7,135 matches
-
epistemo)logic: a minți, a falsifica, a neadeveri, a greși, a substitui, a voala etc.; • axiologic: moral: a păcătui, a trișa, a păcăli, a amăgi, a acoperi; estetic: a născoci, a imagina, a pastișa, a fabula; juridic: a înșela, a sustrage, a vicleni, a subtiliza, a fura etc.; • praxiologic: cultural: a oculta, a vrăji, a mitiza, a machia, a deghiza, a inventa; social-economic: a deforma, a reforma, a preface, a contraface, a degrada, a metamorfoza; ideologic: a mistifica, a dezinforma, a
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
însă își minte inamicii, ne ajută să înțelegem de ce uneori încercările de a induce în eroare au succes, iar alteori eșuează. După cum s-a menționat mai devreme, în situația în care majoritatea participanților sînt sinceri, cîțiva indivizi se pot totuși sustrage acestei reguli; obiceiul majorității de a spune adevărul asigură succesul minciunilor unei minorități. În același mod, un individ care este sincer în majoritatea timpului poate avea mai mult succes dacă încearcă să mintă decît un altul care n-ar avea
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
-mi spună. Scăpînd prilejul, m-a tentat să caut un gen de antiteză la contemplarea fulgilor. Și n-a fost greu să o găsesc. Fiind pe stradă, am căutat să găsesc acel gest reprezentativ și expresiv al celui ce se sustrage, nu se lasă atras de spectacolul fulgilor. O stație a unui mijloc de transport urban oferă din belșug exemple de gesturi ale nervozității sau apatiei celor ce așteaptă un vehicul care nu mai vine. Ele nu sînt doar dovezi ale
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
natura justițiabilă a actului în sine. Plasarea în imaginar echivalează cu un abandon premeditat al cadrului polemic și, evident, cu o ascensiune către subiectivitatea extremă. Aici "totul este permis", sentimentele se dezlănțuie, iar insulta, calomnia, înjurătura, anatema, blestemul etc. se sustrag sancționabilului pentru a deveni figuri predilecte ale unui scandal ritualic. Cicero, în De republica, îl numea printr-un termen arhaic occentatio, referindu-se la respingerea ritualică a unui individ pe temeiuri incerte, prin ofensă și ultragiu 185. Verbul arghezian îndeplinește
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
selecție a destinatarului pe criterii intelective care traduc, în fond, exigențele ironistului: intelectuală, spirituală, artistică. În discursul polemic, ironia echivalează cu o distanțare strategică față de obiect, adică un tertip care-i permite locutorului să adopte o poziție contemplativă. El se sustrage pentru o clipă turnirului, pentru a executa o reverență gratuită. Percepută astfel, deplasarea ironică relevă ispita abordării ludic-creative a lumii, așadar latura estetică și garantul artisticității ei. Din unghi etic, principala finalitate a discursului ironic este demistificarea. Un receptor avizat
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
pe un fundament empiric, o veritabilă redută argumentativă, un contra-discurs, a cărui forță persuasivă rezidă în intensitatea asertivă a enunțării. Într-un pasaj de acest fel, violența acuzațiilor este atenuată de suita interogativă. E o stratagemă prin care polemistul se sustrage atacului direct și pasează, subtil, lectorului această sarcină. Aici, interogația retorică incită la ofensivă, mizând pe reacția rațională a oricărui receptor care-și reprezintă indicibilul printr-o evidență. "Naționaliștii nu pierd niciun prilej ca să speculeze pentru ochii prostimii ceea ce prostimea
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ei. Unitățile de primă articulare, sau monemele, dotate cu semnificați, sunt alese dintr-un repertoriu finit de simboluri. Unitățile de a doua articulare, sau fonemele, lipsite de semnificați, se organizează în secvențe. Imaginea animată și a fortiori imaginea fixă se sustrag acestor două trăsături constitutive ale ordinii limbajului: dubla articulare și opoziția paradigmă/sintagmă. Ele nu au echivalentul unităților discrete și numărabile, preexistente compunerii lor. Un tablou, o fotografie, un plan nu se descompun în fragmente, frânturi sau trăsături comparabile cu
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
muzeele noastre este o ființă mixtă: în același timp lucru și semn, cauză și produs, dat și construct. El face parte, în această dublă calitate, dintre "cvasi-obiecte" (recent analizate de Serres, Latour și Hennion). Este un hibrid. Ca lucru, se sustrage societății care, la vremea ei, s-a recunoscut în el: pasibil deci de o delectare privată, într-un contact estetizant față în față. Și este adevărat că figurile plastice (ca și operele muzicale) supraviețuiesc culturii care le-a generat și
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
viitorul într-un prezent miraculos. Drumul spre interior" drag lui Novalis nu are date și, așa cum ideologia este lucrul prin care o societate sau un individ aparțin în mod obligatoriu timpului lor, arta este lucrul prin care i se pot sustrage. Modern, spunea Baudelaire, este artistul care "extrage veșnicul din tranzitoriu"*. La mai bine de un secol după el, date fiind utilizările nepotrivite ale unei modernități atât de prost înțelese, singurul cuvânt de ordine revoluționar a devenit: trebuie să fii cu
