4,112 matches
-
medievală a divinității ca și cerc al cărui centru e pretutindeni iar circumferința nicăieri, poetul vede În eros puterea vitală omniprezentă, căreia versul Îi poate doar aproxima, pentru o clipă, contururile instabile: CÎnd prin tîmplă viața ca o sămînță se umflă, trece, În laptele răcoros care-a spălat furtuna, În cîntecul greierului ascuns În piersice, În ploaia printre brazi ca un ceardac la Putna, În fulgerele sunînd ca lingurițe de-argint, În cămara cu-arome de suvenir, de gutuie, Surîs ca
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
dansul pe frînghie pașii se aprind se sting ca afișe luminoase biletele de favoare, nu sunt admise dar directorul Înaintează pe calul mușcînd În spume zăbala veți vedea domnilor spectacolul cel mai extraordinar inima ca un gît de gușter se umflă se dezumflă și troici coboară chiuind pe arterele În trepte cît duioasă eleganța focilor pielea lor lucioasă ca o noapte În docurile brăilei au mustăți cum e nervura frunzelor... În majoritatea cazurilor - la fel ca În Invitație la bal - notele
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
ca un fior e mireasma sunt oglinzi cu parfum de garoafe sunt oglinzi cu parfum de busuioc sunt oglinzi prinse cu agrafe sunt oglinzi care nu se văd deloc cum În oceanul atlantic curenții calzi cum În glasul tău se umflă păuni cum În piersică sîmburele cum sub trăsnetul crengilor În pădure tăcerea. O asemenea „macrologie” metaforică poate fi Întîlnită, pe spații mai Întinse ori mai reduse, și În alte volume. Un caz tipic e, bunăoară, poezia Floare a aerului zăpadă
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
de cutremur la tot pasul, În tot locul! Unde vede-o stîncă naltă, el o macină cu palma. Bolovanii sub picioare-i dau de-a dura, dau de-a valma, Și cu peatra măcinată și cu petrele-aruncate El iezește, bate, umflă rîurile tulburate. Culmele trec peste șesuri, apele trec peste maluri, Valuri mari se sparg În zgomot, răpezite peste dealuri, Dar nici clopotul lor aprig, clăbucind, ferbînd În spume, Nici chiar troncătul de zdraveni bolovani În rostogol Nu-ngrozesc ca uriașul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
voios, rolul lui este să dea lumină și căldură, două dintre condițiile fecundității. Toate imaginile din Pastelurile primăverii și verii nuanțează această pregătire pentru facere. O vastă figură a fecundității se profilează: lumina devine caldă, cîmpia scoate aburi, pîraiele se umflă, mugurii se desfac, lunca „clocotește” de seve regeneratoare. Elementele materiale nu-și pierd, În acest obscur proces al creației, strălucirea și limpiditatea: pîraiele sînt „cristaline”, aerul e „viu și proaspăt”, „valuri limpide de aer” trec deasupra luncii, iarba coaptă, mustoasă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și, din nou, coridorul acela lung și întunecat și acea jelanie de glasuri nedeslușite și răgușite. Puterile îl părăsiră. Aleargă, aleargă și strigă, strigă...și se trezi asudat, cu capul plesnindu-i de durere și senzația că i s-au umflat mâinile. Starețul se purta cu el cu precauție, îl spiona; dacă îl vedea cu o carte în mână, se apropia, se interesa despre ce e vorba. Poate că e numai o impresie a băiatului, poate că Starețul voia doar să
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
ironic, dur; ridicase tonul, dar nu-i insultase și nu-i atacase frontal pe acei judecători. Erau acolo, cot la cot, gata să-l sfâșie pentru un motiv care putea, probabil, să aibă un reazem, dar pe care ei îl umflaseră peste poate, altfel spus, făcuseră dintr-un țânțar armăsar. Există o ediție din De tribus apărută în 1570: aveam doar doi ani, și oricât de mare ar fi ajutorul de la diavol și puterile mele magice pe care mi le atribuiți
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
la picioarele lui, cu luminile de sărbătoare, care i se păru că se învăl mășesc fără noimă. Tramvaiele se bălăbăneau pe o singură șină, firele de înaltă tensiune se încolăceau ca niște șerpi, rădăcinile copacilor retezați se lățeau sub asfalt, umflându-se, ca o lavă scorțoasă, pe sub buza trotuarelor, manechinele din vitrine își vorbeau, arătând spre trecători și hlizindu-se, iar trecătorii purtau măști. Dar nu pe față, ci atârnate la ceafă, încât, trecând pe lângă el și depărtându-se, îl țintuiau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și s-au așezat cu pleoșteala în sus. Ochii erau atât de negri, încât nu înghițeau, ci hăpăiau lumina. Și, ca să se știe de unde le vine lăcomia, coada ochilor se desfăcea într-un evantai de zbârcituri. Iar pleoapele atârnau, ca umflate de împunsătura unui ac. Trăsăturile feței suiau ascuțite, pe urmele lor rămăseseră linii adânci, ca și cum cineva îi cususe pielea neîndemânatic cu iglița, pe dedesubt. Barba nerasă de câteva zile, în loc să acopere, nu făcea decât să adâncească brazdele din obraz. Iar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
