KorAP: Find »[drukola/base=vasal & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...101 102 103 ...125 >

3,120 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573

se auziseră atât de multe zvonuri: fie că fusese luat prizonier în Castelul Itami începând de anul trecut, fie că trecuse de partea inamicului și că locuia la castel de bună voie. De obicei, Hanbei nu discuta probleme oficiale cu vasalii săi - necum secrete de o asemena natură - așa că nici măcar Oyu nu avea idee unde plecase Kumataro înainte de Anul Nou sau de ce lipsise atât de mult timp. — Oyu, adu-mi haina, te rog, spuse Hanbei. Deși era îngrijorată din pricina lui, Oyu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Hideyoshi îi ordonase lui Tenzo să-l scoată pe Kanbei din închisoare. Tenzo pătrunsese în castel, iar ocazia de a-l salva pe Kanbei venise de la sine. În castel avea loc o sărbătorire oarecare, astfel că toată familia și toți vasalii lui Araki Murashige se aflau în sala principală, în timp ce toți soldații fuseseră tratați cu sake. Norocul făcuse să fie o noapte întunecoasă, fără lună și fără vânt. Tenzo știa că era momentul să acționeze decisiv. După ce fusese în recunoașterea terenului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
recunoașterea terenului, începu să cerceteze zona de sub fort, când văzu pe altcineva spionând pușcăria, un om care nu arăta ca un gardian. De fapt, probabil că individul se strecurase în castel la fel ca el. Celălalt se prezentă ca fiind vasalul lui Takenaka Hanbei, Kumataro. — Sunt un trimis al Seniorului Hideyoshi, răspunse Tenzo. Cu acest schimb de replici, au știut că veniseră în aceeași misiune. Acționând împreună, au spart fereastra temniței și l-au ajutat pe Kanbei să evadeze. La adăpostul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
întinase albeața pură a Căii Samurailor - Cale care se baza pe moarte. De câte ori nu bombănise în sinea lui privitor la această chestiune, gândindu-se că ar fi trebuit să-i prezinte scuze lui Hideyoshi și să renunțe la îndatoririle de vasal sau să se elibereze de chinurile pentru sora lui în fața acesteia, cerându-i să trăiască în sihăstrie? Dar niciodată nu i se oferise ocazia. Se angaja într-o călătorie din care n-avea să se mai întoarcă niciodată și, evident

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
doi însoțitori, fu condus în camera lui Hanbei. Bine dispus, Shojumaru nu luă în seamă fețele brăzdate de lacrimi ale ajutoarelor. Păi, atunci, să mergem! îl zori el din nou pe Hanbei. În sfârșit, Hanbei se ridică și le spuse vasalilor: — Vă rog ca după să aveți grijă de toate. Mai târziu, gândindu-se la această cerere, avură impresia că toate intențiile lui se concentrau doar în cuvintele „după“. * * * În urma bătăliei de pe râul Ane, Nobunaga îi acordase lui Hanbei o audiență

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
avură impresia că toate intențiile lui se concentrau doar în cuvintele „după“. * * * În urma bătăliei de pe râul Ane, Nobunaga îi acordase lui Hanbei o audiență. Cu acea ocazie, seniorul spusese: „Am auzit de la Hideyoshi că te privește nu numai ca pe vasalul lui, ci și ca pe un maestru. Aș vrea să știi că nici eu nu gândesc altfel.“ După aceea, ori de câte ori Hanbei cerea audiență sau venea numai la Azuchi, Nobunaga îl tratase întotdeauna ca și cum ar fi fost unul dintre vasalii săi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
pe vasalul lui, ci și ca pe un maestru. Aș vrea să știi că nici eu nu gândesc altfel.“ După aceea, ori de câte ori Hanbei cerea audiență sau venea numai la Azuchi, Nobunaga îl tratase întotdeauna ca și cum ar fi fost unul dintre vasalii săi direcți. Acum, Hanbei urca spre Castelul Azuchi, aducându-l cu el pe fiul lui Kanbei, Shojumaru. Din cauza bolii, oboseala i se citea pe față dar, îmbrăcat în cele mai bune haine, mergea, pas cu pas, într-o atitudine demnă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-te cu binecuvântarea mea și-i urez și lui Shojumaru succes în prima lui campanie. Nobunaga îi făcu băiatului semn din ochi să se apropie și-i dărui o sabie scurtă, făurită de un armurier vestit. Apoi, îi ordonă unui vasal să aducă sake și băură împreună. MOȘTENIREA LUI HANBEI Nimeni nu ar fi putut să prevadă că Bessho Nagaharu avea să reziste atât de mult în Castelul Miki. Castelul era sub stare de asediu de trei ani, iar de peste șase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
pentru câteva momente? — E în pragul morții? — M-Mă tem că da. Așa spune doctorul? — Da. Seniorul Hanbei mi-a ordonat, cu strictețe, să nu vă spun, nici dumneavoastră și nici altcuiva din tabără, despre starea lui, dar medicul și vasalii Seniorului Hanbei au spus că plecarea lui de pe această lume e iminentă și că ar fi mai bine să vă informez. Hideyoshi se resemnase deja. — Shojumaru, vrei să stai puțin aici, în locul meu? Cred că tatăl tău se va retrage

