4,378 matches
-
destinat În primul rând studenților. Campusul are o lungime de circa doi kilometri, cu vegetație variată si bogată, bine Întreținut, cu șosele și alei pentru pietoni, cu terenuri de sport, bazin de Înot și cascadă Încântătoare. La intrarea dinspre Catherine Street, stau scrise cu litere mari cuvintele: „Tinere care intri În această universitate, când o vei părăsi, să te Întrebi dacă ai devenit mai bun, mai folositor ție, familiei tale, națiunii tale și universității.” Cuvintele acestea sintetizează minunat țelul universității. În
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
vor merge la țară au nevoie de toate aceste Îndrumări. Viața rurală cere și ridică probleme grele, variate. Am văzut studenți care Își câștigau necesarul pentru studii lucrând la ferma facultății. Alții muncesc pe la restaurante. Unul Împărțea presa pe Catherine Street. Făcea ziarul pachet mic și Îl azvârlea din mijlocul străzii În fața ușii. Altul făcea la 15-20 de case focul la calorifer. Studentele, plătite cu ora, țineau locul părinților plecați la teatru sau cinema. Un altul l-a determinat pe tatăl
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
urăm ei și părinților drum bun. Să ne păstreze și să le păstrăm o frumoasă amintire. Și acum copii, un cântec pentru Sendra: Sweet Land of Liberty (scumpă țară a libertății). Ne luăm rămas bun și ne Îndreptăm spre Catherine Street, unde ne așteaptă mașina Încărcată. În momentul când să pornim ne sosesc două scrisori. Una din ele este de la profesoara soției mele, de la Pitar Moș. Ne roagă dacă trecem prin Niagara, să ne oprim pe la familia ei, care e stabilită
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
la Ames. A doua zi, cu scrisoarea prof. Warren mă duc la banca unde era funcționarul cu care trebuia să iau legătura, care imediat m-a luat În Oldsmobilul său și cu ajutorul său am găsit un mic apartament În Chamberlain Street nr. 9. Strada, care poartă numele marelui om de stat englez, nu are mai mult de 150 de metri lungime. E paralelă cu șoseaua națională și foarte apropiată de facultate. Are câteva case mici, cochete, fără Împrejurimi, cu mici garduri
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
dulce Înfrățire! Rămas bun Iowa Apartamentul nostru e Închiriat. Virginica ne salută și bucuroasă sare În mașina noastră. Ne consultăm cu ea În privința camerei. Ne duce repede la tatăl ei și Mr.Smith ne oferă o cameră tot În Chamberlain Street, chiar În extremitatea vestică a străzii. Noua noastră locuință se compune dintr-o cameră 5/4, o mică bucătărie și o baie adâncă În care trebuia să stai vertical, pentru economie de spațiu. Are o mică treaptă pe care se
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
000 bărbați și 100 femei. În New York e un cartier chinezesc. Multe brațe de muncă sunt În legumicultură, viticultură, În industrie. Sunt oameni muncitori, conștiincioși. În San Francisco, cartierul lor e un adevărat oraș chinezesc, situat Între strada principală Market Street și bulevardul de pe malul Pacificului. Numeroase prăvălii mici, una lângă alta, pline de mărunțișuri lucrate de sfânta mână, cum spun ei, alături de mici restaurante ce te invită la gustări care de care mai diferite, până la localuri În care se spune
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
1. Potrivit legii din Franța, Recherche Scientifique nu acceptă „cumulul”. Mă tem că Bollingen Foundation se ghidează după aceleași principii șsubl. S.W.ț - dar nu sunt sigur. Puteți să cereți informații scriind la: Bollingen Foundation, Inc., 140 East 62nd Street, New York 212. În orice caz, știu că bursele se hotărăsc la mijlocul toamnei (către 15-20 octombrie) și încep la 1 ianuarie. Atunci când faceți cererea, adăugați publicațiile dvs. și o listă de „supporters” (nu-i uitați pe Tucci, Pettazzoni etc.)3. Cunoașteți
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
Am anunțat conferința dvs. pentru vineri, 26 februarie, la 8 seara. Titlul: „Indo-European Epic: History or Mythology?”. Dar, dacă doriți, puteți schimba titlul 1. Am rezervat pentru dvs. o cameră la Quadrangle Club, 1155 East 57th șsubl. S.W.ț Street. În campus. La trei sute de metri de casa noastră și de biroul meu, la 800 m de Oriental Institute, la 800 m de Universitate (Harper Library etc.). Am rezervat camera pentru miercuri 24 februarie până pe 29 (?! sau 1 martie) șsubl
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