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
să se înece într-un ocean de frumuseți fără țărmuri și a cărui plăcere se lipsește de busolă? Totuși articularea istoriei-durată în perioade convenite (Antichitate, Ev Mediu, timpuri moderne) este aproape la fel de veche ca istoria-disciplină. De ce timpul imaginilor s-ar sustrage acestei reguli? Însă a ne mărgini să declinăm timpul artei în "antic", "medieval", "clasic", "modern", "contemporan", copiind decupajul școlăresc, nu ni se pare deosebit de riguros. Istoria ochiului nu se suprapune peste istoria instituțiilor, a economiei sau a armamentului. Ea are
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
sau alături de ei, preoți sau funcționari, să facă sau să spună orice. Aceste imagini marchează un teritoriu și exercită în mod simbolic o violență asupra celor de acolo, autorizându-i să reflecte această "violență simbolică" asupra subordonaților lor. A se sustrage tutelei lui Isis sau a președintelui ar presupune să dea jos, să întoarcă sau să mutileze reprezentarea lor figurată. Adică să răspundă unui control simbolic printr-o violență materială. Ceea ce au făcut copții creștini când au transformat templele din Egiptul
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
ambianță. Și de ce nu? E de ajuns să ne punem de acord asupra cuvintelor. În societatea abundenței bunurile se adresează din ce în ce mai puțin nevoii, prin utilitatea lor, și din ce în ce mai mult dorinței, prin prestigiul lor social. Imaginile aruncate pe piață nu se sustrag acestei reguli. Ele își neglijează vechea valoare de uz individual delectare, admirare, depeizare etc. și singularitatea concretă de opere pentru a se integra în lichidități, ca semne monetare ale statutului, mărci de bogăție. În obiectul de artă al erei vizuale
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
care face cererea de religie solvabilă și legitimă. Sacru este, într-adevăr, orice principiu de unitate a unui colectiv; o funcție sacralizantă este unificatoare. Ceea ce trece drept mistic e doar o logică prost cunoscută. Principiul ei de unitate nu se sustrage autorității grupului, pentru că el este sacru în sine, apare grupului ca sacru pentru că nu poate să nu i se sustragă (principiul aparținând în mod necesar unui plan de realitate superior elementelor ansamblului grupate de el). Numeroși sociologi, și Durkheim îndeosebi
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
funcție sacralizantă este unificatoare. Ceea ce trece drept mistic e doar o logică prost cunoscută. Principiul ei de unitate nu se sustrage autorității grupului, pentru că el este sacru în sine, apare grupului ca sacru pentru că nu poate să nu i se sustragă (principiul aparținând în mod necesar unui plan de realitate superior elementelor ansamblului grupate de el). Numeroși sociologi, și Durkheim îndeosebi, constataseră deja caracterul social al sacrului și cel sacru al socialului. Rămânea de explicat turnichetul. Critica rațiunii politice sau inconștientul
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
nete, liniile de separație sunt artificiale. Când sunt prea fluctuante, inutile. Dacă e important să ținem prinsoarea cronologică, în ciuda aparentei ei stupizenii, e fiindcă ea ne constrânge să resituăm eterna și literara "moarte a artei" în istoria neutră a invențiilor. Sustrăgând-o metaforelor melancolice ("toate imperiile vor pieri" și cel al artelor deopotrivă) sau biologice ("tot ce s-a născut merită să piară"). Pentru a o confrunta cu o simplă problemă de generație tehnologică. Simplism care nu se înțelege de la sine
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
acest moment lanțul vertebratelor: știe să facă dinozauri, păsări, pești. Abordează mamiferele. Însă ființa umană sintetizată este mereu o marionetă, uneori un android, niciodată o privire. Nicio vorbire (cele două merg împreună). Chipul, în mai mare măsură decât vocea, se sustrage calculului (recunoașterea vizuală fiind mult mai fină decât recunoașterea auditivă, vocile sunt mai ușor de trucat decât ochii, pielea sau fizionomiile). E un lucru liniștitor. Simularea numerică poate fabrica falsuri adevărate după Mondrian, nu după Velásquez. Problema nu este sufletul
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
pătrundea niciodată în mințile lor, era puțin probabil să mai fi constituit acum o problemă. Neantul haotic Însă ceea ce eu gândeam cu adevărat nu era lipsit de orice formă, ci era ceva diform... și gândirea justă mă îndemna să mă sustrag cu totul de la reminiscențele oricărui fel de formă, dacă, într adevăr, voiam să-mi reprezint informul, însă nu eram în stare... SFÂNTUL AUGUSTIN, CONFESIUNI Este greu să-i învinuim pe călugări pentru ignoranța lor. Lumea lui Dionysius Exiguus, Boethius și
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