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
treptat, pasul. Dintr-o colibă, se revărsa lumina unei lămpi. Era cea în care locuia Takenaka Hanbei și, chiar în acel moment, acoperișul începu să strălucească palid, în lumina lunii. Medicul pe care-l trimisese Hideyoshi era lângă pat, împreună cu vasalii lui Hanbei. Coliba era abia înjghebată dintr-un gard de lemn, dar, peste rogojinile de stuf, fuseseră așternute cuverturi albe și, într-un colț, stătea un paravan pliant. — Hanbei, mă auzi? Eu sunt, Hideyoshi. Cum te simți? Hideyoshi se așeză

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
nu putu răspunde. Hideyoshi înțelese ce dorea Hanbei. — Ce e? Vrei să te ridici? De ce nu rămâi în pat? îl întrebă el, alinându-l ca și cum ar fi fost un copil. Hanbei clătină încet din cap și, din nou, își mustră vasalii. Nu putea vorbi tare, dar dorința i se citea clar în ochii adânciți în orbite. Oamenii ridicară încetișor partea de sus a trupului pe care boala îl slăbise ca o scândură, dar, când încercară să-l ajute să stea în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
oaselor, Hanbei îi împinse la o parte. Mușcându-și buzele, se ridică, încet, din pat. Această faptă necesita, în mod vădit, un efort enorm din partea unui bolnav care abia mai putea să respire. Încremeniți de ceea ce vedeau, Hideyoshi, medicul și vasalii lui Hideyoshi nu puteau decât să privească, ținându-și respirația. În sfârșit, după ce se târî câțiva pași de la așternut, Hanbei îngenunche cum se cuvine pe rogojina de trestie. Cu vârfurile ascuțite ale umerilor, genunchii slabi și mâinile străvezii, Hanbei părea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
curenți submarini ai situației prezente. În anii cât servise în statul major de campanie al lui Hideyoshi, în mintea lui se conturase o vedere generală asupra dezvoltării Japoniei. Își ținuse secrete concluziile. Nu era Hideyoshi „omul următor“? Chiar și printre vasali, care se aflau în apropierea lui zi și noapte, astfel că-l vedeau certându-se periodic cu soția lui, bucurându-se pentru câte un mărunțiș, arătând abătut și vorbind aiureli - sau care îl comparau la înfățișare cu seniorii altor clanuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
muri și tovarăși de drum pentru escladarea muntelui morții. Dar, dacă ar fi ca în acest punct să amânați, un timp, atacul și, după ce le lăsați răgaz să judece la rece, trimiteți o scrisoare explicându-le problema Seniorului Nagaharu și vasalilor săi, nu mă îndoiesc că războiul se va încheia înainte de sfârșitul anului. Kanbei înțelese că Hideyoshi avea îndoieli cu privire la șansele de reușită ale planului lui Hanbei, iar acum, adăugă și un argument propriu: — Adevărul este că Hanbei a vorbit despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
am putut face nimic. Inima lui Oyu se înmuie ca zăpada topită, cu trupul zguduit de suspine convulsive. Nu mai plânge; nu se cade. Hideyoshi își pierdu calmul, aproape neștiind ce să facă. Cu toate că nu mai era nimeni de față, vasalii se aflau imediat lângă cort și se simțea constrâns de gândul la ceea ce puteau auzi. — Hai să mergem împreună la mormântul lui Hanbei, propuse el, începând s-o conducă pe Oyu de-a lungul cărării de munte din spatele taberei, spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
spre mormântul fratelui ei, împreună cu Kumataro și alți doi slujitori. Copacii își pierduseră frunzele, iarba de ofilise, iar muntele avea o înfățișare mohorâtă. Pământul se vedea alb la lumina lunii, ca și cum s-ar fi depus chiciura. Unul dintre cei șase vasali din suita lui Hideyoshi anunță sosirea lui Oyu. — Îți mulțumesc că ai venit, Oyu, începu Hideyoshi, cu blândețe. Am fost atât de ocupat cu problemele militare, de când ne-am văzut ultima oară, încât n-am mai reușit să te vizitez

