4,031 matches
-
plîng. Nu mă pot opri. Sentimentul Înăbușit de săptămîni, de luni Întregi, pare a se revărsa dintr-odată. Plîng și plîng și plîng, iar cînd lacrimile au secat și sughit puternic, Emma se așază În fața mea și ridică dintr-o sprînceană. — Se pare că aveai nevoie de asta, spune ea. Te simți mai bine acum? Da, Îmi trag eu nasul și scot un șervețel din buzunar, eliberînd În aer un nor de scame. Scuze, zic, trăgîndu-mi iarăși nasul. Emma risipește scamele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
bine, răspund eu luîndu-mi În grabă haina din hol. Perfect, chiar. CÎtă vreme pot să fiu În pat Înainte de ora nouă, eu sînt mulțumită. — Mă bucură să aflu că tovărășia noastră e atît de prețuită, spune Marcus, ridicînd dintr-o sprînceană În vreme ce ieșim la mașină. — N-o lua personal, rîd eu. Sentimentul ar fi același și dacă am lua masa cu... Îmi scormonesc mintea să găsesc pe cineva. — Charlie Dutton? sugerează Marcus, cu un rînjet sardonic. — O, tacă-ți gura. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
înainte să mi te înfățișezi? replică el, ridicându-și privirea. Ochii îi erau leiți cu ai lui Rotari, având în plus o cumpănită fermitate, care impunea respect. Nasul drept, cu o mică cocoașă la mijloc, ovalul prelung al feței, arcuirea sprâncenelor se transmiseseră și ele nepotului. Totuși, era parcă oleacă mai mărunt. Înainte de a-ți vorbi, se uita la tine lung, fără să trădeze vreo emoție. Vorba lui era politicoasă, dar rece. După felul sigur și firesc de a se ridica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mâine-seară o să ne explici de ce romanii și arienii se luptă între ei și de ce oare romanii se urăsc între ei din pricina celor Trei Capitole. - Într-o singură seară n-o să fie ușor, am răspuns uluit. S-a încruntat, arcuindu-și sprâncenele, semn că se enervase. - Stiliano Sirianule, adevărul n-are nevoie de multe cuvinte; minciuna, da, are nevoie de o lungă și complicată sporovăială, tocmai ca să ascundă înșelăciunea. Adevărul e că o seară a fost mai mult decât suficientă. Prima întrebare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
comanda o sculca, o patrulă de pază înarmată, a intrat în sală și a spus: - Faroald, mi s-a adus la cunoștință că în casa porcarului Woto se află un preot; trebuie cumva să intervin? Bătrânul comandant și-a arcuit sprâncenele, a cugetat o clipă și a răspuns: - Acum e noapte, lasă-l până mâine-n zori, și, dacă va mai fi acolo, adu-i pe el și pe sămădău la stejar. După care s-a întors spre mine și spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cum să acționăm, și cer îngăduința să-i caut pe Rotari și pe ceilalți prin tatăl meu și administratorul lui, slujindu-mă de relațiile lor în ținuturile bizantine. În tăcerea ce se lăsase, regele s-a încruntat, și-a arcuit sprâncenele, m-a măsurat din cap până-n picioare, după care a izbucnit într-un hohot de râs. - Ești tu în stare, o mână de om, să faci treaba asta? Mă lua peste picior. Unul dintre episcopi i-a șoptit ceva, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
răspuns: - Așteptați aici. S-a întors însoțit de un călugăr bătrân, îmbrăcat în negru, la fel ca Andras, și cu același soi de scufie pe cap. - Ce vești aveți pentru Andras? Ne cerceta cu ochii întredeschiși sub o pereche de sprâncene dese, albe și zbârlite. Am îngenuncheat în fața lui și i-am sărutat poala veșmântului, spunând: - Abrasax, stăpânul celor trei sute treizeci și cinci de ceruri, să te binecuvânteze. S-a încruntat surprins, iar eu am continuat: - Lucrurile pe care le am de spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
braț. Nu vreau să-l ducă de-aici. Oprește-l, oprește-l, oprește-l! Nehotărâtă, Maja Își așeză pe măsuță farfurioara de tort, iar furculița de argint alunecă pe jos. Gheara aceea de metal Îi aminti de cercelul Înfipt În sprânceana lui Aris. Îi aminti de regulile ei. Nu am Îndrăznit niciodată să fac ceva care să-i surprindă pe ceilalți. N-am fost niciodată În stare să Înfrunt greutățile. Poate pentru că nu le-am Întâlnit. Ce-ar face Elio În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
