KorAP: Find »[drukola/base=tăia & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...101 102 103 ...1236 >

30,883 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

clădire de patru etaje cu acoperiș mansardat și două scări interioare, una pentru familie și cealaltă pentru servitori. Avea candelabre de metal și sticlă, cu niște beculețe minuscule. În sufragerie avea parchet; o lună și jumătate a durat până am tăiat și asamblat toate piesele podelei. În camera de muzică avea un plafon pe care soția mea, Gina, a stat să picteze norișori și îngerași, noapte de noapte, până târziu. În sufragerie avea un șemineu; focul l-am făcut din sticlă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Helen zice: — Uite! Și mă prind de ea. Și nu-i mai dă drumul. Și ne sărutăm. Și e bine. Și Helen zice: — Deocamdată poți să stai aici. Cu unghia roz, dă un bobârnac într-o bilă învăpăiată de sticlă, tăiată în fațete care împrăștie lumina într-o mie de direcții. Zice: — De-acum putem să facem orice. Orice, zice. Ne sărutăm, și, cu degetele de la picioare, îmi dă jos șosetele. Ne sărutăm, și-i deschei nasturii de la spatele bluzei. Șosetele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
scormonește cu două degete în buzunarul din față. Scoate un cartonaș alb mânjit cu mâncare roșie și galbenă și citește blestemul, cu intonație ritmică și plată, ca și cum ar număra. Ca Helen. Omul din ușă dă ochii peste cap. I se taie genunchii și se prăvălește într-o parte. Eu stau și nu fac nimic. Nash vâră cartonașul la loc în buzunar și zice: — Așa, unde rămăsesem? Deci, zic, unde a găsit poemul? Și Nash zice: Ia ghici. L-am găsit, zice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
că citească din nou. Sună puternic și plin. Este sunetul damnării. Privirea îmi alunecă și lumea se încețoșează într-un cenușiu neclar. Mușchii mi se înmoaie și mi se lungesc. Dau ochii peste cap și genunchii încep să mi se taie. Așa e când mori. Când ești mântuit. Dar a ucide e deja un reflex. Așa rezolv eu totul. Genunchii mi se taie și mă prăbușesc pe podea în trei etape - fundul, spinarea, capul. Iute ca un râgâit, ca un strănut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Mușchii mi se înmoaie și mi se lungesc. Dau ochii peste cap și genunchii încep să mi se taie. Așa e când mori. Când ești mântuit. Dar a ucide e deja un reflex. Așa rezolv eu totul. Genunchii mi se taie și mă prăbușesc pe podea în trei etape - fundul, spinarea, capul. Iute ca un râgâit, ca un strănut, ca un căscat din străfundul sufletului, descântecul îmi țișnește în gând. Butoiul cu pulbere al tuturor porcăriilor pe care nu sunt în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
m-a ciupit cu penseta încinsă. E mai rea decât atunci când îți cureți o rană cu spirt. Îmi încleștez mâinile pe fund și strâng din dinți, cu sudoarea curgându-mi pe picioare. Sudoarea frunții îmi picură de pe nas. Mi se taie răsuflarea. Picăturile cad drept în jos și pleoscăie între picioarele mele desculțe, desfăcute larg. Ceva enorm și tare se înșurubează în mine, mai adânc, și vocea oribilă a polițaiului zice: — Așa, prietene, relaxează-te. Și număr: 12, 13... Înșurubarea se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

