3,061 matches
-
care stă toată ziua la toaletă și pe urmă zice că n-a făcut mai nimic, sare Gore cu gura. Hai că e tare reclama, Îmi plac și pantalonii ei de pijama de nu mai pot... Se Înfoaie vântul În umbrelele de pe terasă, iar Sandu Își mai pune un pahar. Iar e cod, așa ziseră ăștia de la inemehașu’ zglobiu, o ținem din cod În cod, ba penal, ba de ploaie, codu’ cu volanu’, ăla de maniere pierdute și regăsite, al lu
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
șapca de pământ. E o căldură care Înfioară acoperișurile și le determină să se scorojească, dar Sandu Șpriț a spus că n-are teamă nici de indicele de confort termic și nici de exploziile solare. Mai ales că stă sub umbrelă și mângâie cu degetele sticla de Tămâioasă. Gore fredonează melodia alături de Nelu Ploieșteanu, chiar el a venit cu cd-ul de acasă și a anunțat pe toată lumea că are chef de o matoleală de-aia zdravănă, nu păcălită. Goreeeee, fratele meu
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
tolănit ca o pisică leneșă peste acoperișuri, un cer scăldat În albastru, fără nori, nicio răsuflare de vânt care să răcorească decorul. Pe terasa cârciumioarei din cartier este lume multă, pestriță, Înghesuită În jurul meselor acoperite de pălăriile multicolore ale unor umbrele cu largă deschidere vorba unui mușteriu pus pe glume. Sandu, Gore și Gicu stau la masa lor, rezervată În prealabil, la primele ore ale dimineații, prin telefon - cei trei cheflii sună prin rotație, pentru ca minutele de pe cartele să fie consumate
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
Ehe, Sandule, cum era În vremea noastră... Câteva picături rebele stropesc alene ferestrele cârciumii, ca și cum ar dori să le trezească din lâncezeala de iulie, iar darabana lor molatecă Îl face pe Gicu să ridice ochii către acoperământul de pânză al umbrelelor de pe terasă și să devină melancolic. Plouă, plouă, plouă, vreme de beție... Băi, Sandule, să n-am parte de frumusețea toamnei care se apropie, dar versurile astea mi-au plăcut cel mai mult, pe onoarea mea. Nu e poezie românească
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
peste hauai, plouă cu asteorizi de ăia, nasa e-n vrie, iar băselu` vrea să schimbe constituția. Constituția mamii lor! De data aceasta, Gore și Gicu nu mai sunt luați prin surprindere. Primul ridică degetul arătător către cerul acoperit de umbrelă: Sandule, nu lua În derâdere sfârșitul lumii, când o fi să fie nu mai vin nici sori, nici pietre cosmice. Nici factura de la iupisi nu mai vine, ascultă-mă pe mine. Ce e omul, fratele meu? Ce e el pe
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
colada? Am revăzut nașu`, partea a doua, cu pacino, nu cu moraru, când ajunge-n cuba sunt mort, nici nu mai respir... Bă, ce-aș mai sta cu pina colada sub nas! Să-mi tragă ce ghevara cu pistolul pe sub umbrelă și să cânte sezaria numa` besame mucio... Tiii, asta revoluție! Dansantă! Fără badea și nașu`, Sandule? Fără firea și dana grecu? Fără ultimul cuvânt al lu` cristoiu? Nu știi ce pierzi... Și vezi că i-ai adus din timpuri diferite
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
să adauge și vocea lor timidă la răspunsurile cântate de asistență. Și duminică, o mulțime considerabilă invada naosul, înghesuindu-se la intrare și pe ultimele trepte. Din ajun, cerul se întunecase, ploaia cădea abundent. Cei care stăteau afară își deschiseseră umbrelele. Un miros de tămâie și de haine ude plutea în catedrală când părintele Paneloux urcă pe amvon. Era de statură mijlocie, dar corpolent. Când s-a sprijinit de marginea amvonului, strângând lemnul între mâinile lui vânjoase, nu se vedea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
lua în stăpânire lumea exterioară, ci că observa dacă plouă. Și când primi pe partea dorsală a mâinii răcoarea burniței lente, încruntă din sprâncene. Dar nu pentru că l-ar fi deranjat ploaia aceea măruntă, ci pentru că era nevoit să deschidă umbrela. Era atât de elegantă, atât de zveltă, pliată și în husa ei! O umbrelă închisă e la fel de elegantă pe cât de urâtă e una deschisă. „E o nenorocire că trebuie să te servești de lucruri - gândi Augusto -, că trebuie să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
