2,825 matches
-
necamuflată și îndeobște cu rădăcinile pătrate neextrase. Nu-i dădu în continuare nici cea mai mică atenție, parametrii de frumusețe a femeilor și moda pe care o cunoscuse el, cândva, fiind departe de indigoul jeans-ilor și de formele lor apetisante. Suspină pe diapazonul unei vechi meditații, suspin divulgat numai lulelei sale: În Agora înțelepților greci de odinioară, era altfel față de timpurile noastre: ca să-l însoțească în plimbările sale peripatetice, Maestrul reușea să-și trieze discipolii, eliminându-i pe neaveniți. Astăzi, Maestrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
rândul cărora se recrutează totdeauna și în orice neam, categoria rebelilor, propuseră răstit: Să le dăm cu tifla țopârlancelor ăstora mercantile, care se gândesc pururea la chilipir, la agoniseală și care n-au nici un simț artistic! Totuși, trebuie să mergem! suspină Greierele-dregător. Trebuie să ne conformăm oficialei poftiri a neamului furnicilor, deoarece, asupra fiecăruia dintre noi, grevează ancestralul împrumut de grăunțe, pomenit, până azi, în fabula acelui cronicar, La Fontaine, pe care o învață școlarii cei mai mici. În timp ce temperamentele colerice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
aspre, când ceasurile ard în noaptea friguroasă și noi răbdăm prinși în eterica încleștare a gerurilor. De aceea, în răgazurile dulci de vreme bună, noi ne dăruim pe de-a-ntregul desfătărilor, la care suntem gata, cu aripi desfăcute. Oh, necumpătaților! suspină tânăra furnică. Mult a mai păgubit, odinioară și neamul nostru, când era nepotolit dărâmător de corifei, pe care, la îndemnul viclean al străinilor din cele patru vânturi, îi năruia în blasfematorie uitare. Apoi, tânăra furnică îi ceru să ia aminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
prin cap c-aș fi capabil de voluntariat. Să umblu eu să lipesc poezele prin tramvaie! Mă cutremuram la gândul ăsta. Dar, pe de altă parte, eram și ușor flatat fiindcă voiau să mă bage Într-o acțiune culturală. Ah! suspina suflețelul meu snob și ars de dorul literelor. Of! zicea același suflețel, meschin și Îndurerat de neputințe. Dar ei nu-mi cunoșteau secretul: pe mine, tocmai literatura mă omorâse. Impotența mea avea baze literare, eram sigur de asta. Mă pusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
renasc, mi-am dat jos pantalonii scurți, am rămas În curul gol, În tricou și șosete, extaziat. Între picioarele ei, uscat și rece. Mă munceam degeaba, era prea beată, nu simțea nimic, mormăia din când În când, Îmi Închipuiam că suspină. M-am proptit În cele din urmă Între pulpele ei, n-am reușit să intru, dar era bine și așa. Cu genunchii Îi apropiasem picioarele cât să produc o menghină de carne, m-am mișcat de câteva ori, la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
Sorin liniștiți, În colțurile lor, Cătă lângă mine, de-abia lăcrimând, șoptindu-mi ceva. Încercăm să ne ținem firea, din când În când unul dintre noi Își șterge lacrimile, zâmbește cu drag celor din jur, cu fața roșie, umflată, ceilalți suspinăm, ne Înghițim bocetul, zâmbim și noi strâmb, clătinând din capetele noastre umflate și roșii. Pahar după pahar, devenim ușori, poate capetele astea se vor desprinde de trupuri, vor pluti ca niște baloane pe deasupra sicriului, Îngrămădite, holbate, incandescente. De fapt nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
a lui Marius. Depune femeia încă sfârșită pe un colț de bancă. Eliberat din încleștarea spasmodică a brațelor femeii, încearcă cu gesturi stângace să liniștească plânsul copilului. Cu toate încercările, bebelușul, un băiețel după funda albastră a bonetei, scâncește și suspină mai departe. Poate îi este foame! spune un bărbat înalt, cu o căciulă de oaie îndesată bine pe cap încât nu i se poate vedea fața. O țărancă tânără cu capul înfășurat într-o bogată basma albă care scoate în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
stări sufletești. În bogăția sa, care cuprinde toată gama frumosului, universul poeziei eminesciene aduce versuri pline de grație, sugerând armonia dintre pacea naturii și a sufletului: "Somnoroase păsărele Pe la cuiburi se adună, Se ascund în rămurele Noapte bună! Doar izvoarele suspină Pe când codrul negru tace; Dorm și florile-n grădină Dormi în pace!” Și lumea gingașă a celor "care nu cuvântă”, surprinsă de E.Gârleanu, determină prin grația ei trăiri pline de sensibilitate: "Pe mușchiul gros, cald ca o blană a
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