intră în camera de pază, lasă mapa în fața colegului și se caută în portmoneu să vadă cîți bani are. Du-mi tu mapa în dormitor zice ieșind. Se uită la ceas din mers, coboară treptele grăbit, își îmbracă pardesiul, în vreme ce taie de-a dreptul spațiul verde dintre cămine, sare peste gărduțul din fier forjat, iese în strada din spatele complexului studențesc și începe să fugă. *** O Dacie neagră trece în viteză prin fața tramvaiului, intrînd spre autogară. Face un viraj spectaculos lîngă cursa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
A, Iulian Barbu, actor clatină el din cap, răsfoind buletinul de identitate. Aveți un director cu plete... Pe el nu vreți să-l tundeți? V-am zis că-i obraznic spune bărbatul de alături. Obraznic ai fost dumneata! i-o taie actorul. Fără comentarii! pune punct milițianul. L-ați insultat pe tovarășul. Mă văd nevoit să... Nu zău?! A, continui să fii obraznic?! Hai cu mine! N-am timp! Pleacă autobuzul arată actorul spre cursa în care au început să urce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
îl deschide, mai mult din dorința de-a-l ignora pe tînărul de alături, înalt, bine legat, cu o figură de om supărat, grăbit, care mai găsește totuși resurse să-i arunce cîteva priviri, să-și amintească de unde o știe. Mașina taie în două centrul orașului, cu acea aroganță ce o au cursele cu regim special, cursele rapide, O.N.T.-urile, ori cele externe, sfidîndu-le pe suratele lor locale, sau nerapide, înțesate de lume, cu băncile ciobite și geamurile crăpate iarna, sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
înnebunit! murmură, ridicîndu-și gulerul hainei de blană, să nu simtă răceala geamului. Altă lovitură! Fața relaxată a femeii, de prințesă fără griji, a cărei piele fină, bine întinsă și rumenă te trimite cu gîndul la fructele din pragul toamnei, e tăiată în două de fiorul unei neliniști, micșorînd ochii, născînd între sprîncene o cută, alungind liniile maxilarelor ce vor să definească bărbia, modestă dealtfel, dar aruncată mereu înainte. Un gînd de neliniște, trădînd interesul pentru ziarul de alături, i se așterne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Domnule... se înfurie șoferul. Pentru dumneata sînt tovarășe. Nu-s obligat să iau animale la bord, n-am voie! Dar geamantane da? întrebă profesorul, arătînd cu privirea spre căruța din față. Ce, faci și coletărie? Cîți bani ai luat? Ai tăiat bilet? Ce te interesează pe dumneata?! Hai, dom'le, dă-i drumul naibii, faceți teorie?! strigă unul din spate. Dă-l dracului de cîine! Nu plec pînă nu coboară cîinele! Dă geamantanele înapoi arată profesorul spre căruța care întoarce în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
parcă dezbrăcînd-o, pînă-i întîlnește ochii: goi și neclintiți, aruncați prin el ca printr-un geam limpede. Vă rog să ne scuzați, mergem să ne ocupăm locurile a spus femeia retrăgîndu-se, biciuindu-l pe Mihai cu un zîmbet ironic, să-i taie pofta pe toată viața de-a se mai lua de femei necunoscute. Auzi, sper că n-ai pus la suflet ce-a zis doamna Săteanu i-a șoptit secretarul literar după spectacol, cînd s-au întîlnit jos, în barul de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Lazăr... se explică el închizînd telefonul. Ai băgat un ochi în sală? Ce zici? Mihai strînge din umeri. Se leagă, începe să prindă contur. Băieții muncesc. Zău! rîde secretarul literar nu mai fi umflat că au căzut niște scene; este tăiat pînă și Shakespeare. Da, dar nu-i în viață, să-i pară rău. Ei, hai... Nu cred că intenția mea a fost să scriu o comedie. Și-apoi, poimîine, sîmbătă, e premiera cu public, iar afișele... Pe drum! Sînt pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
căciula și mănușile și să plece spre autogară, să aștepte cursa rapidă. *** Ștergătoarele de parbriz deschid două sectoare mari de cerc, lăsînd să se vadă șoseaua acoperită cu un strat alb, în care roțile mașinilor ce vin din sens invers taie urme late, negre. Toți cei din cursă moțăie, cu bărbiile în piept, legănați de uruitul continuu al motorului. Chiar și actorul, după ce a mai exclamat cîte un "extraordinar!" la fiecare ziar cercetat încă o dată, spre mirarea și neliniștea vecinei, s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
la cine !..." repetă Paula, fluturîndu-și brațele larg desfăcute. Iată-mă tîrfă de-a binelea; n-au decît să-mi facă bărbații cu ochiul și... De ce nu-i trîntești telefonul în nas?! țipă Radu, întorcîndu-se către ea. Pentru ce?! i-o taie la fel de tare Paula. Să fiu divertismentul tău? Să mă iei din nou cu tine, la Hotel Nord, cînd te duci să-ți mai dai nu știu ce examen, să-ți fiu iar pisica credincioasă la picioarele tale cînd tu înveți?! Ce crezi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
și ea că... Nu-i nici bătrînă și nici urîtă... Bei o cafea? întoarce discuția Paula. Da, răspunde Radu uitîndu-se la ceas mai am pînă plec la autogară. *** "Toată lumea de pe schelă / Nu ne vede sub umbrelă / Cînd ne sărutăm." Ha-ha! taie încet liniștea rîsul lui Lazăr, ca intervenție la melodia transmisă la radio. Ce va să-nsemne muzica ușoară, profund și din greu angajată zice uitîndu-se spre studenta care a deschis ochii, încetînd să-și mai legene capul în ritmul muzicii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Bine întreținută că noaptea-n garaj mai mult de ea se ocupă mecanicii, motor bun, puternic, traseul Iași Valea Brândușelor este fără probleme... Nu oricine "roade oase", ca Andrei... *** Muzica de la radio întregește somnolența din cursă. Roțile mari, aproape uriașe, taie cu siguranță valurile mici de zăpadă ce se aștern tot mai des de-a curmezișul. În dreapta, un simbol al industrializării anunță intrarea pe teritoriul județului vecin. În stînga, un fragment dintr-o mare construcție anunță, pentru cei ce vin din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
palmele mele. Zăpada zboară într-o parte și-n alta, croind cale liberă mașinii. Țăranul urcă din mers, lasă lopata lîngă scaunul liber și se întoarce la locul său, umplînd mașina de frig. Următorul val de zăpadă, mai mare, e tăiat în plină viteză. Fericit de izbîndă, șoferul își revine din încordarea ce l-a cuprins, mîngîie volanul, apoi se preocupă de lumini, să vadă înainte. Valurile se micșorează, pînă ce dispar, lăsînd șoseaua spulberată de vînt. Și deodată, din față