clipă. Pavel Avădanei avea acum o furie care îi înăsprea obrajii, nu încă atât de brăzdați de cute, barba nerasă și neagră le dădea o semeție sălbatică. Mușchii i se încolăciseră iarăși pe oase. Sângele clocotea în vinele care se umflară pe dosul palmei și pe brațe, ca niște șerpi. Pulberile i se scuturară de pe creștet și părul crescu, dintr-odată, lucios și negru, coborând pe frunte în șuvițe amestecate cu sudoare. Ochii îi erau roșii de nesomn, de băutură înghițită
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
excavatoarelor îl împingeau și muntele se sumețea, vârful fiind de fiecare dată altul, dar mereu mai sus, spărgând altfel lumina, cu aceeași cruzime, de parcă cineva ar fi dănțuit în vârf pe sticlă pisată. Acolo unde măruntaiele se descompuneau, pântecele se umfla și duhorile, neavând cum să se răspândească altminteri, se aprindeau, arzând ascuțit, ca niște șișuri, ori fumegând lăptos. În jur, câmpul răscolit purta urma roților grele ori a șenilelor care împinseseră, ca o rindea, pământul la un loc cu gunoaiele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ulei, explică. Merg, sunt numa’ de trei luni. — Trei luni e nimica la conserve, observă Bunelu. Se cheamă că-s proaspete. Sunt numa’ de trei luni expirate, adăugă Iadeș. Tre’ să stai la băcănie și să pândești. Care nu-s umflate, când le aruncă, sunt bune. Ba chiar se mai îndulcesc. Lucică aduse două pachete de biscuiți, mai avea un colț de pâine să-l pună pe pânză, dar nu era ambalat și nici de la el nu primeau orice, să nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
iarăși încremeniră, mai puțin Pârnaie, care își marca, în acest fel, protestul. Calu tropăi nervos, apropiindu-se de Faraon. Întinse mâna și îl măsură neîndurător. Acela se făcu mic și dădu să se ascundă în spatele portierei. Fălcile îi erau încă umflate de dumicații nemestecați. Cum însă degetele lui Calu începură să se strângă încet într-un pumn potcovit, Faraon înghiți cu ghionturi, băgă mâna în sân și scoase un cârnat mușcat la un capăt. — Si manghe bok, praleo... se tângui Faraon
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
întuneric, muntele începuse să sclipească, ici- colo, ca un povârniș de cristale de cuarț. Bunelu avea dreptate. Acolo erau de toate, șine ruginite de tramvai, frigidere cu ușile căscate, aparate de radio cu carcasele sparte, haine ponosite cărora vântul le umfla piepturile de odinioară, scaune oloage, cioburi de oglindă în care lumea se încropea la întâmplare, cu susul în jos și cu miejii dincolo de coajă, ca în picturile cubiste, chiar și câte un stâlp de telegraf, din cele de lemn. Un
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
râs, având, de fiecare dată, grijă să pună sticla jos, să nu se răstoarne. Apoi părul i se zbârli, se întinse scurt și aspru până între umeri, gura i se alungi, urechile i se ascuțiră și tresăriră scurt. Abdomenul se umflă, iar mâinile și picioarele se înfipseră în pământ, tropăind scurt. În schimb, începu să vorbească, rostind limpede : „Eu sunt calul care vorbește, pot să vă traduc ce necheza adineaori omul ăla prostănac. Pot să recit și să cânt. Pot să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
e rău ? îl dădăci maică-sa din pragul ușii. Dacă ești încuiat la mațe, să-ți înmoi niște prune uscate... Jenică se ghemui sub pompoanele cu care îl împopoțona maică-sa până să meargă la școală. Clătină din cap. Prunele umflate în apă îl îngrozeau chiar mai mult decât dantelele și pompoanele sub care abia se vedea în fotografiile copilăriei. — N-am nimica, spuse, refăcând, cu aceeași încetineală, drumul până la masă. Am ieșit azi, chiar de două ori... — Cum era ? nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în fotografiile copilăriei. — N-am nimica, spuse, refăcând, cu aceeași încetineală, drumul până la masă. Am ieșit azi, chiar de două ori... — Cum era ? nu se lăsă maică-sa. — Catifea... răspunse el, încercând să-și alunge din minte mâzga prunelor zbârcite, umflate de apă. — Bravo, se bucură maică-sa, e cel mai important. Veni cu farfuria plină și i-o puse cu mândrie în față, așteptându-i reacția. El privi speriat să nu greșească. Așa că răscoli cu lingura până ce câțiva dintre miejii