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Mai bune decât paiele, răspunse omul și mai culese una. Dintr-o dată, arătând îngrețoșat, tuși de câteva ori și vomă frunzele pe care tocmai le mâncase. — Generalul Goto! anunță pe neașteptate cineva și toți luară poziția drepți. Goto Motokuni, principalul vasal al clanului Bessho, venea către soldați dinspre fortul întunecat. — Ceva de raportat? întrebă Goto. — Nimic, domnule. — Zău? le arătă generalul o săgeată. În seara asta, la un moment dat, această săgeată a fost trasă de inamic în castel. Avea legată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
îi mâncau păduchii. Începură să râdă și să danseze cu toții. Chiar atunci, un soldat privi, din afara cortului, spre tinerii care râdeau veseli și spre vălătucii de fum cald. — Shojumaru e aici? — Da, aici sunt, răspunse Shojumaru. Soldatul era unul dintre vasalii tatălui său. — Dacă nu ești ocupat, tatăl dumitale ar dori să te vadă. Shojumaru îi ceru permisiunea lui Hideyoshi. Cum de obicei, nu-i făcea asemenea cereri, Hideyoshi se arătă surprins, dar își dădu repede consimțământul. Shojumaru plecă în fugă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Dacă nu ești ocupat, tatăl dumitale ar dori să te vadă. Shojumaru îi ceru permisiunea lui Hideyoshi. Cum de obicei, nu-i făcea asemenea cereri, Hideyoshi se arătă surprins, dar își dădu repede consimțământul. Shojumaru plecă în fugă, însoțit de vasalul tatălui său. În fiecare dintre micile campamente ardeau focuri și toate unitățile erau foarte vesele. Turtele de orez și sake-ul li se terminaseră, dar mai rămăsese o parte din spiritul Anului Nou. Seara aceea însemna a cincisprezecea zi din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
să alunecați pe zăpada care se topește. — Curge pe undeva prin apropiere un pârâu de munte, nu-i așa? Să vă traversez? îi oferi Mori spatele său. Kanbei se lăsă dus în cârcă peste pârâu. Încotro se îndreptau? Cei doi vasali încă n-aveau habar. Cu câteva ore în urmă, văzuseră un războinic coborând dinspre palisada de la poale, pentru a-i da lui Kanbei ceva ce părea o scrisoare, iar, peste scurt timp, fuseseră chemați, pe neașteptate, să-l însoțească pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
voi informa despre asta și pe Seniorul Hideyoshi, cred. — Va cădea castelul? — Și ce facem dacă nu cade? Înainte de toate, probabil castelul o să cadă în următoarele două sau trei zile. S-ar putea întâmpla chiar și mâine. — Mâine! Cei doi vasali îl priviră pe Kanbei cu ochi mari. Chipul său strălucea alburiu-difuz în reflexele apei limpezi. Trestiile uscate foșneau lângă maluri. Mori și Kuriyama se opriră speriați. Vedeau o siluetă stând între tulpini, pe malul opus. — Cine e? A doua surpriză

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Kanbei se dusese la castel ca trimis al lui Hideyoshi, cerând capitularea. Cu acea ocazie, discutaseră amical. — L-ai adus, la urma urmei? Vreau să-l cunosc. Spune să-l aducă aici. La gestul blând de chemare al lui Kanbei, vasalul lui Goto ieși, ezitant, din spatele stăpânului său, desfăcu legăturile care-l ținuseră pe copil în cârca lui și îl lăsă jos. — Câți ani are? — Doar șapte. Probabil că vasalul îl îngrijea pe copil, de câtva timp, ca păzitor; îi răspunse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-l aducă aici. La gestul blând de chemare al lui Kanbei, vasalul lui Goto ieși, ezitant, din spatele stăpânului său, desfăcu legăturile care-l ținuseră pe copil în cârca lui și îl lăsă jos. — Câți ani are? — Doar șapte. Probabil că vasalul îl îngrijea pe copil, de câtva timp, ca păzitor; îi răspunse lui Kanbei, ștergându-și ochii de lacrimi, făcu o plecăciune și se retrase iarăși. — Numele lui? întrebă Kanbei, iar de astă dată răspunse tatăl băiatului: — Se numește Iwanosuke. Mama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
ferm să pornească în direcția lui Kanbei, ca și cum ar fi alungat biata făptură. — Iwanosuke, ar trebui să ceri și tu favoarea Seniorului Kanbei. — Fii cât se poate de liniștit, îl încurajă Kanbei, în timp ce lua copilul de mână. Îi ordonă unui vasal să-l ducă înapoi la tabără. Pentru prima oară în noaptea aceea, vasalii lui Kanbei înțeleseră intențiile stăpânului lor. Mori îl săltă pe Iwanosuke în cârcă și porni, alături de Kuriyama. — Ei bine... spuse Kanbei. — Da, a sosit momentul să ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Iwanosuke, ar trebui să ceri și tu favoarea Seniorului Kanbei. — Fii cât se poate de liniștit, îl încurajă Kanbei, în timp ce lua copilul de mână. Îi ordonă unui vasal să-l ducă înapoi la tabără. Pentru prima oară în noaptea aceea, vasalii lui Kanbei înțeleseră intențiile stăpânului lor. Mori îl săltă pe Iwanosuke în cârcă și porni, alături de Kuriyama. — Ei bine... spuse Kanbei. — Da, a sosit momentul să ne luăm rămas bun, replică Goto. În timp ce-și rosteau aceste cuvinte, le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]