partea dorsală a mâinii răcoarea burniței lente, încruntă din sprâncene. Dar nu pentru că l-ar fi deranjat ploaia aceea măruntă, ci pentru că era nevoit să deschidă umbrela. Era atât de elegantă, atât de zveltă, pliată și în husa ei! O umbrelă închisă e la fel de elegantă pe cât de urâtă e una deschisă. „E o nenorocire că trebuie să te servești de lucruri - gândi Augusto -, că trebuie să le folosești, uzul le deteriorează și ajunge să distrugă orice frumusețe. Funcția cea mai nobilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
va reduce, sau mai bine zis se va lărgi la contemplarea lui Dumnezeu și a tuturor lucrurilor în El. Aici, în această biată existență, singura noastră ocupație este să ne folosim de Dumnezeu; căutăm să-L deschidem, ca pe-o umbrelă, ca să ne apere de tot soiul de rele.“ Zicând acestea, se aplecă să-și suflece pantalonii. Deschise în cele din urmă umbrela și rămase o clipă indecis, cugetând: „Și acum, încotro să merg? S-o iau la dreapta sau la stânga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
biată existență, singura noastră ocupație este să ne folosim de Dumnezeu; căutăm să-L deschidem, ca pe-o umbrelă, ca să ne apere de tot soiul de rele.“ Zicând acestea, se aplecă să-și suflece pantalonii. Deschise în cele din urmă umbrela și rămase o clipă indecis, cugetând: „Și acum, încotro să merg? S-o iau la dreapta sau la stânga?“ Pentru că Augusto nu era un călător, ci un hoinar prin viață. „Am s-aștept să treacă un câine - își zise el - și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
mare scofală că suprimăm distanțele? Mania de a călători vine din topofobie, nu din filotopie; cine călătorește mult fuge de fiecare loc pe care-l părăsește, nu caută fiecare loc unde ajunge. A călători... a călători... Ce chestie insuportabilă și umbrela... Ia taci, ce-i asta?“ Și se opri la poarta unei case unde intră tânăra ochioasă care-l târâse parcă magnetizat după ochii ei. Și-abia atunci își dădu seama Augusto că o urmărise. Portăreasa casei îl privea cu ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
-mi ceva, femeie dragă, te rog... — Porunciți... Dar pe dumneata cum te cheamă? — Pe mine? Margarita. — Foarte bine, foarte bine... mulțumesc! — N-aveți de ce. Și Augusto își reluă drumul, ajungând în scurt timp pe bulevardul Alameda. Burnița contenise. Își închise umbrela și, împăturind-o, și-o vârî în husă. Se apropie de o bancă și, punând mâna, își dădu seama că era umedă. Scoase un ziar, îl întinse pe bancă și se așeză. Apoi blocnotesul, și-și agită în aer stiloul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
zâmbesc cu dinții încleștați. Cu plăcere. Ceva îmi spune că eu și fata asta n-o să ne înțelegem prea bine. Cinci minute mai târziu, când ies cu tava pe terasă, Trish și Melissa sunt bine instalate pe scaune sub o umbrelă, împreună cu Eddie. — Ai făcut cunoștință cu Melissa, da ? spune acesta când așez tava pe o masă de fier forjat. Mica noastră stea ? Acvila noastră juridică ? — Da, am făcut. Cafeaua ta, adaug, întinzându-i ceașca Melissei. Așa cum ai vrut. — Melissa trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
cu motor cu explozie, chiar dacă nu de model recent, așa cum știm. Sub dudul negru, apa se scurgea de pe frunze în picături mari și rare, acum una, apoi alta, la întâmplare, de parcă legile hidraulicii și dinamicii lichidelor, încă stăpânind dincolo de precara umbrelă a copacului, sub el nu s-ar fi aplicat. Cipriano Algor puse farfuria cu mâncare pe jos, se dădu trei pași înapoi, dar câinele nu ieși din adăpost, E imposibil să nu-ți fie foame, spuse olarul, ori poate ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
dar n-am intrat, n-am avut timp, Atunci n-ai idee ce-ai pierdut, Dacă nu povestești, mă duc la culcare, amenință Marta, Bine, după ce plătești și-ți dau un impermeabil, o pălărie, niște cizme de plastic și o umbrelă, toate colorate, poți să te îmbraci și în negru, dar trebuie să plătești în plus, intri într-un vestiar unde o voce dintr-un megafon îți poruncește să-ți pui cizmele, impermabilul și pălăria, și imediat intri într-un soi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