poate face față bolii fără să fie scutit de responsabilitățile cotidiene 355; într-un alt studiu, s-a constatat că epidemia de crize de isterie printre femeile americane la un moment dat însemna de fapt un mod ... de a se sustrage obligațiilor domestice, de a încerca să impună o altă viziune asupra raporturilor lor cu bărbații (în timp ce, aceleași femei refuzau un asemenea rol femeilor migrante...356). Și mai rămân întrebări: Cine atribuie rolul de bolnav? Cine denumește comportamentul bolnavului ca deviant
Societatea românească în tranziție by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
européennes de coopération, Paris, Gualino, 2002. 112 Dommel, D., "Les défis de la corruption", în Transparency International Working Paper, 12 ianuarie 1999. 113 Definițiile sunt diferite, dar ele se referă la totalitatea procedeelor licite si ilicite cu ajutorul cărora cei interesați se sustrag în totalitate de la obligațiile stabilite prin legile fiscale, sau se sustrag de la plata obligațiunilor prin transmiterea unor date eronate privind sursele si veniturile impozabile. Art.1 din legea 87/1994 defineste evaziunea fiscală ca sustragerea prin orice mijloace, în întregime
Societatea românească în tranziție by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
de la corruption", în Transparency International Working Paper, 12 ianuarie 1999. 113 Definițiile sunt diferite, dar ele se referă la totalitatea procedeelor licite si ilicite cu ajutorul cărora cei interesați se sustrag în totalitate de la obligațiile stabilite prin legile fiscale, sau se sustrag de la plata obligațiunilor prin transmiterea unor date eronate privind sursele si veniturile impozabile. Art.1 din legea 87/1994 defineste evaziunea fiscală ca sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor și a altor sume
Societatea românească în tranziție by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
ceea ce include, în mod necesar, și critica propriilor sale puncte de vedere. Concluzia care se anunță ca irefutabilă, dacă acceptăm înțelegerea în această manieră a statutului epistemic al ideologiei, este aceea potrivit căreia "cunoașterea este întotdeauna pe cale de a se sustrage ideologiei, dar ideologia rămâne mereu grila, codul de interpretare grație căruia nu suntem un intelectual liber de orice condiționare și legătură (...)"150. Odată cu această concluzie intermediară, analiza comparată pe care o propun asupra perspectivelor de definire a ideologiei conturează deja
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
opoziție deoarece ea opune autorității unei tradiții vechi de generații puterea neconstrângătoare a argumentului superior; ca forță cu acțiune contrară deoarece trebuie să înfrângă anatema forțelor colective prin înțelegeri dobândite individual și transpuse în motive. Iluminismul contrazice mitul și se sustrage astfel autorității acestuia"216. Cu toate acestea, așa cum arată Habermas atunci când explică modul în care se realizează "împletirea dintre iluminism și mit" în opera filosofică a unor gânditori precum Horkheimer și Adorno, "specia umană (...), în procesul istoric al iluminismului, s-
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
sunt compensate Întotdeauna de câștigurile materiale ulterioare. Prin urmare, „statul pierde de două ori. Pe de o parte, datorită evaziunii 62 fiscale, iar pe de altă parte, trebuie să-și cheltuiască bani pentru a-i prinde pe cei care se sustrag de la plata impozitelor”59. Este de admis că o fiscalitate excesivă descurajează inițiativa privată, investițiile și chiar Îl poate „sufoca” pe contribuabilul de bună credință (bun platnic), ceea ce duce la diminuarea veniturilor, deși aceste impozite și taxe asigură resursele financiare
Impozitele şi rolul lor în societatea modernă by Corneliu Durdureanu () [Corola-publishinghouse/Science/1216_a_2218]
-
mărimea veniturilor fiscale, respectiv a impozitelor Încasate nu rezultă doar din masa impozabilă și din rata de impozitare a ei, ci sunt influențate și de factori comportamentali. Astfel, Înclinația spre evaziune este dată de raportul dintre partea din materia impozabilă sustrasă de la impozitare și masa impozabilă totală, determinată conform normelor legale. Altfel spus, veniturile fiscale Încasate la buget depind și de proporțiile Înclinației spre evaziune, respectiv spre civismul fiscal, iar unele studii arată că, de regulă, cu cât crește presiunea fiscală
Impozitele şi rolul lor în societatea modernă by Corneliu Durdureanu () [Corola-publishinghouse/Science/1216_a_2218]
-
puțin decât În anul 1991. Scăderea Încasărilor din impozitul pe salarii este legată, În mare măsură, de nivelul ridicat al contribuțiilor pentru asigurările sociale, nivel care a făcut ca o bună parte din veniturile obținute din munca salarială să fie sustrase impozitării prin practicarea muncii „la negru”. În perioada 1995-2001 numărul angajaților din economie s-a redus de la 6.047 mii la 4.613 mii135, ceea ce Înseamnă o reducere cu aproximativ 24% a numărului persoanelor care au suportat acest impozit. După
Impozitele şi rolul lor în societatea modernă by Corneliu Durdureanu () [Corola-publishinghouse/Science/1216_a_2218]