5,159 matches
-
ă Nu se vede niciun traumatism, murmură doctorul Pervoeidov. După câteva minute de tăcere, corpul fu din nou întors pe spate. ă Suntem foarte interesați să știm dacă există urme de otrăvire. De exemplu, cu acid cianhidric, remarcă Porfiri către tavan. ă Toate la timpul lor, Porfiri Petrovici. Toate la timpul lor. Porfiri văzu cu coada ochilor că Pervoiedov începuse incizia adâncă în forma de Y care îi va permite să îndepărteze pielea. Doctorul Pervoiedov strecură un bisturiu cu lama lungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
abia zărindu-se dintre pături, încât era greu de crezut că se afla un corp sub ele. Ținea ochii deschiși, însă nu lăsa nicio impresie că ar vedea pe cineva din cameră, fiind, în schimb, fixați pe un punct dincolo de tavan. Încăperea mică era plină de călugări, cu toții în picioare. Unii erau îmbrăcați în robe brodate cu pasaje biblice. Fiecare recita din scripturi, murmurele lor blânde coborându-se asupra celui pe moarte, asemeni unui ultim botez cu vorbe înaintea morții. ă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
te ierte. Virginski suspină adânc și își întoarse privirea. § Adresa de pe plic era a unei clădiri de pe Strada Sadovaia. Descoperi familia Lebediev la subsol, într-o pivniță înghețată, fără ușă. Lumina se strecura printre jumătăți de ferestre translucente tăiate aproape de tavan. Pe pereți era un strat de gheață, dezghețat și picurând în spatele țevilor calde. Doamna Lebedieva zăcea în pat. Imediat ce o văzu - chiar înainte de asta, de cum o auzi gemând constant și aproape mecanic - Porfiri știu cu siguranță de ce numele i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
În liftul care se oprise cu vreo treizeci de centimetri mai sus. Apăsă pe butonul PH1, ușile se Închiseră și motorul liftului Începu să huruie. Se deschiseră apoi spre un spațiu larg, plin de oameni. Două candelabre uriașe atârnau de tavan și pe pereții de cărămidă erau agățate tablouri excentrice. „Un loft2 industrial“, Își spuse. Un bărbat elegant, chel, o văzu ieșind din lift și se apropie cu un zâmbet larg. — Bună, sunt Dave Clarkson, avocatul lui Roger. — Bună, eu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
persoană mai bună și mai Înțelegătoare, după revelația ei. Charlie zâmbi fără să zică nimic, ca un motan, cu ochii pironiți pe drumul Întunecos care se Întindea În fața lor și cu gândurile pierdute Într-o zare neștiută, misterioasă. Studioul avea tavanul Înalt și pereți de un alb imaculat, acoperiți cu picturi șocante, de dimensiuni monumentale. Unele aveau un fond roșu aprins, o serie de portrete ale unor personalități comuniste precum Stalin, Lenin, Karl Marx și Engels. Altele erau În nuanțe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
și apartamentele frumoase pe care le mai văzuse, casa lui Matthew era o oază de căldură, avea un stil bine definit. Era o adevărată Încântare și, pe deasupra, se afla chiar pe plajă. Intrară Într-o cameră de zi mare, cu tavane Înalte și cu un candelabru superb de fier forjat deasupra unei mese de lemn, lângă care se opri Matthew mai Întâi, să-și verifice mesajele. Din robotul telefonic Începură să curgă voci sexy de femei care În mod cert Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
piardă și nu știa ce să facă. Ajunseră la casa lui și urcară În aceeași tăcere. Intrară În dormitorul lui uriaș și făcură dragoste Într-o liniște deplină, ca doi dușmani. Era beznă, un singur spot roșu, minuscul, licărea În tavan. Se Întrebă o clipă dacă nu cumva era filmată. Se uită În sus la spotul mic, roșu, ca hipnotizată, În timp ce el aluneca În ea, până terminară - mai Întâi ea, apoi el. — Știi, șopti, uitându-se Încă În sus, la lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
de-acasă și au plecat În sălbăticie. Știi... mi-am dat seama din clipa În care ne-am cunoscut că semănăm, zâmbi el În Întuneric. Îți place America? — La nebunie. — Prietena mea urăște America, zise el Încet, uitându-se În tavan. Urăște guvernul, ignoranța celor mulți, nu vrea să se Întoarcă niciodată aici. Vrea să mă mut eu În Franța. Mă tot gândesc să mă mut acolo. M-am plictisit aici. Am locuit și pe Coasta de Est, și pe Coasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
