13,648 matches
-
cu totul lipsită de importanță. Acum, dacă Dumnezeu avea să-i ajute, aveau să facă poate și cununia religioasă, iar asta îi umplea inima de bucurie, pentru că era, după părerea lui, lucrul care unea cu adevărat destinele a doi oameni. Străbătu culoarul care ducea spre biroul alesei inimii lui, vesel, salutând una din cele două pesoane cu care își intersectă pașii. Își imagina deja surpriza ei și a celorlalți în clipa în care vor vedea ce număr pregătise. Avea să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
aflându-se deja deasupra celui mai înalt vârf al Muntelui Zăpezilor. Un curent ciudat de mici și răi stimuli electrici corticali, asemănători unei plase organice cu ochiuri minuscule, mișcând sălbatic pentru a prinde intențiile și a le transforma în paralizie, străbătea plafonul principal de nori, podeaua bătăliei, ajungând până la Lacul Liniștii și înapoi. Era semnul că oamenii se treziseră de-a binelea și se gândeau la lucruri tot mai rele și mai neobișnuite. Lumea de Deasupra fu cuprinsă brusc de zumzetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
capul de asfaltul colosalului amfiteatru al norilor, ținând ritmul. Deodată muzica încetă la fel de brusc precum începuse, învăluind pe toți și toate într-o liniște deplină. Întunericul, la fel, total. Tăcere. Apoi lumină. Multă lumină. Bas și lumină. Râuri de flăcări străbătură noaptea, uimind și pe alocuri înspăimântând elementele creației, halouri de fum colorat și mirositor se risipiră spre public, iar hologramele unor personaje nefirești se profilară pe întreg tavanul Lumii de Deasupra. Spațiul extraterestru păru că se sparge brusc, asemenea unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
reverse râuri dintr-o substanță pe care toți o apreciară ca fiind lavă fierbinte. Lumea dădu să fugă, panicându-se, dar, surpriză, primii atomi ai acestei plasme nervoase se evaporară ca prin farmec înainte să atingă pe cineva. Zgomotul de uimire străbătu arena de la un cap la altul. În tot acest timp, platforma pe care cântau Ioneștii începu să zboare și să unduiască asemenea unui covor zburător, de vreme ce aceștia cântau cu mult nerv despre cum nu trebuie să fie oamenii: mici, răi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
printr-o gravură atât de adâncă, încât mai mult ca sigur fusese nevoie de brațele unui bărbat destul de puternic pentru a o ciopli și șlefui atât de minunat. „Uniunea Scriitorilor din Jackson City”... cam acesta fu ultimul gând care îmi străbătu biata minte înainte de a lua ceea ce avea să fie una dintre cele mai cumplite decizii ale vieții mele. Veșnic dornic de noi și eroice isprăvi, m-am hotărât să intru. Am pășit cu stângul. Clădirea era destul de veche, din câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
îl găsesc pe domnul Giordano ca fiind un biet delincvent, un delincvent excentric și vulgar, nimic mai mult! - Hiii! se auzi din sală, din nenumărate locuri, auzi ce nesimțire... să vorbească așa despre domnul Giordano... incredibil... Un murmur de nemulțumire străbătu întreaga sală. Euripide îl potoli însă rapid, printr-un simplu gest al mânii, înfruntându-l pe Maro cu cea mai aspră privire de care era capabil. - Un moment. Un moment! spuse Euripide, încercând să-l domine pe vecinul meu cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
am crezut că poate exista și care de altfel a devenit un punct de cotitură în viața mea, schimbându-mi-o definitiv. Am strigat, icnit și suspinat în același timp, cu o suferință și o intensitate care cred că a străbătut întregul oraș. Ochii mi s-au umplut de sânge în nu mai mult de o secundă. La început nu mi-am dat seama ce putea fi, pentru că brusc nu mai simțeam absolut nimic, dar văzând cât de schimbat era chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
se pare, din moment ce mă aflu aici. Treptat, îmi întorc privirea spre acolo unde nimeni nu ar trebui să caute și încremenesc. Mă prefac în statuia a ceea ce cândva nu voi mai fi. Și, ca urmare a primului gând care îmi străbate mintea în clipa în care am neplăcuta onoare de a-l întâlni pe demonul acesta legendar, el se și grăbește să îmi ia lumina vieții, luând gândul meu necugetat și absolut involuntar drept aprigă dorință. Și fiindcă tocmai acest el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