atunci spuse: sunt un gând și stăpânesc toate gândurile omenești. - Și de ce aș avea nevoie să stau de vorbă cu un astfel de gând, spusese Zoe, zâmbind în continuare, ca să-i facă plăcere. - Pentru că te iubesc. Și cum ea ridicase sprâncenele, zâmbind, el adăugase: - Uită-te bine la mine acum, cât sunt Zogru. Peste o clipă am să ies și-ai să vezi ce repede se schimbă soțul tău. Apoi am să revin. Ești atentă? - Sigur, iubirea mea. Zogru a ieșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
simțea amenințat și prin cap îi treceau ace încinse, unul câte unul. În timp ce servitoarea schimba două vorbe cu vardistul care cine știe ce îndruga, alarmat că a uitat pentru ce venise, Zogru văzuse în cerdacul casei un bărbat negricos și atletic, cu sprâncenele împreunate și părul vâlvoiat. Era o apariție mai curând comică, mai ales văzută acum, ca imagine topită de timp, însă pentru Zogru fusese ca o lovitură de bici. Omul emana o teroare care îi cuprinsese tot corpul. Fâlfâia deasupra mărului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
ca de un liman. Când s-a uitat din nou, bărbatul stătea în pragul dormitorului și privea drept în sus. - Cine ești și ce vrei de la mine? Achile încerca să fie prietenos și-și holbase puțin ochii intrați astfel sub sprâncenele stufoase, ceea îl făcuse pe Zogru să tremure de frică. Voia să-i răspundă, dar nu-i veneau cuvintele. - Te-a trimis Elvira? - Nu sunt o fantomă, îngăimase, în sfârșit, Zogru, însă Achile nu-l auzea. Era nevoie de cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
îi plăcea cum gândește Achile, dar îi era în continuare frică de el și totodată jenă de frica aceasta, încât nici nu-i venea să-i spună despre ea. Se uita la el, la capul lui înfășurat în prosop, la sprâncenele stufoase și la ochii mari și, în ciuda simpatiei pe care o resimțea față de acest om, era alertat în străfundul sufletului ca în fața unei catastrofe. I-a fost mult timp frică de el, chiar și mai târziu, după mai mulți ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
film, în primul rând pentru conținut, pentru mesaj, mai puțin pentru viziunea tehnică, dar i se părea de prost gust să deschidă o discuție despre subiect, la ora de regie. Așa că își luase poza ei gomoasă și spusese, privind de sub sprâncenele drepte, ca de sub un scut: - Inovator mi s-a părut tocmai modul în care a pus în evidență ideea de convenție. Postmodernismul literar a exagerat poate cu acest aspect, dar în arta cinematografică, solidaritatea autorului cu spectatorul se află încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
mai multe informații. Zogru s-a aruncat în el ca-ntr-o mașină și amândoi în Fiatul lui Bobo și-au luat-o spre KFC-ul din Romană, unde Giulia avea întâlnire cu niște colegi. A găsit-o privind pe sub sprâncene, cu bărbia sprijinită în palmă, ascultând ce povestea o fată care mărea ochii la fiecare trei cuvinte. La masă mai erau un băiat și o fată, care ascultau și ei, dar ceva mai plictisiți. Bobo s-a apropiat, făcând semne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
găsit în cele din urmă un loc bun, într-o fată care stătea lângă Giulia. De-acolo putea să simtă o urmă de Bvlgari Aqva și îi vedea cu coada ochiului profilul, cu bărbia ușor aplecată și ochii ridicați spre sprâncene. Lui Andrei începuse să-i fie teamă să nu facă vreo gafă. Așa că încheiase într-un ton ipotetic: - Nu putem ști cu certitudine dacă este mormântul lui Vlad Țepeș, dar mi-ar plăcea. Pe ecran apăruseră turlele Bisericii Snagov, filmate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
-a Colegiul Național „Costache Negri” Galați profesor coordonator Ciobanu Cristina Pădurea viselor Seara se lăsa repede, cerul întunecându-se treptat. Razele soarelui deveneau din ce în ce mai slabe, întrun final acestea fiind înlocuite de lumina lunii. Un bărbat înalt, palid, cu părul grizonat, sprâncene dese, nas acvilin, ochi albaștri precum valurile oceanului, buze pline, față ovală, purtând o cămașă în carouri negre și o pereche de blugi vechi și șifonată se trezea într-o pădure întunecată. O durere puternică la nivelul capului îl făcu
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
