3,613 matches
-
bine printre ai tăi, i-am spus după o vreme. - Era. - De ce ai fugit? Enkim se uită la mine și zâmbi. Apoi se trânti pe mușchi și, punând brațele sub cap, privi la cer. Era senin. Luminile mici din acoperișul văzduhului păreau gata-gata să se prăvălească pe noi, atât erau de multe și de grele. Luna se târa la două degete deasupra pământului, abia văzută, iar eu nu știam ce anume făcea acolo. Sau luna nu făcea nimic? Dacă nu făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Linie dreaptă, am spus și eu, dar omul nu mă mai băgă În seamă. Casele aveau pereți unduiți din argilă uscată și erau acoperite cu stuf astfel aranjat Încât să se asemene cu un uriaș vârf de suliță ce Împungea văzduhul. Am dat să mă opresc ca să văd mai bine acele acoperișuri: da, da, se asemuiau cu niște vârfuri de suliță dar, ca să-ți spun cum erau ele cu adevărat, ar trebui să Înșirui Într-o singură răsuflare mult mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
vale. Foc, Își spuseră unul altuia În timp ce ieșeau din peșteră. Fără fulger? Din senin? - se tot Întrebau unul pe altul. Am dat să mă uit și eu spre sat, dar nu reușeam să văd decât lumina vâlvătăilor cum juca În văzduh. Cei doi pândari se uitară la mine, mirați parcă. - A luat foc, zise unul Într-un târziu. Dacă tot o să mor, mi-am zis, măcar să le vâr teama În suflet. - Tatăl Îl iubește pe cel pe care l-a trimis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Au țâșnit amândoi din culcuș, iar Enkim dădu un strigăt de durere. - Ce e? - Apa aia! Cum de nu cade jos? - le-am arătat eu afară. Ne-am zgâit cu toții la Întinderea nesfârșită de apă din fața noastră - stătea atârnată de văzduh și sprijinită pe pământ, fără să se scurgă. - Tată din Cer, făcu Enkim. - Of, of, asta e Marea cea mare, zise Runa și se strecură afară din vizuină. Nu era chiar atât de aproape de noi așa că, l-am pus pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ținea agățată de cer În felul acela? Pe măsură ce ne-am apropiat, ne-am dat seama că marea nu atârna de cer. Era dreaptă, ca orice Întindere de apă, numai că era așa de nesfârșită, Încât ziceai că se urcă În văzduh. - Asta trebuie să fie apa de care mi-a spus Moru. De aici o luăm spre Apus. Runa și Enkim dădură din cap că da. Vedeam toți trei, cât se poate de limpede, cum lumea toată se termina la capătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de munte, am văzut cum pământul se Întindea din nou spre Răsărit, lăsând Marea cea mare și rece pe mâna noastră tare. Am dat să coborâm când, zărirăm În spatele nostru, tare-tare departe, nori de praf ce se ridicau alene În văzduh. Pluteau deasupra câmpiei, dincolo de ultimul sat În care trăsesem. - Of, of, nu știu cât de multă lume Îl Însoțește pe Krog, ăla care s-ar putea să și zboare, dar văd că o grămadă de lume a luat-o pe urmele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Nu ți-or fi spus vreo poveste de-a neamului lor? - O poveste cu unul Krog? Hm! Aban crede că mergi degeaba. Aban crede că toți Vindecătorii, acolo unde sunt ei, au aflat vestea. Of, of, Aban mai crede că văzduhul duce zvonul Încoace și Încolo. - Pot eu să fiu sigur că-i așa? Sigur?! - se miră Aban. I-am iscodit mintea. Era un noian de vorbe care se Învălmășeau acolo, Îndărătul ochilor lui, iar el nu găsea Înțeles pentru acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
dacă nu cumva mai departe. - Cum ai făcut asta, Tată? am Întrebat În șoaptă. Cum? În ziua aceea a fost cumplit de cald, iar soarele părea să se Întindă peste un sfert de cer, de parcă dorea să ia În stăpânire văzduhul tot. Pfuuh... Soarele nostru bun, cel pe care Îl așteptam cu nesaț la sfârșit de iarnă... Soarele nostru molcom care topea zăpezi și aducea roșu și albastru În florile mărunte din văi. Soarele care ne cocea merișorii și fragile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
