată? Speriată că avea să rămână legată de un om care poate nu era cel potrivit, că acesta avea să se transforme Într-un temnicer, să-i sugă sângele, să-i consume aerul, să o facă să se simtă mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
pe dinăuntru. „Dar cine sunt eu ca să-l acuz?“, se gândi Kitty. Oare ea era diferită? Prin câte sute sau mii de Întâlniri trecuse, de la doisprezece-treisprezece ani? De câte ori nu găsise un tip drăguț, care o plăcea, și nu fugise speriată? Speriată că avea să rămână legată de un om care poate nu era cel potrivit, că acesta avea să se transforme Într-un temnicer, să-i sugă sângele, să-i consume aerul, să o facă să se simtă mai mult moartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
să rămână legată de un om care poate nu era cel potrivit, că acesta avea să se transforme Într-un temnicer, să-i sugă sângele, să-i consume aerul, să o facă să se simtă mai mult moartă decât vie? Speriată că orice mic defect avea să o macine ca o picătură chinezească. Dacă ar fi avut un temperament coleric, s-ar fi contaminat și ea. Dacă i-ar fi lipsit cultura și curiozitatea față de lume, s-ar fi contaminat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
panică. Să apară nemachiată În fața lui Matthew era ca și când i s-ar fi predat, ca și când s-ar fi dus la el și i-ar fi spus: „Iată-mă, pe mine, cea adevărată, fără rimel, fără ruj, știu că vei fugi speriat. La fel cum ai fugi dacă ai ști ce gândesc. Mi-aș dori să fiu o frumusețe perfectă, care să te lase fără grai, mi-aș dori să am sâni perfecți, cei mai albi dinți, cele mai pline buze și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Mai Întâi te prefaci că totul e bine, că ai bani. Dacă aude despre problemele mele prea devreme, Înainte de-a avea o relație stabilă, o să i se pară că sunt o ciudată. Chiar dacă nu e vina mea, o să fugă speriat. — Da... dar... Încercă Kitty, Însă Desert Rose o Întrerupse grăbită. — Bărbații Își doresc o femeie blândă, sănătoasă și echilibrată. Toți au fantezia asta... dacă Îi spun lui Charlie că am fost jefuită, o să fie drăguț, o să mă sprijine, poate chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Cum a fost la verișoara ta? — Nasol! Iar ne-am certat. — Iaaar? I-am povestit despre cearta mea cu Charlie și mi-a sărit În cap. Doamne, ce călătorie cretină! Un coșmar. Și asta nu e tot. Sunt foarte, foarte speriată. — De cine? — De poliție! murmură ea. — De poliție? repetă Kitty. — Femeia aia din New York mă tot pisează cu telefoanele. S-a dus la poliție. M-au sunat ieri, pe când mă certam cu Charlie În rulotă. Am țipat la polițistul ăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
va veni sau nu, vasele pe care trebuie să le ia înapoi, dar mai sunt și altele, povestea unui urcior căruia i-a căzut toarta, de exemplu, o să-ți povestec mai târziu. Marta adormi prima. Marçal nu mai era la fel de speriat, acum știa mai mult sau mai puțin pe ce cale o va lua după nașterea copilului și, după aproape jumătate de oră, când somnul îl atinse cu degete de fum, se lăsă purtat cu spiritul în pace, fără rezistență. Ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
acolo, în toată splendoarea lui, la fel ca de oriunde. Dar nu, nu mă puteam resemna să rămân acolo. Singura soluție era să mă rog lui Dumnezeu să mă ajute să scap din capcană. Și chiar am început să bolborosesc, speriat, o rugăciune când mi-a trecut prin minte că Dumnezeu este Marele Dresor în fața căruia tremură toate fiarele pământului și că eu, ah cât de bine cunoșteam mirosul de la circ, mă aflam de fapt într-o cușcă pe acea mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mă despart de viață, păcătos de dulce și pentru un ratat. Încercam să mă liniștesc. Abia după ce m-am ridicat și m-am dus în casă, am observat că-mi apăruseră pete roșii pe mâini. Parcă eram mânjit de sânge. Speriat, am alergat la oglindă. Și pe față aveam asemenea pete. Tulburat de această descoperire, i-am cerut Liviei să-mi facă un ceai. Ea s-a uitat la mine curioasă, temătoare, a dat din cap și a ieșit pe ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
talent. Nu vii?” Apoi strălucirea ironică a ochilor a înghețat și privirea a devenit încruntată. A urmat o tăcere lungă, în timpul căreia nu știam ce să fac. Deodată, Bătrânul a început să râdă. Lung, în cascadă, înfricoșător. M-am trezit speriat și n-am mai putut să readorm. Cum nu reușeam nici să citesc ceva fiindcă literele îmi jucau prin fața ochilor, m-am îmbrăcat și am ieșit să mă plimb prin oraș. Străzile erau pustii. Nici țipenie de om. În gară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