îi spuneam. Ce deosebire ar mai fi între el și ăștia din spate? E profesor universitar, nu gunoier! Ca să-mi dau seama, acuma, pe patul morții, că ai fost, adică nu că ai fost, ești și acum, fiindcă și acuma suspini după ea, ești mai rău decât un gunoier, fiindcă tot n-o uiți..." Sării în sus, copleșit de teribila ei înstrăinare de mine, mă așezai lângă ea pe pat, îi apucai mâinile care se smuciră într-un violent spasm să
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Măcar avu destul bun simț să tacă, decât să debiteze banalitățile de circumstanță. ― Credeam mereu că putem recupera timpul pierdut... mai târziu. Dar acum e imposibil. Lacrimile apărură, cu întârziere. Așteptaseră cincizeci și șapte de ani. Ripley rămase pe banchetă, suspinând pe înfundate, stingheră într-vin spațiu diferit. Burke o bătu pe umăr sperând că o va încuraja. Era jenat că participa la o asemenea scenă și încerca să nu se trădeze. ― Trebuie să te prezinți la 9 și 30. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
și se vârî sub pat. Fără s-o trezească pe Newt, o luă în brațe. Fetița tresări și se cuibări la pieptul ei, căutând din instinct căldura reconfortabilă a adultului. Un gest primitiv. Ripley se răsuci pe o parte și suspină. Newt se strâmbă, dovadă că universul ei oniric era tulburat. Scăpă un țipăt, un fel de implorare deformată de vis. Ripley o legăna cu duioșie. ― Gata, gata. Sșșșt. Acum e bine. E bine. Rețeaua de canalizare, legată de enormul con
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
a nivelului superior. Cu Newt încă agățată în spinare, Ripley împinse panoul și fu năpădită de vârtejuri de vânt și fum. Naveta dispăruse. ― Bishop! Strigătul îi fu luat de o rafală de vânt, în timp ce ea scruta neliniștită cerul. ― Bishop! Newt suspina la gâtul ei. Un vaiet îi atrase atenția: cușca liftului de marfă apăru încet. Ea dădu îndărăt până la balustrada din jurul platformei. Femeia și copilul se aflau la al zecelea nivel deasupra solului, iar peretele stației de epurare a atmosferei era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
altele, scăpa și-o informație topografică, din care se vedea limpede că nu era vorba de mine (decât dacă încasasem, la rândul meu, o sticlă în cap și nu-mi mai aminteam cartierul în care locuiam). Dacă fata după care suspina se instalase în America (așa cum reieșea din scrisoarea a II-a), omul nostru, în schimb, locuia prin Balta Albă, unde te lasă microbuzul în lanul de porumb. Să mă ierte Dumnezeu, dar ăla-i un cartier în care n-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
curiozitate, decât din spirit etic. „Unde crezi că ar vrea? În exil? Mereu între două lumi? Dumneata unde te-ai dus? Îmi poți spune care e țara ta? Asta în care te văicărești acum tot timpul sau aia după care suspini, imediat cum treci granița? Unde ai vrea să fugi? În Olanda, Austria, Franța? Dar Maria? Cu mama ei, în Statele Unite? Ți se pare că există vreun loc pentru noi, un punct fix în care să ne-așezăm și care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
era palidă și îl privea ciudat, foarte ciudat: în ochii ei nu era deloc ură, nici mânie; îl țintuia cu o privire speriată, dar plină de simpatie, în timp ce la ceilalți se uita cu ochi strălucitori... brusc, inima lui începu să suspine dulce. În sfârșit, cu o uimire ciudată, observă că toți s-au așezat pe scaune și chiar râd, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic! Încă un minut, și râsul luă amploare: râdeau de-acum privindu-l pe el, văzându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
masa comună și trăiau acolo cât voiau, unii chiar până la moarteă”104. Ucenicii lui mărturiseau că ade‑ seori vedeau pe Cuviosul Paisie (de la Neamț) stând aproape toată noaptea cu durere de inimă lângă patul celor foarte bolnavi. Împreună suferea și suspina cu ei, mângâindu‑i cu nădejdea vindecării și a mântuirii, dându‑le nu puțină ușu‑ rare În amara lor durere 105. Unul din urmașii săi la condu‑ cerea duhovnicească a Mănăstirii Neamțului, marele stareț (Neonil al Mănăstirii Neamț, † 1853), fiind
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
ca călugării! Nu-s negri de țâitură, Da-s negri de-nvățătură! Când să uită la scrisori Îi dau gânduri și fiori Din tălpi păn’ pe suptsuori. Cum să uită pă hârtie Numai Dumnezău Îi știe, Toată noaptea la lumină, Suspinând de la inìmă. Factorii responsabili pentru inducerea acestor „gânduri și fiori” sunt divulgați explicit mai departe: Fața ta cea albișoară Tot mă cheamă de la școală: Vini acasă, de te-nsoară, Lasă-te de-nvățătură, Vin’ acasă de-mi dă gură. Învățăceii