inconștiență ar fi făcut bine să nici nu se fi născut. Cine să fi fost acela?... Ce făptură fremătând ca și mine de durerea existenței, bolborosind blesteme împotriva celor de deasupra lui, asemenea cărora nu putea să fie? Ce spirit străbătut de neliniști și de ură împotriva celor ce l-au creat?... Degeaba, degeaba îmi mai pun astfel de întrebări atât de târziu, poate dacă mi-ar fi permis mintea aceasta săracă a mea, aș fi aflat mai multe din răspunsurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Agheev, precum toți marii autori ai exilului literar rus, V. Nabokov, E. Zameatin, N. Berberova, îi răspunde printr-o operă de introspecție care își construiește discursul pe infinitezimalele percepției, simțirii și gândirii individului. În acest discurs, recluziunea dialogală cu sine străbate mai multe etape, situate între visarea căreia i se abandonează în mod firesc elevul Vadim în camera lui modestă de acasă și delirul lucid al cocainomanului Maslennikov, izolat într-un spațiu necunoscut lui, dar propice marilor întrebări: ce caut eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
lui Agheev să întoarcă sfârșitul romanului spre începutul lui, într-o compoziție inelară, sugerând infinitul poveștii despre om, despre elanurile și căderile lui, dar mai ales, despre efortul acestuia de a se cunoaște, punându-și iarăși și iarăși întrebarea care străbate de la un capăt la celălalt marea literatură rusă: întrucât este omul liber și răspunzător de ceea ce face cu sine și cu alții? Iar răspunsul sugerat de paginile Romanului cocainei, care evită cu obstinație tonul moralizator, este că omul se arată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Ea mă trăgea, iar eu mă opuneam discret și, opunându-mă, simțeam că rușinea pe care o transferam asupra Zinocikăi mă părăsește. Reieșea că nu eu sunt vinovat de situație și că aș fi gata să dau oricât. După ce am străbătut vreo douăzeci de pași, Zinocika privi precaută peste umărul meu și, văzând că birjarul scoate grăbit pătura de pe cal, mai că strigă de bucurie. Punându-mi-se în față și ridicându-se pe vârfuri, îmi șopti plină de entuziasm: - E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
acesta era doar începutul. Pe măsură ce, în continuarea acestui început, veneau spre noi și casele vechi, și oamenii de demult, și viața epocilor trecute, dispărea punctul de vedere al lui Stein care elogia epoca actuală în detrimentul trecutului care, chipurile, pentru a străbate o distanță pe care expresul de acum o parcurge în douăzeci de ore, avea nevoie de mai mult de o săptămână de mers cu calul. Legând pe neobservate și parcă fără voie prezentul de trecut, Burkeviț, fără să o spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
părea că se îmbolnăvise. În drum spre florărie, am hotărât, nu știu de ce, să intru în holul unui hotel scump și la modă. Împingând ușa batantă în care se oglindi imaginea tremurată a casei din față, am intrat și am străbătut vestibulul. Dar la bar era atât de pustiu și mirosurile de țigară, de apret, de aramă, de piele și de cafea sugerau atâta singurătate, încât, simțind că nu voi putea rămâne acolo nici o secundă, mă prefăcui că nu găsesc persoana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
mă culc chiar acolo, pe scară. Un domn. Do-oomn. Ce cuvânt mai e și ăsta? Un nobil - da, e de înțeles și e mai convingător. Dar un domn - asta ce să mai fie? -, un fleac, acolo. Am deschis ușa, am străbătut coridorul sărăcăciosului nostru apartament și, dornic să mă întind cât mai repede pe divan, m-am dus direct în cameră. Aici se făcuse deja curățenie, dar, în lumina vie a verii, totul părea prăfuit și meschin. Pe birou, trona un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
galben-canar. - Dar eu am nevoie de bani, strigam disperat, gata să plâng la gândul că Sonia mă așteaptă deja și că eu nu pot merge la ea, am nevoie de bani și pentru asta vând casa, fac moarte de om! Străbătui rapid sufrageria și, ieșind în fugă pe coridor, dădui acolo de dădaca mea. Trăgea cu urechea. - Tu-mi mai lipseai, băbătie! spusei eu, împingând-o cu cruzime și dând să trec mai departe. Dar dădaca, tremurând toată din cauza îndrăznelii ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