tangou la Paris, mâncând Înghețată cu fructul pasiunii și fursecuri, În mansarda ei din Brooklyn. Era bolnavă și singură, zăcea Între cearșafurile crem de mătase, În patul ei imens, decorat cu perne și cuverturi orientale. Din când În când fixa tavanul de culoarea cireșei coapte sau mângâia cele două pisici persane, care stăteau Întinse lângă ea. — Rudy și Moody, singurii mei prieteni adevărați... oftă ea. I se Învârtea capul, avea febră și crampe la stomac, știa că n-ar fi trebuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
și se îndreptă spre olărie. Cât timp a fost vizibil, câinele nu s-a mișcat, dar imediat s-a ridicat încet, a înaintat cu gâtul întins până la intrarea în cuptor și a privit. Era o odaie stranie și goală, cu tavanul boltit, fără mobile sau podoabe, tapițată cu paralelipipede albicioase, dar ce-a impresionat cel mai mult nasul câinelui Găsit a fost uscăciunea extremă a aerului care se respira înăuntru ca și înțepătura intensă a singurului miros care se simțea, mirosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
se pare absurd, prostesc, o irosire de neiertat, enorma disproporție a mijloacelor față de scopurile de atins, adică, pentru a coace o nimica toată, jumătate de duzină de păpuși va trebui folosit cuptorul de parcă ar fi vorba de o încărcătură până la tavan. I-a spus Martei care i-a dat dreptate, și peste o jumătate de oră soluția, Cartea explică aici cum se poate rezolva problema, are chiar un desen ca să înțelegem mai bine. E posibil ca străbunicul Martei, trăind în alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
un deșert personal: o sală cu oglinzi de care nimeni nu se apropia. Sala, toți și-o imaginau la fel. În ea nu existau nici ferestre, nici mobilă; doar o masă așezată în centru și două fotolii de răchită. Sub tavan, spânzura un candelabru uriaș. În rest, oglinzi peste tot. Pe pereți, în tavan și chiar pe jos. Părerile se împărțeau abia când se ajungea la amănunte; dacă fotoliile de răchită erau sau nu fixate în podea sau dacă masa era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Sala, toți și-o imaginau la fel. În ea nu existau nici ferestre, nici mobilă; doar o masă așezată în centru și două fotolii de răchită. Sub tavan, spânzura un candelabru uriaș. În rest, oglinzi peste tot. Pe pereți, în tavan și chiar pe jos. Părerile se împărțeau abia când se ajungea la amănunte; dacă fotoliile de răchită erau sau nu fixate în podea sau dacă masa era acoperită ori nu cu o bucată de pânză. Dincolo de aceste mici divergențe, toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cineva până la extaz și când spun asta mă gândesc la o dimineață anume. Pătura alunecase de pe mine, simțeam răcoarea dimineții la picioare, îmi era chiar frig, ceea ce era anormal în pragul verii, dar stăteam mai departe cu ochii ațintiți în tavan, fără să am puterea să fac ceva. Nu mă hotăram nici să mă scol, să închid fereastra, nici să mă învelesc. Parcă atârnam undeva între somn și trezie într-o piele de împrumut. Viața vuia în mine ca marea, buimacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am simțit o emoție încă și mai puternică. Știam de la bătrâni că pereții erau căptușiți cu oglinzi, că nu existau nici o fereastră și nici o mobilă, în afară de masa așezată în centru și de cele două fotolii de răchită, că până și tavanul, de care atârna un candelabru uriaș, aprins, și podeaua erau îmbrăcate în oglinzi mari, venețiene, și totuși m-am zăpăcit. Sala era un fel de incubator enorm și strălucitor, mai degrabă pătrat decât dreptunghiular, în care din toate părțile mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
făcută anume ca să nu mai visez cu capul vârât sub pătură. Acum puteam să visez cu ochii deschiși, instalat comod într-un fotoliu de răchită, gustând din când în când limonada din carafă. Sub lumina scânteietoare a candelabrului spânzurat de tavan, nu mă mai limita nimic, nu mă mai stingherea nimic, puteam să cred despre mine orice, că eram genial și pregătit să devin nemuritor. Nu mă contrazicea nimeni. Îmi venea să mă scol în picioare și să mă salut eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o pisică și să i-l dea pe Prințul”. Dar Prințul mă interesa pe mine? I-am întors spatele lui Filip și m-am dus în cameră. M-am trântit în pat, îmbrăcat, stând o vreme cu ochii pironiți în tavan. După aceea m-am dus la fereastră. Afară marea se vedea ca o insomnie neagră. Nu, nu puteam dormi. Am ieșit să mă plimb. În spatele azilului, bălăriile se întindeau sub cerul înstelat ca o uriașă pată tulbure. Aș fi avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