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
să ajungem la restaurant. Cum să ne-ntoarcem?! se aud voci. N-am plecat să ne-ntoarcem! Tovarăși! spune scurt șoferul în microfon, acoperind cu vocea sa rumoarea iscată. Cursa nu mai poate înainta. Nu mai poți dumneata! i-o taie profesorul. Dacă te știai incapabil să dai piept cu necazul, nu trebuia să urci la volan. Tovarășe, se înfurie șoferul, lăsînd deoparte microfonul, întorcîndu-se de-a binelea spre interior te rog să mă lași să-mi fac meseria! Fă-ți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
interiorul cursei. Pasagerii toți stau cu gîturile întinse și cu ochii măriți, privind înainte îngroziți de gîndul că ar putea rămîne troieniți în plin cîmp, pe șosea. La fiecare mișcare laterală a mașinii, sub presiunea vîntului în coastă, li se taie răsuflarea, gîndind cum ar putea să se salveze, în ce parte să se arunce, pentru a nu fi striviți dacă se răstoarnă. La următorul val mai mare, care blochează drumul, cursa înțepenește o clipă, apoi, în timp ce botul și roțile din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
picioare să vadă comenzile, apoi trage cu ochiul spre poziția vitezelor. Prinde un moment cînd vîntul se aude mai slab, calcă ambreiajul și bagă în viteză. Mașina pornește în derivă. Apoi, în încremenirea din interior, cînd orice respirație s-a tăiat, se aude un scîrțîit prelung de pinioane angrenate prost, Lazăr murmură o înjurătură, roțile din dreapta mușcă asfaltul cu dinții de zale, ca în sfîrșit, colosul de tablă să stea rebel, perpendicular pe vînt, urnindu-se cu greu. Încă zece-douăzeci de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
pentru masa de lîngă oglindă, eventual o urzică, ori o aloe. De ce mă iei în rîs? întrebă Vlad roșind. Da de unde! Admir frumusețea morală a generației mele. Aveam o prietenă în studenție... -Nu mă interesează ce-aveai tu! i-o taie Vlad. Să știi că mă pricep și eu. Sorina nu-i..., altfel, ca ea, găseam zece aici. Scuză-mă! șoptește Mihai, simțind privirile celor din jur îndreptate spre ei. Hai, noroc! Vlad ia cu timiditate paharul și-l duce la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
vocea Muraru, vor fi în centrul atenției. Hm! pufnește Muraru pe nări ca un bivol ce vede roșu vrei să zici că are îndoieli în privința tatălui, de-aceea nu lasă copilul?! Asta vrei să zici?! Asta gîndiți dumneavoastră! i-o taie Mihai, la fel de încet, printre dinți. Îndrăznești să-mi insulți soția?! se repede spre el Muraru, luîndu-l de piept peste masă. Stai naibii locului! surîde Mihai, făcînd un gest scurt cu brațele, eliberîndu-se, aruncîndu-l pe Muraru înapoi în fotoliu. "Ce ți-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
întors, iar moș Ion trăiește. E drept, primește mereu bani, pe care-i bea la bufet. După ce se îmbată, începe să strige: Dacă vrea să vină, întîi să-mi trimită un vițel și nutreț, să-l îngraș, să am ce tăia și-abia apoi să vină, dar nu înainte de a mă fi chemat într-o duminică, aici, în ușa crîșmei, de față cu lumea, să-mi sărute mîna asta bătrînă, uscată, care, atunci, a fost mai slabă ca a lui și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
stau acoperite de zăpadă. În unele încăperi încep să se aprindă luminile. Sala de așteptare e goală iar ghișeele pentru bilete, închise. În spatele geamurilor de sticlă mată, două casierițe, singurele care au putut răzbate, stau lîngă calorifer și șușotesc. Vlad taie în două troianul din curte, înotînd pe alocuri pînă la piept și pătrunde în biroul șefului de autogară, întrebînd de cursa rapidă. E la Sălcii, v-am spus și aseară. Cum se luminează bine, pornesc utilajele să desfunde șoseaua. Cred

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]