a auzit un vuiet surd și nisipul a Început să ne joace sub picioare. - Cutremur, a răcnit Enkim. Of, of - n-am avut noi norocul ăla! În clipa următoare, s-a pornit un vânt năprasnic, iar dunele se amestecară cu văzduhul. Am Încercat să ridicăm casa din piei, dar vijelia ne zburătăci sulițele și ne sfâșie pieile. N-am mai putut să vedem nimic și, curând, nu mai eram În stare nici să suflăm din cauza firelor mărunte de nisip care ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
peșteri, iar altele, În sfârșit, se afundau și mai mult sub pământ, acolo unde era cu adevărat răcoare. Dogonii le Întortocheaseră astfel Încât, oriunde te aflai, să se stârnească o boare plăcută ce adia ușor Între o casă și alta, chiar dacă văzduhul de afară era fierbinte și nemișcat. La capătul unei astfel de peșteri Îi găsii pe Unu și pe Runa, care zăceau Întinși pe blănuri, În timp ce Gula Îi stropea de zor cu o apă urât mirositoare. La căpătâiul lor, un pumn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
când era seceta mai mare. Eh, printre celelalte stele ale Câinelui Mare, Tuni Îmi arătă una căreia Îi spunea Binu Tolo. Apoi, mă puse să-mi Încordez privirea, ca să Încerc să văd o altă stea, mai micuță, care rătăcea prin văzduh alături de Binu Tolo. N-am văzut nimic. - Nici n-ai cum s-o vezi, pufni Tuni În râs. Nimeni n-o vede pe Po Tolo. Po e cel mai mic lucru pe care Îl știe un Dogon. O furnică e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
alții. Că să nu-mi treacă prin minte că am vreo Însemnătate. Că dacă voi pierde, Înseamnă că așa era lăsat. Că dacă voi câștiga, Înseamnă că așa era lăsat. Că și Po Tolo era cea mai mică stea din văzduh, dar că era cea mai grea. Am rămas așa, privind la cer. Deodată se auzi strigătul unui animal care Îmi Îngheță sângele În vine. Semăna cu mormăitul unui urs furios, numai că era mai prelung și mai ascuțit, cutremurând crengile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
să mă gândesc la timp, darămite să-i spun În vreun fel pe care să-l pricep. Simțeam doar că mintea Îmi era bântuită de un gând care lega zilele de veri și de ierni, de soarele ce alerga În văzduh și de luna care creștea, de pruncii care se nășteau și de oamenii care, după ce le venea sorocul, erau Îmbrățișați de Umbră. N’jamo s-a ținut de cuvânt. După două zile, mi-a dat oameni cinci de două ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
numea lacuri. Către Miazăzi erau pământuri și numai pământuri, nesfârșite, și nu ghiceam nicăieri, nici urmă de punte care să ducă spre Apus. Iar deasupra acelor pământuri, văzurăm un nor care părea să nu se termine nici el, acoperind Întreg văzduhul de la Miazăzi. Era cenușiu, era plin de vâltori molcome și, când și când, Îl străluminau fulgere. Ici-colo, lăsa să se scurgă din el coloane vineții de ploaie - era atât de uriaș, de parcă ar fi fost părintele tuturor norilor și, numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
spus. Pentru ce cred eu că vine spre noi, nu s-a făcut Încă sulița care să-l poată doborî. Nu știu de ce, dar vorbele mele i-au Înveselit. A doua zi ne-am sculat obosiți și Înțepeniți de frig. Văzduhul era neclintit de acum. Soarele strălucea, dar abia dacă dezmorțea ierburile pline de brumă, culcate la pământ. Am Îmbucat ceva și ne-am pregătit de plecare. Norul acela uriaș parcă se mai apropiase, numai că acum părea să fi Înghețat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de când cu Gerul cel Greu, sigur aveam să dau peste o punte de zăpezi și gheață, tocmai bună ca să mergem mai departe până pe un tărâm În care era numai zi sau numai noapte, așa de Împotmolit se târa soarele În văzduh... - N-are cum să fie altfel. Așa e rămas de la Tatăl, Îmi zâmbi Bulut și le făcu semn să se apropie unor luptători din aceia sprinteni, dintre cei ce țopăiseră precum caprele negre. - El e Krog, nepotul de soră al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