să fi fost veterani, pe unul chiar l-am auzit spunând E ca un drog, îl guști și devii dependent, Și apoi, întrebă Marta, Apoi a început să plouă, mai întâi câteva picături, apoi mai tare, toți ne-am deschis umbrelele, și atunci vocea din megafon ne-a ordonat să avansăm, și nu se poate descrie, trebuie să vezi cu ochii tăi, ploaia a început să cadă torențial, deodată devine furtună, vine o rafală, alta, câte o umbrelă se întoarce pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ne-am deschis umbrelele, și atunci vocea din megafon ne-a ordonat să avansăm, și nu se poate descrie, trebuie să vezi cu ochii tăi, ploaia a început să cadă torențial, deodată devine furtună, vine o rafală, alta, câte o umbrelă se întoarce pe dos, câte o pălărie zboară de pe cap, femeile țipă ca să nu râdă, bărbații râd ca să nu țipe, și vântul se întețește, e ca un taifun, oamenii alunecă, cad, se ridică, cad din nou, ploaia devine potop, ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
a început să ningă, la început câțiva fulgi rari ca niște ghemotoace de bumbac, apoi tot mai mari și mai deși, cădeau în fața noastră ca o perdea prin care de abia ne mai vedeam colegii, unii își țineau în continuare umbrelele deschise, ceea ce ne stânjenea și mai mult mișcările, în sfârșit, am ajuns în vestiar și acolo era un soare strălucitor, Un soare în vestiar, rosti întrebător Marçal, În momentul acela nu mai era vestiar, ci un fel de câmpie, Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
primească foile, având Întotdeauna pe buze o vagă promisiune că va da curs plângerilor. Precedat de patru călăreți care purtau stindardele brune ale dinastiei, urmat pe jos de un sclav cu bustul gol, care Îi ținea deasupra capului o imensă umbrelă de soare, hanul a străbătut, fără să se oprească, marile străzile străjuite de duzi răsuciți, a ocolit bazarurile, a mers de-a lungul principalelor canale de irigație, așa-numitele ariks, până În cartierul Asfizar. Acolo ceruse să i se amenajeze un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
XXX Din orașul toropit suiau zgomote trândave, colbul era cald, sclipind În soare, era o zi persană lăucedă, un prânz alcătuit din pui cu caise, vin rece de Șiraz, o lungă siestă pe balconul camerei mele de hotel, sub o umbrelă de soare decolorată, cu fața acoperită de un șervet umed. Dar, În acea zi de 1 mai 1896, o viață avea să se sfârșească la amurg, o alta avea să Înceapă de atunci. Bătăi repetate și furioase În ușa mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
ar spune, pare că joacă un joc stupid? — Da, zic. Eu sunt. Mel a plecat? Mă apropii de biroul lui Mel cu sentimentul că am uitat ceva. Dar nu‑mi pot aduce aminte ce anume. O eșarfă? Am avut, oare, umbrelă? — S‑a dus să mănânce, zice Alicia. Mi‑a arătat cadoul de la tine. De mare efect. — Mersi, zic. — Deci. Surâde vag. Am auzit că Luke te ia cu el la New York. Cred că e plăcut să ai un iubit bogat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
că am lăsat încărăcătura pe orbită fixă? N-aș vrea ca masa asta de două trilioane de tone să se prăbușească și să ardă cât om face noi acolo jos cercetările. Atmosfera nu e destul de densă pentru a face o "umbrelă" demnă de încredre. Lambert verifică un cadran. ― Nici un pericol. Uzina va rămâne aici și un an. domnule. ― Bine. "Păpica" e-n siguranță, așa că și capetele noastre. Să coborâm pe planetă acum. Pregătiți-vă pentru zborul atmosferic. Cinci ființe umane se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
se restituie banii. Sunteți nemulțumit de serviciile noastre? — Directore, te anunț că mai ai un minut ca să mi dai banii. Banii mei! bate cu pumnul și în ghișeul de la VIP. Și pe lângă bani, vreau și un cadou de rămas-bun: o umbrelă. Tot nu mi-ați dat niciodată nimic. — Romain - strigă directorul către casier - pregătește-i banii domnului Frunza. În ce fel de bancnote preferați? — În orice bancnote, dar să fie toți. Și umbrela să fie nouă. Lionel primește toți banii într-
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
bani, vreau și un cadou de rămas-bun: o umbrelă. Tot nu mi-ați dat niciodată nimic. — Romain - strigă directorul către casier - pregătește-i banii domnului Frunza. În ce fel de bancnote preferați? — În orice bancnote, dar să fie toți. Și umbrela să fie nouă. Lionel primește toți banii într-un plic, o umbrelă nouă și aplauzele clientelei. Părăsește banca având un aer de învingător, după ce ani de zile ieșise cu un aer de condamnat. E ora 11.15. Lionel se află
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]