sângerii pe zidul de la Chemical Bank în colțul străzilor Unsprezece și Unu și literele de tipar sunt îndeajuns de mari pentru a le putea citi de pe bancheta din spate a taxiului care tocmai se înfige în trafic plecând de pe Wall Street exact în momentul în care Timothy Price observă cuvintele, dar un autobuz se interpune, reclama pentru Les Miserables, pe coasta busului, blocându-i priveliștea, însă lui Price, douăzeci și șase de ani și angajat la Pierce & Pierce, pare să nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
zâmbete luminoase. Am pozat pentru reviste de modă, lăfăindu-ne toți șase pe banchetele restaurantelor în vogă, abordând atitudini sugestive în costume Armani. Vedetele rock ne admirau și ne invitau în culise: Bono, Michael Stipe, Def Leppard, cei de la E Street Band. Loja de lux era întotdeauna a noastră. Locul din față al oricărei curse nebune. Nu ne auzeai niciodată spunând „Hai să nu comandăm o sticlă de Cristal“. Niciodată „Hai să nu luăm masa la Le Bernardin“, unde șotiile noastre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
a fost spus? Dar nu cred că ar trebui să intru în detalii în privința asta. Pentru cei care nu erau prezenți atunci, iată versiunea lui Cliffs Notes: că am scris un roman despre un tânăr bogat și influent de pe Wall Street pe nume Patrick Bateman care întâmplător e și ucigaș în serie, devorat de o imensă apatie în plină eră Reagan, anii ‛80. Romanul e pornografic și extrem de violent, astfel încât editorii mei, Simon & Schuster, au respins cartea din rațiuni de bun-gust
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
al meu, după care în martie a născut prematur un bebeluș la Cedars Sinai, în LA, unde locuiește și acum. Am văzut copilul o singură dată în primul an de viață - Jayne l-a adus în apartamentul meu de pe 13th Street, într-o încercare patetică de a ne face să ne atașăm reciproc, atunci când a venit în oraș pentru premiera filmului turnat vara precedentă cu Keanu Reeves. I-a dat numele de Robert - Robby. M-am infuriat din nou susținând că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
să trăiesc din nou (adică să nu mor) trebuia să fug din New York. Eram epuizat, terminat. O săptămână întreagă de cocaină și heroină a debutat în limuzina care mă transporta la premiera de la Sony Theater pe Broadway colț cu 68th Street și a continuat în lunga noapte a chefurilor începută la magazinul Cerruti de pe Madison Avenue (cei care furnizaseră garderoba filmului), după care ne-am mutat la Pop, în centru, apoi am ajuns dansând la Spa, până când ne-am târât la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
lunga noapte a chefurilor începută la magazinul Cerruti de pe Madison Avenue (cei care furnizaseră garderoba filmului), după care ne-am mutat la Pop, în centru, apoi am ajuns dansând la Spa, până când ne-am târât la apartamentul meu, pe 13th Street, unde actorii și diverșii lor agenți și reprezentanți PR și DJ-i și alți membri ai noului val de la Hollywood și-au făcut de cap până când superintendentul clădirii a venit a doua zi dimineața și mi-a cerut să dau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ferme de cai și terenuri de golf și librării care vindeau mai multe cărți pentru copii decât marele lanț Barnes & Nobles. Drumul meu spre facultate trecea pe lângă multe terenuri de sport și pe lângă un stadion de baseball, iar pe Main Street (unde m-am oprit să-mi iau o cafea cu lapte de la Starbucks) existau o sumedenie de magazine de delicatese, unul de brânzeturi clasa întâi, mai multe patiserii, un farmacist prietenos care îmi onora rețetele de Klonopin și Xanax, un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
găsi blugii cu rămășițele de coca din noaptea trecută, pe frustrările sexuale, pe băiatul care mă mințise la birou după-masă. Și am văzut iarăși mașina. Acel 450 SL de culoare crem se prelinse pe Elsinore Lane, oprindu-se pe Bedford Street. Mă uitam la ea neajutorat, cum stătea acolo, în relenti, încercând să decid cum aș putea merge săptămâna viitoare la Los Angeles. Cei opt adulți, înaintând perechi-perechi pe trotuar, se apropiau de mașină. Brusc - retrospectiv, nu înțeleg de ce - i-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