iute către Miazăzi, luând vântul În față. Uriașul nor de gheață și de zăpadă acoperea deja jumătate din cer. Ziceai că e un munte de omăt din cei ce-i vedeam acasă, numai că plutea, gata-gata să se prăvălească din văzduh doar ca să ne facă una cu pământul. În față se Întindeau câmpii acoperite cu ierburi Înalte, Îmbrăcate În gheață și răsucite de vânt. Îi auzeam pe vânătorii cei vânjoși cum Îi luau În râs pe mărunțeii cu care venisem din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Încât Îmi venea să cred că sunt la fel de mari ca munții mei de acasă. Marea vuia, bătută de vânturi tăioase, ghețurile scrâșneau și vâltori de spumă izbucneau ici-colo, de-ți venea să crezi că departe, spre Miazăzi, apa, pământul și văzduhul se amestecau Între ele. Moru! Ticălos netrebnic! Ți-ai bătut joc de mine, porc de frate de sânge ce-mi ești! Și tu, și Bulut, și toți cei care ați știut cum se termină pământurile! Unde era puntea de pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
prin Împrejurimi după vânat. Femeile, ca peste tot, vegheau focurile care ardeau cât vedeai cu ochii, iar copiii, ba le ajutau, ba se jucau, fără să le pese nici de aerul tăios, nici de norul cumplit ce cuprindea Încet-Încet Întreg văzduhul. L-am chemat pe Barra. Barra era un om lung, slab, cu ochii verzi și cu părul precum cânepa. Pământurile lui erau pe undeva prin niște păduri reci, pe malul unor lacuri cu ape curate, bogate În pești grași. Tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
să fiarbă și să bolborosească. A fost prima zi În care m-a lăsat de capul meu mai multă vreme. S-a dus la ai ei, căci țineau sfat. Se strânseseră În mijlocul ghețarului și se tot uitau la cer, adulmecau văzduhul, Își spuneau ceva unii altora, păreau chiar că nu se Înțeleg și vorbeau mai tare, uitându-se cu ochi scăpărători unii la alții, de a trebuit să meșteșugesc un cuvânt pentru felul acesta de a vorbi - tot Încercând să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
fost. Soarele, care abia dacă se mai târa pe cer, n-a mai apus În ziua aceea - s-a apropiat de marginea cea mai Îndepărtată a ghețurilor și a Înțepenit acolo pentru scurtă vreme, Înainte să urce din nou În văzduh, de parcă n-ar fi dorit să ne scape din ochi. Cât despre cer, semăna tot mai mult cu apa Mării celei mari care, treptat, a Înghețat de jur Împrejur, prinzând Gemenii Într-o cursă de gheață, la fel cum văzduhul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
văzduh, de parcă n-ar fi dorit să ne scape din ochi. Cât despre cer, semăna tot mai mult cu apa Mării celei mari care, treptat, a Înghețat de jur Împrejur, prinzând Gemenii Într-o cursă de gheață, la fel cum văzduhul prinsese soarele și nu-i mai dădea voie să se coboare. I-am chemat pe Logon și pe Barra, să ținem și noi sfat. Pe Tek și pe Kikil i-am trimis să vadă dacă Marea se Întărise Într-atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
sunt oameni În toată firea. - Mda. Și după aia Îmbătrânesc și uită tot ce-au Învățat, se hlizi Logon. Aveam să aflu că În nopțile cu cer senin, celor ca Vishu le era mai ușor, căci se uitau numai În văzduh, după stele. Vishu, de pildă, știa atâtea animale și oameni din stele cât de patru ori toate degetele unui om: Începea cu Leul Adormit, continua cu Vânătorul, cu Peștele Săritor, cu Pasărea cu Gât, cu Pruncul și tot așa, până ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ca să-l rostești de la cap la coadă. 35. Am zărit multe pământuri frumoase de pe Marea lui Dyas, dar nici unul nu era pământul cel tare la care trebuia să ajungem. Am văzut tot felul de ape și tot soiul de valuri, văzduhuri de toate culorile și păsări felurite, din care unele trăiau doar pe mare, după cum spunea Dyas. Am văzut pești care respirau ca noi, oamenii, și am văzut fiare care au mușcat furioase din luntre. Într-o zi, Vishu a simțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
se molcomiră. Munții rămăseseră În spatele nostru. La un moment dat, zărirăm undeva În depărtare, strălucirea șerpuitoare a unui râu. - Cenung, ne spuseră călăuzele, dar noi n-aveam ochi decât pentru câmpiile nesfârșite Întinse dincolo de râu. Era o zi cu un văzduh Într-atât de limpede Încât Îmi venea să cred că pot să văd până la Marea cea mare. Ici-colo, pe câmpiile acelea, se ridicau pâlcuri de pădure grea, iar dincolo de păduri, o vedeam foarte bine, era iarăși câmpie, numai câmpie, până În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]