-vă la ea. Ați mai văzut-o așa roșie până acum? - Ce ți-a făcut, a întrebat-o Laban, mârâind ca un câine care simte un străin în apropiere de turma lui. Și-a încleștat pumnii și și-a încruntat sprâncenele și apoi s-a întors cu totul spre Rahela, fiica pe care n-o lovise niciodată, fiica pe care rareori o privise în ochi. Îl speriase încă de la naștere - o naștere sângeroasă, violentă, care o ucisese pe mamă. Când copilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
era însărcinată cu Simon, Ruti a lui Laban s-a dovedit și ea însărcinată și a născut un fiu, pe Kemuel, care a fost urmat un an mai târziu de Beor. Laban îi iubea la nebunie pe fii lui cu sprâncenele oblice care la început se jucau luându-se la trânta cu băieții Leei, dar apoi au inventat un fel de limbaj secret care i-a închis într-o lume numai a lor. Laban credea că asta demonstrează superioritatea fiilor lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Lea și Bilha s-au apropiat și ele ca să vadă de ce apăruse prietena lor printre noi. Chiar și Zilpa s-a trezit din tristețea ei și a venit lângă noi. Rahela și-a întors fața către Iacob, și-a ridicat sprâncenele întrebătoare și și-a unit mâinile la piept în semn de rugăciune. Iar bărbatul ei i-a zâmbit și a spus: - Prietena ta e binevenită printre noi. Pentru mine, ea va fi roaba ta. E a ta, ca și cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Mi-a zâmbit, deși nu vorbește nici cu mama, nici cu Ada și nici pe Oholibama n-o băga în seamă când trăia. Bunica spune lucruri foarte urâte despre mama și asta e ceva rău. Verișoara mea și-a încruntat sprâncenele și ochii i s-au umplut de lacrimi. Dar îmi place foarte mult cortul ei. E așa de frumos acolo înăuntru și ea însăși, deși e cea mai bătrână femeie pe care am văzut-o vreodată, e foarte frumoasă. Tabea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
urmăresc cu o curiozitate abia mascată. Își studiau hainele și rețetele de mâncare, își puneau întrebări și repetau politicos denumirile așa încât să fie ținute minte, vă rog, încă o dată, ca să pronunț cum trebuie. Am văzut cum mama și-a ridicat sprâncenele când le-a văzut pe femeile din Canaan cum foloseau sarea și am văzut-o pe Ada contrariată când Bilha a mai adăugat un pumn de ceapă proaspătă la friptura de capră care era deja făcută. Dar părerile erau bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
atingă acele haine care se unduiau ca petalele în apa curgătoare. Inna mi-a spus că hainele lui Wenrero erau făcute din mătase, un fel de material făcut de niște viermi în războaiele lor minuscule de țesut. Mi-am ridicat sprâncenele - într-o încercare de a copia expresia cea mai disprețuitoare a mamei mele - ca să se vadă că eram prea mare pentru asemenea povești de adormit copiii. Inna a râs și nu s-a mai obosit să mă convingă. Wenrero s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
mă ștergeau cu prosoape parfumate delicat. Meryt îmi masa picioarele. Ochii lui Re-nefer luceau de lacrimi. Am plâns și am urlat. Mi-am pierdut orice speranță și m-am rugat. Am vomitat și mi s-au înmuiat genunchii. Dar deși sprâncenele li se încruntau ca răspuns la durerile mele, nici una nu părea îngrijorată sau neliniștită. Așa că luptam mai departe, încrezătoare din nou. Apoi am început să împing, pentru că nu era nimic altceva de făcut. Am împins iar și iar până când am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ne ridicam mâna la frunte să ne ferim de soare. Noaptea, ne odihneam pe saltele groase în corturi de un alb imaculat. Diferența nu ținea doar de lux. Călătoria se făcea în liniște, aproape în șoaptă. Iosif stătea singur, cu sprâncenele încruntate, cu falangele albe pe brațele scaunului. Nici mie nu-mi era ușor, pentru că era imposibil să vorbesc cu Benia fără să fim auziți. Doar fiii lui Iosif erau în largul lor. Menashe și Efraim își potriveau măgarii la pas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
gâtul lui nea Miki, era acordeonul lui nea Miki, obișnuia să cânte vara în piața mare, în fața statuii ecvestre, strângea în pălărie bani de bere, vin și pălincă, am făcut semn cu capul spre nea Miki și am ridicat din sprâncene, întrebându-l pe Prodan din priviri, dacă așa e, dacă acordeonul e chiar ăla al lui nea Miki, iar după felul în care Prodan a scuturat din cap, mi-am dat seama că e chiar acordeonul lui nea Miki, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]