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
iată că o nouă generație descinde din înaltul cerurilor, așa cum au prezis cânturile secrete și venerabile ale profeților, așa cum semnele trimise de cer au indicat[...]. Începe, copile, să-ți recunoști mama după zâmbet; vreme de douăzeci de ani ea a suspinat, așteptând [...] începe, copile, să-ți recunoști tatăl după surâs. Lovit în interior și în exterior de comploturi, întotdeauna învingător, niciodată învins, acesta este tatăl tău. Pentru el, tu reprezinți încununarea eforturilor sale, moștenitor al virtuților a șaizeci și patru de
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
Bucharest: Romanian Cultural Foundation Press, 1999), unde Mănăstirea Sinaia este discutată pe larg, întrucât, ca fostă reședință regală până la terminarea Castelului Peleș, a fost un fanion al preocupărilor identitare în artă (pictura interioară și tabloul votiv cu Regele Carol I suspinând după încă înstrăinata Transilvanie, odoarele bisericești) și arhitectură (biserica nouă, clopotnița care o precede, casa domnească). 10 Biserica din Parcul Domenii face uz de o planimetrie și de o ornamentică interioară practic de neîntâlnit în arhitectura ortodoxă medievală de pe teritoriul
[Corola-publishinghouse/Science/85066_a_85853]
-
apropiat mai mult; el a observat că leul șchioapătă, având o rană la picior. Sclavul luă laba leului în mână, îi umezi rana cu salivă, ca un doctor, și-i trase un spin mare care intrase în călcâiul animalului. Leul suspină adânc, Androcles apăsă pe umflătură, curăță rana, o spălă, în timp ce leul suferea cu multă răbdare. După un timp scurt, leul simțindu-se mai ușurat de dureri, începu a sări, a bate din coadă și apoi linse cu recunoștință mâinile și
Istorioare moral-religioase by Valeriu Dobrrescu () [Corola-publishinghouse/Science/851_a_1786]
-
rămâne câte o biată fată de cârd, și ba nu-i noroc, ba nu-i parte, ba nu-s multe de toate, ba zi mai bine că nu vrea Dumnezeu și, dacă nu vine nimeni s-o urnească de pe cuptor, suspină, sărmana, că i s-a uscat toamna-n spate, și mai mult plânge decât cântă: În ia-sară-i lăsat de sec / Mă duuuc, maică, să mă-nec, / Unde-a fi balta uscată! / c-am rămas nemăritată..." Naratorul istorisește o poveste din
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]
-
atitudine lirică, imaginile câștigă în concretețe și pregnanță plastică, incantația dobândește mai multă vigoare: „De la o vreme-n gânduri mi-i tot mai vânt și seară. / De unde vii, tu, toamnă, în zdrențe, și ce vrei? Cu greieri și cu stele suspină-n călimară / rugina ta de frunze ucise pe alei”. Autoportretul are altă tăietură, căutând o „tectonică”, o exprimare a contrariilor: „Am simțul timpului, intens, lichid... / În mine fiecare clipă-și taie, / ca stema căzătoare, de văpaie, / drum, ca pe un
ZAMFIR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290693_a_292022]
-
în California Dreamin’. Să știi că te cred, pentru că știu deja că românii spun ceea ce gândesc. Cum ai ajuns să joci în filmul lui Cristian Nemescu? Am avut noroc. Filmam în Bulgaria, la Ruse, pentru When Nietzsche Wept/ Când a suspinat Nietzsche, ecranizarea unui bestseller internațional. Îl interpretam pe Freud, Ben Cross pe Joseph Breuer, iar Armand Assante pe Nietzsche. Nu am reușit să joc nici o scenă cu Armand, dar l-am admirat jucând. Era uluitor. Într-o zi, când eram
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
7. Dezacordul predicatului cu un subiect postpus Dezacordul verbului-predicat cu un subiect postpus se poate explica prin neanticiparea mesajului (uneori sunt și alte explicații, ca acordul prin atracție sau acordul semantic): (49) Și mai se ducea niște dudui și mai suspinau niște dudui... (Antena 1, 6.XI.2007) De la o petrecere mexicană nu putea lipsi celebrii mariachi. (Realitatea TV, 23.XI.2007) Dacă femeii îi place culorile roș-albe, ce să-i faci? (Info Pro, 4.XI.2007) Ce problemă are cetățenii
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
sine atât de ridicolă dintre aparența exterioară și fondul intern. Cel mai antitetic și mai comic caracter e moftangiul. Tartuffe e un moftangiu. Comica excelentă a postulanților din Millo director (piesa lui Alecsandri) consistă întru aceea că sunt moftangii. Toți suspină pentru patrie cu fizionomia cea mai plângătoare de pe lume și toți nu vor binele, ci numai posturile patriei" (p. 140). D-l Th. Codreanu demonstrează astfel că Eminescu e "un semănător de arhei". "Miracolul e că I.L Caragiale este
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]