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
clănțăneau ca niște castaniete, iar capul îi dârdâia, în același ritm. Bâiguia, speriat de ceva ce vedea doar el, sunetul venea din gât, de parcă scotea tot din el, fără să mai tragă aer în piept. Saliva făcea bulbuci care se umflau și se spărgeau în ritmul clănțănelii, îngroșându-se la colțul buzelor, într-o spumă verzuie. Corpul îi tresărea, dar pe bucăți, întâi capul, pe urmă pieptul, coapsele și, la urmă, labele picioarelor, de parcă ar fi fost străbătut de șocuri electrice
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
înghiți în sec și-și trase mâinile de pe masă, adunându-le în poală. — E păcat, spuse, să trăiești și pe urmă să uiți. Ca și cum ai fi trăit degeaba. Ca și cum ai fi suflat într-un balon găurit cu acul, nu se umflă cât trebuie și pe urmă se dezumflă de tot și nu știi de ce. Auzi, adăugă aplecându-se peste masă, n-ar fi mai ușor să iertăm ? Tili și Maca se priviră. Și tot Tili se întoarse spre el : — Nu ziceai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cenușa... Să te bată Dumnezeu cu oftică, cu lepra Egiptului, cu trânji, cu râie și pecingine, cu vânt rău și rugină, cu orbire și cu amorțeala inimii... Vedea-ți-ai moaștele în oglindă ! Trupul lui crescuse monstruos. Anteriul i se umflase și pulpanele întunecau cerul. Privirile îi scăpărau ca stelele bătrâne și barba prindea rădăcini. Vocea îi era puternică și prevestitoare, ca a prorocilor. — Dar moaștele lui Iisus Hristos ? întrebă Maca. La auzul numelui Mântuitorului, ceva se frânse în elanul popii
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Roșul lipsea de pe lozuri, ceea ce făcea ca, în jocul acesta, ceva să nu se potrivească. Îl stânjenea nepotrivirea, era în puterea lui s-o înlăture. Clămpăni foarfecele lângă încheietura mâinii, acolo unde culoarea roșie era la îndemână. Venele i se umflară de parcă așteptaseră de mult asta și nu voiau ca vârfurile ascuțite să-și greșească ținta, apoi oftară ușurate și se lăsară cuprinse de moliciune. Frunzele redeveniră cum fuseseră și jocul își recâștigă noima. Pe tavan planta urca în arcade și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ca avară, restrânsă culinar. Prefera prânzurile burgheze și chiar populare, fiind acceptat cu plăcere prin lipsa lui de mofturi și prin prestigiul numelui. Intra pe la recepții, unde devasta pur și simplu bufetul, fiind mereu cu gura plină și cu buzunarele umflate de alimente luate pentru acasă. Pândea pe amici prin cafenele când mergeau la mese comune și se însoțea cu ei, iar la plată se scuza, mărturisind candid că n-are decât un leu. De altfel, nimeni n-a pretins vreodată
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
și madam Farfara se putea constata o notă comună prin contrast cu Hagienuș, de pildă. Câteșitrei îmbătrîneau, admițând că depășirea unei anume vârste trebuie notată cu acest nume al involuției. Îmbătrânirea lui Hagienuș era neglijentă și comică. Fălcile i se umflau sau dezumflau, după gradul de adipozitate, urechile se blegeau, părul se rărea vizibil, cu tendința de a rămâne ca un tiv numai la ceafă, unde era lăsat să crească în neregulă. Hainele și pantalonii lui Hagienuș nu mai aveau nici o
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
desigur invitat și el să colaboreze și contribui cu un articol în care polemiza de fapt cu Conțescu, în sensul că trata din nou o chestiune studiată de acela, citîndu-l o singură dată, apoi ignorîndu-I total în cursul lucrării și umflând aparatul critic cu informație inedită. Conțescu trebuia să înțeleagă cât de superficial tratase chestiunea. Natural, procedeul lui Gonzalv trecu neobservat organizatorilor, numai Conțescu remarcă intenția. După opinia lui, Gonzalv nu spunea nimic nou, ci doar înșira titluri de articole și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
edemul dispăru aproape complet, lăsând locul fără inflamație acută. Prin urmare nu putea fi vorba de infecție. Temperatura, cu toate acestea, nu scăzuse decât relativ, păstrîndu-se statornic la un nivel destul de ridicat. În schimb, un obraz al lui Conțescu se umflă grozav sub ochi, fără să fie dureros la palpație. - Te doare vreun dinte? Întrebă doctorul. Nu, pe Conțescu nu-l dureau dinții și examenul stomatologic nu descoperi nici un focar. Mai probabil era că, încercînd a-și potoli cu degetul un
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]