a femeii, care ar fi pus lângă mine în pat nu un partener plin de dorință, ci un martor care se plictisește. Senzualitatea mea ar fi fost oglinda sentimentelor pe care le nutrea femeia față de mine. Dar nu reușisem să străbat nici o jumătate din bulevardul scurt, când auzii că, din spate, cineva se apropie de mine cu pași mărunți și grăbiți, respirând greu. - Uh, abia te-am ajuns, spuse o voce antipatică în care se simțea tachinăria profesionistei. Am privit înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Mă simțeam privat de uimirea ce se cuvine arătată iubirii mele de către un ochi străin. Parcă fericirea mea ar fi fost un costum nou, care-și pierde din frumusețea lui dacă nu este admirat și de alții. Sonia se ridică, străbătu balconul și se așeză alături de mine. - U-u-h, ce urâcios! spuse ea cu o expresie glumeț încruntată. Încruntarea mă reprezenta pe mine, iar expresia glumeață era atitudinea ei față de mohoreala mea. Și, cu teamă, de parcă ar fi fost un copil care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
pe pervazul de piatră de un cenușiu-închis imitând marmura și cu muchia din piatră albă pe care s-au ascuțit atâtea bricege. Nu mai e posibil ca, lungit pe acest pervaz și întinzând gâtul, să privesc curtea lungă și îngustă, străbătută de o alee asfaltată și nici să văd poarta de lemn mereu închisă, care are într-o latură a ei o ușiță din metal ruginit și parcă grea de oboseală. Pe ușiță se intră pășind peste un prag înalt, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
cabină. Am urcat scara și am descuiat ușa de la apartamentul nostru. După ce am aruncat chipiul pe suportul oglinzii care a clătinat masa cu samovarul rămas pe ea din seara precedentă, cu pași, pe care-i voiam cât mai ușori, am străbătut coridorul și am intrat la mine în cameră. În primul moment m-a surprins faptul că lângă fereastră becul mai arde încă; apoi am încercat să-mi amintesc când anume am uitat să-l sting. Dar n-am apucat s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
care, din zborul cel mai avântat spre Noblețea Spiritului se naște mișcarea în direcție opusă, spre polul Cruzimii de Fiară.“ Această năzuință de a împinge leagănul sufletului în direcția Omeniei, ca și mișcarea spre Animalitate care decurge din această năzuință străbat ca un fulger enigmatic și, în același timp, sângeros întreaga istorie a omenirii; și ne dăm seama că tocmai epocile pline de temperament care se remarcă prin zboruri în direcția Spiritului și a Dreptății, prin elanuri deosebit de puternice și traduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
mai vedeau urme de la unelte, stânca era netedă, semn că acolo nu lucrase mâna omului. Se afla într-o peșteră săpată de ape, cu o formă aproape circulară. De undeva din stânga lui, din perete, țâșnea un șuvoi de apă ce străbătea toată peștera și apoi dispărea printr-o gaură în partea cealaltă. Șinele coborau ușor în față, urmărind panta pardoselii cavernei, iar ca să poată trece dincolo de albie, cineva încropise un podeț rudimentar, îngust, numai cît să poată trece șinele peste el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
dreapta. După colț văzu vagonetul. Era încă plin pe jumătate cu minereu. Dincolo de acesta, o grămadă de sfărâmături de rocă obturau galeria. Șinele dispăreau sub blocurile de piatră iar Iuliu înțelese că acolo tavanul galeriei se prăbușise. Un fior îl străbătu pe spinare, oare sub dărâmături se afla și minerul care săpase acolo înaintea lui? Totul părea să confirme această ipoteză. Vagonetul rămas acolo, felinarele care probabil arseseră până la epuizarea combustibilului, chiar și coada de lopată ce se vedea ieșind de sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
el. Nu se întâmplă totuși nimic. După o vreme, Crișan simți cum sângele începe să-i curgă din nou prin vene. Se ridică cu greu în picioare și primul impuls fu să o rupă la fugă. Un fior rece îl străbătu din creștet până în tălpi, iar Iuliu alergă într-un suflet spre ieșire. Ajuns afară, se mai îmbărbătă nițel văzând că totul rămâne nemișcat. Soarele strălucea cald, și nimic nu deranja liniștea pădurii. Din mină nu mai răzbătea nici un zgomot. Încercă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și o băgă în buzunar. Așeză lada jos, chiar la baza peretelui pe care îl spărgea. Se urcă pe ea și privi din nou prin gaura de sub tavan. Simțea pe ceafa transpirată curentul de aer. Raza de lumină tot nu străbătea prea departe. Nu pricepea de ce se întâmplă lucrul acesta, dar și acolo totul părea în ordine. Pereții, atât cât putea să vadă, erau în regulă, nu se prăbușise nimic și nici nu se vedea praf ori infiltrații de apă. Plimbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]