adulți, înaintând perechi-perechi pe trotuar, se apropiau de mașină. Brusc - retrospectiv, nu înțeleg de ce - i-am cerut lui Jayne aparatul de fotografiat digitală. În timp ce comenta cu Mitchell despre noul In ’n Out Burger pe cale de a se deschide pe Main Street, mi-a dat aparatul. Am privit prin obiectiv spre Mercedes. Lumina felinarelor de stradă era ridicol de strălucitoare, uniformizând totul, fiindu-mi greu să focalizez. Nu înțelegeam de ce mașina nu mi se mai părea inocentă și de ce începea - doar după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mâna. Nu mai voiam să aud nimic, dar nu m-am putut stăpâni să nu întreb: - De ce? - Domnul Lawrence era în stare de ebrietate la ora atacului. De fapt i se rupsese filmul pe o alee care dădea din Sutton Street, în Coleman. Coleman. Un orășel la patruzeci și cinci de kilometri de Midland. - Versiunea respectivului Lawrence a fost considerată relativ credibilă, iar noi nu prea semnalmentele atacatorului. Kimball întoarse pagina. A declarat că cel care îl atacase purta un costum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Am trecut peste fotografiile în care apăream eu, dar cele care m-au deranjat cel mai mult nu erau cele în care păream speriat în lumina blitz-ului, ci Mitchell Allen și Jayne pozând în fața casei familiei Larson pe Bridge Street, brațul lui Mitchell arcuit protector în jurul taliei ei, buzele lui țuguiate într-o expresie teatral erotică. Asta mi se părea mult mai periculos decât mașina mică și inocentă care mă speriase pe moment în noaptea de Halloween, iar acum nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
cameră și aproape că am leșinat de ușurare. Am înghițit din greu, dar când am auzit scrâșnetul roților pe asfalt, am sărit la fereastra deschisă. Afară, pe Elsinore Lane, un 450 SL de culoare crem dispărea după colț, pe Bedford Street. Am coborât anevoie treptele, la ușa din față, unde stăteau acum Wendy și Robby și Sarah, zăpăciți. Wendy își întinse brațele și o luă pe Sarah, ținând-o strâns, cu un gest protector. - Ați văzut mașina aia? Răsuflam din greu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
se derulase cu adevărat. Așa că am înlocuit aproximativ zece minute din film - care începuseră în curtea lui Allen și se sfârșise cu mine în camera fiului meu ținând în mână un pistol în timp ce o mașină din trecut dispărea pe Bedford Street - cu altceva. Poate că mintea mea începuse să devieze ascultând vocile agasante de la cină. Poate că marijuana crease acele manifestări la care pretindeam să fi luat parte. Crezusem ceea ce s-a întâmplat astă-noapte? Care era diferența? Mai ales că nimeni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
toți oamenii?) Dacă cineva mă văzuse pe verandă, învelit într-o pătură, atunci s-a făcut că nu mă vede. Ideea de a mă întoarce la viața de burlac și la apartamentul pe care încă îl mai aveam pe 13th Street din Manhattan mă străbătea cu un sâsâit acid. Dar viața de burlac constituia o provocare majoră. Toată lumea știe că burlacii o luau razna, îmbătrâneau singuri, devenind niște spectre flămânde care nu se săturau niciodată. Burlacii plăteau menajere să le spele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
dus mâna la gură, când l-am văzut prin fereastra mare, stând în sufragerie, într-un tricou alb și chiloții de baie roșii, înflorați, pe care îi cumpărase de la Mauna Kea Hotel în Hawaii. O mașină trecu silențios pe Claudius Street, lumina farurilor străpungând ceața, iar după ce a trecut de aparatul de filmat a început să urce pe aleea de granit spre casa tatălui meu, agilă dar fără grabă, mișcările ei reci și imprevizibile. Puteam auzi valurile Pacificului lovindu-se înspumate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
urcă atent spre un mare panou de geam, surprinzându-l pe tata într-un fotoliu, înconjurat de oglinzi și mobila bine lustruită. Se auzea și muzica din casă - o melodie pe care am recunoscut-o, The Sunny Side of the Street. Fusese cântecul preferat al bunicii mele și faptul că însemna ceva pentru tata m-a surprins și m-a mișcat, ceea ce a gonit pentru moment teama care mă cuprinsese. Însă reveni imediat când am realizat că tata habar n-avea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
asupra monitorului, incapabil să mă desprind de-acolo. Se agăță de masca de la chiuvetă, continuând să plângă. Am vrut să-mi întorc ochii când am văzut sticla goală de vodcă lângă chiuvetă. De undeva din casă The Sunny of the Street începu să se audă din nou. Aparatul plutea tot mai aproape. Intrase în baie, indiferent, tot mai aproape de tata. Am înăbușit un strigăt când am remarcat că nu exista nici o reflecție a aparatului de filmat sau a cuiva în spatele lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]