duci tu dacă-ți place. Mie îmi ajunge o singură oglindă”. Dar n-a văzut!, mă gândeam atunci. Acum, faptul că nu se zăpăcise dând cu ochii de atâtea oglinzi incendiate de lumina scânteietoare răspândită de masivul candelabru atârnat de tavan, mă descumpănea. Abia când m-a întrebat: „Dar cu fotoliile astea de răchită ce e?” am deslușit în glasul ei o emoție reținută. Părea ușor intimidată de nenumăratele imagini răsfrânte în oglinzi și se mișca de colo colo pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să dureze niciodată prea mult. N-am spus nimănui nimic. Nici lui Dinu nu i-am vorbit despre ele, am așteptat să treacă singure. Și, ca să le ascund, ieșeam foarte rar din cameră. Stăteam trântit în pat, cu ochii în tavan, cu capul golit de gânduri sau, când și când, năpădit de amintiri. Mă revedeam uneori la școala de corecție, fumând prin closete, sau la închisoare îndesând cârpe între bocanci și pielea jupuită. La Belle Arte pierdusem un examen numai fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
chemasem, nu mă plânsesem de nimic. Se simți obligat să-mi dea lămuriri: „Domnul Andrei m-a trimis. Zicea că te-a auzit strigând”. I-am răspuns sec: „Se poate”. După plecarea lui Aristide, am rămas cu ochii pironiți în tavan. Perna udă de transpirație îmi dădea o senzație neplăcută, o simțeam caldă și lipicioasă în ceafă, dar n-aveam putere să mi-o smulg de sub cap. Mi s-a părut că aud glasul ars de alcool al Soniei întrebând ironic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
aceasta cu Argonauții, pe Argonauți cu Graalul, Graalul cu Templierii. Îmi aminteam de fabulațiile lui Ardenti și de unele pagini găsite prin manuscrisele diabolicilor... Am avut o tresărire când ghidul nostru ne-a dus să vizităm o sală secundară, cu tavanul strâns În câteva chei de boltă. Erau niște mici rozete, dar pe unele am văzut sculptată o față bărboasă și vag caprină. Bafomet... Am coborât Într-o criptă. După șapte trepte, un pavaj de lespezi duce spre absidă, unde ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Mathias, cuțitarul nebun, noaptea, prin Place des Vosges? Mă opresc. Aud pași În urma mea? Bineînțeles că nu, s-au oprit și ei. Ar fi de-ajuns niște vitrine de expoziție și porticele astea ar deveni săli aidoma celor de la Conservatoire. Tavane joase de secol XVI, arce semicirculare, galerii cu gravuri și obiecte de anticariat, mobile. Place des Vosges, așa cum e ea, joasă, cu portoanele ei vechi pline de dâre și scâlciate și leproase, adăpostește oameni ce nu s-au mutat de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
roboțel-chelner care părea chitit să treacă prin ea. Trebuie să te mai cultivi, Neva. — Iubito, e de presupus că e o casă medie. — Okey, okey, spune Sherrill. Stop! Robotul-chelner Încremenește și picturile dispar. Noapte! comandă ea și luminile se sting, tavanul se transformă Într-un cer Înstelat și de undeva Începe să se audă o nocturnă de Chopin. — Putem să vedem un film? Întreabă Wakefield, tolănindu-se pe o canapea ademenitoare. Canapeaua se ajustează pe formele trupului lui și Îi proptește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
cod pentru carne? Arta care deplîngea penuria de carne, protesta față de absența cărnii, construia imaginare turnuri de carne? Poate că ar trebui doar să facă un soi de spectacol și să vorbească din interiorul unei carcase de porc atîrnînd din tavan din care să i se ițească numai capul. Capul, care să pară că se naște din pîntecele despicat al porcului, să recite versuri dada Într-un limbaj inventat unor oameni care vorbesc multe limbi, dar care cred numai Într-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
la etajul 50, unde jurnalista, Jackie Lopez, Îi așteaptă Într-un birou parcă răvășit de furtună. Este o femeie mărunțică, cu picioarele pe pămînt care se mișcă viguros printre maldăre de cărți În echilibru precar, teancuri de dosare pînă la tavan, un birou acoperit cu o imensă fotografie, pe care tronează două laptop-uri zumzăitoare și ambalaje mototolite ale fostelor prînzuri care nu au ajuns niciodată pe de-a Întregul În coșurile de gunoi care dau pe dinafară. Prietenele se Îmbrățișează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]