voi invita prin Francisc să ne vizitezi. Îi voi șopti Bătrânului: «Chemați-l pe doctorul Dinu aici, vă rog. Faceți-mi acest hatâr. Vă prețuiește, dealtfel, foarte mult și ar merita să-l cunoașteți»” Dinu mă privea, jumătate amuzat, jumătate speriat. „Sper că n-ai să faci una ca asta”. „Dar de ce nu?” „Pentru că te rog”, zise el serios, uitându-se la mine cu admirație. Pe el, umbra nevăzută a Bătrânului aproape îl paraliza, îl silea să dea înapoi. Eu, dimpotrivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și mă plimbam ca un strigoi pe coridoare, încercând să mă liniștesc. Când mă întorceam, înghițeam al doilea somnifer, mă vâram sub pătură, îmi îndesam degetele în urechi și abia astfel reușeam să adorm. Scurtă fericire. După o vreme săream speriat. Șuierăturile țâșneau acum ca dintr-o sirenă. Numai mort nu le-ai fi auzit. Dealtfel, individul își doza parcă pauzele și asalturile cu o cruzime rafinată. Mă lăsa să mă liniștesc, să mă relaxez, să mă amăgesc și deodată îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să am o explicație cu Moașa deoarece provizoratul traiului în doi amenința să dureze, când, într-o dimineață, din bălăriile crescute în spatele azilului a ieșit un câine alb, cu pete negre și labe mari care, descoperind marea, s-a oprit speriat și uimit. Apoi s-a îndreptat spre mine fiindcă în clipa aceea nu se mai afla nimeni pe țărm. Era, de fapt, un pui, nu depășea probabil câteva luni, dar avea statura unui câine matur; era dintr-o rasă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Oricât de absurd ar fi destinul, el are nevoie de unelte pentru a acționa, dar de ce-l ajutăm să se manifeste? Cu aceste întrebări înfipte în creier, m-am întors în cameră și am adormit foarte greu. M-am trezit speriat, nedumerit, în plină noapte. Pe coridoare era o mare agitație. Se auzeau pași grăbiți, voci alarmate, țipete. Cineva striga: „Dați-vă la o parte, nu vedeți că se întinde focul?” Am aruncat pătura de pe mine și am ieșit în pijama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
l-a speriat. Am așteptat să-i crească panica, să-și scoată din buzunar punga de tutun și să-și umple, cu degetele tremurătoare, pipa. Abia atunci l-am admonestat: „Unde crezi că te afli aici? La un bar?” Încurcat, speriat, îngrozit, și-a vârât pipa în buzunar. După care m-a privit disperat. Nu știa ce să facă acum cu mâinile. Ochi lui deveniseră rugători. Până la urmă l-am achitat și pe el. Într-o noapte, mi-am închipuit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
exact ce vroiau ceilalți să-i ascundă. Cum știam că-și va bate gura, am încercat să-l intimidez. Am alergat după el și l-am ajuns. „Și zici că te plimbi, canalie bătrână?” Mopsul s-a întors spre mine speriat. Nu se așteptase să-l atac atât de direct. Și-a revenit însă repede. „Ce, domnule sculptor, n-am voie?” Tonul era chiar impertinent. „Sigur că ai voie, canalie bătrână, dar cum se face că ți-a venit să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
vă închipuiți cumva că mint”. Când ne-am întors, ei au confirmat spusele mele. Crezusem că odată cu moartea Bătrânului totul se va lămuri. Dar în aceeași zi am început să mă dumiresc că mă înșelasem. Azilul arăta ca un stup speriat, cuprins de panică. O îngrijorare ciudată, apăsătoare, coborî ca o ceață pe coridoare, în camere, pe figurile bătrânilor și îngrijitorilor. Prima oară nu mă crezuseră, dar acum exista o dovadă, un mormânt! Nici măcar o eclipsă de soare n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să n-o mai deranjez niciodată pe Marta. Mi-am luat pușca și am ieșit. Pe trepte, mi-a venit o idee. „Cel puțin să-i sperii”. Și am tușit zgomotos. Până să ajung la cotul casei, Aristide se ridicase, speriat, și se încheia la pantaloni grăbit, cum făcusem eu în bălării în fața Profetului; văzându-mă cu pușca în mână încremeni, cu pantalonii pe jumătate descheiați. „Domnule Daniel, bâigui el, ca o scuză, să știi că eu...” Se temea că-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mine. Cum mă îndreptam spre cineva, respectivul se grăbea în altă parte. Până și Domnul Andrei s-a ferit, jenat. Numai Mefista nu m-a ocolit. M-a măsurat liniștită și am invidiat-o pentru calmul ei. Furios și oarecum speriat, am tras concluzia că Arhivarul, când mă lăsase singur, spusese ceva despre mine, deoarece și Aristide, care zorea spre ieșire, m-a anunțat fără nici o altă explicație că renunțase la bustul pe care mă rugase să i-l fac. Altădată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dumneavoastră, și de toate orientările. Probabil că sunteți judecător sau om politic“. Belbo răspunsese că nu, că lucra Într-o editură care publica lucrări de metafizică arabă; spusese asta sperând să-l terorizeze pe adversar. Celălalt arătase de-a dreptul speriat. Pe urmă venise controlorul. Întrebase de ce Belbo avea bilet pentru Bologna și locul pentru Roma. Belbo răspunsese că-și schimbase ideea În ultimul moment. „Ce frumos“, zisese domnul cu barbă, „să poți să hotărăști după cum bate vântul, fără să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
din colțul străzii, un fel de a doua sa casă. Se ciocnește de o turmă de turiști care blochează trotuarul. Stau ciucur În jurul unui ghid cu capă, care le oferă un „tur al fantomelor“. Par triști, murați, rătăciți și oarecum speriați. Ecusoane autocolante Îi identifică drept membri ai grupului, astfel Încît nici un blatist să nu se poată strecura printre ei. Fiecare ghid din oraș are propriile sale povești, cu fantomele aferente, și cu toții se află Într-o concurență acerbă, chiar furibundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
a fost, Înconjurat de cîmpuri Înzăpezite. Cu toate acestea, devine iute evident că nu a fost păstrată decît coaja fabricii. Holul de la intrare este dominat de un tigru bengal cu dinții rînjiți atît de veridic că Wakefield se trage Înapoi speriat. Maggie rîde. Lui Wakefield Îi place rîsul ei, e muzical și abrupt, cunoscător, deloc copilăresc. Prînzul cu barosanii Companiei are loc În camera elefantului, numită astfel pentru că un elefant african cu trompa În aer domină masa lungă și joasă Înconjurată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]